130270384173203-sigla-antena-3

Astazi, 25 Iulie 2013, s-a intamplat ceea ce intuiam cu totii de mult timp : au inceput represaliile impotriva postului Antena 3. Directorul general Mihai Gadea a fost convocat la DNA in calitate de martor in dosarul instrumentat impotriva Antena Group.

Prima observatie ar fi incorectitudinea afisata din start de cei de la DNA. L-au chemat pe Mihai Gadea ca martor persoana fizica si in timpul dialogului cu procurorii, acestia au scos o hartie in care era decisa deja urmarirea penala impotriva Antena 3, ca institutie. Fara un avocat al companiei, acest subiect nu a putut fi discutat si lamurit. Lui Mihai Gadea nu i-au fost aduse lamuriri privind statutul de martor intr-un alt dosar sau acuzatii personale, ceea ce demostreaza jocul necinstit. Miza a fost din capul locului Antena 3. Televiziune ce n-are absolut nici o legatura cu acuzatiile aduse Antena Group.

Operatiunile declansate astazi vizeaza citeva aspecte concrete :

– incercarea de a lovi Antena 3 fara vreo dovada palpabila, cu efecte juridice, economice si eventual de imagine la adresa noastra (in cazul in care DNA este partea credibila in aceasta poveste)

– aplicarea slogalului “aveti obligatia sa nu va mai uitati la Antene” lansat de Traian Basescu printr-o actiune penala

– intimidarea lui Mihai Gadea, Mugur Ciuvica si a celorlalti moderatori, realizatori, analisti si invitati ai postului Antena 3 prin actiunea penala declansata impotriva postului nostru. Popularitatea si credibilitatea postului Antena 3 deranjeaza atit de mult echipa lui Traian Basescu, incat nici un efort nu e prea mare pentru a ne lovi pe noi si implicit pe sutele de mii de oameni care se uita zilnic la postul nostru.

– incercarea de a crea eventuale consecinte financiare negative pentru Antena 3, cu efect imediat asupra angajatilor postului nostru si a telespectatorilor

Potrivit unei monitorizari de presa, Traian Basescu ne-a mentionat in chip negativ de sute de ori in discursurile, interviurile, declaratiile sale publice. Nu exista vreo alta institutie de presa care sa fi fost in ultimii 9 ani ai lui Traian Basescu atit de atacata, denigrata si impotriva careia sa se asmuta atita ura precum Antena3. Sub mandatul lui Traian Basescu, presa a fost definita in 2009 ca o vulnerabilitate la adresa sigurantei nationale. Aceasta abordare de tip totalitar a fost explicata chiar de actualul presedinte cu explicatia halucinanta : “Pai uitati-va ce fac Antenele!”. A fost modificat deci un important document de securitate nationala – Strategia de securitate nationala a Romaniei – doar pentru a lovi intr-o televiziune incomoda regimului Basescu. Asta ca sa nu avem discutii ca nu exista probe palpabile pentru comanda politica.

Aceasta chestiune de o gravitate fara precedent a fost pusa concret azi in aplicare, prin decizia DNA. Faptele pun Romania intr-o postura foarte delicata in materia respectarii drepturilor omului si a libertatii de exprimare. Consecinte nationale si internationale din cele mai serioase nu vor intarzia sa apara.  

Prin ceea ce se intampla azi intr-un mod foarte concret, Traian Basescu incalca in mod grav juramintul de presedinte depus in 21 Decembrie 2004 cu mina pe Biblie in fata Parlamentului : “Voi fi un aparator devotat al libertatii presei, care in ultimii patru ani a inregistrat un regres grav, datorita constrangerilor si presiuni politice fara precedent practicate fata de mass-media romanesti. Confiscarea libertatilor presei este primul pas spre confiscarea libertatilor cetatenesti. Victoriile democratiei nu pot avea loc fara existenta presei libere, a dreptului la cuvant si la libera exprimare”. 

Fara indoiala, pina in Decembrie 2014 vor fi si alte institutii ale statului sau particulare (de presa eventual) care vor lovi dur in Antena 3. Sa fiti convinsi, voi, telespectatorii Antena 3, ca impotriva noastra a fost pornita o prigoana fara precedent de la caderea comunismului in Romania. Noi si familiilor noastre vom fi – daca nu suntem deja – monitorizati, supravegheati, investigati, acuzati, murdariri in public. Se incearca pe orice cale discreditarea si lovirea noastra, cu scopul reducerii la tacere a vocii incomode numita Antena 3.

Va indemn pe voi, telespectatorii fideli ai postului nostru, sa nu credeti nimic din toate porcariile care se vor spune despre noi. Efectul atacului de astazi va fi cu singuranta invers decit au planificat ei. Audienta postului nostru va creste, sentimentul corect ca asistam la o comanda politica oribila impotriva unui post de televiziune incomod se va amplifica puternic in societatea romaneasca.

Solidaritatea noastra, a realizatorilor Antena 3, cu dumneavoastra, cei care formati audienta postului, este esentiala mai ales pentru un an si jumatate de acum incolo, cit intuiesc eu ca vor dura atacurile furibunde.

Vreau sa-i asigur pe atacatorii si denigratorii nostri ca aceasta solidaritate va capata forme din cele mai surprinzatoare pentru ei.

Sa nu spuna ca n-au stiut.

PS : Exista o dovada mai puternica pentru faptul ca Palatul Cotroceni vrea Antena 3 in puscarie? Iata ce posteaza pe pagina sa de facebook consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu :

nu se poate mai clar - palatul cotroveni vede antena 3 cu gratii

 

283 COMMENTS

  1. cata nemernicie, dar cine nu se astepta la asta? Respect pentru curajul de a infrunta sistemul securist si pe Javra Ordinara! Pana la capat!

    • Atacul impotriva Antenei 3 a inceput, urmarindu-se astfel inchiderea definitiva a postului anti-basist. Dupa ce aceasta antena va fi inchisa urmeaza dezmembrarea USL. Amandoua actiunile fiind urmarea pactului de coabitare semnat de Ponta cu Basescu. Cu alte cuvinte Ponta l-a salvat de borfas de la suspendarea definitiva tocmai ca in mod indirect sa termine PNL si mass-media cea mai importanta care-l critica pe presdinte. Urmeaza pasul trei al acestei actiuni si anume participarea lui Ponta la functia suprema in stat si numirea lui Basescu ca premier dupa alegerile din 2014. Si uite asa incaodata datorita moliciunii lor s-a somnolentei de care au dat si dau dovada penelistii acestia vor fi scosi de la guvernare. Poate totusi in acest de al 12 ceas PNL se va trezi din hibernare si va lua masurile care se cuvin tocmai pentru ca planurile lui Ponta si Basescu sa nu se realizeze. Acum ati inteles de ce Ponta a tinut s-o numeasca pe Covesi la sefia DNA?

      • in totalitate de acord. Poate domnul Ciuvica se mai gandeste cand sustine ca Ponta nu avea alta alternativa. Exista posibilitatea ca Ministerul Justitiei sa propuna sefii pe banda – la fiecare saptamana cate doi pe care Basescu sa-i respinga fara argumente (in paralel europarlamentarii sa trimita informari zilnice cu ce se intampla). Apoi, se punea problema pana cand, iar institutiile Europene trebuiau sa intervina. Nu puteau sa se faca ca sunt oarbe sau sa ignore fenomenul. Daca o faceau, foarte bine – era o pata pentru ele. Noi ne continuam “politica”. Este clar ca nu putea merge la infinit, deci ori ceda, ori se punea de o noua suspendare pentru incalcarea Constitutiei. Cand se joaca la “cacealma” trebuie sa ai forta pentru a fi un jucator redutabil. Dar noi suntem lasi, prapastiosi, ne plecam in fata destinului…..

        • Chiar daca acuzatiile ar fi reale cazul nu este de competenta DNA deoarece fostul sot al lui Covesi a fost angajatul firmei de cabluri ceeace face ca toata ancheta DNA sa nu fie facuta cu celeritate. “Grupul de Investigaţii Politice (GIP) publică documente care demonstrează legătura dintre Laura Codruţa Kovesi şi RCS & RDS SA.

          Eduard Kovesi, fostul soţ al procurorului şef DNA, a fost subalternul lui Ioan Bendei, directorul general al RCS & RDS SA.

          În 25 septembrie 2006, Laura Codruţa Kovesi a depus o declaraţie de avere în calitate de procuror şef al DIICOT Sibiu. Potrivit acestei declaraţii, pe care o publicăm, Eduard Kovesi era angajatul RCS & RDS SA.

          Relaţia dintre familia Kovesi şi RCS & RDS SA poate explica de ce Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) condusă de Laura Codruţa Kovesi refuză să ancheteze afacerea prin care RCS & RDS SA l-a plătit pe Dumitru Dragomir cu milioane de euro. Aceeaşi relaţie poate explica de ce DNA susţine RCS & RDS SA în conflictele sale comerciale, colaborând cu Ioan Bendei la punerea în scenă a acuzaţiilor de şantaj la adresa directorului Antena 1.”

          • USL a castigat alegerile iar Ponta a devenit premier datorita Antenei3 iar acum cand Antena3 este la ananghine, Ponta se spala pe maini afirmand cum ca nu vorbeste despre anchetele penale in desfasurare. Ce conteaza ca ancheta penala e produsa pe probe masluite, pentru el coabitacul care l-a salvat pe Basescu nu are nici o relevanta acest lucru. Asa ca mai invitati-l la emisiuni, in cazul cand Antena3 nu va fi inchisa si mai tratati-l cu menajamente. Mai ales cand el a numit-o pe Covesi la DNA ca sa va distruga. “Prezent joi, la Sibiu, premierul Ponta a fost intrebat in legatura cu situatia postului de televiziune, care a fost pus sub urmarire penala: “Nu am voie sa vorbesc despre anchete penale in desfasurare”.
            “Ii consider si pe domnul Gadea si pe ceilalti niste jurnalisti extraordinar de buni si o sa particip in continuare si la emisiuni”, a precizat Victor Ponta.”

          • “Celeritate” inseamna cu totul altceva decat ai matale impresia. Uneori, drmul de la strung la computer a fost parcurs prea repede…

      • Astazi s-a intamplat ceea ce anticipam toti oamenii cinstiti din tara aceasta. Prin formarea monstruoasei coalitii alcatuita din USL+ PDL si tradarea ordinara a lui Ponta prin actul de coabitare, presul demis de popor a fost reabilitat si reinstaurat la Cotroceni. Din acel moment, Antena 3 a devenit ultima reduta in calea Basului si a regimului sau odios. Asa ca acest regim fascisto-mafiot nu se va opri de la nici o actiune pana cand nu va inchide Antena 3. Sigur la aceasta actiune participa din plin toate celelalte posturi TV de stiri, care precum hienele cand miros sange ataca in haita cele mai puternice animale, asa si acele posturi doresc sa lichideze principalul concurent.
        Am ajuns aici dupa ce majoritatea cetatenilor am votat la referendum demiterea macacului, iar la alegeri aceasta adunatura amorfa USL, care ne-a prostit in cel mai josnic mod. Devizele “Jos Basescu”, “Dreptate pana la capat” etc, au reprezentat slogane electorale (conform lui Tonta), suport pentru Koabitare.
        Traiesc cele mai mari dezamagiri dupa tradarea de neiertat a uselistilor, pe care din pacate i-am votat. Mai bine imi tai mana decat sa mai votez asemenea forme de viata, conduse de acest tradator al poporului, asa zisul prim ministru

        • Exact aceleasi sentimente incerc si eu. USL-ul m-a dezamagit profund, in fond nu exista nicio diferenta intre puterea anterioara si ei. Au preluat toate proiectele predecesorilor ( Rosia Montana,gazele de sist, regionalizarea) si, in special au preluat metehnele acelora ( suficienta, prostirea electoratului, minciuna).

    • De ce sa nu lasam justitia sa isi spuna cuvantul? De ce trebuie facut atata circ pentru o convocare la DNA? Dovediti-va nevinovatia la tribunal, nu pe blog! De ce adevarul vostru trebuie sa fie mai credibil decat al procurorilor? Intr-o tara civilizata, justitia trebuie respectata, daca nu aveti incredere, puteti sa faceti plangere oficiala in Europa.

        • Dle tudor, deocamdata postul este urmarit penal. Dc nu a facut nimic ilegal, va fi achitat, deci stati linistiti dc va simtiti cu constiinta impacata.

          • Cati nevinovati au fost tarati pana acum pe la DNA?Cati si-au pierdut functiile si au fost batjocoriti de acesti procurori ce au treburi mult mai importante decat sa-si faca meseria,respectiv sa lupte impotriva coruptiei,a hotiei si jafului ce s-a instaurat in tara?Legea cere sa dovedeasca ei vinovatia celui cercetat,iar acesta este considerat nevinovat pana se pronunta judecatorii.Cercetarea se face fara a divulga continutul dosarelor si fara a anunta presa,asta se face prin alte tari care au presedinti normali si organe de cercetare independente si corecte.

        • D-le Radu Tudor, Viorel nu stie ce-i aia stalinist. El n-a auzit de prezumtia de nevinovatie. Cum poate gandi astfel cineva in anul 2013?

          • Daca am ajuns sa ne temem mai mult de ce NU am facut, decat de ce am facut, este extrem de grav. Daca oricare dintre noi putem fi chemati la dna doar pentru ca deranjam (unii mai mult, altii mai putin…)este monstruos. Refuz sa traiesc acest cosmar. Cat de obedient poti sa fii incat sa faci parte dintr-un astfel de circ. Sau poate ca obedient nu este cuvantul potrivit ci “vinovatie”, “dosar”, “erori”, “bani” sunt mai bune. Legate intre ele nu fac propozitii si nici fraze ci un lant care duce direct la Cotroceni. Daca in biografia ta nu se potriveste nici unul dintre aceste cuvinte ti se fabrica urgent unul (aici este ticalosia) si ti se aplica stramb, inghesuit, carpit pentru ca nu ti se potriveste, nu e masura ta in viata.

        • Multumitii duplicitarului victor ponta.S-a omportat exact ca base:cand a avut nevoie de sprijin era toata ziua la Antena 3.Acum,ca sluga basista,a pus-o pe baschetbalista exact acolo unde poate lovi in toti cei ce-i supara stapanul.Chiar crede ca v-a fi ales el presedinte?

        • Daca pentru a-si dovedi cineva nevinovatia este un “concept Stalinist” atunci acest concept de ce “natura” este…respective….” acela sa ridice piatra care se stie fara de pacat”…..

          • Nu ai inteles nimic! Aprioric si eu si tu si el suntem NEVINOVATI! Nu avem ce dovedi! Procurorul trebuie sa dovedeasca ca eu, tu saul el, ne-am facut vinovati/e de…
            Eu ca bun crestin DA pot ridica piatra, pentru ca sunt, in fata oricui NEVINOVATA, dar nu, nu arunc piatra, pentru ca sunt… in fata oricui…o doamna!

      • viorele, stai naibii acasa, ca numai tampenii debitezi.
        Daca iti bate procurorul la usa si te baga la zdup vreo luna, cu acuzatia ca ai furat 1 milion de euro, cum te-ai simti, tu stiind ca esti nevinovat ? Ai fi pregatit sa-ti demonstrezi nevinovatia ? Sau tu te ghidezi dupa principiul impostorului de la Cotroceni, conform caruia prezenta in fata procurorului este sansa de dezvinovatire ?

      • pentru ca pretindem ca suntem un stat de drept. Dar, pentru persoane ca tine acest concept este total abstract: toate etapele trebuie urmate ca la carte, iar prezumtia de nevinovatie si dreptul la un proces echitabil sunt abc-ul

      • Pentru informatia ta Viorel, cam de cand s-au scris primele coduri de legi s-a introdus prezumtia de nevinovatie. Ce inseamna asta ? E simplu, poate o sa reuseasca sa priceapa mintea ta de basist – inseamna ca procurorii trebuie sa dovedeasca vinovatia, nu acuzatul nevinovatia.

        Nu merge sa te acuze cineva si apoi tu sa vii cu probe, dovezi etc sa arati ca esti nevinovat. Nuuuuu. Niciodata nu trebuie sa se intample asta.

        Dar tu oricum esti unul din oamenii care nu are nimic de ascuns si nu are de ce sa iti fie frica asa ca nu te deranjeaza ca avem telefoanele interceptate si suntem urmariti pas cu pas, pentru ca tu, nu-i asa, esti neprihanit si poti sa iti demonstrezi oricand nevinovatia. MARS

          • dar ce ne facem cu 7.4 milioane de voturi penrtru demitere?
            hai sa presupunem ca boicotul bashinosilor ca tine a fost un succes. In cazul asta inseamna ca 7.4 milioane + 1 erau pro partz si nu au venit la vot. deci prezenta la vot ar fi fost 90% din cifra mincinoasa folosita pentru calculul cvorumului.

            mars, demisilor. ascundacilor, procuraracilor. hotii vostri stau pe saci de bani, oamenii care scriu stiri sun “corupti”. va agatati ca gandacii de bucatarie de ultima firimitura, luati bocanci in bot si va dati varful lantului trofic. va agatati si imputiti locul. oameni rai care simt nevoia sa minta cum ca ei sunt buni. macar nu mai mintiti, ca nu e nevoie.

          • Sa o vedem si pe asta. Sa facem insa un exercitiu de imaginatie. Cum ar fi sa ai un copil care da BAC-ul in anul 2013 si vin procurorii pe care tu ii divinizezi si il aresteaza preventiv pentru ca a aruncat cu pietre dupa caini sau ceva. Sau si mai bine, vin la tine acasa dupa ce ai fost la vot si incep sa te ancheteze si te pun sa juri daca ai votatat sau nu.

