Cine a mai desfiintat judetele romanesti, ca forma traditionala de organizare administrativ-teritoriala? Gheorghiu Dej la ordinul bunului sau prieten, Iosif Visarionovici Stalin. Cititi mai jos o lege adoptata de Marea Adunare Nationala la debutul obsedantului deceniu. Anii ’50 au reprezentat cea mai neagra perioada din istoria Romaniei moderne. Totul a fost distrus : elita umana, credinta in Dumnezeu, traditie istorica, valoare profesionala, sentiment national. Astazi, o gasca politica ce se inspira zi de zi din esenta politicii staliniste vrea sa repetam istoria. Sa desfiintam din nou judetele. Cine nu-si cunoaste istoria este condamnat sa o repete. Acest document e doar unul din argumentele serioase pentru a demonta initiativa cu damf sovietic a puterii de azi. La Punctul de intalnire, restul dovezilor.

LEGE nr. 5 din 7 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române
MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române,
Văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950,
Adoptă următoarea

LEGE pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române

Art. 1

Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare,

Teritoriul României se împarte în:
– Regiuni
– Oraşe
– Raioane
– Comune

Art. 2
Capitala Republicii Populare Române, Bucureşti, este subordonată direct organelor centrale ale Statului şi se împarte în raioane de oraş.

Art. 3
Regiunea este unitatea administrativ-economică delimitată teritorial, pe care se sprijină direct organele centrale de Stat în înfăptuirea politicii Partidului şi a Guvernului. Regiunea este subordonată direct organelor centrale ale Statului.

Art. 4

Regiunea este alcătuită din raioane şi oraşe de subordonare regională.
Oraşul de reşedinţă al Sfatului Popular de regiune este centrul regional.

Art. 5

Oraşele sunt de trei categorii:

– Oraşe de subordonare republicană;

– Oraşe de subordonare regională, şi

– Oraşe de subordonare raională.

Oraş de subordonare republicană este acea localitate, care, din punct de vedere economic şi politic, prezintă o importanţă deosebită pentru Republica Populară Română.

El este subordonat direct organelor centrale ale Statului.

Oraşele de subordonare republicană pot fi împărţite în raioane de oraş.

Oraş de subordonare regională este acea localitate, care, din punct de vedere economic şi politic, prezintă o importanţă deosebită pentru întreaga regiune.

El este subordonat direct regiunii.

Oraş de subordonare raională este acea localitate, care, din punct de vedere economic şi politic, prezintă importanţă pentru întregul raion. El este subordonat direct raionului.

Art. 6

Raionul de oraş este o subîmpărţire a Capitalei Republicii Populare Române sau a oraşelor de subordonare republicană.

El are menirea de a înlesni administrarea oraşului şi desfăşurarea vieţii economice şi politice a poporului muncitor de pe teritoriul său.

Art. 7

Raionul este o unitate teritorială, operativă din punct de vedere economic, politic şi administrativ, alcătuit din oraşe de subordonare raională şi comune.

Localitatea de reşedinţă a Sfatului Popular al raionului este centru raional.

Raionul este subordonat direct regiunii.

Art. 8

Comuna este o unitate administrativă economică, delimitată teritorial, alcătuită din unul sau mai multe sate apropiate.

Satul în care îşi are reşedinţa Sfatul Popular al comunei este centru comunal.

Comuna este subordonată direct raionului.

Art. 9

Regiunile din Republica Populară Română şi capitalele lor sunt:

1.Arad cu capitala Arad.

2.Argeş cu capitala Piteşti.

3.Bacău cu capitala Bacău.

4.Baia-Mare cu capitala Baia-Mare.

5.Bârlad cu capitala Bârlad.

6.Bihor cu capitala Oradea.

7.Botoşani cu capitala Botoşani.

8.Bucureşti cu capitala Bucureşti.

9.Buzău cu capitala Buzău.

10.Cluj cu capitala Cluj.

11.Constanţa cu capitala Constanţa.

12.Dolj cu capitala Craiova.

13.Galaţi cu capitala Galaţi.

14.Gorj cu capitala Targu-Jiu.

15.Hunedoara cu capitala Deva.

16.Ialomiţa cu capitala Călăraşi.

17.Iaşi cu capitala Iaşi.

18.Mureş cu capitala Targu-Mureş.

19.Prahova cu capitala Ploieşti.

20.Putna cu capitala Focşani.

21.Rodna cu capitala Bistriţa.

22.Severin cu capitala Caransebeş.

23.Sibiu cu capitala Sibiu.

24.Stalin cu capitala Stalin.

25.Suceava cu capitala Câmpulung-Moldovenesc.

26.Teleorman cu capitala Roşiorii-de-Vede.

27.Timişoara cu capitala Timişoara.

28.Vâlcea cu capitala Râmnicul-Vâlcea.

Art. 10

Numărul, denumirea şi delimitarea unităţilor administrative ale Republicii Populare Române, precum şi centrele raionale şi comunale, sunt cele arătate în anexă, care face parte integrantă din prezenta lege.

Art. 11

Prezenta lege intră în vigoare pe data publicării în Buletinul Oficial. Această lege s’a votat de Marea Adunare Naţională în şedinţa dela 6 Septemvrie 1950, în unanimitate cu trei sute treizeci şi trei voturi.

PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

În temeiul art. 56 din Constituţia Republicii Populare Române, semnăm această lege şi dispunem publicarea ei în Buletinul Oficial.

Dată în Bucureşti la 7 Septemvrie 1950.

Presedintele Prezidiului Marii Adunari Nationale

Prof.Dr. C.I. Parhon

 

 

 

 

31 COMMENTS

  1. In timp ce ne plangem ca nu avem destule cadre didactice bine pregatite sau absolventi de studii superioare care sa doresca sa inre sau sa revina in invatamant, Ministerul de resort (Ministerul edicatiei, cercetarii, tineretului si sportului) tine ocupate posturile din invatamant cu pensionari. In luna februarie 2011 Ministerul a emis un document ( vezi mai jos)

    http://www.edu.ro/index.php/articles/14981

    prin care se reglementeaza mentinerea pe post ca Titulari a profesorilor care au ajuns la varsta de pensionare.
    Profesorii pensionari ar putea preda ore la plata cu ora, in cazul si acolo unde raman ore. A mentine ca profesori titulari persoane care deja sunt pensionari sau sunt pensionabili, inseamna sa blochezi multe posturi care altfel ar putea fi ocupare prin concurs de titularizare de catre tineri absolventi si de catre fosti profesori cu ceva vechime in invatamant dar care au iesit din sistemul de educatie (eventual pentru a intra in sistemul privat) si care acum doresc sa revina la catedra.

    PS :Imi cer scuze ca adaug acest comentariu fara legatura cu materialul postat de dvs dar nu am gasit o alta modalitate de a va contacta.

  2. Mai intai, ma bucur ca aveti blog, tot ce ati postat e interesant, inclusiv articolele despre impartire-reimpartire teritoriala. Dar nu asta m-a facut sa va scriu ci ciudatenia aia de la sumuleu-ciuc. Poate-s un pic paranoic, dar va intreb prieteneste, de cand Dumnezeu e asa o traditie europeana, sa vina unguri din ungaria, slovaci si altii pe care eu ii banuiesc tot unguri, ca sa se roage intr-o localitate mai mult decat obscura, la statuia fecioarei, in transilvania?! Pana mai an, nici nu stiam ca exista sumuleul asta, acum devine loc de intalnire pt europeni?!? S-o fi aratat fecioara pe plaiuri sumulene, si eu n-am auzit? Nu cumva, in spatele miilor de credinciosi, toti vorbitori de pasareasca maghiara, se ascunde altceva? Stiu ca ungurii si-au facut loc cu coatele si genunchii, stiu c-au cumparat suprafete impresionante de teren, stiu ca vin si se joaca de-a razboiul prin muntii nostri, si, sincer, si pe printul charles il suspectez de oarece, ca prea s-a inamorat brusc si total fix de transilvania si prea se cazeaza pe la palate, castele si conace, ale unor conti rasuflati, dar, desigur, tot unguri! Sigur ca am sensibilitati si-oi fi si paranoic, dar nu chiar de tot! Va salut,

  3. Parca si regele Carol al 2-lea a grupat judetele in regiuni. Perioada aceea se aseamana cu zilele noastre. Ma tem sa nu apara un nou an 1940 pentru Romania cu Traian si Elena(iarasi, eternul nume nefast) la conducere. Doamne fereste. Pe timp de criza nu cred ca americanii si europenii si-ar trimite tinerii la moarte pentru a apara Romania de un atac ipotetic(si prea putin probabil) al Rusiei.

  4. ” Astazi, o gasca politica ce se inspira zi de zi din esenta politicii staliniste vrea sa repetam istoria.” Domnule Radu Tudor, cu aceasta fraza ati atins exact miezul chestiunii !

    Problema nu se reduce doar la a “forta” rezultatul alegerilor in 2012. Nici macar cu Roberta Anastase la numaratoare sau cu milionul de voturi al lui Baconski PDL nu mai poate spera sa invinga USL in 2012.

    Miza a devenit mentinerea la putere indiferent de rezultatele oricarui scrutin sau referendum, trecand peste “intoarcerea la popor”, altadata atat de draga presedintelui.

    Basescu are nevoie urgenta de controlul deplin al resurselor din teritoriu, nu pentru a le oferi Udrei [dansa are deja prea multe], ci pentru a le imparti mai departe. Scopul final este atragerea in barca portocalie a inca 15 -20 % din actualii parlamentari ai opozitiei [fara a deranja “naufragiatii” pe care i-a cules deja din drum], in vederea trecerii noii Constitutii prin parlament.

    Proiectul de revizuire nu a fost nici o gluma, nici o perdea de fum pentru uzul prostimii, este pur si simplu ultima carte pe care o scoate din maneca acest cacealmist disperat. Orice alta varianta este pierzatoare, si Traian Basescu stie ca are foarte mult de pierdut.

    Odata realizata revizuirea, puterile lui Basescu (si asa imense) devin practic nelimitate, dupa cum chiar el insusi a spus-o; dupa ce toate institutiile isi pierd autonomia, dupa ce separarea puterilor in stat este eliminata, singurul “pilon de stabilitate” care trebuie sa ramana va fi cel din varful dealului Cotroceni, onor domnul prezident.

