Pe vremea lui Adrian Nastase i se spunea Goebbels. Daca indrazneai sa critici PSD si pe iubitul premier, te facea praf. Acum e tehnocrat social-democrat de dreapta si slobozeste la fel de multe perle ca in perioada 2000-2004.
AN VD IR
Asadar, nu e bine ca a fost crestere economica. Iar in tara in care faci 10 ore de la Bucuresti la Cluj, lipsind grav autostrazile si caile ferate civilizate, vicepremierul si ministrul dezvoltarii vrea sa dezvolte ruralul…
Toate institutiile europene felicita Romania pentru ritmul sustinut al cresterii economice din ultimii 3 ani, ce a permis restituirea salariilor taiate, marirea pensiilor, scaderea CAS si a TVA. Numai Dancu spune ca nu e bine, ca Ponta a fost un fraier. Dupa ce l-a tinut in brate si l-a alimentat cu ceva contracte grase de la stat, fostul premier isi primeste binecunoscutul cutit social-democrat tehnocrat pe la spate. 
VP VD———————————–
Creşterea economică din România este una fără dezvoltare, cu care “ne împăunăm în statistici”, consumă resurse şi dă senzaţia unei dinamici pozitive, însă nu foloseşte la nimic, a declarat, luni, ministrul  Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, vicepremierul Vasile Dâncu.
“Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creştere fără dezvoltare, iar o creştere fără dezvoltare nu foloseşte oamenilor şi nu foloseşte viitorului, este o creştere care consumă, mai degrabă. Consumă resurse şi dă senzaţia unei dinamici pozitive, dar de fapt nu foloseşte la nimic”, a declarat Dâncu, la un eveniment de lansare a unei platforme de dialog pe tema dezvoltării din zonele rurale, organizat de reprezentanţa Comisiei Europene al Bucureşti.
Dâncu a mai spus că anul acesta este unul de cotitură, care nu va putea să schimbe ţara, însă poate să schimbe direcţia.
“Cred că este un an de cotitură acest an, care nu va putea să schimbe România pentru că o ţară nu se poate schimba într-un an, dar poate să schimbe direcţia, poate să adune noi energii pentru un proiect şi acesta este proiectul pe care îl visez eu pentru zona dezvoltării civilizaţiei rurale nu numai comunităţilor rurale”, a spus Dâncu.
Vicepremierul a mai spus că în acest moment este necesară o strategie naţională, care să fie model în Europa pentru dezvoltarea zonelor rurale, având în vedere că România este ultima “civilizaţie rurală”.
“Cred că ne trebuie în acest moment o nouă strategie care ar trebui să fie naţională pentru că numai strategii globale este greu să aplicăm în România. Suntem ultima civilizaţie rurală, este clar că noi suntem modelul european pentru asta. Trebuie să gândim noi această strategie”, a declarat Dâncu.
Vicepremierul a mai spus că o parte din bugetul de stat trebuie redirecţionat spre educaţie şi sănătate, pentru dezvoltarea comunităţilor rurale. “Trebuie să aducem resurse la resursele pe care le aduce Comisia Europeană şi Banca Mondială, să direcţionăm bugetul României într-o mare măsură în următorii ani prin educaţie, prin sănătate, prin celelalte forme de dezvoltare a comunităţilor rurale”, a spus Dâncu.

25 COMMENTS

  1. Cînt te-aud îmi vine să te”sciup” în gură. Tu vorbeşti? Tu care ţi-ai aranjat ploile? Ce-ai făcut tu în cei 26 ani de politică pentru popor şi ţară în afară de propriu-ţi buzunar? NIMIC CONCRET!
    :)))) AVEŢI ŞANSA DE A VĂ MĂRI VENITURILE ŞI BONUSURILE, DUPĂ CARE, TOŢI SCĂUNARII VĂ TRIMITEŢI COPII ŞI NEPOŢII LA CURSURI ÎN STRĂINĂTATE CU BANII LEGAL FURAŢI DE LA POPOR!
    -ŞI IAR AVEM ”TEHNOCRAŢI CU DIPLOME DE STUDII ÎN STRĂINĂTATE”!
    Să fim serioşi, un curs de cîteva luni plătit de mama sau tata, ori sponsorizat de statul în care faci cursul(trebuie ca membrii familiei să aibă sub salariu minim şi să nu ai/aibă proprietăţi sau conturi pe numele tău sau al părinţilor în România=plata sigură a cursurilor) e publicitatea pentru aterizare şi înscăunare în funcţii aici în România!
    Hai că mai ştim despre ce este vorba. Nu mai aberaţi!
    Este realitate!
    Cică Cioloş angajează popi! Bine că băgaţi popii pe traseul manevrelor politico-financiare în loc de oameni pregătiţi profesional pentru munca reală producţie! Dar angajări reale pentru a munci real cu salarii pentru a supraveţui???

