Ca statul roman e cel mai prost administrator al companiilor, asta o stim cu totii. Ca privatizarea este un proces firesc al economiei de piata, la fel. Ca la Posta Romana sunt cozi mari, servicii slabe si salarii mici, cunoastem prea bine. Ca multe afaceri dubioase de partid s-au derulat pe spatele Postei Romane, e clar.
Dar dupa ce s-au vandut peste 80% din activele statului roman din domeniul bancar, energetic, distributie resurse si asigurari, sa mai vinzi si Posta Romana pentru ca esti incapabil sa o faci profitabila, asta e prea mult. 

In regimul Basescu, Posta Romana a fost adusa intr-o catastrofa financiara, prin smecherii politico-financiare sub obladuirea Robertei Anastase si a lui Gabriel Sandu. Acum aflam ca Posta Romana va deveni Posta Belgiana.

Ce trist pentru inca o companie romaneasca de traditie, sa piarda actionariatul majoritar romanesc detinut de peste 150 de ani !

Ministerul pentru Societatea Informaţională  a acceptat oferta neangajantă depusă de un operator străin. Potrivitministrului Sorin Grindeanu,  operatorul belgian de servicii poştale bpost va achiziționa  pachetul de 51% din acţiunile deţinute la Compania Naţională Poşta Română.

“În urma analizei detaliate a documentelor depuse de compania belgiană bpost, Comisia de Privatizare a concluzionat că acesta răspunde cerinţelor din caietul de sarcini. Invităm ofertantul să continue procedurile de due-diligence pentru a trece la următoarea etapă, cea a depunerii unei oferte ferme de achiziţionare a pachetului majoritar la Poşta Română. Operatorul naţional de servicii poştale a încheiat anul 2014 cu un profit substanţial, după şase ani de pierderi consecutive, şi a demonstrat că poate fi un activ valorors pentru un investitor strategic”, a declarat într-un comunicat ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Grindeanu.