    In noul cadru constitutional, Basescu va prinde anul 2014 ca un adevarat Bulibasa Suprem, fara nici un fel de contestare de nicaieri, si va candida cu siguranta pentru un nou mandat. In conditiile date ,fara opozitie, fara presa mogulara [veti vedea !], el va candida practic singur, precum Putin sau Lukashenko in fosta URSS.

    L-am auzit pe 1 Iunie rostind formula magica “O noua Republica”. Ori o noua republica, cu mandate prezidentiale de patru ani este cu totul altceva decat republica actuala si mandatele de cinci ani, si deci numaratoarea mandatelor se reia de la zero ( amintiti-va argumentele lui Ion Iliescu la a treia candidatura din 2000 !).

    Dar cum va fi posibila o “democratie” de tip Belarus in interiorul Uniunii Europene? Tot in conferinta de pe 1 Iunie, Basescu a clarificat si acest aspect: “Criza datoriilor suverane este o realitate care se va agrava în perioada următoare la nivel global, nu neapărat în România.” In traducere: stimati europeni, decat o noua Grecie, nu ar fi preferabil un nou Ceausescu ?!

    Foarte probabil le vom avea pe amandoua !

  5. Stau şi mă întreb ca prostu dacă ACUM, în 2011, “votacii lui Băsescu din 2009”, realizează în ce “rahat” (scuze de expresie) ne-au băgat pe toţi ? Părerea mea este că această reorganizare teritorială făcută peste noapte, pe genunchi şi cât mai repede, după pofta unui schizofrenic, din păcate preşedintele ţării, trebuie oprită cu orice preţ, de către noi cetăţenii acestei ţări, care încă mai avem puterea să gândim normal într-o ţară condusă de cretini. Dacă se va întâmpla ca reorganizarea să treacă în varianta dorită de Băsescu, acesta va pune în funcţii cheie în fiecare zonă numai oameni loiali lui şi va pune un control pe tot ce mişcă în ţara asta mult mai repede şi mult mai grav decât ne putem închipui, după care va trece să intimideze prin fel şi fel de mijloace tot ce mişcă împotriva sa. Instaurând o astfel de teroare, poate să fraudeze în linişte alegerile din 2012 astfel încât să poată fi menţinut la guvernare PDL-ul, singurul partid ce-i poate garanta Băsescului, “protecţia împotriva suspendării”. Nu înţeleg de ce oamenii nu au reacţie ? De ce aşteaptă de la Antena 3, de la Opoziţie să schimbe acest Guvern şi să-l suspende pe Băsescu, fără să facă ceva ? Fără să iasă în stradă ? Acum când încă mai putem fraţilor să facem asta ; mai târziu s-ar putea să fim luaţi de mascaţii lui Băsescu că scriem împotriva regimului Băsescu-Boc pe bloguri şi aşa mai departe !

  6. Fantoma lui Stalin bantuie Romania de vreo 7 ani…Azi a lovit in stilul binecunoscut,n-a fost nici prima si nici ultima data…Problema este la noi,se pare ca ne place acest personaj din moment ce stam contemplativi sa-i urmarim evolutia.Partea proasta este ca Fantoma lui Stalin si-a dat seama inaintea noastra de acest lucru.

    • Merge, merge lejer comparat şi cu Hitler. Ce ne-ar deporta el acum pe toţi cei ce nu gândim portocaliu !

  7. Potrivit normelor juridice persona non grata ( din limba latină: persona non grata = persoană ne agreată sau nedorită ) este un termen utilizat oficial în domeniul diplomatic (cuprins în Convenţia de la Viena din anul 1961, privind relaţiile diplomatice) pentru a desemna orice diplomat, căreia statul de reşedinţă al misiunii i-a cerut să părăsească teritoriul datorită nerespectării legislaţiei acestuia, a exercitării abuzive a privilegiilor diplomatice, amestec în treburile interne, a atitudinii ofensatoare. Totodată, persona non grata, se aplică, în plan internaţional, şi oricăror altor persoane, lideri politici, diplomaţi sau simpli cetăţeni ai altor state, care aflându-se temporar pe teritoriul altui stat, prin manifestările, activitatea şi declaraţiile lor aduc prejudicii acelui stat prin ofensă, amestec în problemele interne, atingere a caracterului suveran al statului respectiv etc. În fapt, este vorba despre un instrument juridic prin care oricare stat din lume se poate opune prezenţei pe teritoriul său a unor persoane cunoscute că au desfăşurat sau desfăşoară activităţi în plan contrar intereselor sale naţionale fundamentale!

    Este cunoscut că, în prezent, principalul pericol existent la adresa siguranţei naţionale a României este, datorită nivelului extrem de ridicat al manifestărilor şi activităţilor neorevizioniste şi pro-autonomiste teritoriale maghiare, cel care vizează dezmembrarea Statului Naţional Unitar Român ! În asemenea situaţie, se impunea ca autorităţile statului, în baza concluziilor fundamentate pe analiza tuturor datelor şi informaţiilor provenite de la instituţiile abilitate cu atribuţii pe această linie, stabilite prin lege, să ia măsurile necesare de protejare a Statului Naţional Unitar Român.