            Dar tu dormi linistit, pentru ca nu-i asa, tu nu te duci la vot, iar daca te duci votezi cu cine trebuie, asa ca nu ai nici o problema in a-ti dovedii nevinovatia. Ce bine de tine.

            Sau altceva. Sa fi bolnav, internat in spital si sa vina aceeasi procurori si sa te duca la parchet sau sectia de politie si sa te ancheteze in legatura cu medicamentele pe care le primesti.

            Dar tu nu ai nici o problema sa iti dovedesti nevinovatia, pentru ca existenta ta este asa de mica si neinsemnata, iar cum tu nu deranjezi pe nimeni, de ce ti-ar face tie cineva rau ? Ca doar esti un om bun.

            E un avertisment, poate intr-o zi o sa spui sau o sa faci ceva, mai degraba involuntar, accidental si o sa superi pe cineva, aflat intr-o functie cu putere si s-ar putea sa nu iti mai placa de procurori cand vor veni dupa tine, mai ales tu cinstit si corect fiind, chiar daca ai votat cu cine trebuie. Dar tu oricum nu te duci la vot, asa ca nu ai de ce sa iti faci griji

          • Cosmine ti-am mai scris , esti ori naiv
            rau de tot , ori basist imputit !…

            … pai tocmai asta e , ca procurorii
            trebuie sa dovedeasca ARGUMENTAT SI CU PROBE
            REALE vinovatia ANT.3 si apoi sa lanseze
            acuzatii SI nu invers ~ ANT.3 sa-si probeze
            NEVINOVATIA !!!!!! mentalitate stalinista
            mai aveti voi basistii …

        • @cezara: D-nul Basescu a recunoscut public ca exista prezumtia de nevinovatie in cazul omar, cand a plecat din tara.

      • Tu daca ai trait doar in Romania crezi ca asa este normal ca PROCURATURA lui Base sa terorizeze populatia??? Cum vine asta sa fie toata lumea acuzata , sa i se strice imaginea si dupa sa ajunga pe la CEDO si statul sa plateasca toate greselile acestei justitii partinitoare.Au jefuit tara asta timp de 8 ani cum au vrut ei si nimeni nu este acuzat din gasca basista.Antena 3 trebuie aparata de cetatenii care cred in adevar si crede-ma ca nu sunt putini, antena 3 este peste tot!!!!!!!!!!!!

      • De acord sa-si spuna cuvantul, numai ca justitia romana are o problema de credibilitate privind cazurile de jaf national rezolvate. Eu ma asteptam sa se rezolve cazurile Flota, Bancorex, FNI, de ce s-au taiat padurile si daca este legal, unde-s colosii ceausisti si daca s-au dat legal, cum s-au dat reezervele solului si ce este legal, Treaba cu Oltchimul si jaful unui miliard etcetera, etcetera. Da daca incep cu televiziunile si stam asa un an doi e clar cam ce competente au procurorii si cat vor sa rezolve din jaful national. Si respectul vine din ceea ce faci. Daca Justitia nu e credibila probabil ca are si ea o vina. Nu e de vina poporul ca nu crede in justie in Romania.

        Cand o rezolva ce am enumerat atunci devine Justita credibila.

      • intr-o tara decenta si civilizata o institutie trebuie sa dovedeasca vinovatia, si nu omul sa-si dovedeasca nevinovatia…….pacatul numerosilor cetateni ai acestei tari este ca sunt complet neinformati, isi dau cu parerea la cel mai jalnic nivel…si, cred ca am spus tot!

      • simplu! fiindca acest denea si-a dovedit prea indeajuns calitatea de maciuca politica pentru a i se mai acorda prezumtia de onestitate! ce vine de la denea pute a basism.

      • Domnu’ Viorel, sper ca glumesti cand zici “tara civilizata” -probabil avem diferente intre definitii si scara de valori – intr-o tzara civilizata nu trebuie sa fie presedinte un securist razbunator de la Anvers, care a scufundat flota; intr-o tara civilizata justitia si serviciile nu sant aservite matrozului mitocan din capu’ satului; intr-o tara civilizata nu se comporta seful statului ca suspendatul ” Antena 3 e aici?”, “domnul chestor, nu e bine domnul chestor” , sa continui domnul Viorel? Afirmatiile unora ca dvs nu fac decat se ne aduca aminte ca Antena 3 e ultima reduta care trebuie aparata, JOS LABELE DE PE ANTENA 3, securisti imputiti si profitori ordinari!

      • “plângere oficială în Europa”… la primul ghişeu de pe dreapta! :))))))
        câtă nemernicie…
        şi, după cum spunea şi un distins cititor: “dovediţi-vă nevinovăţia” – nevinovăţia se prezumă, nu trebuie dovedită.
        îţi urez să fii pus în situaţia de a-ţi dovedi nevinovăţia, în faţa unor procurori care au comandă să “te facă” cu orice preţ, cel puţin odată pe an, cât vei trăi!
        Dle. Radu Tudor, pe moment nu sunt în ţară şi urmăresc ce se întâmplă doar pe internet, site-uri sau live-ul A3. Sincer, sunt îngrozit de ţara aceea şi mă gândesc extrem de serios să-mi scot familia de acolo, cât mai repede şi să fug unde văd cu ochii… parcă nici n-au trecut 24 de ani!

    • totul a plecat din Spania, de cand Ponta a declarat pe sticla la A3 ca: “”Pentru Traian Basescu simt dispret, repulsie, lehamite”.”

      vezi aici sursa: http://www.pesurse.ro/2013/07/25/cristian-diaconescu–un-sfarsit-al-coabitarii-ar-a.html

      de aici si pana la mizeria pe care o face javra ordinara de basescu care se crede in cala navei – nu a fost decat un pas … din pacate pentru DEMOCRATIE si pentru LIBERATATEA PRESEI !

      asta se intampla datorita celor 70% (SAPTEZECI DE PROCENTEEEE !!!) pe care le USL in conducerea acestei tari si NU sunt in stare sa faca absolut nimic din cauza acelui asa-zis “protocol/contract de coabitare” semnat de ponta !

      inca nu pot crede ca iin secolul 21 avem politie politica ca in vremea lui stalin !!! asa cevaaaaaaaa

      • da ti se pare corect si normal ca un premier sa aiba asemenea cuvinte jignitoare fata de presedintele tarii ? Chiar daca Basescu nu il suporta pe Ponta, cuvinte asa urate din gura presedintelui nu am auzit! De ce trebuie ca Ponta sa-i demonstreze lui Basescu ca este mai prost ca el?

        • cozmin, PONTA ar trebui sa demonstreze daca este bun de ceva, sa-si asume privatizarea si sa faca treaba, daca nu este in stare atunci ne-am lamurit si eu el!

    • Razbunare, Numele Tau Nu Mai Este Prostie, Ci basescu!

      Nu este prima data cand ma intreb unde dracu’ au vazut alde mari analisti politici in chiombila un mare animal politic, capabil de planuri elaborate si inteligente puse in practica cu subtilitate pentru a-si anihila adversarii si criticii politici, atata vreme cat cea mai noua isprava a sa cu care incearca cu ajutorul gestapovisto-kgb-istilor de la Parchet sa se razbune pe cei de la Antena 3 nu demonstreaza altceva decat existenta unei gandiriu a la Bula, imbecilul repetent al scolii, care pentru a se razbuna si a fi bagat in seama trage cu prastia cu munitie facuta din bolduri indoite in picioarele colegelor de clasa, pune piedici colegilor sau trage scaunul tovarasei invatatoare cand aceasta vrea sa se aseze. Asta-i basanau, un sac de imbecilitati, cocotat impotriva vointei propriului popor in cel mai inalt jilt al tarii, folosindu-se de aceasta pozitie pentru a se razbuna pe cei care nu-l pupa in cur.
      Dar nici macar razbunarile nu-i sunt gandite si nu trec de faza rudimentarismului folosit de regimurile totalitare ale lui Hitler sau Stalin, denotand o lipsa totala de imaginatie sau de inteligenta.
      Ordinul dat maidanezeilor sai de la Parchet de a se arunca in haita asupra celor de la Antena 3, in intentia de a-i amuti si a le baga frica in oase, in loc sa-si faca efectul scontat de colectivul de uneltitori cu grade care-i ticluiesc marsaviile, actioneaza exact pe invers, pe principiul bumerangului, iar in final vom vedea cu totii ca a produs aceleasi efecte ca si condamnarea de-a-mboulea a lui Adrian Nastase, care l-a transformat dintr-un potential infractor, in victima si martir politic, mai turnand un polonic de rahat in chelia asimetricului pe motiv de “asa ceva nu se face, bre!”
      Singurul gust amar pe care mie personal mi-l lasa aceasta noua manevra de dement inititata de basanau este generat de atitudinea celor de la USL fata de acest nou abuz animalic al asa-zisului presedinte al tarii.
      Oare sa fi uitat liderii acestei coalitii cine l-a bagat, pe buna dreptate, cu curaj si profesionalism, pe basescu in cosul de gunoi al neamului si le-a netezit lor cale spre cel mai mare succces politic electoral post-decembrist?
      Nu cred, dar gradina Domnului este mare si pe langa bunatati mai are si prosti si tradatori in ea, de cand e lumea si pamantul. Asa ca e cazul sa asteptam sa treaca vanzoleala asta imbecila si la sfarsit sa “ne radem” si cu curul de sforatarile basescului si ale haitei sale de caini vagabonzi cu pretentii de caini politisti.

      • Domnu Marcus!
        Va inteleg supararea si frustrarea si tocmai de aceea nu va raspund cu aceasi moneda.Eu sunt fericit si implinit pentru ca din 2004 incoace toate mi-au iesit.
        Dumneavoastra aveti o problema personala cu Traian Basescu,V-ati confesat acum cativa ani pe blogul personal ca in tinerete ati fost subofiter de marina si pentru o scurta perioada de timp ati fost subordonatul lui Traian Basescu pe nava Biruinta.
        La un monet dat s-a stricat liftul pe nava iar Traian Basescu v-a pus sa-l carati in spate vreo 3 etaje.
        Din acel moment v-ati promis ca nu o sa-l mai iertati niciodata.
        Dar ai tot amenintat pe blog,ba ca va incepe o revolutie,ba ca vor iesii sindicatele in strada,ba ca vine USL-ul la putere si ii rupe gatul lui Basescu.Dupa cum am vazut,nimic din ceea ce ai prorocit nu s-a intamplat iar Traian Basescu este bine mersi si toate-i ies in continuare.
        -canci sindicate
        -canci revolutie
        -canci societate civila
        -canci usele.
        In ceea ce priveste Adrian Nastase ,nu inteleg despre ce martiraj vorbesti.
        A iesit din puscarie iar popularitatea sa a ramas intacta,adica sub 5%.
        Cei din PSD nu-l mai vor inapoi asa ca I-au recomandat sa stea mai mult cu familia,sa predea la catdra,sa scrie carti,sa se odihneasca.etc..etc.
        Dupa cum vezi,Adrian Nastase s-a conformat si toata lumea este multumita.

  2. ROMANI…!!!
    ACUM ORI NICIODATA, IESITI IN STRADA DACA VA PASA…!!!
    NU LASATI FARA O REACTIE DURA DIN PARTEA SOCIETATII ACEST ATENTAT LA LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI…
    NU LASATI ABUZ DUPA ABUZ SA VA “MODELEZE VIATA”!
    NU-I LASATI SINGURI SI NESPRIJINITI PE SINGURII JURNALISTI DIN ROMANIA CARE SI-AU PASTRAT VERTICALITATEA, CURAJUL SI LIBERTATEA DE A CRITICA TIRANIA SI AUTORITARISMUL SISTEMULUI!
    LUATI ATITUDINE! RIDICATI-VA GLASURILE! FACETI-VA AUZITI!
    JOS DICTATURA STATULUI POLITIENESC/PROCURARESC…!!!
    MARS AFARA JAVRA ORDINARA…!!!

    • Corect Petre! Sunt deja mesaje pe FB de mobilizare, poate chiar pentru astazi sau 29 iulie – cand stim noi ce aniversam – de a iesi in Piata Universitatii cu tricouri, pancarte cu sloganul: “ANTENA 3 E AICI!!!”. Asta e doar inceputul!! Daca ii lasam acum vor prinde curaj si vor merge mai departe si mai departe pana cand isi vor atinge scopul murdar. A3 SUNTEM ALATURI DE VOI!!! Oare de ce bulgarii, turcii, grecii reusesc sa se mobilizeze pentru o cauza si noi nu? Noi nu avem verticalitate? Oare nu simtim cu totii aceeasi revolta si indignare fata de acest regim abuziv? Nu uitati: DOAR DE STRADA LE E FRICA!!! DOAR STRADA II POATE DA INAPOI!!!

    • 1.nu vor iesi daca nu vor fi organizati.
      2.iesirea are nevoie de logistica, si iarasi, logistica minima lipseste, nu va incintati cu vorbe, iesirile in strada ale bulgarilor au logistica… asta e…
      3.poate pina la iesirea in strada ar trebui sa se implice si ponta si antonescu, caci antenele platesc pacatul de a-i fi sustinut, nu doar pacatul de a-l critica pe marinarul dus cu pluta si daca e co(i)abitare sa o stim si noi, ca doar iubim tradarea si urim pe tradator 😀
      asa ca poate un sut bine tintit in co(i)abitare ar fi solutia 😉

      • Nu ai nevoie de nimic din ce ai spus.Dar, ca orice agent, incerci sa arati ca e imposibil.

        Nu ai nevoie decat de O SCANTEIE! Daca acum, ar iesi in strada doar Badea, Gadea, Ciuvica, Grecu si Ursu, FARA sa anunte nimic, in cateva ore ai zeci de mii in strada.

        • sancta simplicitas…..

          nu exista aglomerare “spontana” in strada… nici macar cind se bate galeria de fotbal…. acolo chiar e multa , enorm de multa logistica si organizaer…

          si inca ceva, acum chiar ar fi bine sa se implice ceva “agenti” si “agenturi” ca sa iasa ceva, insa am convingerea ca nu o vor face, caci nu au absolut nimic de cistigat, “agenturili” si “agentii” au luat integral potul, cel mult se cearta intre ei la imparteala… 🙁

    • Bravo Petre , asta simte orice roman nebasificat !…

      Scriam deunazi ca s-au depasit orice limite ale
      normalitatii , nu ne mai ramane decat sa iesim masiv
      in strada !!! Sa nu dea DUMNEZEU ca acei jepati de
      procurori basisti sa si treaca la actiune impotriva
      celor de la ANT.3 !!! Caci vai de mama lor ce va iesi !
      Va amintiti ce-a iesit cand canalia de ilegitim s-a
      luat de Raed Arafat ??? Acum va iesi mai rau , caci
      ANT.3 este mai iubita de popor decat doctorul Raed !!!
      Vom iesi mai dihai ca la “revolutia” din 1989 , si ii
      vom spulbera , cu Cotroceni cu tot pe mafiotii astia !
      Cine mama lor de securisti se cred ei sa ne confiste
      total tara asta si sa ne umileasca in asa hal ???
      TARA ASTA APARTINE POPORULUI ROMAN , ma nenorocitilor !!!

  3. Poate ca stiti, poate ca nu, dar dupa evenimentele din ’89 s-au intamplat mult mai multe imtamplari care mai de care dubioase, decat in ultimii anii 20 de ani de comunism. De pilda “sinucideri” la comanda unele cu iz de asasinat politic, au fost judecati si condamnati oameni nevinovati. Acum a venit randul institutiilor incomode de dea socoteala unor vini inventate in laboaratoarele de tip stalinist ale unor institutii de forta.
    “Voi fi un aparator devotat al libertatii presei …” si dvs chiar ati crezut ?

    Ma uitam la tv si vedeam circul si manipularea la care sunt supusi membrii de sindicat de la CFR, in timp ce toti liderii sindicalisti de la CFR sunt niste puscariabili.

  4. Statul romana dupa ce ca e hot, talhar, bodyguard al interlopilor se mai da si democrat. Si ceausescu zicea ca e democrat. Nici copiii nu cred facaturile acestor fascisti tremuratori in fata presei reale.

  5. Basescu nu uita si nu iarta. Daca nu va fi suspendat cat mai repede, veti avea toti de suferit. Este pacat ca nu v-ati trezit mai devreme.

    • … basescu nu uita si nu iarta ?! …

      fereasca Sfantul sa ni se termine noua ,
      romanilor , rabdarea ! … si nu mai e mult ! …
      ilegitimul tradator va ajunge sa aiba soarta
      aluia dinainte de ’89 ! … nu-l va mai ierta nimeni !
      poporul asta chiar daca a devenit scarbit si lenes
      in reactii populare , totusi … fierbe mocnit !!!

  6. tineti-va tare,noi va sustinem!!mi-a placut mult atitudinea lui Ciuvica cand a iesit de la audieri,a avut perfecta dreptate in tot ce-a zis!!poate acum isi reconsidera si el pozitia fata de Tonta,care este parte activa prin numirile sefilor de la DNA la demolarea statului de drept si la continuarea politizarii institutilor din Justitie si aparatul de stat.ca dosarul in cauza este o facatura politica la comanda Kiorului si cu aprobarea binevoitoare a lui Tonta care este deranjat din cand cand de cate o Oana Stancu,Dana Grecu,Adrian Ursu sau Mircea Badea nu mai este nici o indoiala,sper ca veti aduce acest caz si in atentia institutiilor europene,sa vedem cum justifica actele de politie politica ale regimului Basescu

  7. Faptul ca nu alearga dupa uslasii coabitaci cu mandate de aducere si de arest preventiv inseamna ca ne-au vandut si aceste japite proaspat votate pe minciuni. bravo usele, mai de cachi ca pedele! au tras apa peste 70% la parlamentare si 90% la demitere.

