O informatie care circula de ceva timp pe culoarele Palatului Victoria a devenit certitudine : marele basist Teodor Baconschi (artizanul fraudei de la Paris din 2009 de la prezidentiale, pentru care a fost facut ministru de externe chiar de beneficiar), a fost reprimit de Guvern in Ministerul Afacerilor Externe, dupa un periplu pe la PDL si PMP.

Iata stirea Mediafax transmisa azi pe fluxul agentiei :

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi -care deţine rangul diplomatic de ambasador – a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că a revenit în Centrala MAE, unde se va ocupa “de implementarea proiectelor incluse în strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării”.

“Recent, am solicitat reîncadrarea în corpul diplomatic, în care am intrat prin concurs, în 1998. Din 2006 detin gradul diplomatic de ambasador. Sunt pregătit să-mi folosesc experienta profesională în folosul obiectivelor curente de politică externă. Mă voi ocupa cu prioritate de implementarea proiectelor incluse în Strategia UE pentru Regiunea Dunării, dar sunt pregătit pentru orice altă misiune, fie în Centrala MAE, fie în reteaua noastră externă.”, a spus, pentru MEDIAFAX, ambasadorul Baconschi.

Autoritatea Electorala Permanenta a demonstrat in 2009 ca in Ambasada de la Paris unde era ambasador Teodor Baconschi s-a comis o frauda electorala. Documentele care dovedesc frauda au fost remise de autoritatile statului postului Antena 3. Doar acest fapt singular era mai mult decat suficient ca Baconschi sa nu mai fie vreodata reprimit in MAE.

http://www.antena3.ro/politica/aep-i-bec-au-confirmat-frauda-electorala-de-la-paris-din-2009-cum-a-fost-ales-traian-basescu-190751.html#

Desi acum pretinde ca este diplomat de cariera, fapt incompatibil cu activitatea politica, Baconschi a fost lider PDL in perioada 2008-2012 si membru in cabinetul Boc atunci cand salariile diplomatilor (si ale tuturor bugetarilor) au fost taiate cu 25%.

Era pe vremea cand Baconschi era – in cel mai penibil mod – “sub farmecul” Elenei Udrea : https://www.youtube.com/watch?v=bhvRAimnMdo

A devenit apoi lider PMP, partid al fraudei. Baconschi a declarat ca i s-au cerut 100.000 euro pentru un post eligibil in PMP : http://www.mediafax.ro/politic/baconschi-spune-ca-i-s-au-cerut-100-000-de-euro-pentru-locul-trei-pe-lista-pmp-la-europarlamentare-12908752. Liderul PMP Elena Udrea a fost arestat 72 de zile, iar mentorul Basescu Traian este urmarit penal pentru mai multe fapte grave.

Baconschi a reusit sa iasa din anonimat si cand a calificat protestatarii din Piata Universitatii impotriva regimului Basescu-Boc drept “mahala inepta” : http://www.mediafax.ro/politic/teodor-baconschi-revocat-din-functia-de-ministru-al-afacerilor-externe-pentru-declaratiile-la-adresa-protestatarilor-9168722

Acelasi atarnator al tuturor regimurilor facea o dedicatie gretoasa unui colonel de Securitate exact pe 18 Decembrie 1989, cand toata lumea spera sa scape de Ceausescu si comunism : http://radu-tudor.ro/stima-neconventionala-a-lui-baconsky-pentru-securitate/

Probabil toate aceste “fapte de arme” l-au calificat pe Teodor Baconschi in fata Guvernului, pentru a primi o mina intinsa. Coabitarea continua.

 

40 COMMENTS

  1. Adică nu contează ce ai făcut în ultimii 5 ani. În condiţiile acestea ar fi trebuit pus direct ministru de externe dacă actualul ministru, cu tot profesionismul lui, nu a reuşit să împiedice să se întâmple aşa ceva în instituţia pe care o conduce.

    • Dnule Tudor,
      Se practica si la case mai mari. Va recomand articolul colegului Spanu de pe cotidianul legat de asistenta secretatului de stat, Nuland. Va va lamuri ca politica departamentului de stat in Romania/Europa de est nu e politica democrata ci republicana neocon. Din nefericire la esanoanele inferioare in dep de stat exista oameni mosteniti de la alte partide care urmeaza alta line politica. Iar Romania experimenteaza pe pielea ei tipul de politica republicana neocon, desi guvernul american e democrat….Asta ca va auzeam ca Obama e nasol si democratii sunt nasoi. Da? aveti sansa sa vedeti direct cum sunt republicanii neocon, ei fiind reprezentati de aceasta madama. Deci aveti grija ce va doriti…

  2. Tot vina opozitiei si a lui Iohannis si cu asta. Sau il recompenseaza Poanta ca l-a scapat de Geoana in 2009?
    PS: Sper ca nu mai exista dubii privind intelegerea dintre PSD si PMP precum si continuarea coabitarii. Dar opozitia si Iohannis sunt de vina si pentru astea.