    Prima măsură de protecţie care trebuia să fie aplicată era aceea de declarare ca persona non grata a tuturor liderilor politici din Ungaria, parlamentari, guvernamentali etc, care în momentul prezenţei lor pe teritoriul României, deci al altui stat, au făcut declaraţii de incitare la separatism teritorial şi de susţinere a necesităţii realizării autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc, prin care s-a atentat la suveranitatea naţională şi la caracterul unitar al statului român, încălcându-se legea fundamentală a României, Constituţia!

    Asemenea măsuri erau necesare a fi luate cu mulţi ani în urmă, în privinţa unor astfel de indivizi, mai bine zis să fie continuate după anul 1994 când Eva Maria Barki, o avocată stabilită în Austria, de origine maghiară, a fost declarată ca atare, până în 1997, pe motiv că manifestările sale aduceau atingere caracterului suveran şi unitar al României. Sau după anul 1998, când Emil Constantinescu, Preşedintele României, cerea instituţiilor statului să verifice activităţile unor persoane şi organizaţii, cu referire directă la avocata respectivă. Preşedintele Constantinescu a solicitat atunci chiar o anchetă judiciară în acest sens, iar în anul 1998, Ministerul de Interne i-a interzis lui Eva Maria Barki, din nou, intrarea în România până în anul 2000. Fără a face apologia vreunuia dintre ei, dar în timpul mandatelor preşedinţilor Iliescu şi Constantinescu nu se glumea cu astfel de lucruri! Dovadă, chiar faptul, că deşi îi expirase interdicţia de intrare în România din anul 2000, Eva Maria Barki nu a mai reapărut, cu declaraţii antiromâneşti în ţara noastră, decât după anul 2006, când celor doi preşedinţi îşi încheiaseră mandatele. S-a dovedit astfel că metoda declarării ca persoane indezirabile este benefică, într-o primă fază, pentru protejarea statului faţă de cei care îi subminează integritatea teritorială !

    Dar de ce nu s-au mai aplicat asemenea măsuri după anul 2006, perioadă când nu numai că exemple au existat şi există, dar acestea au atins cote paroxiste, maxime din punct de vedere al manifestărilor şi activităţilor neorevizioniste, separatist-teritoriale, extremiste şi şovine ungare şi nu numai?! De ce, anterior anului 2006, instituţiile abilitate ale statului român care au ca atribuţii să propună declararea unei persoane ca indezirabilă, respectiv serviciile de informaţii, ministerul de interne, etc, acţionau în această direcţie, iar în prezent nu ? Precizăm: în prezent nu, pentru că altfel rezultatele ar fi vizibile pentru orice cetăţean al acestei ţări! Sau poate că acţionează şi acum, dar activitatea lor pe acestă linie nu se vrea să fie finalizată !

    Iată unele dintre persoanele, cetăţeni străini, pe care potrivit prevederilor legislaţiei autorităţile române aveau obligaţia şi datoria, faţă de cetăţenii acestei ţări să îi declare persona non grata :

    – Eva Maria Barki, avocat austriac, de origine maghiară, care în anii 2007 şi 2008 a făcut în cadrul unor manifestări antiromâneşti organizate în localităţile Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorghieni, declaraţii de incitare a etnicilor maghiari în scopul realizării autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc, declarându-se susţinătoare a unui asemenea proiect ;

    – Vona Gabor, cetăţean ungur, liderul Partidului Jobbik din Ungaria, partid de extremă dreapă, care la 14 august 2010, la Gheorghieni, jud. Harghita, i-a îndemnat pe participanţii la tabăra tinerilor maghiari organizată aici, să solicite ajutorul statului ungar pentru realizarea autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc;

    – Kover Laszlo, cetăţean ungur, Preşedintele Parlamentului Ungariei, care la 12 martie 2011, la Tg. Mureş, a afirmat că obţinerea autonomiei aşa zisului ţinut secuiesc va avea întotdeauna sprijin din partea Ungariei;

    – Semjen Zsold, cetăţean ungur, vicepremier al Guvernului Ungariei, care la 15 martie 2011, la Miercurea Ciuc, Jud. Harghita, a declarat că „ noi sprijinim dezideratul obţinerii autonomiei în zonele locuite de maghiari…iar în ţinutul secuiesc să se acorde autonomie teritorială”;

    – Erzsebet Bajtai, cetăţean ungur, soţia lui Oszkar Fuzes, Ambasadorul Ungariei în România, care la 15 martie 2011, la Tg. Mureş, a transmis un mesaj cu conţinut antiromânesc, referindu-se, între altele, la autonomia Transilvaniei şi la aşa zisa nedreptate făcută Ungariei prin Tratatul de Pace de la Trianon. Totodată, ea a recitat versuri ofensatoare la adresa românilor aparţinând lui Petofi Sandor, precum şi versuri ale lui Wass Albert, criminal de război, condamnat în anul 1946, pentru crime comise împotriva românilor şi evreilor în timpul ocupaţiei hothyste a Transilvaniei de nord-vest. Acesta apare ca atare la Muzeul Holocaustului din Wasinghton!;

    – Balczo Zoltan, cetăţean ungur, vicepreşedintele Parlamentului Ungariei, membru al Partidului Jobbik, partid de extremă dreaptă, care la 28 mai 2011, la Ghindeni, Jud. Mureş, a afirmat că guvernul ungar ar trebui să sprijine şi material, nu numai moral, autonomia aşa zisului ţinut secuiesc !;