Istoric Posta Romana

  • La 23 iulie 1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, măsură realizată începând cu 1 august 1862. În urma unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia.
  • Perioada poştei moderne a început în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poştal cu cel telegrafic, la care, în 1893 s-a adaugat şi serviciul telefonic, luând naştere simbolul PTT. Aceasta decizie a fost luată în şedinţa Consiliului de Miniştri, care a avut loc în ziua de 29 august 1864, şedinţa desfăşurată sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În calitate de director general al poştelor şi telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar Librecht, care ocupă funcţia de inspector general al telegrafelor încă din luna mai 1859.
  • Prima lege de organizare a ramurii de comunicaţii purtând denumirea de “Lege telegrafo-poştală” a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865, dată de la care a fost reglementată şi situaţia personalului, prin statut propriu.
  • La 1 mai 1865, se introduce serviciul abonamentelor prin poştă la presa din ţară şi străinatate, administraţia poştală percepând un comision fix de 10% din costul abonamentului, plus cheltuielile de expediere a sumelor şi francarea trimiterilor. Tot în anul 1865, este organizat serviciul de poştă rurală, care asigura legătura între comune, prin curse de factori. Se înfiinţează câteva sute de circumscripţii rurale, grupate în jurul unor oficii poştale.
  • În luna august, se înfiinţează în Bucureşti încă patru birouri de poştă, sucursale ale biroului existent, noile birouri fiind amplasate în Calea Craiovei (Calea Rahovei), Calea Moşilor, Calea Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi Strada Belvedere.
  • La 1 iulie 1871, intră în vigoare prima lege de organizare a personalului, însoţită de “Regulamentul pentru fixarea atribuţiunilor funcţionarilor telegrafo-poştali”.
  • La 16 februarie 1874, se înfiinţează “Biroul statistic al poştelor şi telegrafelor” pe lângă divizia contabilităţii.
  • Cu începere din 1 mai 1874, intră în vigoare “Legea pentru serviciul de poştă rurală”, care a avut ca efect imediat înfiinţarea unui număr de 115 birouri poştale rurale.
  • În perioada 15 septembrie – 9 octombrie 1874, la Berna se desfăşoară primul Congres Poştal în cadrul căruia s-a decis crearea Uniunii Poştale Universale, România fiind unul dintre cei 22 de membri fondatori ai organizaţiei. La acest Congres, România a fost reprezentata de George Lahovari, director general al poştelor şi telegrafelor.
  • La 28 martie 1875 se înfiinţează primul serviciu de poştă ambulantă pe relaţia Bucureşti-Itcani, iar în anul 1876, pe relaţia Bucureşti-Varciorova.
  • După anul 1883, se introduc primele planuri de îndrumare pe linie de cartare, timbrele porto şi serviciul de încasări şi mandatul telegrafic.
  • În anul 1894, după modelul unor clădiri similare din occident, începe construcţia Palatului Poştelor, care va fi dat în funcţiune în anul 1900.
  • În anul 1925, adminstraţia PTT a preluat exploatarea unei noi ramuri de telecomunicaţii, radiotelegrafia (comunicaţiile radioelectrice, cum se zicea pe atunci), fiind adaugată o nouă literă simbolului care a devenit PTTR. În perioada interbelică, administraţia de poştă şi telecomunicaţii a fost trecută în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, structura organizatorică fiind, iniţial bazată pe direcţii regionale.
  • În anul 1938, constatând faptul ca Administraţia PTT se afla într-o stare de deficienţă, au fost adoptate trei legi fundamentale, prin care s-a reorganizat activitatea în spirit comercial: legea de organizare, legea de exploatare şi legea pentru statutul personalului.
  • În anul 1955, a fost promulgat Decretul nr.197 prin care era stabilit obiectul de activitate al ramurii de poştă şi telecomunicaţii, fiind din nou consfinţit monopolul absolut al statului în acest domeniu.
  • După anul 1989, au avut loc profunde transformări în administraţia centrală a statului, reflectate în ramura noastră prin înfiinţarea Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, denumit ulterior Ministerul Comunicaţiilor.
  • La nivel central, pentru conducerea activităţii operaţionale, a fost creată în luna septembrie 1990 Regia Autonomă “ROMPOSTTELECOM”, care a funcţionat pâna în luna iunie 1991, prin această măsură fiind realizată separarea între organul de reglementare şi operatorul serviciilor.
  • Prin Hotărârea nr. 448 din luna iunie 1991, Guvernul României dispune desfiinţarea R.A. “Romposttelecom” şi separarea activităţilor prin înfiinţarea a patru regii autonome, şi anume: R.A. Poşta Română, R.A. RomTelecom, R.A. Radiocomunicaţii şi Inspectoratul General al Radiocomunicaţiilor.
  • Prin Hotarârea nr.371 din luna iulie 1998, Guvernul României a dispus transformarea R.A. Poşta Română în societate comercială, cu denumirea Compania Naţională “Poşta Română” S.A. Prin aceeaşi hotărâre, a fost stabilit “Actul constitutiv” al C.N. Poşta Română S.A. (anexa la H.G. nr.371/1998).

 

17 COMMENTS

  1. Abia acum vor începe tratativele propriu-zise. Să vedem cum îşi va juca MSI cartea, ca reprezentant al acţionarului.
    În orice caz, patrimoniul imobiliar de care dispune compania este unul important. Iar valoarea fondului comercial al întregii reţele naţionale (mii de locaţii în toată ţara) depăşeşte cu mult (în opinia mea) pe cea aparţinând majorităţii marilor comercianţi.

  2. Omul sfințește locul! Salariații de la Poșta Română nu și le-au sfințit pe-ale lor! Pentru nostalgicii comuniști care duc dorul miasmelor birocrației de demult, Poșta Română e locul! Acolo s-a pus perfect în scenă “noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”! Dacă cineva vrea să vadă cum ar fi arătat România cu Ceaușescu încă la putere, Poșta Română e muzeul potrivit. Poate și BCR-ul, dar într-o mult mai mică măsură! Nu au fost 150 de ani de istorie neîntreruptă, pentru ca în 30 august 1948 în istoria romanilor a apărut o ruptura: securitatea! Un grup infracțional aflat la conducerea României de-atunci încoace! Trăim dramatic consecințele acelui moment!

    • Aceeasi trantorime ca la posta se poate vedea si la CEC ,TVR, si la ELECTRICA cu capital majoritar de stat ACELEASI sinecuri. Orice firma din RO se putea privatiza doar …activitatea. CLADIRILE SI TERENUL ramanand proprietate de stat ca in CHINA …..statul fiind cel mai prost aducator de plus valoare (a se vedea pib pe cap locuitor in 1989 CARE ERA JALNIC). Serviciile postale din UE se vor privatiza minim 51% toate in urmatorii 50ani deoarece nu vor rezista concurentei firmelor private de posta.

