Gruparea teroristă Stat Islamic ar putea comite noi atacuri teroriste de genul celor din Franţa în alte state europene, avertizează Agenţia poliţiei europene (Europol).

“Este rezonabil să presupunem că există probabilitatea unor noi atacuri”, a declarat directorul Europol, Rob Wainwright, într-un discurs rostit în faţa membrilor Parlamentului European.

Wainwright a comparat atacurile comise la Paris, în care au fost ucise 129 de persoane, cu atentatele de la Bombay (India), unde în 2008 au fost omorâte 166 de persoane.

“Atacurile din Bombay au devenit realitate în Europa”, a adăugat Wainwright citat de Mediafax.

“Avem de-a face cu o formă de terorism mai semnificativă şi mai periculoasă. Am primit o declaraţie clară de intenţii din partea reţelei teroriste Stat Islamic, care vrea să exporte în Europa şi pe scena internaţională terorismul brutal”, a subliniat oficialul Europol.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele comise în cursul nopţii de 13 spre 14 noiembrie la Paris. Cel puţin 129 de persoane au fost ucise în atacurile teroriste, iar aproximativ 400 au fost rănite. Organizaţia fundamentalistă sunnită a avertizat că toate ţările care participă la coaliţia ce efectuează bombardamente în Siria şi Irak se vor confrunta cu atentate de genul celor de la Paris.

Organizaţia teroristă Stat Islamic ocupă regiuni din Irak, Siria, nordul Egiptului şi nordul Libiei, unde a proclamat un “califat islamic”.

5 COMMENTS

  1. Pana cand francezii nu se vor rascula sa le ceara socoteala liderilor politici ,asasinatele si importul de teroristi va continua.

  2. Chiar ăştia fac mişto de cititori? Cum? Există şi ”terorism liniştit”? că se declară:**terorismul brutal**. Indiferent de felul în care se acţionează cînd e vorba de ucideri în masă prin atentate TERORISM se numeşte!
    **Organizaţia fundamentalistă sunnită a avertizat că toate ţările care participă la coaliţia ce efectuează bombardamente în Siria şi Irak se vor confrunta cu atentate de genul celor de la Paris.**
    Şi eu ce scriam sau scriu de ceva timp? Limitaţii care nu vor să vadă, să stea în banca lor, nu să arunce cu mizerii aiurea.

  3. D-le Tudor, in timp ce postul dvs face sondaje gen Romania sa mai primeasca sau nu refugiati, probabil pentru a face o trecere mai lina de la opinia pro a ex-PM Ponta la inconsecventa lui Iohannis,care initial s-a arat prudent iar ulterior a inghitit tot strudelul fierbinte servit de madame Merkel,ati putea trimite un reporter de investigatii sa stea 10 zile intr-un oras european in care exista deja aceste tabere de azilanti,sa observe pe viu lucrurile.Va spun eu concluziile mele:In Europa s-a dat LEGEA MARTIALA A TACERIIin privinta acestora,nu ai voie sa comentezi,locuitorii sunt bulversati, mediul de viata pe care si l-au construit de sute de ani este grav afectat,iar asta inseamna boala si moarte biologica.Azilantii umbla in grupuri de la 5 membri la douzeci,prospecteza locurile si isi impun vointa lor, o teroare muta creste ca o tumora maligna,sentimentul de nesiguranta este in progresie geometrica.Asta e noua realitate a vietii de zi cu zi intr-un oras european, caruia i s-au repartizat un numar de azilanti care alcatuieste acum o patrime din numarul de locuitori al orasului.Vrem noi asa ceva pentru Romania, o tara care se lupta zilnic cu mii de alte probleme?

  4. PS.Ieri am mers intr-o padure unde obisnuiesc sa ies la picnic de ani de zile….timp de 4 ore am ascultat loviturile de tun si rapaitul mitralierelor.Desi consemnul este tacerea,armele au inceput deja sa vorbeasca.

  5. Pot spune numai atat. Traiasca fauritorii “primaverii arabe”, si cei care au lasat lucrurile neterminate in Irak si alte state arabe. Astia n-au invatat nimic din experienta inaintasilor. Cu mult timp inainte pe aceste teritorii a “dfomnit” Perfidul Albion si pana si el si-a dat seama si i-a lasat in plata Domnului, cu modul lor de viata, religie si conducatorii lor.

Leave a Reply to părere...Cancel reply