    – Szegedi Csanad, cetăţean ungur, europarlamentar al Partidului Jobbik, partid de extremă dreaptă din Ungaria, care şi-a deschis un birou de reprezentare la Tg. Mureş .Acesta militează pentru autonomia teritorială a aşa zisului ţinut secuiesc;

    – Toroczkai Laszlo, cetăţean ungur, liderul organizaţiei ultraextremiste, şovine, antiromâneşti şi antisemite „Mişcarea tinerilor maghiari din cele 64 de Comitate”, care între altele, în perioada 19-21 ianuarie 2009, a ţinut discursuri în localităţile Sf.Gheorghe, Baraolt şi Miercurea Ciuc, în care a condamnat Tratatul de la Trianon şi a susţinut că nu recunoaşte schimbările rezultate în urma acestuia! Cu referiri directe la autonomia teritorială!

    Un exemplu în materie de cum înţelege un stat democrat, membru al Uniunii Europene, să-şi apere interesele naţionale faţă de pretenţiile separatist-teritoriale ale minorităţii maghiare de pe teritoriul său, sprijinită tot de Budapesta, îl reprezintă Slovacia. Această ţară l-a declarat persona non grata pe Toroczkai Laszlo, pentru o perioadă de 5 ani, el fiind expulzat şi din Canada ! Iar, în anul 2009, tot Slovacia l-a declarat persona non grata pe Preşedintele Ungariei! Acelaşi personaj, Toroczkai Laszlo, a avut interdicţie de a intra în România, pentru un an, în 2005. Însă, la expirarea acesteia, el continuă să vină în România şi să desfăşoare activităţi cu caracter naţionalist-şovin şi de instigare la separatism teritorial a aşa zisului ţinut secuiesc fără ca autorităţile statului român să mai reacţioneze! Este deosebit de grav faptul că organizaţia acestui individ a desfăşurat, pe teritoriul României, şi acţiuni cu carcater antisemit! Autorităţile române nu trebuie să tolereze aşa ceva, întrucât românii nu sunt antisemiţi şi ei nu acceptă ca, în ţara lor, să aibă loc asemenea manifestări!

    Este evident că, în timpul mandatului lui Victor Orban, manifestările şi activităţile cu caracter neorevizionist şi autonomist-separatist plănuite şi pornite dinspre Ungaria în direcţia României s-au multiplicat şi se derulează într-un ritm alert. Niciodată, în ultimii 20 de ani, nu au fost semnalaţi pe teritoriul României un număr aşa de mare de lideri politici unguri cu atât de multe declaraţii de incitare şi de susţinere a etnicilor maghiari, în scopul realizării autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc Niciodată, ca în prezent, în decursul aceleaşi perioade de timp, liderii politici unguri aflaţi temporar în România, nu au avut luări de poziţii şi discursuri mai vehemente, ultimative şi ofensatoare la adresa statului român, în privinţa necesităţii obţinerii autonomiei teritoriale pentru etnicii maghiari! Dar este la fel de evident că, imaginea în plan internaţional a lui Victor Orban începe să se şifoneze, aşa cum s-a întâmplat şi în mandatul precedent, în faţa democraţiilor occidentale, tocmai datorită cochetării sale cu extremiştii unguri. Iată, în acest sens, ce publica cotidianul Washington Post, din 19 iulie 2010: „ în precedentul său mandat, Orban, devenise nefrecventabil în capitala americană din cauza apropierii sale de mediile extremei drepte ungare – antisemită şi practicantă a unui naţionalism specific anilor ’30. Situaţia s-ar putea repeta…” !!!

    material de Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu publicat in ” foaienationala.ro”
    Publicat de DYN la 07:07
    Etichete: Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu, neorevizionsim, persona non-grata, Ungaria

    — la ei se poate,la noi nu.

  8. domnule Tudor, de cate ori il vad in emisiuni pe acest diversionist viclean de doru viorel ursu, mi se intoarce pe dos. asta nu spune niciodata un lucru drept fara sa bage imediat si o stramba.

    astept partea a doua a emisiunii.

  9. In care zona a tarii o sa intalnesti muzica populara patriotica,asa cum este in Ardeal?Mi-aduc aminte ca la festivalul de la Brasov din 1992 artistii cantau “Tu Ardeal”,toata piata Sfatului s-a ridicat in picioare.Oare de ce?Am plans,pentru ca am avut prieteni in zona Miercurea Ciuc,care au plecat cu averea stransa intr-o viata cu doar in cateva geamantane.Am avut colegi in facultate(si asta in anii’70)maghiari, si daca vorbeau in limba mamei lor,era jale.Nu le acceptam sa vorbeasca decat in romaneste,altfel nu le dadeam cursuri si explicatii atunci cand nu intelegeau ceva.

  10. Stimate Domnule Radu Tudor,

    Vă felicităm pentru invitaţia profesorului academician Dinu C. Giurescu la emisiune şi pentru tema emisiunii din această seara.