  3. Acum Basescu si ciomagarii lui poate sta linistit, respectiv linistiti, gata nu mai i-a Voiculescu sau Vantu Posta, dupa cum trambita in campania electorala din 2009!! Rusine DNA, DIICOT si tuturor celor care in loc sa confiste averile facuta pe spatele Postei, au stat cu mainile in buzunare si au lasat pe altii sa concedieze mii de oameni si apoi intr-un final sa vanda Posta…

    • Politica de tranzitie prin falimentare, vechiul si singurul “proiect de tara”.Lupta cu coruptia,cu evaziunea,cu saracia,cu…etc,doar praf si ceatza pentru fraieri.S-a privatizat pe rupte,…si, la ce bun?

  4. Globalizarea si cu globalistii bre! Nu e nimic trist. Vom ajunge sclavi la marii samsari ai planetei! Ce-i asa de trist?! E in natura umana, sa nu se mai sature! Plus, au venit americanii! Nu e bine?

  5. Lectia economistului Dr Paul Craig Roberts pentru suveranitate nationala.

    Atacul Washingtonului asupra Rusiei a trecut dincolo de limita absurdului intr-un taram al nebuniei. Noul sef al Audiovizualului american (US Broadcasting Board of Governors), Andrew Lack, a declarat ca agentia rusa de stiri, RT, care emite in mai multe limbi, este o organizatie terorista asemanatoare ISIS-ului si teroristului nigerian Boko Haram. Dar si agentia americana de rating Standard & Poor’s retrogradeaza calificativul suveran al Rusiei la statutul de “junk”.

    RT International ma intervievat despre aceste nebunesti evolutii.

    In acea perioada de timp cand America a fost o tara sanatoasa Andrew Lack pentru aceste vorbe si acuzatii nebunesti ar fi fost demis. El categoric ar fi trebuit sa demisioneze si sa dispara din viata publica. Astazi crearea de mase amorfe de oameni este indeletnicirea propagandei vestice si afirmatia directorului Lack este luata in mod serios. Asadar, o alta amenintare terorista a fost identificata – RT.

    Cu toate aceste, ma indoiesc ca Lack crede in propria-i afirmatie, fara sens, cum ca RT este o organizatie terorista. Dar care este rolul idioatei afirmatii ?

    Raspunsul e ca inepta mass-medie occidentala prin transformarea ei in instrument de propaganda al Washingtonului a creat si creaza audiente mari pentru RT, Press TV si Al Jazeera. Tot mai multi si mai multi oameni ai globului cauta surse de stiri mai oneste si asta in timp ce capacitatea Washingtonului de a fabrica explicatii pentru propria-i propaganda se deterioreaza constant.

    RT, in special, are un public numeros in vest. Contrastul dintre veridicitatea rapoartelor RT si minciunile raspandite de mass-media SUA submineaza controlul si posibilitatea Washingtonului de a explica fabricarea surselor de stiri. Acest lucru nu mai este acceptabil.

    Luck a trimis un mesaj pentru RT. Mesajul e: retrageti-va trompetele; incetati transmiterea rapoartelor diferit de ale noastre; stopati contestarea faptului ca Washingtonul fabrica stiri si inepta medie le raporteaza; intrati in randurile noastre sau …

    Cu alte cuvinte, “libertatea de exprimare” pe care Washington si statele vasale ei UE, Australia si Canada o accepta inseamna: propaganda si minciuna prielnica pentru Washington si in niciun caz adevar. Adevar inseamna terorism, pentru ca adevarul este cel mai de temut inamic al Washingtonului.

    Washingtonul ar prefera sa evite jena de a inchide RT asa cum al sau stat vasal Maria Britanie a facut cu Press TV. Mesajul simplu al Washingtonului pentru RT este: rapoarte media in trend cu ale noastre. Mesajul transmis de Lack pentru RT e: auto-cenzura.

    In opinia mea, RT isi auto-cenzureaza deja acoperirea teritoriala a stirilor si rapoartele media la fel cum face Al Jazeera. Ambele surse media au inteles ca nu pot fi pe de-a-ntregul sincere sau cel putin nu atat de des sau in prea multe ocazii.

    M-am intrebat de multe ori de ce guvernul rus permite ca 20% din mass-media rusa sa functioneze ca coloana a cincea a Washingtonului. Banuiesc motivul, ca tolerand inepta propaganda a Washingtonului in interiorul Rusiei, guvernul rus spera ca unele importante stiri pot fi raportate in Statele Unite, prin intermediul RT sau a altor surse media rusesti.

