Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat prin intermediul unei postări de Facebook, că bombardarea de către Statele Unite a unei baze militare siriene este o reacţie justificată la un atac care a vizat uciderea în masă a civililor şi ar trebui susţinută şi de alte ţări.

”Dacă datele confirmă atacul chimic din Siria, din localitatea Khan Shaykhun, în urma căruia au murit în chinuri oribile mai mulţi civili şi copii, atunci reacţia militară a Statelor Unite este perfect justificată şi ar trebui susţinută şi de alte naţiuni”, a afirmat Liviu Dragnea.

Acesta susţine că reacţia SUA nu survine într-o chestiune strict militară, ci după o crimă împotriva umanităţii care ar trebui sancţionată ”cu severitate maxiă”.

”Orice atac care în mod deliberat vizează decimarea în masă a civililor şi a copiilor se încadrează în categoria actelor teroriste, pentru că efectul este instaurarea unei stări de teroare în rândul populaţiei civile. În opinia mea, astfel de acţiuni trebuie combătute fără niciun fel de rezerve.

Baza al-Shaayrat, situată în provincia Homs, a fost bombardată, în noaptea de joi spre vineri, cu 23 de rachete de croazieră de tip Tomahawk, dintre cele 59 lansate de la bordul navelor americane USS Porter şi USS Ross care se află la Marea Mediterană, scrie news.ro.

Atacul american are loc în urma unui groaznic atac chimic asupra localităţii Khan Sheikhoun, în provincia Idleb (nord-vest), marţi, soldat cu cel puţin 86 de morţi – inclusiv 30 de copii – imputat regimului sirian de către comunitatea internationala.


Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, i-a criticat dur într-un interviu televizat pe ruşi, susţinând că aceştia au eşuat ceea ce priveşte prevenirea unui atac chimic lansat de forţele guvernamentale siriene asupra civililor din provincia Idlib. Rusia a acceptat sarcina de a se asigura că arsenalul de arme chimice a regimului sirian este distrus, iar eşecul ruşilor a permis atacul chimic din Khan Sheikhoun, transmite BBC.

Declaraţiile şefului diplomaţiei americane au loc în timp ce omologii săi se pregătesc să participe la întâlnirea miniştrilor de Externe din G7.

Aici, diplomaţii vor discuta o serie de metode prin care pot creşte presiunea asupra Rusiei, pentru a se distanţa de regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

Marţi, Tillerson va pleca spre Moscova, unde urmează să participe la discuţii cu Sergheu Lavrov.

Rusia rămâne principalul aliat internaţional al forţelor guvernamentale din Siria.

De asemenea, ruşii au permis semnarea unui acord în urmă cu patru ani care prevedea distrugerea arsenalului de arme chimice din Siria.

 

Pentru Washington, prioritatea numărul unu în războiul sirian rămâne eliminarea jihadiştilor Statului Islamic.

http://www.inherentresolve.mil/

 

6 COMMENTS

  1. Melteanul asta de Dragnea nu a fost in stare stopeze mizeriile si abuzurile sistemului creat de băsescu impreuna cu asa-zisii nostrii parteneri strategici…nu a fost in stare sa faca fata la cativa cretinei cu iphonul in piata si isi da al cu parerea de assad:)))el nu a fost in stare sa o debarce pe kiovesi desii erau argumente de natură legală si constituțională suficiente ,de Băsescu ce sa zic ,au promis sa-l trimita la cosul de gunoi al istoriei (unde ii era si locul)si au sfarsit el si partdul lui in a a face temenele la Barroso ,si in a pupa caftanele bruxelleze si americane,in dulcele stil fanariot…
    M-a umplut sila si dezgustul la adresa acestui personaj un 2015 cand a fost in ianuarie mai precis dupa Charlie Hebdo unul dintre susținătorii fervenți ai legilor big brother,odioase represive si profund neconatitutionale ,încălcând drepturi si libertăți fundamentale consacrate atat de Constituție cat si de Convenția europeană a drepturilor omului,mi-e sila sa spui ca lupți pt cetățean si tu sa intaresti sistemul ,mai sunt si alte momente dar am dat doar asta ca exemplul….
    Si Grideanu s-a umplut in ochii mei de ridicol in momentul in care la întâlnirea cu “marii”oameni de afaceri americani statea ca un scolar sa-i dea aia lista cu puncte cu ce vor si ce are el de facut ca ei chipurile sa investească si sa fie multumiti steatea ca un penibil cu lista intr-un colt sa-i dea aia indicatii el fiind prim-ministrul unui stat…parca nu ar fi fost de fapt privilegiul lor sa poată intra pe piata noastra si sa investească dar ma rog…
    A si ar mai fi faptul ca prin omul asta vad ca nu a în stare sa faca vreun guvern fara odioasă Haineala…
    Isi da Dragnea cu parerea la Assad..:))mai ca e amuzant, cand o merge Dragnea la razboi impotriva tuturor celor trei patru organizatii teroriste care lupta in siria atunci sa isi dea cu parerea despre debarcarea unui sef de stat cat ar fi el de contestat si chiar diabolic..

  2. E normal pentru un ”criminal” care îşi siluieşte conaţionalii prin sărăcie! Şi sărăcia e tot o formă de ucidere în masă doar că e lent şi sigur! Bă nemernicule, tu ştii care este situaţia în zonă de susţii genocidul prin moarte? Habar nu ai dar ‘pupi’ manipulările aruncate de alţii!

  3. In locul lui Dragnea, m-as limita la ce inteleg. Dragnea dovedeste cat de stupid este atunci cand sustine al 3-la razboi mondial.

  4. Deci sa înțeleg ca dacă datele nu confirma atacul cu gaz sarin, SUA primesc o lovitura puternica din România: cel mai bogat bugetar din lume le retrage sprijinul acordat pe Facebook. Îmi place privirea hotărâtă a lui Dragnea din poza – parcă s-ar pregăti sa mai teleormanizeze un județ.

Leave a Reply to banica razvanCancel reply