    Cu aleasă stimă,

    Veselin N. Ciocov

    Timisoara

  11. Felicitari pentru emisiunea din seara aceasta! De fapt, pentru tot demersul dumneavoastra, cu mult mai mult decat jurnalistic, de inalta clasa! Alaturi de o mana de jurnalisti adevarati aveti curajul sa spuneti lucrurilor pe nume,intr-o tara in care multi se dezic si de laptele pe care l-au supt la pieptul mamelor lor, numai sa le fie bine! Fiti curajosi ca si pana acum, caci nu se poate ca niste tradatori de tara si de neam sa ne vanda cu tot cu pamantul de sub talpa caselor noastre si cu milioanele de morminte de eroi, cunoscuti sau anonimi care au platit cu viata lor pentru ca astazi sa fim aici. Nu putem sa le permitem acest lucru!

  12. Mizeria asta de partid ” PDK ” vavinde taa bucata cu bucata !!!
    Dar nu ei sunt de vina , CI NOI !!!…

  13. Am vazut emisiunea si am primit raspunsuri la toate temerile mele.Si eu sunt convins ca se pregateste ceva farte nasol, si mai nasol e ca cei ce pregatesc, sunt, cel putin teoretic, de-ai nostrii! Nu numai ca suntem efectiv decimati, pe toate caile posibile, dar si tara?!? E cutremurator!

  14. Felicitari pentru emisiune ! Am revazut-o la ora asta… Partea a II-a a emisiuni este foarte emotionanta. Invitatul a fost cu adevarat special si a spus direct si corect multe lucruri.
    Cand vezi cat de mult seamana motivele PD-Listilor cu motivele comunistilor de acum 60 de ani, cand vezi cum blonda, chirul si piticul vorbesc despre USL ca fiind Uniunea Socialista, te gandesti daca trebuie sa sfarseasca precum Ceasusescu…
    Inca o data, felicitari pentru emisiune !

  15. Pana la ora 19:00 am innebunit privind la tv azi, urmarind daca face cineva referire la Legea Referendumului 3/2000

    As mai avea o rugaminte la dumneavoastra, explicati-le colegilor dumneavoastra (si de la stiri si de la emisiuni) faptul ca intre ce viseaza sinistrii astia de la PDL si propunerea legislativa a UDMR care a trecut de Senat e o diferenta majora, si anume:

    Initiativa legislativa a UDMR se refera la REGIUNI DE DEZVOLTARE, ca urmare nu au entitate juridica.

    Felicitari pentru felul in care abordati problemele, Domnule Radu Tudor

    Va multumesc.

  16. Nu vi se pare ciudata propunerea Presedintelui ? Noua impartire nu avantajeaza maghiarimea pentru ca in regiunea centrala nu va mai fi majoritara. Oare ce se ascunde in spatele acestei propuneri ? Nu cumva suntem pe o pista falsa ,indreptandu-ne atentia doar spre unguri ?
    Ardealul, in forma trasata de Basescu este de fapt teritoriul care include si Rosia Montana. Este teritoriul ravnit de evrei. Este terutoriul dorit a fi independent si autonom de catre evreii sionisti , care de fapt sunt in spatele tuturor actelor de distrugere a Romaniei de dupa 1989. Politicienii romani sunt complici.

  17. In unele capete nu poate intra nici un argument logic dar, cu siguranta, ce nu poate face logica si bunul simt poate face un argument metalic de 7,62… sau o rafala. Cred ca ar fi un frumos cadou de Craciun pentru un individ aflat adesea sub influenta bauturilor alcoolice.

  18. Macar bolsevicii au reorganizat teritoriul pentru “Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii…” asa cum scrie in art.1 si nu pentru interesele personale ale unei persoane.
    Sa nu credeti ca as fi un nostalgic bolsevic, nu! Dar eu am trait si in sistemul comunist destul de mult timp incat sa pot face o comparatie obiectiva intre “dictatura proletariatului” si dictatura basescului.
    Si reorganizarea se va face asa cum vrea basescul, pentru ca poate. O poate face pentru ca acest popor este LAS. Asa a fost in toata istoria, si-a aplecat spinarea pe care s-a urcat orice fanariot cu minte ceva mai multa.
    De ce trebuie sa ne legam intotdeauna de alte natiuni? Nici o alta natiune nu s-a comportat de-a lungul istoriei sale asa cum s-a se comporta poporul roman. Ungurii au avut 1956, cehii au avut Primavara de la Praga in 1968, polonezii au avut Solidaritatea, romanii ce au avut? 1989? Nu, pana si atunci a fost nevoie de “turistii rusi” sa fie ceva aici. Si atunci nu este deloc de mirare de ce Traian Basescu cu sleahta lui de ucenici portocalii poate face orice ii trece prin cap dimineata cand cade din pat.
    Probabil va urma rebotezarea capitalei din Bucuresti in Basesti. Aferim.
    P.S. Cu toate ca am urmarit cu interes de multe ori emisiunile d-voastra, sa stiti dl. Radu Tudor accesele dv. de nationalism grotesc si prezentarea istoriei falsificate nu va sta bine deloc. Vreti probabil sa fiti un Nicolae Balcescu contemporan, dar e cam fals.
    In rest, numai de bine in noua Romaniei de dupa Traian.