    • Forma asta de viata de la Cluj care e capitalist de forma deoarece a supt o gramada de banet de la stat in toti anii astia de democratie originala seamana foarte bine la figura cu Erdogan dar si la caracter. Si asta spune totul despre el.

      • Adica desi e crestere economica poporul nu pupa salarii marite si nici autostrazi. Ce fac astia cu banii??????

    • Am mai vazut o strategie rurarala a baseilor aia cu parcuri si sali de sport uriase la sate si telegondole.
      Atunci cand nu vrei sa faci autostrazi zici ca asfaltezi printre blocuri , omori caini, pui panselute si acum dezvolti “civilizatia rurala” .
      ———————-
      Dupa aberatiile ca nu e bine sa scazi TVA si sa cresti salarii am ajuns si la nebunia finala: nu e bine sa ai crestere economica !!!
      Astept sa ni se spuna ca e nasol sa ai ce manca, o casa, masina, sa mergi in concediu si de ce nu in final “viata nu are niciun rost”. Asa ca lasati-ne noua toate bunurile, munciti pe 2 lei si rugati-va saraci la noul mesia: DNA.

  2. “Iar in tara in care faci 10 ore de la Bucuresti la Cluj, lipsind grav autostrazile si caile ferate civilizate…”
    Iar premier aproape 4 ani intregi a fost… Cum ramine cu cresterea economica care foloseste la nimic? Pardon, foloseste la masuri sociale. Guvernul Ponta-Sova s-a ocupat de studii de fezabilitate. Autostrazile sa mai astepte.
    Era sa uit. Taxa aia de 7 eurocenti s-a dus tot la pensii. Daca vrem autostrazi trebuie sa taxam suplimentar combustibilul, mai consistent, ceva 15 eurocenti.

    • Am zis si mai zic: Ponta a marit pensii si salarii si a taiat TVA. Nu e putin lucru. Tot dadeau unii ca nu face investitii. Ce investitii, daca nici unul nu mai semneaza nimic de frica DNA? Intr-o tara paralizata de frica a facut ce-a putut. Astia, Ciolos si guvernul lui de politruci de stransura nu fac nici investitii( asa ne-au zis ca nu vom avea autostrazi in 2016) si nici nu maresc salariile. Asta pe crestere economica. Deci baga banii in buzunarul lor si ai ongurilor care i-au trimis.

  3. Indiferent de bunele intentii, de maretele strategii, planuri si proiecte inchipuite de Dancu&guv Ciolos, as vrea sa capat raspuns: ce legitimitate au toate acestea, cine i-a votat pe cei care le-au conceput, cine va raspunde pentru consecintele aplicarii lor? Acest guvern e mandatat pentru gestionarea tarii pana la alegerile din 2016, nu pentru a schimba directia Romaniei. M-am saturat de decidenti exaltati care isi inchipuie ca sunt lideri mesianici si reformeaza pana la epuizare neamul asta chinuit. Mai ales cand liderii sunt genul consumat ca Vasile Dancu. Pe bune, chiar ne reformam cu decidenti reciclati din guvernul Nastase?

  4. Cum spun baietii de cartier e “baiat de baiat”, cum spuneau multi e o minte agera insa nici noi nu suntem prosti. Vrea sa dezvolte “ruralul”. Care rural ? Ala care da sa moara ? Luat asa la rece nu e rau, din pacate Romania sta prost si la capitolul “rural” si la capitolul “oras”. Sunt curios la sfarsitul mandatului cand vom trage linie care vor fi izbanzile marelui strateg tehnocrat, social-democrat de drepta.

  5. Ce pretentii putem avea de la idiologul, sau mai bine spus idiotologul Vasile Dancu, cu erorile cele mai mari din sondaje.

  6. A nu se pune ministru de finante o premianta. Am mai avut una. Si aceasta trebuie trimisa imediat la……

  7. Dâncu – acest tehnocrat în… nimic.
    Normal că lui nu-i folosește la nimic.
    Nu-i folosește numic la nimic.
    Dacă îl băgau în seamă pe vremea lui Boc, poate că îi folosea și lui la ceva – așa, nimic!
    Ce să-i face coane Dâncule – unii n-au noroc. Sau, cum ar zice președintele tău – ghinion!

  8. Spre mediul rural ca de-acolo se poate primi parandaratul!Astia nu sunt intregi la minte: care ajunge la butoane,in loc sa continue proiectele incepute de ceilalti,schimba tot si,de 26 de ani tot asa! Daca au venit doar pentru un ,de ce se apuca sa faca proiecte grandioase,ca la anul vor fi alegeri si va fi instalat un guvern politic,care va avea alta viziune.

  9. Din putul gândirii lui Dancu ! Cred ca a vrut sa zică : avem crestere economica da ‘ nu stim ce sa facem cu ea !

    • Pai sa facem ce spune desteptul desteptilor din guvernul tehnocrat( AL MEU ): sa luptam cu toate fortele pentru scadere economica drastica. Abia atunci vom sti ce sa facem cu ea.