  3. dar domnule Tudor cine a constat ca s-a fraudat atunci la Paris? Deoarece votul de anul trecut a demonstrat ca la Paris s-a votat mai mult decat in 2009! Evenimentul din 2009 nu l-ati uitat da cel din 2014 mult mai urat, batjocoritor si ofensator parca nici nu ati auzit de el…

    • Aloooo!!!! La diferenta de 10% mai vorbiti de furt? Da, in 2009 s-a furat caci diferenta a fost ce cateva zeci de mii de voturi. Dar cand ai diferenta de peste 1 million de voturi trebuie sa ai ceva la cap sa mai vorbesti de furt.

      • aloooooo! votul din noiembrie 2014 a fost clar fraudat!!!! diferenta de 1 milion de voturi( bai istetule care esti tu istet ar trebui macar acum sa sti cam cate voturi a castigat(???!!!) johannisul tau de la turul 1 la turul 2) e de fapt de peste 3 milioane de voturi!!!! crezi ca un idiot fara cvinte, un habarnist de prim rang, un politruc reusea sa-i tampeasca pe romani in 2 sapatamani sa iasa cu vaca si purcel sa-l voteze pe idiotul grandoman?? sa traiasca sri si sts!!!!

    • PS: Si nu uita ca in 2014 PSD-ul a organizat alegerile si tot ei au controlat si ambasadele sau sectiile de votare din afara. Trebuie sa ai fracturi de logica sa nu vezi ca de data asta problema a fost ca nu au putut vota toti care au stat la cozi cu orele iar PSD a facut tot posibilul sa voteze cat mai putini. In 2009 nu era absolut nimeni pe la sectiile de votare, cozi nu au existat, dar voturi intrau in urne.

      • ps: pe logica ta si a altor isteti ca tine cu fracturi evidente de logica atunci psd-ul trebuia sa castige la pas alegerile. habar nu ai mecanismul alegerilor asa ca iar vorbeti prostii in stilul caracteristic si apropo unde dracu ai vazut tu in tara cozi la vot in 2014 care sa justifice mareea aia de oameni care au iesit sa-l voteze pe vacarul sas??

    • PS: Scuze ca revin iar. Daca ai dubii asupra votului de la Paris din 2009 intreaba-l te rog pe Robert Cazanciuc. Iti explica el tot. Nu de alta dar atunci era secretar de stat in MAE si s-a ocupat de votul din diaspora. Si tot el este cel care a refuzat atunci desigilarea cutiilor cu voturi venite de la ambasade si renumararea lor. Poate aveti linkul domnule Tudor si cu refuzul renumararii voturilor de la Paris din 2009 si cine a interzis asta. Veti avea surpriza mare! Robert Cazanciuc se numea acela si nu e coincidenta de nume. Este una si aceeasi persoana cu actualul ministru al Justitiei.

      • ps: scuze ca revin dar basisto-penelisto-securistul asta tot vine cu minciuni. la reclamatia facuta de pesedisti macar sti cine a refuzat numararea voturilor in strainatae si ce a decis in aceasta privinta? lasa minciunile care te caracterizeaza, lasa soparlele ca vorba ta exista linkuri catre ccr care arata ce s-a hotarat!!! macar la “inteligenta” [pe care o demonstrezi in fiecare postare ar trebui sa sti cine hotaraste in privinta organizarii si rezultatelor alegerilor, inclusiv in privinta contestatiilor! dar un habarnist ca tine soparlist nu iese din indrumariile primite de la partidnu poate si nici nu vrea sa incerce macar sa spuna adevarul.

    • Afaraaa cu pedelacii “tunsi” la creier de pe acest blog. Nu se putea vota la 20 de secunde/om, asa pe banda rulanta, poate se va mai reusi aceasta isprava de fiecare data cand va fi nevoie.
      Rusine sa va fie tuturor ca se recunoaste frauda cat roata carului, tot asa a iesit si primul drujbar al tarii, tot printr-o frauda mult, mult mai subtila.