  19. Am urmarit cu tot sufletul emisiunea D-vs de duminica ”punctul de intalnire”. Ati prezentat un om genial Domnul Academician Dinu C Giurescu cu o lectie memorabila de istorie. Dumnezeu sa-l tina sanatos pe acest om minunat care reuseste sa trezeasca in noi spiritul noastru national, amintindu-ne ca a fi roman inseamna a avea istorie, cultura, entitate, pe care multe popoare ale acestei lumi incearca sa o fabrice in laborator ca pe un produs chimic si foarte toxic.
    Dezbinarea inseamna uciderea istoriei, pe care o studiem din ce in ce mai putin, si de fiecare data modificata. Dupa parerea mea, cred ca a fost cea mai mare greseala (incalculabila) sa numesti un ungur in Romania ministru al culturii, sau un ungur in Romania, ministru invatamantului.
    Ma intreb cand noi romanii ne vom trezi din acest somn al ratiunii, si vom judeca toti acesti nemernici.
    Daca ma gandesc la acest guvern de nimic, care a vandut si sufletul acestei natiuni, imi dau seama ca se apropie si timpul judecatii lor.
    1.Inalta tradare a statului (Impartirea teritoriului)
    2.Genocid social (Au mainile patate cu sangele celor care s-au sinucis si a celor care urmeaza sa se sinucida din cauza multor nevoi care numai pot fi suportate, si cu sufletele copiilor care stiu ca numai au niciun viitor.)
    3.Subminarea economiei de stat (Mult prea multe furturi, pe care aceasta natiune nu le mai poate suporta.)

    ”N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
    Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
    Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
    Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!”

  20. CUM VINE :
    TINUT SECUIESC PE PAMANT ROMANESC ?!!!

    CONFORM CONSTITUTIEI INDIFERENT CATI SECUI SE GASESC PE UN TEREN – TOT ROMANESC RAMANE SI NU DEVINE SECUIESC

    BASE SI BOC – VANZATORI DE TARA

  21. D-le Radu, permiteti-mi sa va felicit atat pentru emisiunea buna de aseara, cat si pentru invitatii extraordinari pe care i-ati avut. Ma bucur sa vad ca un membru al Academiei Romane, Dinu C. Giurescu(istorici veritabili din tata in fiu) ia atitudine si explica, pe intelesul tuturor, de ce este absolut aberanta noua impartire administrativ-teritoriala. Practic, identitatea nationala se duce dracului cu totul, datorita unor imbecili inconstienti, fara cultura si simtaminte romanesti. As dori sa ma refer la subiectele din prima parte a emisiunii. In primul rand, manifestatia de la Londra mi-a provocat o mare scarba. Pentru mine, benerele de acolo suna ca o declaratie de razboi. Cum adica ”solutia militara” este singura in masura sa rezolve procesul de autonomie a asa-zisului” Tinut Secuiesc”? Aloooo.. D-le Basescu, d-le Teodor Baconschi,d-le Gabriel Oprea unde dracului sunteti? Nu simtiti nici un fel de indignare? Nu va doare sufletul cand niste smintiti vor sa atenteze la teritoriul Romaniei? Nu aveti o pozitie oficiala in privinta asta? Sa inteleg, din declaratia lui Tokes, ca va inchinati ungurilor. Sunteti buni prieteni, nu? Dati dovada prin masurile pe care le luati de un antiromanism feroce. Rusine! Nu sunt o persoana xenofoba(nici pe departe), insa le spun tuturor celor care traiesc in aceasta tara (si-si doresc cine stie ce autonomii) si nu se simt cetateni romani, sa plece in tara a caror apartenenta o au in suflet. Este inadmisibil sa nu trateze cu respect tara in care traiesc. Mi-e teama de ”coincidenta” schimbarii Constitutiei Ungariei in acelasi timp cu cea cea romana. Pe fondul ”prieteniei”, il vad in stare pe Basescu sa acorde tacit autonomie secuilor, cum stie el, de la butoane, prin asumarea raspunderii. Apoi,n-am inteles, cum naiba sa aprobi stema proprie unei comune, sa spui ca nu exista ”Tinutul Secuiesc”, dar sa recunosti prin hotarare de guvern, granita acestui tinut? Delirant! Oare Basescu uita de teroarea horstysta din Transilvania? S-a dovedit ca in vremuri tulburi cresc actele de xenofobie si oamenii tind sa acorde atentie gruparilor extremiste. Sa nu uitam de Garda de fier din anii 40. Sper totusi, ca eroii din Primul si Al Doilea Razboi Mondial ce au luptat pentru integritatea teritoriala a Romaniei (printe care se numara si maresalul Antonescu, ce poate fi acuzat de multe lucruri, mai putin de fi un mare patriot si un bun militar) sa nu fi murit in van.

  22. Basescu e in stare de foarte multe lucruri, doar pentru a nu pierde puterea. Pentru el pierderea puterii echivaleaza cu ajungerea in judecata cu dosarul “flota” si cu alte smecherii ce le-a mai facut el inainte. cu posibilitatea ajungerii dupa gratii chiar. Asa ca el va face absolut toto ce va putea ca sa nu piarda puterea. Inclusiv un act de tradare nationala, cu autonomia teritoriala si o federalizare a tarii. Asta pe langa slugarnicia fata de “marele licurici”, prin care nu il intereseaza soarta propriului popor, ci doar a sa. Doar asa au fost posibile acele acorduri extrem de dubioase si inrobitoare practic, cu FMI-ul si Banca Mondiala. Care institutii oricum aveau interesul sa falimenteze Romania, cum au procedat si cu alte state in trecut, acest individ Franks fiind un fel de “asasin economic”, cum au mai fost si prin alte tari, cu rolul de a le submina economia, nicidecum de a le ajuta sa depaseasca o criza. Criza care in fond tot de dansii a fost creata. Ei au creat problema, pt. ca apoi tot ei sa vina cu solutia “castigatoare”.