    • corect, noi am votat peste 7 mil suspendarea si nu s-a intamplat nimic. Bulgarii pentru mult mai putin sunt in strada. Noi ce am facut in August anul trecut cand si-au batut joc de noi: mare, plaja…? Nimic, deci avem ce am semanat!

  8. Era previzibil. S-au agatat de un nimic ca sa distruga comunicarea. Vor face totul sa inchida gura Antenei. Noi? Noi ce vom face?

      • Ori vom iesi masiv in strada si nu vom mai
        pleca acasa fara sa-l vedem demis si judecat pe
        ilegitim … ; sau ramanem in fata televizoarelor
        si vom demonstra ca suntem cea mai jepata natie
        din Europa ! … Simplu !
        Caz in care nu ne mai ramane decat sa emigram !!!

    • Citizen, nu numai in justitie, la ce miistrii sunt, vai de capul nostru!!! Si ce gura aveau inainte de alegeri! Daca PONTA este as capabil sa rezolve el privatizarea CFR sau sa si-o asume pe cea laudata a puscariabilului Fenechiu! Acum sa-l vedem pe PONTA de ce este in stare, de dat din gura sunt toti buni!

  9. ai sa ramii surprins Radu dar solidaritatea oamenilor (a celor vechi si profund anti mafie securist-basista) cu Antena3 e pe un val descendent iar securistii stiu exact acest lucru si din aceasta cauza au contraatacat… lipsa consistentei impotriva mizeriilor si hotiilor basiste puse in practica de catre usl-ul aflat la ciolan acum o sa incline mult balanta in defavoarea voastra…

    stiu ca ai o parere contrara dar spun ceea ce simt… si nu sint singurul care am sentimentele astea

    p.s. pun pariu ca cel mai fericit acum e grupul securist ponta-sirbu-rus-ghita… si bag mina in foc ca au contribuit din plin la cacatul asta pur securist

        • Invitați juriști și constituționaliști adevărați în emisiuni să se pronunțe ASUPRA LEGĂTURII DINTRE UN POST DE TELEVIZIUNE și MAREA SAU MICA CORUPȚIE, ASUPRA IMPOSTURII DEMISULUI NAȚIONAL.
          Ce treabă are DNA cu… ANTENA 3? A terminat cu punerea sub acuzație A MARII CORUPȚII DIN ROMÂNIA?
          A VERIFICAT PE CE BAZĂ ȘI CRITERII SE DAU ÎNALTELE ORDINE ȘI MEDALII ALE STATULUI, UNOR NEAVENIȚI?
          Cum de fostul ambasador al SUA Mark Gitenstein a ajuns în consiliul de conducere al Fondului Proprietatea și ce sume primește?
          DNA a devenit APĂRĂTORUL MARII CORUPȚII DIN ROMÂNIA?
          Știe DNA că darea sau primirea de foloase necuvenite de către sau către angajați ai statului înseamnă corupție? Salariile și primele primite SUNT ȘI MERITATE!
          Antena 3 este post privat de știri, iar ce face DNA este HĂRȚUIRE POLITICĂ. Ei vor să arate CINE-I ȘEFUL în țara asta și mai ales CUM TREBUIE PUPAT ÎN FUND! JOS KOVEȘI!

      • Dvs credeti ca au venit 55 de mii de oameni ptr voi si nu ptr ca era muzica in aer liber? Ia faceti un spectacol unde pe scena apar doar badea, gadea etc si vedeti dc se strang 200 de oameni… Hai sa fim seriosi 🙂

        • gandirea dvs e in afara realitatii. citi oameni au venit cu o zi inainte la emisiunea lui mihai gadea din pta mihai viteazul? incercati un pic de seriozitate

        • Cosmin,
          Trebuie să fii mai inteligent de atât, crede-mă! Nu-ţi iese. Dar probabil că trebuie să prestezi chiar şi aşa, subcalitativ, pentru a-ţi primi simbria.

        • Cosmine , am incercat sa fiu rezervat si
          sa nu jignesc , dar deja intreci limita …
          Esti chiar tampit , daca poti debita asa tampenii ! …

        • Cosmin, asa este!!!Ce naiba, cine s-ar strange sa-l vada pe BADEA, nici nu pene pe el nu s-ar opri lumea!!!

      • 🙂 Radu… daca tu aduni mere cu pere ca sa-ti dea numarul de prune atunci e de rau… pt toata lumea
        aia 50.000 au venit pt distractie la concerte cu intrare gratis… am impresia ca incepeti deja sa fiti cu capul in nori iar securistii incep a va lucreze la glezne zimbind

        laq zu au fost 100.000… la ac/dc au fost 60.000 etc…. iar in Piata Universitatii am fost in cea mai buna zi (pe 15 cind au intrat javrele de jandarmi peste noi) circa 6-7000… am impresia ca nu intelegi care int cei importanti in astfel de situatii… de cei care se simt reprezentati de cei citeva mii din Piata vorbesc eu… nu despre poporul PRO dar mult!!!

      • Domnule Radu Tudor,eu ma uit …si… la Antena3…asta ma face un fan al acestui post?…intreb doar.
        Chestia asta cu 55.000 de oameni la Craiova este ca si organizarea de catre un lant de supermarket-uri a unor concerte in diferite orase unde oamenii s-au dus gramada asta neinsemnind ca sunt si fideli acelui lant.
        Si inca ceva …mi-e dor de Dl. Tuca….in consecinta, cind am sa va vad pe dumneavoastra facind jurnalism si “moderatie” in platoul de televiziune fara laptop in fata …..si binenteles folosind un limbaj adecvat meseriei de jurnalist…fara fraze de genul….”asta e foarte tare”….este doar un exemplu….poate am sa fiu un fan.
        Si ca sa fac o precizare…indifferent ca ma credeti sau nu, eu nu sunt nici “bou basist” nici “felix-ist” nici “pontist”…und so weiter.

        Cu stima.

    • La partea cu Ponta – Sarbu – Ghita – Rus probabil ai dreptate, din pacate. Razbate chestia asta din toti porii RTV-ului. Iata ca ceea ce nu a reusit Basescu singur atatia ani, a reusit cu ajutorul lui Ponta. Ironic, nu? Dupa ce A3 l-a adus pe scaunul pe care e acum!! In ceea ce priveste sustinerea pentru A3 sper din suflet sa nu ai dreptate. Sper ca, la o adica, sa-i surprindem decisiv pentru ca pe asta mizeaza si ei: pe comoditatea si “mamaligeala” noastra!!

      • nu e ironic ci logic… ponta si basescu nu coabiteza ci sint doi securisti care COLABOREAZA din plin sub umbrela securitatii si servesc doar teatru tv pt timpiti

  10. Pai trebuie sa-i multumim celui care a pus-o pe laurica la DNA ca sa coabiteze. Iata ca se pare ca asa cum ati anticipat dupa ce si-a vazut sacii in caruta, coabitarul a inceput sa puna artileria grea pe celalalt coabitar care este legat de maini si de picioare ptr ca s-a grabit sa ,, dea frumos,, la brux. Asa ca, coabitarul principal face in continuare ce vrea , cum vrea si cui vrea el.Sper ca macar in al 12-lea ceas domnul PM sa se comporte ca un adevarat barbat si sa-l puna acolo unde ii este locul.
    Cat despre romani… ce sa zic au demnitate si putere de a face ca Romania sa fie chiar un stat de drept cat sa stea la televizor practicand sportul national acela de a manca seminte ( si a le scuipa evident pe jos) si de a bea bere. Fara sa faca nimic.
    Din nefericire nu am mari asteptari ca vor lua atitudine fata de ceea ce se intampla. Nu stim sa- aparam pe cei care sunt cu adevarat romani si care suporta consecinte atat in viata profesionala cat si cea privata din cauza ca doresc o tara normala pentru noi toti.
    Cu drag

  11. Faptul ca “nu vom crede nimic din porcariile lor” e evident…si in plus sper sa va putem si apara la modul concret (ca si pe dr.Raed Arafat atunci)!!probabil ca pe macac il cam mananca pielea din nou!!nu-i nimic..”Cine seamana vânt culege furtuna”..chiar mi-as dori sa ne puna din nou la incercare!!grrr

  12. Fenomenul arafat va fi micut in comparatie cu cel care sta acum sa se produca. Mi-e ca de data asta basescu va zbura cu tot cu dna si romanii vor dovedi ca nu sunt un neam de babuini prosti, manipulati iar si iar de niste “baieti glumeti”(a se citi familii de tradatori de tara)! Depinde doar de noi sa jucam bine aceasta carte si sa rescriem istoria , depinde doar de noi sa ne recastigam tara si valorile! sunt convinsa ca impreuna vom reusi! Nu e propaganda ieftina ceea ce spuneti voi si noi reiteram, doar impreuna vom reusi si astept ca si romanii mei sa creada asta in numar cat mai mare! hai ca se poate, jos basescu si gasca de tradatori!

    • de acord, dar greu de crezut dupa cat de usor am trecut peste episodul din vara anului trecut, urmat de indiferenta cu care am acceptat Pactul de Coabitare. Mi-ar placea sa cred ca sunt eu mai pesimista decat trebuie, dar cred ca sunt doar realista. In mod normal, acum ar fi trebuit sa fie deja oamenii in strada sau in fata Antenei 3 in semn de solidaritate.

  13. Nu executa nimeni Antena3. Dar e normal ca la un moment dat practicile mentionate si in MCV, vizibile cu ochiul liber din presa din Romania, sa fie sanctionate si de justitie.

    • Daca raportul MCV-ul a devenit referinta pentru tine este grav si arata grava lipsa de cultura civica si politica.

    • Adevarat, oamenii aia care scriu raportul MCV habat n-au de cultura civica si politica, doar vin din tari precum Franta, Germania, Marea Britanie, un fel de bananiere, cum s-ar zice. Da’ lasa ca va invata turnatorii la Securitate ce-i aia cultura civica si politica…

  14. cand era vremea comunistilor, stiam una si buna…acum…cei de la putere cred ca noi inca suntem niste papitoi manevrati de ei….oare ei isi dau seama de ce fac sau nici nu mai gandesc?

  15. Ma uit oricum la antena 3, chiar daca adorm, antena 3 este prezenta pe ecran. Acum solidar cu antena 3. vor functiona tei tv. in casa mea continuu deschise pe antene, non stop/ non stop.

  16. Ar fi cazul sa va folositi de afilierea la CNN pentru instiinta lumea despre cum incearca base sa cenzureze posturile de nu-i sunt favorabile prin oamenii impusi de el in justitie.

  17. Era de asteptat sa se ajunga la aceasta ticalosie.DNA nu se dezminte,este sluga fidela a basescului(in frunte cu Codruta).Fruntea sus,va sprijinim din toate puterile!Vor sursele jurnalistilor??Cum este posibil asa ceva?Incep sa-l suspectez pe d-l Ponta de cardasie cu Basescu (nu coabitare).Am sentimentul amar ca am fost inselati la ultimele alegeri parlamentare…

  18. Ce se intampla in aceasta tara ,domnule Radu Tudor?
    Cum este posibil ca in jurul orei 11 am un i divid pe nume ovidiu marincea sa anunte la(be) 1 ca unul dintre cei doi,respectiv domnul Gadea si domnul Ciuvica audiati la dna, vor fi pusi sub urmarire penala si dupa cateva ore sa aflam ca Antena 3 este pusa sub urmarire penala???
    De unde stiau acest marincea si una nastase(parca)cine vor fi sau nu cei in inuiti?
    Asta este justitie?
    Cum de dna actioneaza atat de repede in unele cazuri ,iar de plangerile penale facute impotriva guvernului boc nici nu s-au atins?
    NOI TELESPECTATORII ANTENEI 3 VOM FI MEREU SOLIDARI CU ACEST POST SI ASA CUM AM MAI FACUT-O ATUNCI CAND AM FOST UMILITI DE MASURILE ABERANTE ALE NESIMTITULUI GUVERN boc VOM IESI IN STRADA PENTRU A OPRI ABUZURILE GASTII DE PROCURORI CU NASU’IN SUFLET!

  19. Sinteti niste eroi, sper sa nu va transforme ticalosii aia basisti in martiri! Putere sa rezistati! E minunat sa poti trece pe sub aceste furci caudine cu fruntea sus! Sintem cu voi si de fapt sintem cu adevarul acestui popor mintit si umilit! Bravo! Totdeauna, Antena 3 va fi in casa mea cel mai important post TV pentru ca e curajos, inteligent si rational!

  20. Poate ar trebui ca 50000 de cetateni din Dolj, 50000 din Iasi, 50000 din Brasov,si tot atatia din fiecare judet al Romaniei sa vina in aceeasi zi la Bucuresti,sa-i spuna chelbosului cazat la Cotroceni ca s-au saturat de el,de jocurile lui murdare,de modul in care priveste el cetatenii care au libertate de opinie si fac uz de ea,care au argumente ce le sustin cauza,care nu-si vand constiinta,nu se lasa manipulati,nu cedeaza in fata agresiunilor practicate de unele institutii ale statului(care in loc de protectia cetateanului si a statului se ocupa de “vanarea” celor ce nu-l pupa in bas pe chelbos).Dar,din pacate,nu cred ca se va intampla asa ceva.Unii ,vor prefera sa stea linistiti gandind ca oricum asta nu va schimba cu nimic viata lor.Probabil ei nu inteleg ca atunci cand accepti ca cineva sa-ti inchida gura,doar pentru ca acel cineva are doar puterea,autoritatea dar nu are si dreptul de a face asa ceva,primul pas a fost facut.Spre ce?Cine are ratiune sa o folosesca si sigur va intelege!Si,ca de obicei,primul pas e mai greu,urmatorii sunt mult mai usor de facut,fiecare din ei reprezentand consecinta logica a celui anterior.Altii, poate, vor astepta un ajutor divin.Din fericire pentru noi,Stefan Cel Mare ,atunci cand au navalit turcii,a fost acolo, pregatit sa dea piept cu ei ,sa lupte.Si nu cred ca Stefan,care astazi pe langa Mare e si Sfant,era lipsit de credinta.Doar ca el a inteles ca trebuie sa lupti pentru ceea ce pretuiesti.Inchei cu o ultima categorie de cetateni,desi probabil si din pacate, motivele pentru neimplicare tind catre infinit(la romani),cu cei care vad Antena 3 si jurnalistii de acolo ca pe o extensie a lui Dan Voiculescu.Inainte de 1989: ”Felix”a fost recrutat de Securitate,dar Basescu cui raporta?Insa,vazandu-l acum,in aceste vremuri, pe Basescu cum actioneaza,cred ca lui ii facea placere,se simtea implinit in calitatea ce o avea atunci,in relatia lui cu Securitatea.Astazi:Basescu incearca sa-si subordoneze presa,sa o transforme intr-o sluga obedienta.Voiculescu a creat un trust de presa care critica excesele de putere,prezinta incalcarile de lege ale celor ce au puterea de a decide,sunt demnitari ai statului.Asa ca ideea subordonarii Antenei 3 si a celor care lucreaza acolo, e de fapt o proiectie a realitatii basiste,in care fiecare asa-zis jurnalist basist are in fisa postului trecuta obligatia de a lauda realizarile marete ale Secretarului Generala al Partidului ,scuze,ale guvernatorului Romaniei si ,desigur,de a infiera pe cei care se opun viziunii “conducatorului iubit”.Exista si acesta categorie de cetateni,care in mod cert nu poate fi suspectata de un nivel de inteligenta ridicat, care preia realitatea pseudojurnalistilor basisti,a acelor propagandisti care daca nu presteaza pentru “nasul din suflet” risca mult ,nu doar sa moara de foame.Q.E.D.

  21. Cred ca ce s-a intimplat astazi, este mai mult decit un act profund nedemocratic. Este un act extrem de periculos!
    Dureros este si lipsa de solidaritate a celorlalti jurnalisti (si daca ma asteptam la o astfel de atitudine din partea celor de la RL si EVZ, inexplicabila mi se parea tacerea gurului CTP!)

    Sint alaturi de voi!

  22. Ma asteptam sa suspende activitatea intregului trust , ceea ce vor face , probabil , desi imi doresc din suflet sa nu fie asa ! Unde se fac dezvaluirile despre legaturile dintre Hayssam si diavol
    ? Unde s-a cerut o noua suspendare a dictatorului ? Trebuie sa opreasca , cu orice risc , dezvaluirile despre crimele impotriva economiei nationale si a statului de drept , odata ce Ponta a dat drumul la vale tavalugului Hayssam !

      • Problema e ca javra incearca sa ajunga la Hayssam prin Kovesi , sa-i transmita ce sa declare . Ar fi bine daca procurorii corecti (or fi si din aceia) sa-l convinga sa faca marturii in dosarul rapirii , in cel in care a primit condamnarea de 20 de ani . Fiind considerata proba noua , se poate face revizuirea dosarului , in instanta , si se poate rejudeca . Banuiesc ca ar beneficia si de prevederile noi ale legii , adica reducerea pedepsei la jumatate .

  23. Bineinteles ca suntem alaturi de voi, ca intotdeauna! Nu vor reusi sa darame si ultima farama de opozitie fata de Baselu, decat daca ne lasam pagubasi, iar eu una nu ascult ce zice propaganda basista, am si eu creier cu care sa cern informatiile!
    Sper doar ca si voi sa fiti tari pe pozitii, sa ramaneti uniti, intre voi si cu noi, cei care va urmarim (la TV :), desigur)si vom reusi sa trecem si de asta, impreuna! Sunt foarte mandra de voi, putinii care ati mai ramas normali la cap in tara, eu am renuntat de vreo 3 ani, am plecat in strainatate si nu intentionez sa ma intorc degraba, dar ma intereseaza si ma doare ce se intampla cu tara in care m-am nascut si care m-a educat si m-a facut ceea ce sunt astazi! Va multumesc Antena 3 pentru tot ce faceti si mult succes in lupta aceasta, nedreapta de altfel!