  4. Pas cu pas vine şi cloaca la guvernare.
    Pas cu pas pleacă la pensie cei de 70-80 de ani şi trebuiesc specializaţi în domenii.
    Pas cu pas se încheagă altă dogmă identică cu băsesciana pentru hărţuială.
    Pas cu pas ne ”menţinem” conducătorii cu diplome şi atestate la metru cub/analfabetism în floare.
    Pas cu pas ne”menţinem” guvernul cu hoţi şi mincinoşi.
    PS. pas cu pas părerea mea.

  5. Astia si-au luat tara inapoi, si asta postul si beneficiile! Halal sa ne fie, Radule! Nu-i tarziu sa emigram cu totii! In Afganistan!

  6. Uite Radu, încep să iasă la iveală planurile între marile puteri…de dreapta (complicitate şi ascunzişuri impuse). Oamenii încep să dea cărţile pe faţă şi vor spune uşor uşor totul: http://www.thelocal.fr/20150713/entrepreneurs-adieu-to-france-goes-viral
    De asta s-a deschis site împotriva jurnaliştilor în Spania, dar în Egipt, Arabia Saudită, ţările arabe şi musulmane toţi îşi riscă viaţa şi aceste interziceri se vor uni pe tot globul. Cînd văd ce li se pregăteşte jurnaliştilor: botniţă şi interzicere pînă la ucidere pentru că dau imagini şi ştiri live, oamenii reacţionează scriind pe bloguri tot pentru a arăta lumii ceea ce se pregăteşte, planurile de viitor pentru omenire! Ştii cînd am scris că printre americani poţi întîlni şi de-alde isis(antrenaţi ca să ucidă şi întorc armele şi uciderile împotriva celor care i-au sponsorizat şi manipulat pentru răutăţi), aşa se întîmplă de cîteva zile în Spania, Franţa, chiar şi în Elveţia pe lîngă Berna.

  7. Dar cand PSD a recuperat pe marele basist ..V A L C O V ….toti ati tacut din gura..l-au recuparat… si pentru cei 80% prezenta la votul de Referendumul ilegal 2012 din judetul Olt…si pentru banii care i-a bagat in campania din 2014 l-au pus Ministru Economiei pe marele HOT de la Slatina….V A L C O V. nu va este ba rusine asa un pic ?!

  8. sa vedem in afara de stire care este realitatea. daca a fost reprimit pe ce baza sau ne fcem ca uitam procesele pierdute de guvern in fata sutelor de functionari dati afara nelegal in ultimii ani ai guvernarii boc-blaga. deci stirea e incopleta. de fapt cine a decis si pe ce baza. guvernul e o notiune abstracta si atunci cand nu ai date arunci presupusa vina, daca exista, pe … de fapt ce vrea autorul sa ne spuna? din unule postari “inteligentii” deduc deja ca psd+pmp=love. “inteligenta” nu prea face casa buna cu acestia daca ne uitam doar la votul de la motiunea de cenzura sau din pupincurismul afisat de acelasi pmp la adresa lui jphannis pe tema codului fiscal sau de atacurile zilnice la adresa lui ponta facute de liderii pmp. fara sa exclud interventiile lui basescu, pardon johannis,ca sin cazul lui mru( pe asta tot guvernul l-a pus sef la sie?) repet poate radu tudor ne spune si ce a stat la baza acestei decizii ca asa sa arunci cu brasoave e usor .

  9. Si uite asa, pas cu pas, astia incep sa-si puna fundurile nesimtite pe scaunele carora mult le-au dus dorul in ultimii ani 🙂 Doar in Romania coruptii si nesimtitii ajung din nou in functii caldute, in loc sa infunde puscariile…

  10. Va rog sa ma iertati, cred ca PSD si “regimul Ponta” isi merita bobarnacele.
    Poate dl. colonel mai degraba general Baconchi a fost impus ca de, vorba aceea ” la vremuri noi tot noi”, om de baza, ca nu oricine ajunge ambasador in orasul luminilor.

