Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, până la acest moment, există atacuri cibernetice în cinci spitale din Capitală, unul dintre acestea fiind Spitalul „Victor Babeş”, celelalte urmând să fie identificate. Pintea a mai spus că astfel de incidente izolate au mai existat.

„Avem informaţii că există atacuri cibernetice asupra unor cinci spitale din Bucureşti, unul fiind Spitalul „Victor Babeş”. Pe celelalte le identificăm. Am solicitat direcţiilor de sănătate publică din ţară să ne transmită dacă în raza coordonată există spitale afectate. Incidente izolate au mai existat. Incidente când spitalele şi-au pierdut datele care au fost recuperate de informaticieni sau contra cost. Ultimul este spitalul din Huşi, care şi-a pierdut toate datele referitoare la pacienţi”, a declarat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, aceste atacuri cibernetice afectează activitatea medicală, deoarece internările se realizează cu dificultate, reţetele sunt eliberate cu întârziere.

Pintea a mai spus că nu există riscul ca salariile cadrelor medicale să nu fie plătite deoarece procedura poate fi efectuată „de mână”.

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a anunţat joi că instituţia va sesiza DIICOT, după atacurile cibernetice din spitalele din Capitală, susţinând că în trecut au mai existat astfel de situaţii, iar într-un caz autorităţile au plătit 10.000 de euro pentru recuperarea datelor.

“Este sigur că voi face plângere la DIICOT”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătătţii, după atacul cibernetic din cinci clinici din Capitală.

Ministrul spune că situaţii similare au fost şi în trecut. ” Ultimul exemplu este Spitalul din Cluj, care a pierdut toate documentele referitoare la pacienţii aflaţi în spitale”.

Sorina Pintea spune că un astfel de atac duce la îngreunarea eliberării reţetelor, a internărilor şi externărilor.

“În 2017 a avut loc un atac informatic la un spital din Maramureş, Sighetu Marmatiei, s-au identificat hackerii respectivi, erau din altă ţară, s-a plătit suma de 10.000 de euro”, a exemplificat Pintea.

Întrebată dacă există o modalitate legală de a plăti aceste sume, ministrul Sănătăţii a spus: “există modalităţi legale. S-a luat legătura cu Curtea de Conturi. 10.000 de euro sunt nimic faţă de datele stocate acolo”.

Şi la acea dată reprezentanţii clinicii vizate au depus plângere la DIICOT, scrie Mediafax.

PS : Afirmatia facuta de ministrul sanatatii e de o gravitate fara precedent ! In ce baza legala s-a platit suma de 10000 de euro? Din ce buget? Cu ce justificare? Plata pentru infractori?! De cand plateste statul roman sume unor infractori care-l prejudiciaza? Cine a negociat cu ei? E legal sa negociezi cu infractorii si sa-i platesti?! Acei hackeri sunt niste infractori internationali. De cand finanteaza statul roman astfel de indivizi?!

6 COMMENTS

  1. Cu banii aia cumpara un antivirus…
    Sau o.consultanta de specialitate…
    Sau facea o “plata” controlata de Parchet…

  2. E cumva PR securiștilor, taman coincidență, să o dea cu „securitate națională” și că „ce bună e monitorizarea SRI-ului și a banilor publici, cu STS fiind pe partea cu voturile”?

  3. Domnule radu Tudor,

    Am urmarit emisiunea dv de azi (partea I-a). Va sugerez sa cititi ce comunica dl Augustin Jianu (Ex Director General CERT-RO). Gasiti pe Facebook.

    Toate cele bune!

  4. Ei recunosc orice pentru ca au siguranta ca nu li se intampla nimic. Sunt batuti in cuie pe scaunul ministerial.

Leave a Reply to Gheorghe SerbanCancel reply