Home Articole Donald Trump face servicii pe banda rulanta Rusiei

Donald Trump face servicii pe banda rulanta Rusiei

1299
1

Preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat luni la telefon propunerea liderului american de a lărgi formatul G7, a anunţat un comunicat al Kremlinului, transmite AFP şi Reuters.

Într-o conversaţie telefonică care a avut loc la “iniţiativa părţii americane”, se arată în comunicat, preşedintele Trump l-a informat pe Vladimir Putin despre proiectul său de a invita Rusia şi alte ţări la următoarea reuniune a G7, amânată ca urmare a pandemiei noului coronavirus.

A fost o conversaţie “constructivă şi substanţială”, conform sursei citate.

Preşedintele Donald Trump a anunţat sâmbătă că va anula până la o dată care nu a fost precizată summitul prevăzut să se desfăşoare în iunie în SUA şi a invitat Rusia şi alte ţări să se alăture reuniunii. Liderul de la Casa Albă a calificat drept “depăşit” formatul G7 (Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA).

Reacţionând luni la acest anunţ, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei că Rusia nu cunoaşte “detaliile acestei propuneri şi nici chiar dacă este vorba de o propunere oficială”.

În 2014, Rusia a fost exclusă din G8, după anexarea Peninsulei Crimeii, denunţată ca “ilegală” de toti aliatii occidentali.

Preşedintele Trump a declarat de mai multe ori că este favorabil reintegrării Rusiei în formatul iniţial.

Cei doi lideri “au subliniat, de asemenea, importanţa relansării unui dialog ruso-american în domeniul stabilităţii strategice şi a măsurilor de consolidare a încrederii în domeniul militar”, conform comunicatului Kremlinului.

La rândul său, preşedintele Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump pentru lansarea sâmbătă cu succes a capsulei SpaceX. Cei doi preşedinţi au “confirmat intenţia comună de a consolida cooperarea reciproc avantajoasă în sectorul spaţial”.

Preşedintele Putin a mulţumit omologului american pentru ventilatoarele trimise în sprijinul pacienţilor ruşi care suferă de noul coronavirus, scrie Agerpres.

In mandatul sau, in ultimii 4 ani, Donald Trump a creat o relatie tensionata cu aliatii europeni, a luat decizii care au tulburat serios relatia transatlantica, a facut favoruri pe banda rulanta Rusiei si lui Putin, a fost indicat de presa americana (CNN, New York Times) ca patron al unei retele de legaturi ascunse cu Rusia (cei mai apropiati consilieri ai sai fiind anchetati, arestati si condamnati pentru diverse combinatii ilegale ce duc spre Rusia). 

Cei mai cunoscuti jurnalisti americani, Bob Woodward si Carl Berstein, care s-au aflat la originea dezvaluirilor ce au dus la caderea presedintelui Richard Nixon in afacerea Watergate, au sustinut la CNN legaturile Trump-Rusia :

Si jurnalistul Chris Cuomo s-a intrebat de ce Trump intinde mereu covorul rosu in fata Rusiei :

https://edition.cnn.com/interactive/2019/politics/trump-team-russia-then-now/

1 COMMENT

  1. O sa va treziti voi taranimea fudula, plina de ifose, care va credeti de-o inteligenta galactica, uitind ca-n spatele vostru este intuneric. Ce-mi place este ca nu stiti nici unde si nici cum! Ce puteti voi se vede din starea tarii pe care o conduceti, exclusiv, de peste 70 de ani! E cartea voastra de vizita, care va descrie din toate punctele de vedere!

Leave a Reply to drm Cancel reply