  24. Multa forta Antena 3. Eu stiu ca sunteti asediati de babuinul cotrocenist. Si probabil ca mine stiu multi.

    Dar nu cred ca Basescu se bazeaza ca prin gestul sau populatia deodata il va iubi pe el. Sigur urmareste sa va intimideze si in extremis sa va inchida.

  25. Ce Ziceti, Am Sau N-am Sanse ?

    Decizia de a publica o selectie a unor materiale pamflet scrise de mine de-a lungul timpului in diferite forme, fie pe blogul personal, fie intr-un cotidian national, fie pe blogurile altor colegi in ale boggeritului, pamflete care au avut ca subiect clasa politica din Romania in frunte cu exponentul ei cel mai carateristic si datator de frisoane, frustrari si angoase neamului, care in 2004 a avut proasta inspiratie de a-l vota pentru a ocupa cea mai inalta functie in statul (pe atunci inca de drept) Romania, am luat-o dupa ce am vazut atitudinea fruntasilor USL si in special a d-lui Ponta, care una au promis in campania electorala si alta au facut dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta.
    Nu stiu daca altii isi amintesc, insa eu rememorez momentele in care, inainte de alegeri, d-l Ponta declara public, chipurile in gluma, ca la terminarea celui de-al doilea mandat ii va asigura lui Basescu Traian, in calitate de fost presedinte al tarii, un trai confortabil si linistit in conditiile unei pensionari respectabile.
    Dupa alegeri, vazand ca de fapt d-l Ponta nu a glumit si ca acest infractor de drept comun, tradator de neam si tara, distrugator al statului de drept Romania, betivan grobian, adulterin pe fata si plin de nesimtire, sluga supusa si pres al mai marilor europeni, care a readus tara noastra in epoca fanariota din toate punctele de vedere, ei bine, ca acest neica nimeni ajuns initial printr-o greseala a electoratului si apoi prin frauda si impunere de catre decidentii de drept din cadrul UE sa conduca un popor spre prapastie, nu numai ca va avea parte de o batranete linistita datorita lasitatii sau a slugarniciei noii puteri parlamentare si guvernamentale din tara noastra, dar si ca foloseste timpul ramas la carma tarii pentru a distruge tot ceea ce incearca altii sa repare, m-au determinat sa incerc sa strang sub forma unui volum tiparit o selectie a pamfletelor pe care le-am scris in toti acesti ani de chin cu adresa la el, la acolitii sai, dar si la adversarii sai pe care i-a facut la alba-neagra cum i-a venit lui mai bine.
    Ca roman, cunoscator cat de cat a istoriei neamului meu, nu pot sa raman indiferent atunci cand vad cu cata dezinvoltura este batjocorit, furat, tradat, readus la stare de vasalitate medievala acest neam, de un cabotin care nu are in vedere decat realizarea propriului sau interes personal si este motivat in actiunile sale numai de o ura viscerala si de razbunare impotriva atat a advesarilor cat si a celor care l-au ajutat pentru ca apoi sa devina nefolositori, dar cel mai tare si mai tare pornit impotriva propriului sau popor.
    Oricat am incercat nu am reusit sa ma impac cu ideea mioritica a ciobanasului resemnat in fata destinului si sa astept in pozitia de “bucurosi le-om duce toate” momentul in care Basescu se va retrage “en fanfare” de la Cotroceni in vila in care a investit milioane de Euro din banii romanilor, pentru a-i fi lui bine la “pensie”, pensie care are la baza milioane de Euro ilegal obtinuti in urma tuturor marsaviilor penale la care s-a dedat o viata intreaga, si asta cu acceptul noii puteri din tara noastra.
    Este o ultima incercare a mea de a lasa celor ce vor veni un fel de letopiset vesel dar trist al unei domnii de tip feudal in plin secol XXI, domnie pe cat de uzurpata pe atat de ratata.
    Un alt motiv al acestei incercari de publicare a unui volum de pamflete in proza si in versuri rezida si in curiozitatea mea de a gasi o editura si apoi un lant de librarii dispuse sa publice si apoi sa distribuie prin vanzare o astfel de carte cu Basescu inca la Cotroceni, cu alte cuvinte sa vad cat de liber sunt sa ma exprim in conditiile in care aceasta libertate imi este garantata de o Constitutie calcata aproape zilnic si fara urmari in picioare de omul din capul statului care a jurat cu mana pe Biblie ca o va respecta.
    Si am aceasta curiozitate deoarece la momentul la care am publicat prima mea carte, in care faceam doar anumite asocieri intre disparitia flotei romane si Basescu Traian, fara sa dau nume, ci lasand cititorul sa traga singur concluziile de rigoare, am intampinat greutati atat in tiparirea cartii (la o editura cu staif din Constanta mi s-a spus ca nu-mi pot tipari cartea deoarece un tipograf nu s-a prezentat la munca de trei zile), iar cand in final am reusit sa-i miros tusul inca proaspat, patroana lantului de librarii din Constanta, doar auzind titlul cartii, m-a luat la fugarit pe motiv ca “d-l presedinte n-a avut nimic de-a face cu cea mai mare furaciune din istoria mondiala a marinei comerciale, lucru demonstrat negru pe alb de expertiza prin care s-a statuat deficit zero (sac!)”.
    In aceasta colectie, desi voi incerca sa-l “maschez” pe d-l presedinte sub pseudonimul “zeus” sunt curios sa vad cine va accepta sa o publice.

    • Domnu Marcus!
      Nu doresc sa va dezamagesc dar sfatul meu este sa nu va pierdeti banii si timpul de pomana.Nu cred ca o sa intampinati probleme in legatura cu tiparirea pentru ca banii nu au culoare politica.Deci daca dispuneti de bani orice tipografie din Constanta o sa va ajute.Problema este cu publicul cititor care o sa fie la fel de dezinteresat ca si in trecut,pentru ca dumneavoastra ati mai publicat.
      Dar oricum,daca ati fi un scriitor realist ati realiza ca subiectul ”jos basescu” nu mai prezinta interes pentru nimeni.Dimpotriva,Traian Basescu este pe zi ce trece tot mai popular si in sondaje sta foarte bine.
      Pe vremea cand dumneavoastra ati postat pe forumul de la Jurnalul National,aveati si idei constructive legate de infintarea unor ferme in Romania de crestere in captivitate a iepurilor,bibilicilor sau fazanilor.Nu stiu de ce ati renuntat la aceasta abordare.
      Nu in ultimul rand,as vrea sa-mi spuneti daca v-ati rezovat acea problema de sanatate legata de digestive.
      Sa fiti iubit!

      • Mai truliluiule n-ai pute(a) tu sa treci la locul tau de munca-dosul Basului- sa prestezi singura ta ocupatie linsul cu care te hranesti? Javra ordinara, care insulti pe cel ce scrie cu mult talent realitati crunte pentru tata, d-l Marcus .

          • @trilulilu(sadicu): bre, da’ esti dus rau de tot cu capul. Cine a zis ca onania avand ca subiect poza basanaului imbracat in uniforma de marinar, cu un trabuc in gura si cu un pahat cu visichi in mana dauneaza grav sanatatii n-a gresit cu nimicuta. De ce crezi tu sadicule ca as avea nevoie de multiple nickuri pentru a injura un imbecil ca mataluta? Nu, sadicule, oligofrenia asta pe care o folosesti talica de multiplicare in prostie a personalitatii (in psihiatrie boala asta este definita precis)nu ma caracterizeaza asa ca (sper ca d-l Tudor sa lase sa treaca aceasta postare)eu, cu nick-ul meu marcus, te invit ca pentru cinci minute sa-ti dezlipesti buzele de pe curu’ basanaului si sa-ti scoti limba din acelasi organ anatomic si sa ma pupi pe mine (si cu acceptul lui Victor, si pe el) drept in cururile noastre.
            imbecilule
            sa fii iubit in gura de basanau si de tot clanul lui de derbedei politici
            marcus

          • mai trilulilu ,

            care este problema ta cu marcus ????
            chiar nu te inteleg , basist mic …
            Cand vei ajunge tu sa scrii la nivelul lui
            marcus , atunci sa mai atingi tastatura ! …
            pana atunci , ia o pauza !

      • trilulilu,
        zici ca ba-secu sta in sondaje foarte bine ? Ai dreptate, in randul membrilor miscarii im-populare sta foarte bine.
        Am inteles ca aceasta miscare isi va schimba sigla si anume elena udrea cu un mar in gura, dar se vor supara cei de la pdl si ba-seku nu va mai sta atat de bine in sondaje in randul membrilor pdl. Tu unde esti inscris, la pdl sau miscarea “populara” ?

  26. Ma asteptam demult sa se ajunga in acest punct(“punctul de intalnire”). Asa cum ma astept ca A3 sa reziste.Voi urmari in continuare cu constanta si interes emisiunile transmise pentru ca “stilul” A3 ma reprezinta cel mai bine, comparativ cu alte televiziuni. Informatia inseamna putere- pe asta se bazeaza t.b.
    Dar si oamenii Antenelor au informatii si, prin urmare, si ei sunt puternici.
    Telespectatorii A3 sunt aici!

  27. Acest citat este cat se poate de elocvent “Efectul atacului de astazi va fi cu singuranta invers decit au planificat ei”. Cu siguranta de ori unde m-as afla ascult cu mare placere Antena 3. Multa bafta si putere Antena 3, noi vom fi aici pentru postul tv. Antena 3!

  28. Baiat destept Ciutacu. A plecat la RTV inainte sa se scufunde corabia. PSD s-a folosit de A3 ca sa ajunga la putere, dar acum nu mai are nevoie de un aliat imprevizibil. Pana la urma, Adrian Nastase este razbunat pentru tradarea de care a avut parte in 2004.

  29. Va fi scanteia care va declansa tavalugul impotriva DICTATORULUI BA-SECU(RISTUL) si implicit inlaturarea sa de la Cotroceni.
    Suntem cu voi, Antena 3 !

    • Si eu cred ca de data asta s-a ajuns prea departe !!!
      Va fi scanteia prabusirii regimului dictatorial
      securist si mafiot basescu !!! JOS basescu !!!
      JOS MAFIA SECURISTOIDA DIN ROMANIA !!!!!!!!!

  30. O țin una si buna, Libertatea ( de orice fel) nu mai poate fi apărarea decât in strada, mai peste tot prin lume cu atât mai mult in România!

  31. Se pare ca este o strategie. Cand a fost C. Voiculescu la DNA, A3 sarbatorea la Craiova. Moment de neatentie.
    Nu inteleg de ce se sustine ca un post de televiziune care dovedeste cu probe, infractiuni grave in aceasta tara, in loc sa i se multumeasca, este invinuit.De ce un denunt facut public prin mijloace media, in loc sa fie analizat printr-o autosesizare DNA ( pentru ca sunt bani publici) este denaturat printr-o acuzatie a denuntatorului.
    Avand in vedere miza uriasa politica a aducerii in tara a lui Omar,asa cum sugera A3, cred ca vom avea si alte actiuni spectaculoase a Parchetului.
    Nu mai vorbim de scandalul CFR Marfa. Ponta nu-si poate gestiona propriile decizii. De ce nu-si intemeiaza in drept solicitarile catre CSAT ? De ce nu-i cere in scris CSAT sa dea un raspuns ? De ce nu apleleaza la Parlament care poate verifica CSAT? De ce pagina CSAT a site-ului Presedintiei e reprezentata de o singura figura , aceea a sefului statului ?

    • Iata cum un consilier al Administratiei prezidentiale da indicatii( imixtiune in treburile justitiei) procurorilor: sa ancheteze A3 dar si ca M. Ciuvica sa devina din martor , inculpat ( l-a facut “santajist”)

      • Si ar mai fi ceva, urmarind emisiunea de aseara, “Sinteza zilei” :
        Daca un angajat de la fisc este pus sub urmarire penala pentru divulgarea unui document nepublic catre presa, ce ar putea pati d-na Kovesi pentru o fapta similara ? Intreb si eu ca un simplu contribuabil…
        *Si daca sunt infractiuni de fals din 2003( cazul IPRS) faptele sunt prescrise.

  32. de aici eu inteleg ca toate ciudateniile astea > dna,ccr,ani,csm,smg,psl si alte bombe si masini de razboi
    necesare transformarii statului in clan manelist(reforma statului adica)
    au ramas bashite pana in maduva
    credincioase pan’ la capat basalaului si dupa caderea cetatii bashite,cetatilor mai precis parlamentul si guvernu’:sodoma si gomora.

    pai cand au impartit justitia cu basalau ca sa coabiteze
    (lasand absurdul situatiei deoparte,ca romania nu-i tara e o hohaiala)
    ce caru meu au luat Uselaii mei?militienii garcea sunt ai usleului?ce sa faca cu ei?
    daca al bashit a luat tot ce era important ca sa controleze statul si are aceleasi puteri de gainar dictator ca si pana mai an? prosti mai sunt uslasii astia,pai daca a3 e desfiintata si ei sunt tot la fel.i-au lasat basaului toate armele cu care a desfiintat romania in perioada sa de glorie.

    la rtv e sarbatoare ca basau hartuieste trustul lui voiculescu,rtv asta cu ghitza nu pricep ce politica duc,daca duc vreuna.
    par a fi bashiti puternic,dar acel faimos Ghitza de e patron am inteles ca e membru psd.tradare tradare..psd,kkmak,bashirea e in tot si toate 🙂

  33. de observat manaria neghioaba facuta de dna-ul bashit,procorori si alte lighioane.astia parca sunt de pe vremea lui ghe. doja.

    ei cand fac un setup deasta se vede din spatiu.e de Lemn asa.sare aschii de lemn din justitia lu peste.

    parca-s cominternisti deaia dadamault sa dea dracu in ei,

    nu stiu de ce-mi pare asa statul asta ruman dar am o impresie f. proasta despre el.
    poate din cauza ca sunt foarte prosti ,”oameni importanti” in stat si in justitie..deaia cu carne pe frunte si ochi de Ingas..nu pot sa-i vaz..asa imi inchipui statul si justitia..o combinatie de basalai si ghertoi cu 3cefe

  34. Singura solutie……..STRADAAAAAAAAAAAAAAAAA

    SI suspendareeeeeeeeeeeaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    Gata, ii ajunge ce a facut pana acum

  35. Asa cum spune d-nul Fenechiu , iesirea lui publica a fost facuta cu scopul de a influenta bancile sa nu acorde credit GFR-ului . Acest motiv este de suspendare , efectul fiind subminarea economiei nationale , anulandu-se privatizarea CFR . Aceasta acuzatie , de inalta tradare , trebuie facuta in parlament si va fi suspendat imediat , fara referendum .

    • De acord Nicoleta ! Este mai mult decat motiv
      de suspendare directa si trimitere in judecata !

      DAR CINE ??? ACEST PARLAMENT INAPT DE ORICE
      MASURA DEMOCRATICA ? PARCA ESTE HANDICAPAT !!!
      O HAITA DE IMPOSTORI blocati pe “stand-bye” !!!

      • Cred ca-i tine in loc ,,renumitul,, complet de trei judecatori . Totusi , s-ar putea sa fie un moment propice sa ajunga dosarul la ICCJ , in care sa fie acuzat de inalta tradare , peste o luna-doua , cand expira mandatul Liviei Stanciu . Ar fi grav sa nu reuseasca nici a treia oara inlaturarea Satanei . Iti dai seama ce-ar urma ?!

  36. in 3 zile nu mai intereseaza pe nimeni chestia asta. oare ciutacu stia ceva de a parasit corabia ca un sobolan tocmai la mogulitza?

  37. Nu am nevoie de niciun îndemn să nu cred porcăriile astea! De fapt, e aproape o jignire să pot fi bănuită că aş putea crede o iotă din mizeriile securistice care se întâmplă. Şi tot o jignire ar fi să mi se pună la îndoială loialitatea faţă de Antena3.

    ŞI DA, EFECTUL VA FI INVERS pentru nenorociţii care fac aceste lucruri.

    PENTRU JIGODIILE SECURISTE BĂSISTO/PORTOCALII sau de orice fel aţi fi:
    Nu vă calificaţi nici măcar să vă treacă prin cap să încercaţi a mă manipula pe mine! Şi – ghinion – mă pricep de minune să deschid capete mai puţin luminate.

  38. Grecii au iesit in strada cand televiziunea nationala a fost inchisa!
    E timpul sa iesim si noi!
    JOS BASESCU si ORGANIZATIILE LUI DE TIP MAFIOT!

  39. Previzibil .
    Iata cum indulgenta Antenei 3 in privinta Koabitarii si numirilor basiste a lui Ponta la DNA si Parchet se razbuna .
    Cainele de paza al democratiei ne dadea festival de steaguri in timp ce Basescu recastiga puterea cu ajutorul lui ponta , Kovesi , Sarbu , Ghita … Haineala
    Daca atunci antenele protestau astazi nu ar fi stat Gadea cu capul pe buturuga calaului Kovesi

    De vina nu sunt jurnalistii impecabili ci strategii postului se pare care au ales aceasta cale a batistei de pe tambal.

  40. basinosul e ca un copil tampit care se joaca cu petarde.
    Ma tem ca asta o sa explodeze direct in moaca chiorului.

  41. Voi iesi in strada pentru A3, poate pentru ultima oara in viata mea, pentru ca sincer, m-am saturat s ies degeaba.La fel ca si votul, e total degeaba.

    Ceea ce am spus pe blogul d-voastra, la 2-3 zile dupa alegerile din 9 dec. 2012, ca va fi mult mai rau, se adevereste.