    Aceste sperante, ca, de altfel, alte sperante ale rusilor despre Occident vor fi desarte in cele din urma. Daca RT va fi inchis sau asimilat de postituata mass-medie vestica nimic nu se va spune, dar daca guvernul rus inchide agentii Washingtonului, mincinosi notorii, noi vom auzii neintrerupt despre cum guvernul diavolicesc rus suprima libertatea de exprimare. Aminteste-ti, libertatea de exprimare acceptata este numai propaganda Washingtonului.

    Doar timpul ne va spune daca RT va fi inchis pentru ca spune adevarul sau daca va trece pe acelasi front cu propaganda de la Washington. Standard & Poor’s a degradat datoria suverana a Rusiei la nivelul “Junk”. Degradarea retingului de tara al Rusiei de catre agentia americana Standard & Poor’s este, fara indoiala, un act politic. Aceasta dovedeste ceea ce stiam deja, si anume faptul ca agentiile de rating americane sunt organizatii politice corupte. Aminteste-ti, ratingul de tara al aceleasi organizatii politice corupte, Standard & Poor’s, este AA+ pentru Statele Unite. In realitate ratingul SUA ar trebuie sa fie negativ “junk”. Agentiile de rating sunt platite de Wall Street si dupa cum se stie Wall Street deserveste guvernul SUA.

    O simpla privire si analiza a faptelor arata clar ca este o hotarare politica decizia S&P de degradare a Rusiei la categoria de “junk”. Nu va asteptati ca corupta presa financiara Occidentala sa se uite la fapte si cifre. Acum noi ne vom uita la cifre si fapte.

    Intr-adevar, vom pune faptele in context cu situatia datoriilor din SUA.

    Potrivit ceasurilor de creanta disponibile on-line, datoria nationala a Rusiei ca procent din Produsul Intern Brut (PIB) este de 11 la suta. Datoria nationala a Statelor Unite ca procent din PIB este de 105 la suta. De aproximativ zece ori mai mare decat a Rusiei. Coautori mei, Dave Kranzler, John Williams, si eu, am aratat ca atunci cand este masurata corect datoria SUA ca procent din PIB este mult mai mare decat cifra oficiala.

    Datoria nationala a Rusiei pe cap de locuitor este de 1.645 de dolari. Datoria nationala a SUA pe cap de locuitor este de 56.952 de dolari.

    Dimensiunea datoriei nationale a Rusiei este de 235 miliarde de dolari, mai putin de un sfert de trilioan de dolari. Marimea datoriei nationale a Statelor Unite este de 18 trilioane de dolari,adica de 76,6 ori mai mare decat datoria nationala a Rusiei.

    Punerea in perspectiva a acestora se constata in functie de ceasurile de creanta ca PIB-ul SUA este de 17,3 trilioane de dolari, iar PIB-ul rus este de 2,1 trilioane. Deci, PIB-ul SUA este de 8 ori mai mare decat PIB-ul rusesc, dar datoria nationala a Statelor Unite este de 76.6 ori mai mare decat datoria Rusiei.

    In mod evident retingul de credit al SUA trebuie retrogadat la statutul de “junk”. Dar acest lucru nu se poate intampla. Orice agentie de rating americana daca va spune adevarul si va actiona in functie de realitate va fi inchisa si cei “vinovati” ca spun adevarul si actioneaza in consecinta vor fi inchisi. Nu conteaza care vor fi absurdele acuzatii. Aceste agentii de rating vor fi portretizate ca organizatii anti-americane, organizatii teroriste asa cum este RT si asa mai departe. Ei stiu asta foarte bine. Nu asteptati vreodata adevar din partea neoconservatorilor Wall Street. Ei mint pentru a supravietui.

    Conform acestui site (http://people.howstuffworks.com/5-united-states-debt-holder…): In ianuarie 2013 SUA datora Rusiei 162,3 miliarde de dolari. Datoria nationala a Rusiei este de 235 miliarde de dolari, adica 69% din datoria nationala a Rusiei este acoperita de titluri de creanta din SUA.

    Daca asa arata criza rusa atunci eu sunt Alexandru I.

    Rusia detine o rezerva monetara suficenta de a acoperii intreaga datorie nationala si mai ramane cu alte cateva sute de miliarde in rezerva valutara, deci care este problema Rusiei?