  11. off topic si nu prea
    Asta e valabila pentru toti politicienii care au uitat de unde au plecat si au uitat aproape toti.
    Am primit-o pe net de la un prieten si vrau s-o impartasesc cu toti:
    Plecând de la afirmația deputatului PSD Marius Manolache care a spus că “nu
    putem să punem egalitate între un demnitar şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer
    sau medic”, IT-istul Ciprian Jichici îi provoacă pe aleșii țării să spună cu ce sunt ei mai presus
    decât ceilalți români și chiar față de el, un cadru didactic universitar. Prezentăm mai jos textul integral al scrisorii lui Ciprian Jichici către parlamentari:
    “Eu cred că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic, şamd. – deputat în Parlamentul Romaniei.
    Ce răspundere extraordinară ai tu, nesimţit ordinar ce eşti, acolo unde mănânci, dormi şi votezi cum îţi ordonă şeful tău (din partid, din servicii, sau de unde o fi)? Cu ce eşti tu mai presus de mine ? Hai să vedem…
    Sunt cadru didactic universitar, cu vechime de 15 ani, la care se adaugă şi cei petrecuţi pe băncile facultăţii. Am fost olimpic naţional la 5 materii în liceu, am luat atâtea premii că nici nu le ştiu din cap. Pasiunile mele ştiinţifice sunt cloud computing, data mining şi fizică cuantică.
    Ştii ce înseamna vreunul dintre aceşti termeni, măi infatuat ordinar ce eşti ?
    Cu asta am lămurit-o, hai să mergem mai departe. Am construit de la zero (fără tata şmecher, securist, primar, etc…) o firmă care a împlinit anul trecut 15 ani. Lucrează numai în privat, nu dă tunuri, îşi plăteşte toate impozitele. Sunt recunoscut internaţional ca unul din cei mai buni
    specialişti IT în aria mea de competenţă.
    Vorbesc anual la câteva zeci de evenimente naţionale şi internaţionale, şi asta nu pentru că “dă bine” să fiu invitat ci pentru că oamenii sunt interesaţi ce ceea ce spun. Tu ce ai realizat, mai extraordinarule ?
    Sunt zile în care lucrez până la 10-12 ore. Multe dintre weekend-urile mele sunt presărate cu activităţi profesionale. Să nu mă înţelegi greşit, profitorule, nu mă plâng şi nu mă victimizez. Fac ceea ce fac şi cât fac pentru că îmi place foarte mult. Mă pricep bine, am rezultate şi satisfactii. Produc pentru mine, pentru cei care depind de mine (colegii mei de la firmă, partenerii de business) şi pentru statul român.
    Plătesc impozite pe venituri, pe clădiri, pe profit, TVA, taxa de drum, acciză pe combustibil, şi multe altele. PLATESC, întelegi lipitoareo ?
    Îmi justific existenţa în această societate, şi, muncind pentru mine şi familia mea, contribui la bunăstarea comunităţii.
    Tu câte ore munceşti pe săptămână, extraordinarule responsabil ? Că te văd aproape în fiecare miercuri în avion, şi nu în ala care aterizează la Bucureşti !
    Ai dreptate, nesimţitule, nu se poate pune semnul egal între noi !”

  12. Domnule Radu Tudor, vă atrag atenția că deputat Bogdan Diaconu a fost condamnat definitiv și irevocabil pentru calomnie – acuzația de fraudă împotriva lui Teodor Baconschi în 2009 – de către Curtea de Apel București. Așa că v-aș recomanda să ștergeți această acuzație dovedită a fi calomnioasă dacă nu doriți să aveți și dumneavoastră aceeași soartă ca deputatul ultra-nationalist sus menționat.

    http://timpolis.ro/fostului-ministru-de-externeteodor-baconschi-i-se-face-dreptate-dupa-ani-de-minciuni-absurd-mediatizate/?utm_campaign=shareaholic&utm_medium=twitter&utm_source=socialnetwork

      • Domnule Radu Tudor, un individ care a afirmat că Teodor Baconschi a făcut fraudă electorală la Paris a fost condamnat definitiv și irevocabil de Curtea de Apel București pentru calomnie în legătură cu aceste afirmații. Vreți să vă transformați în calumniator susținând aceleași afirmații? Vă reamintesc că la Paris în 2009 au votat circa 3800 de personae. În 2014 au fost cel puțin 10 secții în Diasporă unde au votat mai multe persoane (între care toate cele trei la Londra) și nimeni n-a acuzat fraudă.

          • Atunci ștergeți acuzația de fraudă electorală la adresa lui Teodor Baconschi, afirmație pe care justiția a găsit-o calomnioasă printr-o decizie definitive și irevocabilă.

          • de unde sa o sterg? din memoria colectiva? din arhiva BEC? ce treaba aveti dvs cu un basist mizerabil si nefrecventabil ca baconschi fost baconsky?!

Leave a Reply to mironCancel reply