    • Au mai fost dementi care au atacat televiziunile, vezi raposatul din Venezuela, sau regimul dictatorial grec.

      Nu sper ca la noi se va iesi in strada.Bucurestenii stau pe poponet.Au stat si vor sta.

  42. Să vă văd pe toţi cei care spuneţi că sunteţi alături de Antena 3! Dar nu numai pe Net! Dacă va fi cazul. Personal, cred totuşi că nu vor îndrăzni. Oricât de disperaţi ar fi, nu cred că sunt ATÂT de proşti…

  43. VOI FI ALATURI DE VOI ! DE VA FI NEVOIE VOI IESI SI IN STRADA !
    ESTE INCREDIBIL CE SE INTAMPLA CU ACESTE INSTITUTII ALE STATULUI PE CARE BASESCU LE FOLOSESTE CA PE NISTE CARPE ! ALO ! D.N.A. = SLUGILE DE CARPA ALE LUI CHIORU ! RUSINE SA VA FIE JAVRELOR !

  44. Cred ca DL Ponta ar face bine sa lase amabilitatile deoparte si impreuna cu USL ul sa inceapa procedura de suspendare a acestui individ care inca se mai crede seful statului.Nu vom avea liniste in tzara pana acest individ nu va fi pus la respect(puscarie). De ce dl Ponta spune sa mai avem rabdare pana la finalul mandatului?,ptr. a se bucura de pensie egala cu salariul de presedinte,casa,garda de corp,el si toata fam.etc,etc? Antena 3, va rugam, face-ti ceva sa scapam de acest betiv…..Va multumesc si va santem alaturi…….

    • Jos pălăria Nelu ! Parcă mi-ai citit gândurile. Bine zis. Dar în baza lui Ponta cred că ne ducem dracu cu toţii, din păcate. Eu unul, nu mai am încredere în Ponta.

      • NICI EU NU MAI CRED IN PONTA DAr cred in romanii de bun simt !!!
        Hai in strada sa-l trimitem la rahova pe impostor….
        basescu e demis….poporul a decis!

  45. nu am auzit niciun ales al natiei(si mai ales din cei ajunsi pe valul schimbarii promovat de A3)incriminand uciderea democratiei si a ibertatii de expresie
    pe undeva asa va trebuie pt ca i-ati cocolosit pe kakanarii astia mincinosi!!

  46. Gândire şi acţiune la nivel mai înalt(revenire)
    (in site sunt datele mele de contact, astept!!!)

    Intr-o zi, doi pescari şi-au încheiat timpul de pescuit . Au început să-şi adune uneltele. Dinspre râu se aude un ţipat disperat:
    – Ajutor,..ajutor,..ajutor………
    Unul dintre pescari, înotător bun fiind, aruncă hainele de pe el, sare în apă şi scoate la mal un om aproape înnecat. Ii dă primul ajutor.
    Celălat pescar sună la salvare, aceasta vine, ridica persoana afectată şi pleacă.
    In clipa următoare, alt strigăt disperat:
    – Ajutor,….. ajutor,….. ajutor………
    Il scoate şi pe acesta la mal, cheama salvarea, care il duce…..
    Dinspre râu se aud mai multe strigăte de ajutor…….
    Un mucalit fonfănind cuvânteaza;
    – Mai fratilor, în această formă nu veţi reuşi să-i salvati pe toti, de la înec. Ia vedeţi voi ca, în amonte pe pod este un tip într-ul jilţ, trage din trabuc si arată cu degetul: pe acela da, pe acela nu….O gaşcă de mercenari execută ordinele fără crâcnire aruncând în apa trecatorii arătaţi cu degetul, de tipul din jilţ.
    – Şi ce putem face?
    – Ha ha ha………..mimic mai simplu, Platiţi bine unul dintre mercenari (care nu are nici mama nici tata)
    – Şi ce să-i cerem?
    – Sa se ocupe de tipul din jilţ. Să facă ce crede el(este specialist). Are trei posibilităţi:
    1.- Să-l lege cu un bolovam şi să-l scape în râu;
    2.- Să-l puna în cămaşa de forţă şi să-l interneze la ospiciu, da dar,
    3-. Cel mai simplu – să-l ciuruiasca………
    – Ho ho ho …..chiar că-i foarte simplu…………………..

  47. Ce putem sa facem…daca fanariotii UE,SUA ne-a impus koabitarea iar Ponta a acceptat CU USURINTA(poate de frica de a rata postul de premier) acest lucru ca un …pisoias(parca asa l-a numit cooabitantul sef).Trist este ca ziaristii de la alte ziare/posturi stau linistiti…precum populatia germana cand HITLER i-a luat pe evrei si si-au spus :ce-mi pasa mie,eu nu-s evreu!!!apoi HITLER i_a luat pe altii ..si… cand i-au luat chiar pe ei… nu mai era nimeni… sa protesteze.Reusita lui basescu de dupa revolutie ..ca ministru…ca presedinte s-a bazat pe TACTICA:DEZBINA si STAPANESTE pe care a practicat-o in toate sectoarele si era normal ca ..presa sa nu faca exceptie.Dar …Dumnezeu nu bate cu parul …si poate ca…toti “cristoii din presa” sa ajunga vreodata sa simpta pe pielea lor …aceasta lipsa de solidaritate.Aceasta ar fi in fine o ….satisfactie reala(vorba lui Badea).

  48. Încă un motiv în plus ca acest impostor TRAIAN BĂSESCU, să parăsească funcţia pe care nelegitim încă o mai deţine. Acest derbedeu merită a fi scos din Cotroceni de ureche, de cetăţeanul furnică şi mediatizat pe toate posturile de televizioune. Ce mai aşteaptă USL-ul, cu majoritatea de peste 60% pe care a obţinut-o în parlament, de la noi, cetăţenii furnici?!

  49. Multumitii lui Tonta si gasca USL .Nu ei strigau gata cu statul politenesc .Romanii vor o alta politica ura si la GARA.Pai Romanii i-au cadorosit cu 70 la suta .,MAJORITATE.Ei acuma daca-s imbecili,lasi ,puturosi si mincinosi ce vina are Basescu.Un singur om.Tonta suma tuturor politicieniilor din 89 in coace o nulitate pe toate planuriile.Crezi ca nu-i bagat si el in treaba asta.Asta-i capabil sa calce si pe morti la ordine si pt functia sa.Cat ati ajutat USL-ul.Practic voi l-ati adus la ciolan.Ei care-i fata Romaniei dupa un an.Tot asa si mai rauy.Acum vand sii ultimele actiuni RomTelecom.Au in plan si Cuprul Romaniei.Inchid ochii si ajuta la ruperea Transilvaniei prin retorcedari aiurea.Ati tinul la san un SAPRE VENINOS NUMIT USL.Mai ti minte cand am zis ca vin si peste voi?Tu ma intrebai daca e o urare..Cunosc jeguriile care au ajuns la costum ,la carma .Cunosc stilul si caracterele lor.Vai de ea tara si popor.In Bulgaria au iesit in strada si i-au blocat in arlament pe escroci.La noi pauza,

  50. Dle TUDOR, Daca doriti sa aflati care este situatie”reala” a lui PONTA(daca este”pe mana” cu cei 7,4 milioane sau este pe “mana” cu KOOABITANTUL SEF) intrebatil direct care este OPINIA DANSULUI vis-a-vis de chemarea ziaristilor ANTENEI 3 la DNA.DNA-ul al carui sef a fost numit chiar de dansul cu toata OPOZITIA liberalilor.Va rugam sa dati pe post opinia dansului.

      • PANA LA PONTA SUNTEM NOI POPORUL SA LE ARATAM ADEVARUL…..NU VA TEMETI DE SECURITATEA basista SRI+DNA….O SA VINA ZIUA SOCOTELILOR….SI BASESCU LA PARNAIE!!!!!

        • Incercati sa rezistati,scrieti la brusel sunteti singuri ce ati mai ramas impotriva basismului,o sa va sustinem si sper sa ne trezim si noi si sa esim in strada ca i turcia si egipt.NU am crezut ca Ponta ne va trada asa,acum se arata ingrijorat,ar trebui sa fie f.f.f,frica ptr ca BASescu o s-al tirasca pe la ai sai pa la DNA sa ii arate cum se cuabiteaza si sincer o merita .Va salut calduros si va spun si eu cu intirziere LA MULTI ANI

  51. am vazut la tv ca dl.labaroiu a postat o chestie pe feisbuc.exact ce spuneam.prosti bre prosti!au o prostie astia in ei de bubuie.
    in loc sa-si vada de huzurul lui,parazitul asta nu pierde prilejul sa se kk in drum.

    la fel si stapanul lui gemea ca o baba violata pe feisbuci cand n-au ales-o pe udrula mare scula peste pdl dupa ce s-a dus la congresul macacilor sai ca sa-i imbarbateze si sa puna la cale revenirea lor la putere.
    macacii astia sunt cu coada pe sus si prosti si aroganti cat incape ..pe gaura basaului.asta-i unitatea de masura,basul.zici ca basaul asta s-a multiplicat peste tot,in justitie,in orice ungher al statului.mai ales cei ce sunt aprope de faptura scarbavnica bashita,aia sunt repulsia intruchipata.precum labaroiu ala

  52. Pentru Arafat au iesit in strada cateva sute, apoi mii. Sa nu se mire daca ajungem la sute de mii pentru Antene :))

    • Este in plan si acesta etapa : testarea reactiei populatiei la atacul impotriva A3, dupa testul Arafat, referendum, alegeri.

      Se va ajunge la iesirea in strada, ei vor face acest lucru posibil, mizand pe numarul mic de protestatari.

      Foarte posibil sa estimeze gresit numarul…

  53. Domnule Radu Tudor
    Apreciez sincer entuziasmul si dorinta de adevar al Antenei 3,al dvs. personal,urmaresc si scriu de foarte multa vreme pe blogul dvs.chiar daca am avut pareri contrare dar acum nu impartasesc entuziasmul si setea dvs. de adevar si dreptate!!!!!Trebuie sa intelegeti ca este vorba de un atac”clasiC SECURIST” dupa toate regulile artei si preciziei predate,studiate si aplicate la “Stefan Gherghiu”!!!!!!
    1.Indiferent cum se sfarseste acest atac mizerabil Antena 3 nu va mai fi niciodata la fel!!!!
    2.Pur si simplu “Procurorul Securist” conteaza pe faptul ca Antena3 incearca sa se apere cu corectitudine si decenta,toate adevarurile se intorc impotriva Antenei3.Securistul nu se teme de adevar,dreptate si justitie se teme numai de o riposta murdara,josnica si miseleasca!!!!
    3.Pur si simplu Antena 3 va fi acuzata de exact acele mecanisme pe care le foloseste”Securistul”!!!Adica de atac securist impotriva statului de drept!!!Nici macar nu puteti conta pe solidaritate externa pentru ca nu puteti explica trecutul “securist” al lui Felix!!!!
    Gluma este extrem de groasa, situatia este mult mai stupida,penibila si absurda decat mi-am inchipuit!!!!Eu ma tem ca raspunsul dvs. ADICA ACCEPTAREA UNEI CONFRUNTARI PE FATA pentru ca dreptatea si justitia este de partea dvs. si apararea in justitie sa nu fie o greseala!!!
    Sustin Antena3 neconditionat si cred ca singura solutie este greva generala cu blocarea palatului Cotroceni si obligarea lui Basescu sa paraseasca tara fara pensie si fara glorie!!!Dar cred ca este prea tarziu si totul este extrem de STUPID,PENIBIL si ABSURD!!!!!

  54. in sfarsit am descoperit si eu,tardiv,cine este “cap de porc”..ascult pe badea la zu.live si eram in ceata cine este cap de porc asta ca toti au cap de porc si-s rriti.ma rog am cautat pe net si am gasit:https://ro-ro.facebook.com/RaduBanciuCapDePulaDePorc 🙂 cu scuzele de rigoare aahahahaa.
    asta era! are lab1 o emisiune copypaste dupa Badea,o horcaiala rrita in care repeta la nesfarsit varanu si cacarau.nu-i prea ager slujbasu asta bashit

  55. Lucrurile erau intr-adevar premeditate de mult timp.

    Este intr-adevar o problema care ne priveste pe toti, pentru ca nu este un atac impotriva Antenei3, care insista in incomoda pe unii pe buna dreptate, este un atac impotriva libertatii.

    Da intr-adevar Traian Basescu este artizanul acestor manevre, dar va rog sa nu uitati, si aici este foarte important de subliniat, complicitatea UE, prin diverse portavoci si a Americii, prin reprezentatul de vaza, Gittenstein.

    De ce este important? Pentru ca prigoana impotriva oamenilor liberi, care au curajul sa spuna ce cred si sa demaste minciuna s-ar putea extinde si dupa decembrie 2014, prin amestecul, care a creat deja un precedent, al unora obsedati de putere si dominatie, in treburile noastre interne.

    Da, s-a inceput asaltul si se va continua si fara doar si poate trebuie sa strangem randurile pentru ca daca se loveste in libertate e o chestiune de timp pana se vor anihila toate drepturile, chiar si cel la viata. Suna trist insa asta este. Desi trebuie sa ramanem optimisti, nu trebuie sa ne hranim cu iluzii sterile.

    Cunoasterea si prezentarea in orice moment al adevarului intern sau extern, indiferent cat de groaznic ar fi este ceea ce trebuie sa faceti.

    Suntem alaturi de dumneavoastra, viata ne priveste pe toti. Mizati pe unitate.

  56. Trebuie sa-i multumim domnului Ponta pentru coabitare. Daca urma indemnul celor 7 milioane si promisiunile pe care le facea inainte de alegeri astazi poate aveam altceva. Asa ca nu mai votam Ponta, nu mai votam USL. Cu astia ne-am intors de unde-am plecat. Aceeasi Marie, cu alta palarie.

  57. ANTENA 3 E AICI ! sI NOI SUNTEM AICI BASISTILOR SI NEMERNICILOR….NU A SA NE PUTETI INCHIDE GURA LA TOTI SLUGI BASISTE!!!!
    O SA VINA SI ZIUA JUDECATII SI PENTRU VOI CARE FACETI ABUZURI POATE IESIM K FURCII SI TOPOARE SI VA FACEM HARCEA PARCEA….
    NU VA CULCATI PE URECHII K POATE VA IA VALUL MAI SECURISTILOR BASISTI!
    DOMNULE RADU TUDOR IMPREUNA PANA VOM INVINGE !!!!

  58. Nu voi crede toate murdariile propagate de ei i spatiul public. Antena 3 a fost si a ramas un post care promoveaza adevarul si dreptatea. Din aceasta cauza provoaca atata ura. Eu sunt alaturi de acest post de la infiintare si am vazut evolutia sa. Am incredere in capacitatea oamenilor care fac parte din trust de a rezista si lupta cu nedreptatea. Sunt multi oameni nedreptatiti in Romania. Acum sunteti printre ei. Cu atat mai multa importanta va avea cuvantul vostru ca oameni care sunteti pusi la zid de catre un sistem cinic care nu vrea decat tacere. Eu cred ca veti rezista si veti reusi. Raman alaturi de dvs. Cu stima, Marilena

  59. Nu mi se pare foarte grav ceea ce s-a intamplat azi si cred ca orice instanta judectoreasca din Romania va da un verdict favorabil pentru antenna 3,inca de la prima infatisare.
    Oricum nu cred ca se va ajunge pana acolo.

  60. ca tot se tine lazacoiu de glume:

    bashescu dupa gratii: “antena 3 e aici?”
    un televizor mic pe masa gardienilor: “antena 3 e aici”

  61. Este limpede ca “bună ziua” ptr. oricine cu scaun la cap din ţara asta că în spate este comanda lui băsilă care vrea să bage pumnul în gură tuturor care nu-s de acord cu idioţeniile sale de 9 ani de când a devenit presedinte al acestei ţări. Din păcate, după suspendarea din 2012 şi referendumul în care aproape toţi i-au zis flit lui băsescu, acum, în 2013, băsescu e mai tare ca oricând şi face ce vrea în ţara asta. Îmi pare rău s-o spun, dar asta e realitatea. Şi toate astea se întâmplă datorită idioţeniei fară limite ale lui Ponta , Antonescu şi a prostănacilor din USL care au ales să facă pace cu acest ştift uman. Dacă nu va fi oprit , de Parlament, de Guvern, de cetăţeni, acesta va băga la închisoare şi jurnalişti de la Antena 3. Evident, fără nici o vină, doar ptr. faptul că-i singurul post de televiziune care-i demască nemerniciile. Ale lui şi ale clicii sale. Deci, părerea mea că în acest moment, Antena 3, Guvernul (dacă mai avem aşa ceva?), cetăţenii acestei ţări, trebuie să meargă simplu după premiza : ori băsescu, ori noi. Acum când încă nu e prea târziu.
    P.S. : Nu răspund jegurilor băsiste care vin cu tot felul de argumente “deontologice” cum că DNA-ul lucrează, Antena 3 să-şi dovedească nevinovăţia, etc. Marş cercopitecilor băsisşti că sunteţi prea îmbuibaţi să vedeţi la 2 metri mai încolo de băs, dar mi-te în ce ţară trăiţi ?

  62. ponta nu vede in viitor..era de stiut ,kovesi va executa ce i se cere de presedintele las-masa-verde…ponta isi va pierde si singurul sprijin mediatic A3 si va deveni istorie si USL-ul

  63. Propunere de acțiune concretă: putem institui instituția recompensei puse pe capul unui mafiot notoriu ? Dacă fiecare om care a votat DA ar pune 1 (un) dolar, s-ar aduna cca. 7 milioane de dolari. Ei bine, acești bani să fie promiși și înmânați acelei persoane, indiferent de rang și funcție sau loc de muncă din minunata noastră republică, care ar furniza dovezile imbatabile și de necontestat prn care DNA, parchetele, UE ș.a. ar fi NEVOITE să-l introducă pe Băse la PUȘCĂRIE.

