Sediul Autorității Electorale Permanente a fost spart, iar autoritățile au ascuns acest lucru. Culmea din sediul A.E.P au fost furate doar documentele care constituiau probe împotriva USB. Mai precis, s-a furat fişetul cu acte privind finanţarea controversată a USB de la alegerile locale din iunie 2016, scrie antena3.ro

Organele de anchetă bănuiesc că cei care au sustras documentele ar putea fi chiar angajaţi ai instituţiei, ţinând cont de faptul că sediul A.E.P. beneficiază de paza unei firme private care verifică accesul oricărei ȋn interior al oricărei persoane din afara instituţiei.

Vizat direct de această anchetă este chiar Nicuşor Dan – preşedintele USB la acea vreme şi actual preşedinte al Uniunii Salvaţi România (USR). Ancheta penală, ȋn cadrul căreia au fost deja efectuate diverse acte de procedură, are la bază o adresă oficială a Autorităţii Electorale Permanente (A.E.P.), care a sesizat că o mare parte din sumele reprezentând contribuţii şi cheltuieli ȋnregistrate de formaţiunea politică condusă de Nicuşor Dan la alegerile locale din iunie 2016 nu au ȋndeplinit condiţiile legale de rambursare.

13 COMMENTS

    • Sa caute copii, baze,, chitante bancare, acte in original la alte institutii..
      Procedura civila permite REFACEREA INSCRISURILOR DISPARUTE.Asa ca le au furat degeaba !

      • Ba, vezi ca Ghinion Iohannis a ramas fara una din case. I-au dat judecatorii peste bot.

        Concluzia: Iohannis e hot, corupt si mafiot, conform principiilor voastre de baza, ale basistilor opariti “de dreapta”. Ramane sa va zvarcoliti in chinuri in continuare. Paaaa

  1. ”Din văzduh cumplita iarnă
    Cerne norii de zăpadă…”
    🙂 🙂 să acopere mârşăviile din perioada alegerilor:) 🙂
    Acum şi în acest caz nu se mai sesizează ”limbricii de pază ai ţării”?
    🙂 🙂 sau doar cum şi unde au chef!
    Dacă aş fi în locul lor(înalţii pe funcţii cu venituri şi orice la dispoziţie) aş sta ca ei în birou şi mi-aş face mendrele cu cine vrea scula mea! Mă tem că trebuie urgent să li se reducă la jumătate până la tăierea din ”resurse” pentru a fi obligaţi să intre în mijlocul poporului să se confrunte cu realitatea! Dacă ‘turnul de fildeş’ e din ce în ce mai înalt şi foarte bine păzit, se ajunge la aberaţii precum în ultimii ani! Un circ generalizat pe hoţie, minciuni, escrocherii, manipulări, care au vocaliza direcţionată pe abuz de orice fel.

  2. O, cat de tare este stirea asta, sa moare ma-sa! E incredibil ce se poate intampla in institutiile administrative ale statului din Romania!

    P.S. USR-istii astia ONG-isti sorosisti se disting prin faptul ca sunt foarte agresivi, mergand iata pana la savarsirea unor infractiuni de drept comun in cel mai pur stil golanesc posibil, nu noaptea ca hotii, ci la rupere ca ordinarii. Mai e ceva de zis?!

  3. Vad ca eternii ragaitori basisti “de dreapta” care au snopit blogul cu opintelile lor basiste expirate nu comenteaza nimic pe marginea acestui caz. Golani ordinari, sau ce?!

    P.S. Golani ordinari pana la capat, asta e deviza tuturor basistilor opariti “de dreapta”.

  4. s-ar parea ca stirea lansata de ovidiu zara nu prea e adevarata . sa asteptam ceva ofocial pentru ca cei de la aep nu recunosc asa ceva

  5. Cine??? Virginele de la usr? Fecioarele neprihanite nascute din spuma marii care se lupta cu coruptii psd-isti au dat spargere ca ultimii borfasi.nasol in acest moment Sa Te “lauzi” ca Ai votat incoruptibilii din usr.

  6. Deci s-a petrecut cu cateva zile in urma si s-a aflat azi? Bineeeee. Romania stat mafiot? Nuuuuu,
    cum se poate asa ceva? Iohannis vegheaza….., el reactioneaza doar cand TREBUIE sa dea buzna peste Guvern.

    Firma de paza a A.E.P. numele ei? -sa fie facut public.

    “Mai precis, s-a furat fişetul cu acte privind finanţarea controversată a USB…”

    Din cate stiu un FISET nu are dimensiunea unei cutii de chibrituri sau de pantofi, cum au iesit cu el afara trecand de paza?. Fluierand asa? Nu stiu poate cantau o melodie, o fluierau….

    Dulap (fiset) metalic cu 2 casete si 2 polite; Dimensiuni: H1800 mm X L900 mm X A400
    Dulap (fiset) Vestiar metalic cu 3 usi, 1 polita si 3 agatatori, cu yale;Dimensiuni: H 1800 mm X L 933 mm X A 400 mm categoria dulap metalic vestiar..

    Interesant, au avut si masina -camioneta sa incarce fisetul? rezulta ca da, fiindca nu l-au carat in brate, si nici nu a aparut Hercule dupa colt. Ce masina s-a folosit, unde a parcat?. Cate minute a stat desigur pentru incarcarea fisetului. Nu i-a durut spinarea, ceva dureri coloana vertebrala?. lol

    Serios, suna a banc prost. Un FISET (greu) poate fi scos asa in strada si nimeni nu vede? haha, hai A.E.P altceva….. ca asta e de Bula.

    Sa faca bine si sa se gaseasca ACTELE astea – finanţarea controversată a USB de la alegerile locale din iunie 2016. Mai putina abureala, ok?
    Si apropo orice acte sunt si in format electronic, nu doar in fisete. Sa termine cu prosteala asta indiferent cine vrea sa salveze USBul.

    Dar , “bingo!”, unde sunt acum tinerii astia atat de “vigilenti”, dorm?, NU SUNT ACUM IN STRADA?, nu urla ca se incearca spalarea USB-ului ?. Coruptia ucide, hotii dupa gratii?.
    Daca ar fi disparut acte legate de finantrea PSD, Monica Macovei&Co la Bruxelles ZBIERA cat o tinea gura, ca PSD-partid de hoti. Dar nuuuuuu, USB (USR) sunt “curati si frezati” la Bruxelles, are grija Macovei de asta.

Leave a Reply to Cristian MoldoveanuCancel reply