  23. POVESTEA MEA
    Ma numesc Bogdan Crivat, am 26 de ani si sunt din Tulcea. De la nastere sunt diagnosticat cu tetrapareza spastica cu elemente extrapiramidale. Cauza bolii este o doza de diazepan administrata mamei in timpului travalului care mi-a provocat o asfixiere la creier, nu am plans imediat, am avut dificit in respiratie. Aceasta intamplare ne-a schimbat viata tuturor. Toata copilaria mea am fost cu mama prin numeroase spitale din tara, nu puteam sta in fund, nu puteam sa ma sprijin in picioare, nu vorbeam, nu-mi foloseam mainile deloc, doar minte aveam si intelegeam ca nimeni nu vrea sa-mi acorde si mie vreo sansa de a fi mai bine. Din dorinta mea puternica de a stii si eu sa citesc si sa scriu ca orice persoana care are aceasta capacitate de a putea invata aceste lucruri, la 14 ani am inceput sa fac clasele primare cu un profesor particular care venea acasa, asa am invatat sa scriu cu picioarele la calculator, sa-mi fac prieteni pe net, sa pot sa ma uit si eu la un film. Oamenii de unde locuiesc eu in Tulcea vazand ca invat incet incet unii au devenit mai apropiati de mine, eram multumit de viata mea. In cea ce priveste sanatatea eram resemnat ca asta e destinul meu, sa ma deplasez intr-un scaun cu rotire, sa vorbesc cu prietenii pe net, sa ma uit la televizor etc. Dar Dumnezeu mi-a aratat ca nu e chiar asa. In primavera anului 2008 am auzit de la o fata cu aceleasi probleme ca si mine ca exista un spital foarte bun in Ungaria care m-ar putea ajuta foarte mult. Familia mea a decis sa incercam sa mergem si acolo, sa vedem ce solutii au ei pentru mine. Asa ca in noiembrie am pornit spre Ungaria. Din prima clipa in care am intrat pe usa spitalului, am simtit ca acolo o sa-mi schimb viata. Acolo nu m-am simtit tratat ca pe un prost cum ma simt in tara noastra. Acolo toata lumea e tratata la fel indiferent daca esti sanatos sau nu, nu conteaza gravitatea bolii, sau aspectul fizic. Toata lumea are rabdare cu tine, te asculta, te indruma pe drumul cel bun in viata, iti explica foarte clas si amanuntit ce sanse ai sa progresezi ce trebuie sa faci pentru acest lucru. Pentru prima oara in viata mea cineva m-a pus in picioare sa stau, m-a facut sa merg cativa pasi, a fost pentru prima oara cand am vazut ca persoane straine cara nici nu ma cunosteau erau foarte dornice ca eu sa fiu mai bine. Acele 2 saptamani petrecute la institutul Peto din Ungaria, au fost cele mai frumoase zile din viata mea deoarece intelesesem ceva foarte important, ca mai sunt sanse sa ma fac bine atat cat se poate, adica sa invat sa ma pot descurca singur. La Peto Intezet asta se face, te invata sa devii independent fata de cei din jur. Acolo se face doar gimnastica educativa care te ajuta foarte mult psihic si fizic. Comunicarea intre specialistii lor si pacienti este foarte stransa care in tara noastra lipseste total. Aceasta comunicare este inclusa in terapie si te face sa fii motivat, sa-ti doresti sa muncesti cat mai mult pentru a progresa cat mai mult. Acum cred foarte mult ca e posibil sa merg si eu odata singur. Pentru a reusi acest lucru trebuie sa mai merg multi ani in Ungaria, necazul este ca tratamentul costa mult pentru noi cei din Romania. Pentru o tura de tratament de 3 saptamani imi trebuiesc 2500 de euro. Oricum ar face, parintii mei nu poate sa stranga atatia bani. Dar eu nu mai ma pot opri sa nu mai merg pentru acolo e cea ce imi trebuie sa-mi indeplinesc visele ( sa merg singur, sa-mi pot continua scoala, de avea o iubita etc) Va rog, ajutati-ma sa-mi indeplinesc aceste visuri, ele se pot indeplini daca fiecare dintre dv contribuiti cu ceva! Va rog, ajutati-ma!!!!!!!!!!!
    Daca doriti sa ma ajutati cu cat doriti, puteti dona in contul BANCII TRNSILVILANIA SURCUSARLA TULCEA ,RO63 BTRL 0370 1201 R367 09XX, lei. titular Crivat Adela, mama mea .Sau prin mandant postal; CRIVAT BOGDAN – comuna Frecatei, str. Principala, jud. Tulcea, cod 827075

    Sa va dea Dumnezeu sanatate!
    ASTEPT UN RASPUNS CERT
    BLOGUL MEU: http://costy25bogdan4.wordpress.com/about/

  24. Cum ar fi ca Judetele Covasna, Harghita si Mures sa apartina de regiuni diferite ??? Le-am inchide gura ungurilor :)))

Leave a Reply to IoanaCancel reply