  10. De ce Dâncu ăsta îmi aduce aminte tot timpul de Boc ? Ca prezență, ca ritm al cuvintelor multe, spuse parcă după dictare. Mai vin multe dâre de-astea gen Boc, Dâncu, Rus de la Cluj? Și dacă n-ar fi și oameni ca lumea acolo … că sunt!
    Nea Goebbels ăsta i-a „prăjit” pe destui în jurul lui până acum, când s-a văzut „vice”. Aștept cu interes să văd cine-l va prăji și pe el. Numai să n-aibă și nenea ăsta protecție solidă ca sluga Boc și Matrafoxatu’!

  11. Acum imi dau seama ce inseamna resetarea dorita de “strada”: intoarcerea la “granarul Europei”, cu adaus de turism folcloric (Dracula included) si religios (ceea ce nu e rau de loc, Sf Anton de Padova face si azi bogatia cetatii cu acelasi nume, Sf Paraschiva ar putea face la fel pentru Iasi, fara urma de gluma). In aceasta viziune mioritica, nu prea vad unde intra “strada”, doar daca, tot pe modelul cetatilor italiene se dezvolta si universitatile din orasele cu lacasuri de pelerinaj, fiindca in Europa nu se poarta versiunea campestra de alma mater iubita de englezi si americani, si studentul “continental are strada in sange, ca el e primul care iese sa protesteze in piata publica atunci cand regimul politic devine apasator. Poate dl Dancu vorbeste de alta “strada”?

  12. Din marea pleiada de eminente si talentati transpartinici de la Cluj – Ioan Rus, Emil Boc, Daniel Morar, Rares Bogdan, Cosmin Gusa si altii, si altii, pomeniti si nepomeniti.

  13. După parcuri în sate , terenuri de fotbal în pantă , urmează operațiunea “autostrăzi prin lanul de porumb” marca Vasile Dâncu.

  14. ce poti sa astepti de la unul din asa numitul grup de la cluj? cei mai prosti social democrati – ma refer la scorul si rezultatele obtinute in orice fel de alegeri- acesti clujeni de bine sunt mana in mana cu basistii si penelistii clujeni. gasca asta transpartinica de la cluj slujeste doar interesele grupului clujean indiferent de partid. nu inteleg ce tot cauta indivizii astia in guvernul tarii. nu mai ai loc de clujeni in administratia centrala . restul regiunilor sunt napastuite. o gramada de fonduri se duuc spre tarnsilvania, acolo unde, ca si in cazul banatului, oamenii se considera peste amaratii astia din regat ce sa mai vorbim de amarastenii din oltenia sau mai ales moldova. cam asta e stilul de gandire “ardelenesc”. si apropo de propaganda asta pro monarhie prin studiourile tv dar si in restul mass mediei se uita foarte usor modul in care fostul rege s-a raliat foarte usor declaratiei de la budapesta din 89 pe care nu a ezitat sa-l semneze. la aceasta tradare a interesului roman,la o sa zisa recunoastere a faptului ca transilvania nu e pamant romanesc (???!!!), pana si ioan ratiu a luat pozitie criticand dur tradarea facuta de fostul rege al romaniei. iar cei care tot prea maresc “faptele” regelui abdicat si plecat din tara cu niste compensatii extrem de banoase din care a trait bine merci el si numeroasa lui familie se fac ca uita actul de tradare facut de rege in 1989. si sa nu ii uitam pe ceilalti “romani” care au semnat declaratia tradatoare din 16 iunie 1989 de la budapesta: dinu zamfirescu, mihnea berindei, mihai korne, ion vianu, ariadna combes si stelian balanescu. ulterior si alti “romani” s-au raliat acestei declaratii echivalente dictatului de la viena, printre ei numarandu-se, se putea altfel, neagu djuvara, paul goma, virgil ierunca, monica lovinescu, vladimir tismaneanu. adica nulti din cei de la europa libera, radioul de unde ne luam lumina pe vreamea lui ceasca, acolo unde a aparut cea mai mare minciuna din timpul revolutiei de la 89, aia 60 000 de morti din timisoara. ceva interes pentru istorie distruge miturile pe care unii le tot propaga prin mass media romanesca. au cumva si astia vreun interes cumva?

  15. Ca tine Dancu-le nu ne folosesti la nimic ,esti o micime politica si un incurca lume ,se vede dupa tine doar sfori si ite . vezi ca pensionari aia impotriva carora a votat sa nu le se mareasca pensiile , mai au putin de trait si le ai luat si ultma speranta de traire. GUVERNUL LUI SI AL TAU ,este o mafie inbuibata a U.E.Fereasca -te D-ZEU ;; de noi vrem pamant.

Leave a Reply to Stan Petru PaulCancel reply