    Banca Centrala este una din problemele Rusiei. In cea mai mare parte, economistii rusi sunt asemanarori incopetentilor neoliberali occidentali. Economistii rusi sunt indragostiti in avea contacte cu “superiorii” vestici pentru ca imaginea lor alaturi de ei creeaza prestigiu, in a lor imaginatie. Atata timp cat economistii rusi sunt de acord cu cei din vest ei vor fi invitati la conferinte in Occident. Acesti economisti rusi sunt agenti americani de facto, fie ca isi dau seama fie ca nu.

    In prezent, Banca Centrala Rusa risipeste sume mari din rezerva nationala pentru a suporta atacul occidental impotriva rublei. Acesta este un joc prostesc pe care banca centrala nu trebuie sa-l faca. Banca Centrala Rusa ar trebui sa-si aminteasca sau sa invete in caz ca nu stie de atacul lui Soros asupra Bancii Angliei.

    Rezervele valutare rusesti ar trebui sa fie folosite pentru a acoperii datoria nationala, facand astfel, Rusia singura tara din lume fara datorie nationala. Rezerva valutara ramasa sa faca obiectul unui dumping, de actiune coordonata cu China pentru a distruge dolarul, baza puterii imperialiste americane.

    Alternativ, guvernul Rusiei trebuie sa anunte ca raspunsul sau la razboiul economic condus de guvernul din Washington si Wall Street companii de rating este intrarea datoriei nationale in default, ca solutie la problemele actuale cu datoria de stat. Rusia nu are nimic de pierdut pentru ca ii este interzis de a mai face imprumuturi externe datorita sanctiunilor economice implementate de SUA si de ai sai vasali. Default-ul Rusiei ar provoca consternare si criza in sistemul bancar european. Si asta este exact ce Rusia vrea, cu scopul de a sparge monopolul sprijinului european pentru sanctiunile economice impuse in interes american.

    In opinea mea, economistii neoliberali care controleaza politica economica rusa reprezinta o amenintare mult mai mare la suveranitatea Rusiei de cat sanctiunile economice si bazele militare americane dotate cu rachete balistice de pe teritoriul tarilor din UE. Pentru supravietuire Rusia are nevoie disperata de oameni care nu sunt romantici occidentali.

    Pentru a dramatiza situatia, daca presedintele Putin imi va acorda cetatenia rusa si sa-mi permita numirea lui Michael Hudson si Nomi Prins in functia de consilieri, eu voi prelua conducerea Bancii Centrale din Rusia si voi scoate influenta vestica din operatiile bancare.

    Dar asta presupune ca Rusia sa-si asume riscurile asociate cu victoria. Atlantisti integrati in interiorul guvernului rus vor victorie pentru Occident, nu pentru Rusia. O tara cu intrusi in guvern isi reduce sansele de castig impotriva imperialismului american.

    O alta a cincea coloana care opereaza impotriva Rusie sunt ONG-urile finantate de SUA si Germania. “Organizatii pentru drepturile omului”, “organizatii pentru drepturile femeilor”, “organizatii democratice” si multe alte organizatii cu astfel de nume pompoase functioneaza in interes american, nu in interes public, social cum ar fi fost normal intr-un mediu politic normal si a caror activitate ar fi fost de necontestat.

    O alta amenintare pentru Rusia este procentul ingrijorator de mare al tinerilor inamorati de depravata cultura occidentala. Pornografie, droguri, invidualism, homosexualitate. Acestea sunt ofertele culturale ale occidentului. Si, desigur, uciderea musulmanilor.

    Daca rusii vor sa ucida oameni pentru amuzament si sa consolideze hegemonia americana asupra lor si a intreg globului pamantesc, atunci ei trebuie sa sprijine si sa solidifice “Integrarea Atlantista” si sa intoarca spatele nationalismului rus. De ce sa fi rus cand poti sa fi iobag american?

    Ce rezultat mai bun pentru neoconservatorii americani decat suportul Rusiei pentru hegemonia Washingtonului asupra intregului glob pamantesc ? Aceasta este ceea ce economistii rusi si “integrationistii europeni” doresc. Acesti rusi sunt dornici de a fi iobagi americani pentru a fi parte a Occidentului si care sunt platiti pentru tradarea lor.

    Asa cum am fost interlievat cu privire la aceste evolutii de RT, reporterul RT confrunta acuzatiile Washingtonului cu fapte. Este uimitor ca jurnalistii rusi nu inteleg ca faptele n-au nimic de-a face cu acuzatiile Washingtonului. Jurnalistii rusi, independenti de mita americana, cred ca faptele conteaza in disputele cu privire la actiunile rusesti. Ei cred ca atacurile asupra civililor din Ucraian purtate de nazistii ucraineni cu suport american este un fapt. Dar, desigur, astfel de fapte nu se pot gasi in media occidentala. In media occidentala rusii, si numai rusii, sunt responsabili de violentele din Ucraina.

