Este pentru prima dată în ultimii 12 ani când românii din Harghita nu reușesc să trimită un reprezentant în Parlamentul României.

Potrivit președintelui Biroului Electoral Județean Harghita, judecătorul Lorincz Romeo, în prima fază au fost atribuite în mod direct UDMR patru mandate de deputat și unul de senator, iar la redistribuire UDMR a mai obținut un mandat de deputat și unul de senator.

Cei cinci deputați UDMR din Harghita sunt Kelemen Hunor, Korodi Attila, Bende Sandor, Benedek Zakarias și Sebestyen Csaba-Istvan, iar cei doi senatori sunt Verestoy Attila și Tanczos Barna.

Începând cu 2004, harghitenii au fost reprezentați de social democratul Mircea Dușa, însă la aceste alegeri fostul ministru al Apărării nu a reușit să mai obțină încă un mandat.

Informaţia a fost comentată, în exclusivitate pentru Antena3.ro, de jurnalistul Dan Tanasă.

”Calculele mele s-au adeverit din păcate în cazul reprezentantului românilor din Harghita. După 12 ani în care au avut reprezentant în Parlament, românii din județul Harghita sunt lăsați în voia întâmplări. Din păcate, actuala lege electorală gândită de PSD și PNL s-a dovedit a fi toxică pentru românii din Harghita. Personal, îmi voi asuma în continuare rolul de reprezentant al intereselor românilor din județul Harghita și voi continua să fiu o voce în apărarea lor”, a spus Tanasă.

Jurnalistul independent Dan Tanasă scrie din 2008 despre abuzurile grosolane ale administrației publice locale din Covasna și Harghita, controlată de către Uniunea Democrata Maghiara din România (UDMR) și Partidul Civic Maghiar (PCM), împotriva comunităților de români din cele doua județe.

Din iunie 2014 este președinte-fondator al Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC).

3 COMMENTS

  1. 🙂 🙂 bine că în Vaslui au fost găsiţi pe liste la alegeri votaţi UDMR-işti! De unde naiba să fie votanţi acolo dacă nu e nici ţipenie de UDMR-ist în zonă? Amintiţi-vă că au fost ”papagali” de origine română care au candidat pe listele UDMR la anterioarele alegeri şi niciunul nu a deschis gura când au fost probleme în zona respectivă! Ei vor să ajungă pe funcţii, scaune şi pentru a bate palma în afaceri, dar nu-i interesează de cetăţenii din oricare zonă i-ar reprezenta! Sper ca începând cu acest mandat să fie interziţşi la afaceri pentru a dedica timpul de muncă pentru care primesc indemnizaţii să fie alocat doar legilor ţării şi cetăţeanului care pe zi ce trece este cocoşat de plăţi la stat, culmea: toată viaţa omul munceşte pentru a întreţine în condiţii cât mai bune scăunarii ce îşi alocă beneficii peste limita bunului simţ prin legi favorabile doar lor!

  2. Nu cred ca e bine spus ca “romanii din Harghita sunt lasati la voia intamplarii”. Din cate stiu, prezenta la vot in harghita a fost sub 46%. Romanii ar trebui sa stie (la fel cum populatia maghiara conlocuitoare a invatat de mult) ca daca vor reprezentare, trebuie sa iasa la vot!!!
    Dupa, e doar Mioritza, ne plangem ca ne omoara baciul ardelean, dar noi nu facem decat sa vb cu oaia.
    Stiu, voi fi acuzat de diverse. Da nu cred ca e vina cuiva inafara de a celor care b-au iesit sa voteze, sincer. Asa ne trebuie. Bine, creca nici maghiarii din Bucuresti nu vor fi reprezentati… gluma. In Harghita chiar sunt probleme si e vina lir ca nu ies la vot. Poate le place asa

  3. Este o problema care se pare ca trece neobservata mai ales de catre politicienii noi alesi cat si de cei vechi, ca Harghita nu a dat niciun reprezentant roman in parlament. Din pacate nimeni de la “centru” nu face nimic in acest sens, doar cum sa-si imparta noile ciolane ale puterii.

Leave a Reply to AnonimulCancel reply