Directoarei generale a FMI, Christine Lagarde, “nu îi place” să plătească impozite și a făcut cunoscut acest lucru miercuri în cursul unei conferințe de presă desfășurate la Washington, potrivit AFP.

“Cui îi place să plătească impozite? Nici vouă, nici mie, nimănui nu-i place”, a afirmat Christine Lagarde ca răspuns la o întrebare legată de creșterea TVA în Grecia cerută de creditorii țării și, în special, de Fondul Monetar Internațional (FMI).

La fel ca toți funcționarii internaționali, directoarea generală a FMI nu plătește impozite pe veniturile încasate ca șefă a instituției financiare.

În numeroase țări pe care le-a susținut financiar, FMI a cerut o majorare a Taxei pe Valoare Adăugată care este mai ușor de acoperit și se pretează mai puțin tentativelor de evitare a impozitului pe venit.

De la sfârșitul lunii iulie, Grecia a trecut astfel de la 13% la 23% pentru produsele neperisabile și restaurante, dar și pentru transportul cu taximetrele, prezervative sau înmormântări.

La sfârșitul lui 2013, FMI a făcut senzație pledând, într-un raport, pentru o taxă excepțională de 10% asupra patrimoniului privat din Europa, cu scopul de a acoperi deficitul public.

În fața nemulțumirii manifestate de mediile de afaceri, Fondul Monetar Internațional a fost nevoit să abandoneze ideea, mai scrie AFP.

 

5 COMMENTS

  1. L-am vazut si auzit pe Badea minunandu-se cum de sunt atatia oameni care asculta muzica de doi bani, sau se uita la clipuri de doi bani. Explicatia e simpla: exista o categorie de oameni numeroasa care se uita si asculta asemenea gen de muzica dintotdeauna. Ei insa nu erau vizibili; datorita facebookului ii vedem si auzim pe toti. Facebookul ne arata adevarata dimensiune a lor, ii scoate in evidenta. Asta e tot. Cu siguranta exista si oameni care asculta muzica de calitate si care exprima ceva cand deschid gura sau scriu, acestia sunt mai putini decat cei multi, dar sunt. Cum cantitatea e cea care conteaza pe facebook cei multi ies in evidenta…

  2. Ce asemănare! La noi nu e la fel??? Nici politicienilor perindaţi de 25 de ani la guvernare nu le place să aibă oameni demni indiferent de vîrstă plătiţi pe munca lor reală!
    Nu ştiu cum, dar cu atîta prostie sau bătaie de joc ce este în politica românească de 25 de ani de zile încît stai şi te întrebi: sînt proşti ? o fac pe proştii ? nu-i ajută creierul ? o fac intenţionat ca să-i catalogăm nulităţi ? Calculul nivelului de trai chiar e în bătaie de joc ! CRITERII :
    – Salariu minim şi pensia minimă sînt calculate pe contribuţia minimă ?
    – Salariu mediu şi pensia medie sînt calculate pe contribuţia medie ?
    -Salariu maxim şi pensia maximă cum şi din ce se calculează ???
    -Salariu special şi pensia specială se calculează pe contributie specială ???
    Cum calculaţi voi inteligenţilor cu carte multă în diplome ce acoperă dimensiunea ţării, dacă omul care a lucrat 25-30-35 de ani încasează o pensie de maxim 1000 lei şi cel numit în funcţie plimbăreţ de hîrtii, pîrîciosul mincinos care a şters praful de pe costumele numitorului încasează en-gros ? Ăla are dreptul de a trăi decent şi omul care a muncit real şi bolnav după ani de muncă, NU are dreptul să primească dreptul lui sau îi este limitat ???
    Indiferent de contribuţie tot la minim eşti calculat ? TAXELE SÎNT CALCULATE PENTRU UN SINGUR NIVEL DE SALARIZARE: EURO-LEU ŞI NICIO REDUCERE! În plus, îi mai şi obligă pe oameni să stea la mîna mizerabilă a politicienilor pentru ajutoare de parcă nu ar fi muncit destul pentru a avea un nivel de compensaţie financiară să-şi ducă traiul de zi cu zi!
    CUM SĂ NU FIM CATALOGAŢI DIN STRĂINĂTATE CA FIIND ’’CEI MAI SUB LIMITĂ’’ DACĂ DREPTURILE NOASTRE SÎNT LIMITATE SAU REDUSE DE NEMERNICII CU DREPT DE DECIZIE???
    Decalaj: diplome la seral şi fără frecvenţă (V-S-D=CEL MULT O ORĂ PE SEARĂ)sînt acceptate în locul profesioniştilor cu studii reale!
    În loc să-şi epuizeze programul de lucru la locul de muncă unde au funcţiile ‚’’scîrbele politice’’ predă prostia şi manipularea pe micile ecrane fără să conştientizeze scîrba şi greaţa produsă propriului popor şi singuri îşi creează zidul urii în jur. DISPĂREŢI NAIBII DE PE MICILE ECRANE MILOGILOR LENEŞI ŞI NESĂTUI! PS. E valabil pentru toţi politicienii care se behăie în faţa camerei de luat vederi şi a unui microfon. De atîta apariţii pe micile ecrane omul uită binele făcut confruntîndu-se cu ceea ce trăieşte plus plîngăceala voastră non-stop de neputinţă cînd voi faceţi invers: nouă NU- vouă-DA pe ascuns şi veţi pierde toţi!

    • Care-i legatura intre salariu minim,mediu sau cum o fi el,si “contributie”? Care si ce fel de contributie? Contributia la apararea patriei sau ce?

  3. paretea proasta pentru majoritatea romanilor e ca a crescut deja dar si va mai creste tva-ul in partea insulara a greciei acolo unde multi dintre noi merg in vacanta. in rest parca madam e si ea acuzata de niste rele ( adica pe intelesul basistilor penelisti are aceleasi probleme ca si ponta dar nu-i cere nimeni demisia ca la noi)

Leave a Reply to părere...Cancel reply