    Povestea Washingtonului este dezvoltata pe linia ca diavolul Putin doreste refacerea imperiului sovietic. Dorinta care cauzeaza conflict. Aceasta mass-medie n-are nicio legatura cu faptele.

    In opinea mea, Rusia este in pericol. Rusia se bazeaza pe fapte, iar Washingtonul se bazeaza pe propaganda. Pentru Washington faptele nu sunt relevante. Vocea Rusiei este mica in comparatie cu vocea vestica.

    Lipsa vocii Rusiei se datoreaza Rusiei insasi. Rusia a acceptat sa traiasca intr-o lume controlata de Washington financiar, juritic si a telecomunicatiilor. Traind intr-o astfel de lume inseamna o singura voce, a Washingtonului.

    De ce Rusia a fost de acord cu acest dezavantaj strategic este un mister. Ca rezultat al acestei greseli strategice Rusia este clar dezavantajata.

    Avand in vedere patrunderea intereselor Washingtonului in guvernul rus, puternica influenta economica a oligarhilor si angajati ai institutiilor de stat cu conectii din vest, precum si conectiile vestice in mass-media rusa, tinerii rusi si sutele de ONG-uri cu finantare americana si germana pot scoate rusi in strada pentru a protesta orice incercare de aparare a Rusiei. Viitorul Rusiei ca tara suverana este pus la indoiala.

    Neoconservatorii americani sunt necrutatori. Oponenta Rusiei este slabita de patrunderea in Rusia a propagandei Razboiului Rece care portretizeaza SUA ca salvator de viitor al omenirii.

    Intunericul dictaturii Statelor Unite ale Americii se raspandeste pe tot cuprinsul globului pamantesc.

    Dr. Paul Craig Roberts

  6. Romanasii pot acum sa doarma si mai linistiti caci mai scapa de inca o grija.Vin smecherii,ridica tarifele,praduiesc cladiri si terenuri, iar Posta devine rentabila…pentru ei.

  7. Este pacat in Romania moare traditia, au murit “telefoanele”, “gazele”, “lumina”, “apa”, acum posta si altele. E suspect acest aspect cu “statul cel mai prost administrator”. Nu domnule Tudor si instrainarea Postei Romane face parte din politica dezastruoasa a politicienilor romani, ori si aceasta este pretul pe care trebuie sa-l platim ca facem parte din marea “familie” europeana. Aflati ca nu doresc sa fac parte din aceasta mare “familie” cu asemenea pret platit, sclav in propria tara.
    Cum bine spune de fiecare data dl. Serbanescu, suntem o colonie cu acte in regula si cred c-ar trebui desfiintat Parlamentul Romaniei si multe altele, ca doar nu facem altceva decat sa-i tinem pe spinarea noastra, din banii contribuabililor. Oricum toti acestia sunt de fatada, atat timp cat marile hotarari nu se iau in interiorul granitelor tarii, ci “afara”.

  8. Ce coincidenta! S-a dat POSTA si imediat a venit si anuntul ca Romania se califica pentru Schengen…asta a fost pretul? Ticalosii!
    Cum de si-au permis sa faca aceasta marsavie? In SUA, Posta este un simbol al Statului, cu valoare istorica data nu doar de vechime ci mai ales de rolul acesteia in castigarea independentei si libertatii americane. Tradatorii astia, nu se lasa pana nu ne vand cu totul. De ce se tace?!

  9. Amice Noel, afla ca Senatoarea Dianne Feinstein are un sot, si acest sot a pus mana pe cladirile de patrimoniu ale USPS (US Postal Office), unele monumente istorice, si vrea sa le vanda prin fondul lui financiar, incasand profiturile.
    Da un google pe “Feinstein’s husband will make millions from sale of 60 USPS buildings”.
    Si nu mai dati example cu americani, ca va discreditati – nu exista talhari mai mari pe planeta, va spune cineva care a trait acolo zece ani. “Toate” ni se trag de la ei si lacomia lor.

  10. Domnule Tudor !
    Daca vor fi retinuti toti conducatorii, ori vor fi vandute tot si toate, cine ne va conduce pe drumul luminos al democratiei, ori unde vom mai locui sau lucra ?

Leave a Reply to antitrantorimeCancel reply