    • Excelent! Daca esti Vladimir care cred eu ca esti, nu ma mir 🙂
      Intr-o tara aflata intr-o asemenea situatie, stare dificila, e nevoie de creiere, de solutii iesite din comun.

  64. A3 A RAMAS ULTIMA LUMINITA APRINSA, CAND TOATE CELELALTE S-AU STINS… GHICI DE CE S-AU “STINS” CELELALTE TELEVIZIUNI? A FACUT basescu UN BAS PESTE ELE…

  65. Atentie domnule Radu !
    Desenul lui Lazaroiu este simbolul legionarilor. Cumva tipul este legionar? Oare il avem pe Horia SIma la Cotroceni? Va rog sa raspundeti.

    • nu legionarismul lui ma ingrijoreaza, ci instigarea la arestarea noastra. fapt in afara statului de drept si a democratiei

      • “Consilierul prezidenţial Lăzăroiu, intelectualul care n-avea nici cea mai vagă idee cine e Brecht, are o veche şi serioasă fixaţie pentru sexul anal. E o problemă sociologică, din tinereţe, când fetele căutau soluţii alternative pentru a-şi păstra virginitatea. Când se simte sigur pe el în faţa unei dame, Lăzăroiu îşi recompune figura de Freddie Mercury în ultima lună de viaţă şi întreabă cu tupeu: “Faci fund?”. Vă daţi seama ce bucurie a trăit Lăzăroiu când a auzit că există un politician pe care îl cheamă Băsescu?”

    • hai ba las-o ca macane
      ce simbol al legionarilor?
      alea erau trei bare orizontale si trei verticale si mai erau si drepte, nu ondulate dupa cum i-au iesit astuia la graba in Paint…ca Photoshop nu stie.
      Lazaroiu legionar? Macar de-ar fi, macar de s-ar visa asa ceva; aia erau mai seriosi, au murit pentru credinta si ideile lor… Lazaroiu legionar! E gluma lunii!
      Uita-te la fata lui, cel mult un hipster batrin, sifilitic, cu aere boeme refulate, un poet nedescoperir, un corporatist somer… cum sa-l faci p-asta legionar? Pe bune ca nu stii istorie….

  66. Ce treaba are Basescu ? … seful DNA, procurorul general si ministrul justitiei au fost numiti de Ponta ! … sau sunteti paranoici cu Basescu ?!

    • besescu are treaba cu hotia si tot circul asta perpetuu este pt. acoperirea a ce facu asta si gasca lui,falimentarea romaniei.daca ponta si usl sunt partasi din prostie sau ticalosie ca au si ei bubosi la greu vom vedea

    • Marian,

      Tu ori ai nişte probleme ( grave ) de percepţie, ori crezi că eşti mult mai deştept decât alţii, dacă încerci aşa ceva aici. Nu e tocmai locul potrivit, crede-mă!

  67. Bine eu cred ca nu Mihaela Barzila a fost tinta lui lazaroiu, ci propabil ca se referea la postul A3, pe care el si nasu-sau din suflet il vor inchis. Dar, urmand logica de la referendum de vara trecuta, atunci cand in urma “muncii asidue” a procuracilor cand cu Biblia pe capota masinii, mai multe persoane publice (ce nu aveau legatura directa cu persoanele gen Verbita Lixandru) au mers la parchet si s-au autodenuntat, nu putem si noi acum, in urma postarii lazaroiului, sa mergem sa il denuntam?

  68. Corect, RADU TUDOR!

    Fotografia postată de Lăzăroiu este dovada a ceea ce se petrece de fapt. Pentru că sunt şi proşti. Deh, sunt băsişti, n-ai ce să le ceri. Se vede şi pe acest blog.

    Logica ta e impecabilă.

  69. Aţi spus într-un post anterior că dl Traian Băsescu se răzbună pe mai vechiul său prieten Vasile Blaga pentru sloganul “Ieşi afară, javră ordinară!”
    Credeţi că-l poate uita pe dl Dan Voiculescu măcar pentru faza “cu căciula în mână”?
    Nu pomenesc de alţi prieteni folosiţi ca ţinte de dl Traian Băsescu, dar după obsesivul “Patriciu-Vântu-Voiculescu” ce i-a mai rămas de făcut trebuie rezolvat, se grăbeşte, mai este un pic şi ajungem în 2014 🙂

  70. Bravos d-lui Serbanescu.

    TOTI de la putere vor A3 INCHISA!Poate sunt dementi care cred ca Ponta nu vrea:D

    Pai A3 incurca pe ORICINE care deviaza, iar Ponta a deviat, ohoho, la greu.

    • Tacerea USL spune tot.Pana acum, inca nici o pozitie a USL, Guvernului, liderilor politici.

    • Nesimtitul de labaroiu trebuie demis.Nu am idee, dar cred ca pastrarea lui in functie poate constitui motiv de suspendare sau cel putin de chemare in fata Parlamentului pentru explicatii.

      • Scuzele si regretele sunt egale cu ZERO.Pastrarea lui labaroiu este reprezinta pozitia administratiei prezidentiale.

  71. tot ce a facut bascaraul pe care romn’lor l-a pus presedinte (de 2x) incepand cu circul cu “rapirea” si terminand cu devalizarea completa a tarii este subiectul Vanzolelii actuale.

    totul este o zbatere pt. a acoperi hotia clanului bashit iar usl cu atata parlament,guvern si popor in spate vad ca stau pe coada isi vad de viata lor rashinoasa si asista ,
    asta-i cuvantul “asista”,
    la disparitia fizica a poporului roman urmata de dezintegrarea tarii.

    totul acoperit de palavre.vorbe goale si fapte tipic emanate precum “privatizarea” ultimilor ramasite de industrie.

    era simplu:panarama asta de basau si cateva mii de tradatori din gasca lui ,multi in justie infiltrati,trebuiau internati la bulau/executati pt. tradare de tara.

    lasa regionalizarea pli,constitutia si alte tampenii,

    hai sa facem un referendum pt. trimiterea in fata curtii martiale a lui basanau si liota lui de tradatori,vreti uslistilor?

  72. Cat de parsiv este oprea:”basescu a fost socat de postarea lui lazaroiu”….
    Ce-ar fi sa ramana asa…socat..poate este declarat inapt pentru a-si exercita functia de presedinte si scapam de “smenar”!….

  73. In clipele grele pe care le-am trait acesti ani,vazand cum escrocii si hotii,pupezele”rujate”!parca bas avea probleme cu rujul femeilor,analfabeti si prosti,erau si mai sunt cativa prin gaurile de sobolan create de chiriasul,inca platit din banii nostri,din Cotroceni,am fost alaturi de A3 pentru a ma informa in mod corect asupra starii natiunii!Respect toti cei care se vad si care nu se vad din A3,si vom fi impreuna tot in topul televiziunilor,orice-ar face si ar zice,lustruitorii de pantofi basesti!Succes Mihai Gadea,succes A3,mereu impreuna!

  74. lazaroiu asta arata gradul de inteligenta,comportamentul,macacimea “administratiei prezidentiale”.
    boul asta nici nu-si da seama ce face.exact ca basaul cand plangea ca se desparte de ‘partidul” lui pe feisbuci.

    ce dracu sa-l consilieze asta pe basau?sau ailalti,ca are o tarla.basau ii consiliaza pe astia la ghertosenie,tupeu si prostie

    • lazaroiu asta e prost tare chiar si dupa standardele bashite.cred ca beseu regreta acum ca la adunat in ceata lui.gata cu labaroiu.il trimite la munca de jos.

  75. Olguta cu ONG-urile…mai Olguta dar PONTA ala frumos al tau, si USL-ul din care faci parte AU AVUT VREO POZITIE?

  76. s-a dat ordinul pe unitate
    acum aprox. 1h ,la emisiunea sorinei matei,colonelul turcescu repeta obsesiv acelasi lucru “mai bine basist decat santajist” si si-a incheiat apoteotic discursul cu acelasi slogan.
    dl mugur ciuvica mai are un client pt proces 🙂

  77. Suntem alaturi de voi! Va iubim si va sustinem!! Rusine celor care fac jocuri politice! Rusine pentru presa romana care este atat de dezbinata! Presa basista, nu uita si tie ti se poate intampla!!!

  78. Domnul Ciuvica a fost magistral. Intr-adevar, trebuie sa fii prost si/sau basist pentru a nu-ti da seama ce facatura sinistra a pus la cale DNA-ul!

  79. ” LOAZA ROIU …….”

    UN GANDAC, ACIUAT IN BUCATARIA COTROCENILOR, CU IMPRESII DE RAPITOR AFLAT IN VARFUL LANTULUI TROFIC, CARE IMPROASCA CU DEJECTII IN ORICE SI ORICINE ARE UN PIC MAI MULTA VALOARE UMANA SAU PROFESIONALA ( DECAT EL ), DECI IN TOATA LUMEA.

    PE CAND VREMEA D E Z I N S E C T I E I ?! ………

  80. BUNA SEARA,

    DIN DULCILI TARG AL IESILOR SINTEM LINGA VOI.
    VOI SINTETI PORTDRAPELUL DEMOCRATIEI AL LIBERTATII SI AL UNEI SOCIETATI JUSTE, ECHITABILE.

    cu deosebita stima.
    Cristin Crenganis

  81. In toata aceasta mirsevie USL are o vina enorma. E clar ca e un atac politic de natura securista. Care e raspunsul majoritarilor din Parlamentul Romaniei. Eram sigur ca nu se va schimba nimic. Uitati-va ce face Ungaria in tara noastra? Citi politicieni romani se duc in Ungaria si iau cuvintul in fata comunitatii romanesti de acolo? Nici unul. Dementul Ponta si partidul lui sunt implicati in aceasta actiune.

  82. cite semnaturi sunt necesare pentru referendum, 500 000?
    ce-ar fi sa incepeti sa le stringeti… e doar dublul ratingului vostru mediu – referenum pentru demitere, evident

    avantajele sunt multiple, daca te gindesti mai bine. Chiar daca nu trece, chiar daca nu se organizeaza, va fi un turnesol util si va si capacita lumea CU VOI

    • ratingul pe hartie nu e bun..in realitate sunt mult mai multi telespectatori A3 si implicit,mult mai mult sustinatori alaturi de voi

  83. Să le fie rușine nu procurorilor care susțin asemenea aberații cu care își mânjesc toate decorațiile și numele de procuror și om al legii,ci judecătorului dacă dă curs asemenor…nici nu știu cuum să le mai cataloghez.
    Totuși Antena 3 poate și trebuie să facă un lucru.O investigație jurnalistică prin care să confirmăm sursa de finanțare a acestei operațiuni împotriva LIBERTĂȚII de EXPRIMARE!
    Vă urez succes și suntem alături de voi!

  84. Din nefericire cea mai ieftină tactică securistă ține la infinit…

    GATA CU HAYSSAM??!!

    Tokați-l cu Hayssam – asta îl doare. De-asta tot circul cu Gâdea și Ciuvică la DNA.

    În cazul Hayssam e cheia – nu vă opriți!

  85. Dl ”Lazarescu” nu a fost in stare sa dea un mesaj de condoleante spaniolilor….ca are treaba cu Antena 3…..iar presedintele nu s-a aratat socat de tragedia de acolo….
    marturisesc ca si eu sunt socata de lipsa de reactie a guvernului…oare purtatorul de cuvant al guvernului,nu e si el ziarist?
    toata stima pt dl. Ciuvica si Gadea

  86. si mai e ceva…cred ca au realizat ca marele lor partid e un mar viermanos…si ca se apropie 2014…si e foarte posibil ca actualii guvernanti sa taca si sa nu mai pomeneasca nimic de coruptia lor….dar au realizat ca Antenei 3 nu-i poti inchide gura….

  87. Eram foarte tanar cand am auzit prima data de Watergate, pe vremea celuilalt communism.
    Credeam atunci ca marea chestie e ce a facut Nixon et co si nu ce au facut Woodward si Bernstein. De curand am revazut filmul “Toti Oamenii Presedintelui” si imediat un documentar, cu Robert Redford, Dustin Hoffmann si cei doi ziaristi, Woodward si Bernstein.
    Era un fel de povestea filmului insa mai mult decat atat, era INTREAGA poveste Watergate si mai ales, mai ales sfarsitul.
    Marlaniile care le’a facut Nixon nu sant iesite din comun, oamenii puterii , indiferent de societatea in care traiesc, au facut/fac / si vor mai face magarii.
    Fantastic e ce a urmat, descoperiilor si anchetei celor doi extraordinari ziaristi.
    Avem si noi ziaristi de felul lui Woodward si Bernstein, si nu e nici o exagerare, Oana Stanciu sau Ciuvica ca sa pomenesc doar cativa. Insa spre deosebire de Watergate, demersul lor e doar stire de senzatie cel mult .
    De ce?
    In afacerea Watergate, dupa cele publicate au urmat URIASE proteste ale oamenilor.
    In afacerea Watergate, desi s’a folosit de servicii, nu erau TOTAL aservite lui Nixon, si la unii ca Mark Felt a fost mai importanta constiinta decat postul de adjunct FBI.
    Procurorul general a refuzat si a demisionat atunci cand a fost presat de Nixon sa’l demita pe procurorul de caz.
    A refuzat apoi si procurorul general adjunct, si acesta demisionand la solicitarea de demitere a procurorului de caz. In cele din urma Judecatorii de la Inalta Curte sau cum o fi denumirea in US l’au fortat pe Nixon sa predea inregistrarile etc si in final a demisionat.
    Vazand documnetarul, cateva asemanari frapante cu basescu mi’au venit in minte: ura si paranoia de a controla tot. Neputinta de a ierta pe cineva si de ce nu, faptul ca Nixon a fost presedintele american ales cu cele mai multe voturi din istoria USA, logoul campaniei fiind ordine si lege, sau asa ceva …
    Pana la urma, indiferent de puterea si marlania basesciana a lui Nixon, societatea civila a avut resurse sa’l indeparteze. Asta inseamna o societate functionala si institutii functionale. Cine cunosate , fie si numai din cartile fostilor detinuti politici ce a fost si cum a actionat securitatea, nu poate fi mintit, “aburit”, de basescu si secu-dnea-istii lui .
    In rest cum zicea o data, Neculai Constantin Munteanu incheind “Acrualitatea Romaneasca”: “arza’i’ar focu’ sa’i arza”.
    Nu va lasati Radule, ca santeti putini si singuri si daca va astupa gura voua, am sfeclit’o. Sfeclit’o noi, ca natiune civilizata; poate parea patetic ce spun, insa cine stie ce usor si pe nesimtite se naste o dictatura, stiu ce spun.

  88. CA SIMPLU CETATEAN, DORESC DIN SUFLET CA TOTI BASISTII IN FRUNTE CU SATANA TRAIAN BASESCU, SA PUTREZEASCA DE VII, NICI PAMINTUL SA NU II PRIMEASCA PE ACESTI BLESTEMATI AI UNIVERSULUI.

  89. FRATILOR.OI FI EU PROST…DAR COMUNICATUL ACESTA MA FACE UN BAIAT DESTEPT COMUNICATUL ACESTA CU DOUA INTELESURII DAT DE PAGINA PREZIDENTIALA MA FACE SA CRED CA OAMENII SUNT ATIT DE PROSTII ADICA IL DA AFARA PE LAZAROIU ATENTIE DIN FUNDATIA MISCAREA POPULARA….MISCARE CARE OFICIAL NU MAI EXISTA SA TRANSFORMAT IN PARTID.PE CINE VREA ASTIA SA DERUTEZE CU ACEST COMUNICAT?

    Comunicat de presă.

    Fundaţia Mişcarea Populară îşi exprima public dezacordul vizavi de postăriile domnului Sebastian Lazaroiu pe Facebook cu privire la postul TV Antena 3. Am decis astăzi excluderea domnului Sebastian Lazaroiu din Fundaţia Mişcarea Populară. Departamentul de Relaţii cu Presa

  90. Poate o sa intelegeti odata ca PDL, PNL, PSD si UDMR NU SUNT PARTIDE DEMOCRATICE . Nu de alta, dar erau unii pe aici care ma contraziceau cand spuneam ca PDL-acii, frati ai UDMR-acilor si rude apropiate cu PPE, sunt extremisti de dreapta… Oricum, Ponta si PSD nu mai sunt demult de stanga. O dau doar la vrajala… Si inca ceva ce intareste afirmatiile mele:
    http://www.antena3.ro/romania/big-brother-sta-cu-ochii-pe-tine-asta-se-va-intampla-in-romania-222507.html

    • Daca adaugai si PP-DD, eram de accord cu tine.Se vede de mult ca esti ppddist, adica basist de generatie noua.

      • Da ma … eu basist… Tare… Iti spun eu una: Mai basist decat aia care-l lasa pa Basascu liber si il mai si considera presedintele Romaniei dupa ce a fost demis, nu e nimeni… Printre basistii aia se afla si Antonescu al tau…

      • Nu PP-DD a condus Romania de 23 de ani, deci nu PP-DD este vinovat de dezastrul din tara asta. Ce bagati voi pe altii in aceeasi oala ! Dar asta este manipularea extremistilor ce conduc Romania de 23 de ani. Nu ma intereseaza PP-DD, dar n-are ce cauta intre cei ce au condus tara asta si au facut-o praf, pentru ca nu a fost la putere…. Si nu ma mai repet. Daca intelegi, bine, daca nu, e treaba ta. Regionalizarea lui Antonescu arata cat de basist si mai ales, cat de UDMR-ist e. Nu votez destramarea tarii de dragul unor poiliticieni momai, care nu sunt in stare sa-l demita pe un demis.

  91. Fac pariu cu oricine, ca daca domnul Dan Voiculescu si Partidul Conservator s-ar delimita de USL si de PDL si ar face opozitie serioasa asupra acestora, ar fi bagati in lagar, cum este si detinutul politic Gigi Becali si altii… Daca romanii nu vor intelege ca votul lor dat pentru PNL, PSD, PDL si UDMR inseamna continuarea dezastrului, o sa ajunga, asa cum am mai scris de multe ori, in rezervatii, ca amerindienii. Ce democratie, ce valori occidentale, ce economie de piata, ce egalitate in drepturi ? Niste baliverne scoase in fata in campaniile electorale si apoi uitate de majoritatea extremistilor care formeaza acum Parlamentul Romaniei.

    • Dan Voiculescu si PC au sustinut PDL, acum sustin USL. Toti sunt imbarligati la prostii. Chiar asa nu stiau aia de la PC de flota si alte cazuri de jaf?

  92. Antena 3 e si aici ! bă-SECULE, știu, te oftici !! Dar USL-ul, unde naiba e ??!!
    Noi, oamenii simpli, rămânem alături de ei, jurnaliştii care sunt pe redute, în slujba adevărului ! Şi să fiţi convinşi că sunt! Şi da, avem dreptul să ne exprimăm liber , ei, jurnaliştii sunt cei ce dau glas durerilor, suferinţelor noastre ! Lor, se cuvine : RESPECT !
    Și-am să aduc aminte că Antena 3 e și aici, bă-SECULE și ca să te oftici și mai mult, iaca ce spunea și MILE :
    ” Ce vreți prăpădiților ? Să tac ? ”
    Nu ne puteți închide gura, pen că ” noi suntem copiii unor Oameni care nu sunt președinți ”, măi dragă bă-SECULE și… nu numai !!
    USL…. eh, USL nu doarme, majoritatea-s prin concedii, vacanțe, își văd de afacerile perso, ce naiba. Pentru moment nu au nevoie de Antena 3 și-au cam uitat că au fost susținuți ca să se cocoțeze pe scăunele călduțe de cei care am înghețat strigând ” Libertate ” și-au uitat de relatările Antenelor, de jurnaliștii ȘI datorită cărora sunt acum ” la putere ”… PĂCAT !!
    http://sfinx777.wordpress.com/2013/07/26/antena-3-e-si-aici-ba-secule-stiu-te-oftici-dar-usl-ul-unde-naiba-e/

    • USL-ul e alaturi de Basescu. Ponta a zis ca dupa ce isi termina mandatul “Presedintele Romaniei” se va duce pe mare. NU, ROMANII VOR CA BASALAUL SA SE DUCA LA PUSCARIE, NU PE MARE. Ponta, ca si altii din USL, nu vrea ca Basescu sa se duca la puscarie. Asa ca USL este unde am scris mai sus.

  93. Trbuie sa mai treaca 20 de ani pentru ca acest format de televiziune sa nu mai fie necesar in constiinta
    poporului.

  94. Va rog aveti grija cu latraii astia.

    Poate va par paranoic dar sunt convins ca

    nea bascula e gata sa treaca la urmatorul nivel

    pe masura ce i se apropie debarcarea si “cu vorba buna” nu va inchide gura ca sa poata realiza ce se screme de ceva vreme:

    sa ingroape ca pisica toata hotia ce a facut-o boul asta cu ciracii lui,

    sa stearga din memoria colectiva mamaligoasa,chiar si superficiala cum este, jaful cel mai ghertos ce a facut vreo Lifta Tradatoare vreodata.

    El stie ca romanul are mintea scurta ca doar pe miza asta si-a trait parazitul bashit viata dar

    voi mentineti rana asta deschisa,tot zgandariti si nu-l lasati sa baleasca in nestiinta astfel
    exasperati basaul si complicii lui zadarnicindu-le efortul de a se da la fund si a pleca fluierand dupa ce au facut ce au facut.

    Asa ca va rog aveti grija,fiti precauti,metode subtile se gasesc iar specialistii advarati nu dau gres,nu lasa urme.

    presimt ca basau e gata sa dea unda verde la operatiunea “dat exemplu”.(ca noi n-am fost in stare sa facem din asta un exemplu ca sa intre frica in tradatori)

    mai ales ca aceasta mizerie cu nume tembel si clanul lui

    au bani cu nemiluita ca doar au furat o tara intreaga

    si au inceput sa aiba in sfecla bashini de mafioti sadea ca vorba aia.. prosti prosti
    dar cat de prosti ar fi
    la cati bani au l-i sa suit la cap mai ales ca i-au praduit asa usor
    si nu este exclus sa-si fi

    creat armata proprie de “servicii secrete” si tot felul de specialisti in blackops mercenari adevarati

    pe langa pampalaii cei neaosi convertiti la bashire racolati din structura statala de securitate
    si “organele” consacrate cu ajutorul carora a executat jaful ce a falimentat pe veci romania:dna ccr csm etc,”justitia” intr-un cuvant.

    • cam asta e tot circul desfasurat de clica bashita: acoperirea furtului bashit,stergerea lui din memorie……din memorie,ca din acte nu.

      vaz USL n-a catadixit sa faca cercetari prea adanci in ministerele si capusele cu care basitii au devalizat tara

      pentru ca sunt baroni de vaza ce au colaborat cu bashiti cand a fost vorba de cascaval.

      in rest toate bune.nu mai am nici o asteptare alta decat sa declare astia falimentul romaniei si sa incepem distractia

      ca mi s-a luat deatata baltire..23 de ani de inotat in kkt…apoi e timpul sa il bagam pe gat si la boierii astia bengoshi,e randul lor acuma , se implineste timpul

  95. Permiteți-mi un scenariu foarte ticălos,o explicație pentru acest abuz și ce mai urmează.
    Pasul 1.Câțiva membrii ale Antenelor(Sorin Alexandrescu,Mihai Gâdea,etc) vor fi găsiți vinovați și trimiși la pușcărie pentru că au traversat pe roșu(o acuzație halucinantă și ușor de contracarat dar vor fi judecați de judecătorii cu nașul în suflet)
    Pasul 2.Traian Băsescu îi va grația pe membrii Antenelor
    Pasul 3.Traian Băsescu se împacă cu presa cu un discurs de importanța Libertății de Exprimare,și așa mai departe
    Foarte plauzibil corect?

      • Legat de salariul minim de 1000 RON:Degeaba dacă TVA-ul nu scade!În plus premierul îndulcește cafeluța amară ala FMI prin toate acele disponibilizări la ultima fărâmă de industrie din ROMÂNIA.Normal că se pot plătii salarii mai mari dacă se disponibilizează oameni mulți din sistemul bugetar.Cu banii de la Hidroelectrica după ce va fi privatizat,de-acolo bani de salarii pentru puținii bugetari rămași!.În loc de 10 bani,guvernul dă 1 leu.Ajunge leul ăla din moment ce nu se reduce TVA-ul?

  96. Si daca n-a ramas ca pe vremea lui Mircea cel Batran, a ramas cel putin ca pe vremea lui M. Eminescu:

    “Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
    Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier,
    A credinții biruință căta orice cavaler.
    Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul…
    Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul,
    Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este,
    Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
    N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid
    Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!”

    Pe noi ne mana in lupta lucruri diferite si anume, pe unii salariul de cateva mii de euro, facut din ratingul pe care il obtin din emisiunile pe teme politico-economice si care se materializeaza in pretul spatiului de publicitate oferit de postul tv, functie de acest rating. Pe cand pe comentatorii obisnuiti, ii mana in lupta propria realitate, adica faptul ca ei traiesc concret ceea ce pe la diverse emisiuni televizate, este analizat doar la modul teoretic. De-aia te-am intrebat la un moment dat daca nu vrei sa facem schimb de carduri… Faptul ca nu o sa publici comentariul, inseamna ca l-ai citit! Acesta e si scopul! ‘Traiti! Bine.

  97. Domnule Tudor nu vreau sa va supar, dar sa stiti ca multi din cei ce au postat au in mare masura dreptate. In Bucuresti nu stiu daca la vreun semn de-al dvs., al antenelor, s-ar aduna mai mult de 1000 – 2000 de oameni. Asta este Bucurestiul, tara este altceva. Cea mai buna solutie este informarea tuturor autoritatilor internationale, a trusturilor de presa internationale prietene, in legatura cu gravul derapaj de la normele elementare ale democratiei. Din pacate U.E. aluneca incet, incet spre un alt URSS, mult mai cameleonica si parsiva.

    Poate cine stie la un semn … “ un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă”, vom si noi odata un popor unit.

  98. Azi a fost adus la DNA Hayssam si cred ca acum apare clar motivul circului de ieri (25.07) de la DNA.
    Cu alte cuvine DNA-ul si-a aratat ieri “muschii” stiind clar ca azi va fi adus Hayssam si in acest fel punand presiune pe acesta. Este clar ca au “deschis” dosarul IPRS Baneasa pentru ca sa poata DNA-ul sa intre in contact cu acesta. Si eu cred ca au reusit sa-i transmita lui Hayssam ca trebuie sa TACA in legatura cu fuga lui printre “berbecuti”.
    Actiunea de azi a DNA-ului arata clar ca degeaba au trimis americanii “pachetul” Hayssam guvernului USL ca acest guvern coabitant si impotent nu va face nimic cu acesta.
    In concluzie: azi, Codruta si-a dovedit loialitatea in fata stapanului!

  99. urgent ce are de facut ponta …interzicerea serviciilor de a detine societati comerciale(si reducerea numarului lor cat si a personalului) si scoaterea din magistratura a procurorilor

    • Dar cea mai importanta masura pe care ar trebui s-o ia Pontacul ar fi aceea de reducere cu 5/6 a numarului angajatilor celor 7 servicii de informatii din tara asta, Romania dispunand de un numar de ofiteri de informatii de 6 ori mai mare dacat Fratana, Anglia, Italia, Spania, Germania raportat la 100.000 de locuituri. Cu alte cuvinte la capetele de bovine din informatii suntem fruntea, fruntilor. Servicii papand fara sa produca nimic miliarde de euro anual, bani platiti de cetatenii acestei tari pentru a-i mentine pe Basescu si gasca lui de borfasi la putere. Dar cum Pontacul e si el, agent sub acoperire, nu va face asa ceva.

  100. COABITAREA,dulce COABITARE,resuscitrea unui presedinte iresponsabil si a acolitiilor acestuia (vezi DNA),complicitati interpartinice,interese pur comerciale si afaceri pe bani multi cam asta lasa impresia dragii nostri politicieni ca se intampla in ziua de azi.D-lor Ponta,Antonescu ,parlamentari U.S.L. aveti o majoritate de 70% in Parlament chiar nu puteti repara aberatiile valetilor PDL prin modificare legilor adoptate de catre niste incompetenti.Despre libertatea presei ce sa mai vorbim:PONTA- no comment,ANTONESCU -pierdut,nu se stie unde,PARLAMENTARII USL-in vacante,concedii.A 3 a fost buna doar ptr. a va ajuta sa ajungeti la putere? Si noi cele cateva mil. de romani care v-am sustinut si votatla alegeri tot doar ptr.asta am fost buni? TREZITI-VA pana nu este prea tarziu.

  101. JOS MANA DE PE ANTENA3 !!!!

    Suntem alaturi de voi . Nu cedati ! Suntem stupefiati de ceeace se intampla. Nu credeam ca se va ajunge aici.
    Sunteti singura noastra speranta ca se mai poate afla adevarul in tara asta. Singura oaza a democratie sunteti voi Antena3 .
    Nu sunteti singuri. Noi suntem multi !!!!
    Si le spun asa nemernicilor basisiti: JOS LABA DE PE ANTENA 3 !!!!!

  102. Noi romanii avem ca trasatura de caracter si lasitatea,dar sper ca pentru acesti oameni adevarati de la Antene, sa ne depasim lasitatea si sa sprijinim activitatea lor prin proteste pasnice, nu numai prin vorbe.

  103. Dacă instituţiile de forţă ale statului înţeleg să servească interesele politice şi personale ale scârbei de la Cotroceni, atunci eu îmi doresc din tot sufletul să izbucnească o revoltă socială. Sunt pregătit fizic şi psihic ca să dau un răspuns în plină forţă, repet, în plină forţă şi cu maximă fermitate, mizeriilor care se fac în numele sifiliticului şi infractorului învederat. M-am săturat ca tot felul de mizerii ordinare, de mârşăvii, de interpretări şi alăturări incorecte de fapte şi realităţi, să-mi fie prezentate drept lucruri corecte, legale, cu pretenţie de logică imbatabilă. M-am săturat să recepţionez ca pe nişte lovituri de bici, răutatea infernală pe care o răspândeşte fiinţa asta, plină de putere demonică, băsescu traian.
    Sper să se ia act de această starea de spirit, care nu este singulară.

  104. Nu-i lasati pe altii sa va descurajeze pentru ca sunteti raza de lumina pentru cei intristati!

    Le recomand un ,,Planul nursing”cu unele remedii naturale:
    Problema de dependenta: Deficienta mintala medie (imbecilitate)
    Etiologia:caracterul;
    Manifestari de dependenta:atitudinea nefavorabila fata de oameni nesimtire,cuvinte pline de ura si ranchiuna;
    Obiectivele si interventiile de nursing sunt in functie de problemele particulare ale fiecariu basist:
    • in fiecare dimineata la micul dejun sa bea un pahar de recunostintă ca s-a nascut in aceasta tara unde i se permite sa-si bata joc de cine vrea;
    La fiecare oră:
    • sa-si aplice un pansament de respect fata de noi ca primeste un salariu cat pentru 3 nurse/asist.med.licentiati;
    La fiecare minut:
    • sa inghita o doza maxima de umilinta,sa simta ce simtim si noi;
    Permanent:
    • o compresa gipsata de buna vointa;
    Să-si faca o injecţie cu:
    • doză terapeutica de INTELEGERE A PROBLEMELOR DIN TARA şi sprijin pentru cei în deznădejde;
    • sa ia o doza unica de bun simt;
    • sa ia doua capsule de constietizare ca nu merita renumeratia primita;
    Doza nu depinde de greutate sau varsta, dar depinde de severitatea infestarii.
    Evaluarea: înseamnă „ a verifica, a judeca, a estima, a situa, a reprezenta, a determina, a da un verdict etc.”( Hadji).Deci,daca aplica planul de nursing sub supraveghere vom putea face evaluarea.
    • ii pare rau?dar nu stie ca ce a facut ramane înregistrat?Si lucrul cel mai trist este dezamagirea.Ma intreb ce invata tinerii nostri?????

  105. Asa cum am mai afirmat ,ati depasit demult stadiul de televiziune de stiri.Antena 3 a devenit un fenomen de masa si in mod indirect dar pozitiv, ati influentat evolutia Romaniei din ultimii ani si nu sunt vorbe mari lipsite de acoperire.
    Se spune ca presa este cainele de paza al democratiei si a 4-a putere in stat.Inainte de aparitia voastra eu n-am simtit asta decat la incuputurile anilor 90.Pe urma presa a devenit catelus de companie pentru cine oferea osul cel mai mare si in loc de a 4-a putere in stat,cam a 5-a roata la caruta 🙂 .
    Dar voi sunteti a 4-a putere in stat,la propriu.Deci exista puterea legislativa,puterea executiva,puterea judecatoreasca siii….antenna 3.
    Ati aparut exact la momentul oportun odata cu aparitia in fruntea statului a unui lider foarte carismatic dar cu tendinte dictatoriale pe masura.In momentul in care nu mai exista nici opozitie nici sindicate nici societate civila decat ”pe hartie” voi ati ridicat baricada si v-ati transformat in ”portavocea” celor care nu-l aveau pe nasul in suflet.Incet dar sigur ati contribuit decisiv la decaderea
    unui regim de tip sud-american.Regretul meu este doar acelea ca de performanta dumneavoastra a profitat si beneficiat un altul care pe zi ce trece demonstreza ca nu este mai presus de cel precedent.
    Dar nu-mi fac probleme,la momentul oportun o sa ne scapati si de astia. 🙂
    Nu in ultimul rand reusiti la fel de incet dar sigur sa resuscitati o societate aflata in letargie si neputinta.
    Aici este putin mai complicat si in consecinta merge mai incet pentru ca ati preluat ”pacientul” din coma profunda si pas cu pas reinvata ca trebuie sa fie demn,sa-si iubeasca tara si simbolurile,sa fie solidar cu cel de langa el,ca este democratic sa protesteze atunci cand ii sunt incalcate drepturile.
    Este bine sa invatam sa reactionam si sa ne revina apetitul de a iesii in strada ori de cate ori ne sunt incalcate drepturile.Noi suntem adevarata ”putere in stat”.

  106. Nu stiu cum se va termina toata aceasta tarasenie,dar stiu ca e doar inceputul.Ati vazut deja ca toate institutiile statului se sesizeaza in cazul antena 3 chiar daca nu intra in competenta lor.Toti au un singur scop si anume de a inchide acest post cu orice scop.Cand blogarul lui Basescu a scris ca taranii trebuiesc inecati ca sobolanii sau cand s-a spus ca toti de la antena 3 trebuiesc ucisi in stil stalinist impuscati in ceafa nu s-a sesizat nimeni,nu au auzit si nu au vazut nimic.Daca unul din jurnalistii antena 3 ar fi postat asa ceva pe blogul sau deja era judecat si inchis.La astia din USL a devenit deja un stereotip asta cum ca, nu comentam actiunile justitiei(dar basistii o pot face).Poate imi spune si mie cineva ce rol are ministrul justitiei in guvern.Nu de alta dar la tot ce se-ntampla, ala nu exista,habar n-am ce fata are,daca mai e ministru,daca m-ai traieste,oare vine la munca?Repet intrebarea ce rol are ministrul justitiei in guvern,deoarece din cate observ multi sunt pusi in aceste functii doar ca sa le de-a bine in CV.

    • Daca unul din jurnalistii antena 3 ar fi postat pe blogul sau ca toti basistii ar trebui inecati ca sobolanii sau impuscati in ceafa ar fi fost deja judecat si inchis.

  107. DAR nu uitati ca daca atacul “calcanului” la antena3 era iminent, momentul in care s-a produs nu e fortuit!!!cred ca pastra acest “as” pentru un moment prelnic lui si iata ca a sosit!Adica dece sa vorbiti voi despre Hayssam RAPIRE,AFACERI.PLECARE..cind ar fi mai bine SA VORBITI DESPRE VOI SI TOATA LUMEA SA FACA ACELASI LUCRU!?TOATA LUMEA motivata MAXIM motive diferite!!!)S-a trezit cu Hayssam pe cap si a fost nevoit sa-i transmita ca nu din cauza lui e aici!el n-a incalcat promisiunea facuta la plecare!!( operatiunea nu a fost autorizata!)cine autorizeaza!?auzi nu cu avion al armatei romane!!!!intelegi, Hayssam!?eu n-am tradat deci NICI TU!”colaboreaza cu justitia ca e a mea!am eu grija, 25 de ani e prea mult o sa mai vedem, oricum va fi mai putin!Cine a secretizat dosarul Hayssam?!pai dece????????????50 de ani …dupa noi, potopul!!!!!!!!!Si pentru ca a sosit asa oarecum “pe nepusa masa”
    au trebuit citeva zile sa se dumireasca amindoi!(nu se stie unde e Hyssam, oare chiar a venit!?(ascuns nu stiu unde)apoii gluma aia proasta cu nu se stie unde sa-l citam si aminarea asta ..pina ne ma intelegem noi!era clar ca n-o sa apara la tribunal !(vezi detalii)ati inceput voi cu dezvaluiri.zise “calcanul”aceasta e declaratia care ne trebuie!?fata de cine!?(ghici!!)in aceasta atmosfera a plecat prin tara!”la o bere (pe banii statului)s-au pozat unii cu el ca pe vremuri la tirg cu ursul sau maimuta!?!?apoi in concediu la mare!INTOTDEAUNA cind pleaca intr-o situatie tensionata in viata publica stiu ca urmeaza o PORCARIE(lasul zice: dar eu nici n-am ffst .ca si cum ar trebui sa fie atunci acolo!DECI:aveti grije de voi( in romania lui orice e posibil, inafara reactiei strazii! VOI SUNTETI NOI!(ca de’aia ne uitam la voi!DAR NU UITATI CA CEA MAI BUNA APARARE E ATACUL!!!!!!!!!!!BASESCU-HAYSSAM nu trebuie lasat deoparte!base nu va pleca de la Cotroceniifara sa-si plateasca toate “datoriile!(pe B1 deja Hrabenciuc era principalul coafacerist a lui Hayssam.aveau si o stenograma….Cu sufletul convingerile si sperantele alaturi de voi!VOI SUNTETI NOI!!!!!!

  108. Eu cred ca presa are un potential inca neexploatat prin care poate sa determine autoritatile sa se retina de la abuzuri. Pentru asta trebuie mai multa inteligenta, determinare, rabdare si consecventa. In ceea ce priveste justitia am cateva recomandari:
    – sa fie prezentate opiniile specialistilor de varf, independenti (profesori universitari de varf, spre exemplu)legate de textele legale si de modul in care se interpreteaza acestea, fara a intra in analiza unui caz concret pentru a-si putea mentine obiectivitatea si independenta. Ei trebuie doar sa ne desluseasca regulile, chiar in detaliu. Nu mai aduceti tot felul de avocati sau de juristi de duzina. Cereti inclusiv de la reprezentatii la varf ai justitiei clarificari legate de modul in care se aplica textele de lege si comparatile cu opiniile celorlalti specialisti (universitari). Dupa ce aceste reguli sunt clarificare, analiza pe un caz sau altul sa o faca persoane care au o capacitate de a rationa si de a explica foarte buna.
    – urmariti un caz pana la epuizare, in mod profesionist (cazul Bolintineanu, spre exemplu, a fost abandonat cu toate ca erau multe chestiuni importante care se puteau afla si care ne aratau modul profund viciat in care actioneaza autoritatile).
    – prezentati in mod constant si continuu abuzuri si erori uriase ale justitiei asupra oamenilor obisnuiti; sunt atat de multe incat este foarte usor sa le descoperiti. Nu mai reluati aceleasi cateva cazuri fiindca par a fi o exceptie; nu, regula in justitie este arbitrariul si abuzul si trebuie sa aratati asta prin prezentarea “unui caz pe zi”! Si nu va mai limitati doar la penal. Si sa nu va bazati prea mult pe judecatori fiindca nu aveti de ce. Nu va limitati la erori judiciare recunoscute de justitie, ci la nenumaratele erori nerecunoscute, hotarari definitive si irevocabile aberante pe care le gasesti la tot pasul.
    – pornind de la aceste erori cereti solutii de indreptare de la reprezentantii justitiei si apoi de la reprezentantii cetatenilor, parlamentarii.
    Trebuie aratat adevarul, ca justitia merge foarte prost, iar pledoariile pro cauza sa se piarda in marea de erori si abuzuri de care au parte oamenii obisnuiti.
    Totul cu mult mai multa inteligenta si perseverenta.

  109. ne apropiem de nivelul presei americane. si lui obama ii sta foxnews in git, si foxnews este atacat si msm-ul tace, si acolo singurii aparatori ai libertatii de expresie sint bloggerii. asa ca, bravo antena3!

  110. Rog sustinatorii Antenei 3, a jurnalistilor, sa ramanem alaturi de ei! Nu uitati, EI FAC MAI MULT DECAT TOT USL-UL LA UN LOC, care acum este inert, aproape compromis! Ei au determinat suspendarea lui Basescu si castigarea alegerilor de catre USL!
    Dupa 23 de ANI DE HOTIE, NU MAI PUTEM ACCEPTA NICI UN FEL DE KOABITARE! NONKOMBATUL USL ESTE INACCEPTABIL!

  111. Ce s-a intamplat ieri cu chemarea la DNA a d-nului Gadea si a d-nului Ciuvica este o prima actiune, la intimidare, care ar suna cam asa: Daca nu va potoliti, va inchidem pe toti!!!
    Si ce dovada mai buna decat postarea lui Lazaroiu cu Antena 3 dupa gratii si urmarirea penala deja pregatita de DNA pentru “persoana juridica Antena 3”. Doar asta vrea “comandantul suprem” Base!
    Acesta este efectul cel mai grav al coabitarii Ponta-Basescu:
    sa inchida gura celor care mai comenteaza la adresa puterii si fac dezvaluiri, anchete jurnalistice etc.
    Daca se va intampla asta, ne intoarcem la vremurile trecute cand se vorbea in soapta daca spuneai ceva rau de regimul atotputernic si dictatorial al lui Ceausescu.
    Sa-i “multumim” lui Ponta pentru ce a facut!
    Oricum va avea si el niste “surprize mari” in viitorul apropiat!
    Grecii si bulgarii ne-au dat un exemplu. Noi chiar nu facem nimic?

  112. Ar trebui ca in cadrul emisiunii Sinteza zilei, atat Gadea cat si toti invitatii din platou sa apara legati la gura cu esarfe pe care sa scrie simplu Haineala si sa stea asa cu ele la gura fara sa vorbesca 5 minute. Dupa care sa si le dea jos si sa inceapa emisiune.

  113. Dle RADU TUDOR ,daca v-ati asumat rolul EUROPEI LIBERE(singurul post de pe vremea lui “ceasca “care informa corect poporul roman) trebue sa va asteptati la tot ce este mai rau.Desfiintarea ANTENEI 3 ar fi efectiv un dezastru pentru majoritatea romanilor (inclusiv pentru cei 7,4 milioane romani) care nu ar mai avea de unde sa se informeze CORECT despre REALITATEA ZILNICA,ADEVAR,DREPTATE,DEMOCRATIE.Pentru ziaristii ANTENEI 3 poate fi si mai rau daca ne gandim la masurile securiste ale lui “ceasca” adica trebuie sa fiti cu ochii in patru la tot ce misca in jurul dvs(posibil aparatura detonatoare,umbrele cu ac otravit in capat…etc,etc) pentru ca unii pupinkuristi basisti sunt dusi rau cu caputul si sunt in stare de orice.Faceti comparatie intre un om simplu needucat/mercenar basist de ce ar fi in stare(DE ORICE dupa postarile/injuriile/injuraturile lor agresive/vomitive/mincinoase de pe bloguri ) si atitudinea un consiler prezidential, cu studii superioare, care totusi afiseaza o prezentatoare de la ANTENA 3 cu …zabrele pe corp).Cred ca este bine sa cereti imediat “protectie interna permanenta/garzi de corp” cat si “protectia UE” intrucat noi ne laudam ca suntem STAT MEMBRU UE si in consecinta ar trebui ca masurile de securitate sa fie in ROMANIA similare celor din UE.Aveti …mare,mare grija de voi, ca inca …sunteti FOARTE NECESARI/UTILI pentru democratia noastra subreda/koabitanta(inca in stadiul de… constructie) si pentru Romania.

    • europa libera a invins si comunismul si securitatea si uniunea sovietica. asa mica si finantata de americani cum era 😉

      • Se pot da nenumarate exemple cu oameni care au fost striviti in ciuda faptului ca aveau toata dreptatea de pe lume. Nu va amagiti, lupta trebuie dusa in mod inteligent, iar solidaritatea in bine trebuie sa fie reala, efectiva. Degeaba aveti sustinerea a milioane de telespectatori si a zeci de mii de spectatori (la un concert!) daca nu ies mai mult de 2-300 de oameni in strada ca sa protesteze la nevoie! La fel cum din 7,4 milioane de votanti pentru demiterea lui Basescu au iesit in strada, in zilele cele mai bune, 2-300 de oameni. Iar acest fenomen nu are la baza lipsa de curaj sau comoditatea, ci faptul ca nu exista convingeri foarte puternice la atat de multi oameni. 7,4 mil. au optat pt. demitere, dar mult mai putini sunt realmente exasperati de acest personaj. Cand se va crea o masa critica care sa constientizeze faptul ca un sistem de justitie nedrept il va putea lovi in mod direct si nemijlocit, abia atunci va putea apare o reactie consistenta care sa determine o schimbare. Deocamdata, chiar daca realizeaza abuzurile, considera ca acestea se fac doar “cand exista interese politice” ceea ce nu este cazul pentru marea majoritate a populatiei care nu crede ca poate fi afectata direct de astfel de abuzuri, nefiind implicati in batalii politice.
        revenind, Europa Libera a potentat o situatie de nemultumire profunda deja existenta, iar efectele s-au datorat si altor tipuri de interventii, asa ca nu cred ca rezista comparatia.

    • Asta i-am scris si eu d~lui RADU ,

      ANTENA 3 , in speta prin Mihai Gadea
      si Radu Tudor inseamna acum “Europa Libera”
      a anilor “80 pentru noi … ultimul
      bastion al libertatii si demnitatii ,
      de lupta impotriva regimului basescu !

  114. La Multi Ani, Radu, cu scuzele de rigoare pentru intarziere! Voi sunteti prietenii mei din fiecare, sau aproape fiecare seara. Mai spun o data ce cred ca am mai spus: daca nu-i venim cumva de hac aventurierului asta lipsit de scrupule, ipocrit, perfid si viclean (altminteri posibile virtuti daca sunt in slujba unor reale ratiuni de stat), acestui derbedeu care joaca atat de prost rolul barbatului de stat, vom fi decimati pana la sfarsitul anului vitor!

  115. INAMICUL DIN INTERIOR

    ” O națiune poate supraviețui nebunilor săi, chiar și celor ambițioși. Însă ea nu poate supraviețui trădării din interiorul ei. Un inamic aflat la porțile sale este mai puțin formidabil, întrucât este cunoscut și își poarta în mod deschis stindardul. Trădătorul, însă, se mișcă liber în interiorul națiunii, printre concetățeni, șoaptele sale viclene se strecoară prin toate aleile și sunt auzite chiar și pe holurile guvernului insuși. Pentru că trădătorul nu pare a fi trădător, el vorbește cu accente familiare victimelor sale, el are înfățișarea lor, le poartă veștmintele și odoarele și face apel la cele mai profunde simțăminte ce își au sălașul în inimile tuturor. El distruge sufletul unei națiuni, lucrează în secret și neștiut în noapte pentru a submina bazele cetății, infectează corpul politic astfel încât acesta nu mai poate supraviețui pentru mult timp. Ar trebui să ne temem mai puțin de un criminal decât de un trădător. ”

    – Marcus Tulius Cicero

    Orator roman și om de stat, cca. 45 B.C .

    Cred ca putem da suficiente exemple de astfel de specimene chiar acum, in zilele noastre … cativa au fost amintiti pe aici …

  116. In urma emisiunilor voastre de ieri am tras o concluzie:
    Mircea Badea il plateste pe Voiculescu ca sa-l injure pe Basescu.
    Pai se poate domnule chestor?

  117. Nu mai sint cetatean roman caci asa era in -90,dar am ramas ROMAN cu sufletul,cu inima…..mi se face pielea de gaina citind fiecare informatie,email…IUBESC ANTENA 3!sufar cu jurnalistii ANTENEI 3!Dar gindesc ca singura solutie este a da in judecata DNA cu comunista-securista kövesi!

    Ce face mr.ponta?min de justitie?parlamentul…la atacul impotriva DEMOCRATIEI,a libertatii de opinie….a drepturilor oamenilor?

    In anul 2013?ORIBIL!Razboi pe fata vor!?sa aiba cu cei cel putin 7,4mil de romani!!Imi pare rau ca nu am la baza jusnalistica si nu am lucrat nici o ora dar stiu cum era in anii 50-,60….pina in 89 cind tatal meu si noi ascultam EUROPA LIBERA pe furis!
    Stiu cum era in puscariile comuniste(unde ar trebui trimis basescu cu oamenii lui!!)caci am rude care au simtit ac pt o biblie gasita la perchezitii,pt eram o fam de intelectuali!!
    Asa se va ajunge daca poporul roman nu ACTIONEAZA!!Jurnalisti stau in puscarii dar e Etiopia…..si alte tari cu regim NEDEMOCRATIC!!Ce asteptati popor roman!?…”Unde esti tu Tepes Doamne ca…..

  118. O intrebare, care vad ca nu si-a pus-o nimeni, daca Basescu vroia sa distruga Antena 3 de ce n-a facut-o acum 2-3-4 ani cand detinea absolut toata puterea (adica guvern, parlament, justitie, servicii plus o sustinere populara semnificativa daca nu majoritara) ?

    Faptul ca se intampla acum, cand puterea e impartita cu USL iar sustinerea populara e aproape de zero, inseamna ca altcineva (sau si altcineva) in afara de Basescu isi doreste ca Antena 3 sa dispara.

  119. sa vedem deci cum stam in lume. cei care nu mai inteleg lumea in evolutie sint tot mai multi. in orice alegeri libere ei cistiga. au cistigat in america, au cistigat in franta si se dau lupte crincene cu cei evoluati (dar minoritari) in turcia, in egipt in ceva tari din nordul africii dar si in grecia sau bulgaria. in egipt cei retrograzi sint majoritari si foarte violenti. nu se dau in laturi de la nimic. egiptenii evoluati (democratie, secularizarea statului,….) deocamdata sint sustinuti de armata dar este clar ca cele doua tabere nu vor mai putea trai in armonie niciodata.. si, revenind la romania, si la noi cei care nu mai pot evolua sint majoritari (priviti iresponsabilitatea unor ziare, ziaristi, posturi tv…) iar cei in evolutie (antena3 si sustinatorii) sint minoritari. guvernatorul ue pentru romania are de partea lui o intreaga armata de oameni dupa chipul si asemanarea lui….ce e de facut? pai urmeaza sa vedem cine va cistiga in egipt si in turcia unde cele doua tabere au ajuns la ruptura ireversibila si vom vedea ce se va intimpla si cu romania cu bataie lunga…..

  120. Ceea ce nu inteleg este urmatorul fapt:
    Daca ISN a stabilit clar ca referendum-ul a fost valid,atunci cum mai are putere acest individ? Nu inteleg prea bine,sau PSD a trecut in barca cealalta,dupa ce a obtinut puterea?

    • Nu neaparat ca PSD a trecut in alta barca ,
      a fost si a ramas in barca serviciilor … ,

      dar faptul ca rezultatele I.N.S. au fost
      validate ce a condus logic la concluzia ca
      a fost CVORUM vara trecuta , de cca. 54 %
      si ca implicit basescu a fost DEMIS , NU
      a stirbit nimic din autoritatea securistului
      ilegitim si nici nu l-a trimis macar acasa …
      nu mai zic in fata instantei ! … nu a mai
      contat nimic , nici cifrele , nici logica , nici
      legile , nici … nimic ! base trebuia sa ramana
      si basta ! Asta a decis USA si nu se comenteaza !
      Traiasca serviciili secrete romane ! Au condus
      clar tara asta si dupa 1989 si o fac si acum !!!
      restul … e cancan !

  121. peste tot in tara se simte dictatura si manipularea procurorilor…iti arunca cadavrul in curte si te condamna ca si criminal…nimeni nu baga de seama probele sau declaratiile tale, incercarile de a te dezvinovati.. de ce sa te dezvinovatesti? Daca vor ei, la comanda , te fac criminal, hot, sau om cinstit..cum vor si unde vor…e o mare problema sistemul acesta …

Leave a Reply to bocanilaCancel reply