Jos palaria pentru aceasta initiativa ! Ronald Reagan, impreuna cu Papa Ioan Paul al 2 lea si Mihail Gorbaciov au pus capat uneia din cele mai cumplite suferinte ale istoriei lumii : comunismul.

Primăria Municipiului București anunță că intenționează, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, realizarea și amplasarea într-o zonă centrală a Capitalei a statuii lui Ronald Reagan, președintele american care o avut o contribuție importantă la căderea comunismului.

“Doresc să avem în București statuia președintelui american Ronald Reagan, pentru că acesta reprezintă un simbol al democrației, al luptei împotriva comunismului, al respectării drepturilor omului, al libertății presei, dar și al economiei de piață. Acest monument va fi amplasat în centrul orașului și îi reasigur pe toți cetățenii Bucureștiului că investițiile culturale nu se realizează în detrimentul proiectelor sociale, de infrastructură sau din domeniul sănătății. Capitala României trebuie să se dezvolte unitar, atât din punct de vedere cultural, cât și social și economic”, a declarat primarul general Gabriela Firea, potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES.
** FILE ** President Ronald Reagan shakes hands with Pope John Paul II on the podium at Miami International Airport, Fla., in this Sept. 10, 1987 file photo. (AP Photo/Bob Daugherty, File)

Ronald Reagan a fost cel de-al 40-lea președinte al SUA. Prin politica sa intransigentă în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada războiului rece, a avut o contribuție hotărâtoare la prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei, precizează PMB.

La Budapesta exista deja o statuie a marelui presedinte anticomunist Ronald Reagan.

42 COMMENTS

  1. Cum d-le, ca eu am inteles ca nu astia au hotarat sfarsitul razboiului rece si al comunismului si ca nu ei l-au dat jos pe Ceausescu, impreuna cu toti ceilalti lideri ai blocului comunist din Est la sfarsitul anilor ’80!

    Cum puteti sa spuneti asa ceva cand eu intelesesem ca pe Ceausescu l-au dat jos revolutionarii, romanii care au iesit spontan in strada (ca acum, dupa alegeri, in Piata Victoriei), nemultumiti ca o duceau prost, ca mureau de foame si ca ii tortionau securitatea si cu procurorii stalinisti, ultima parte fiind valabila si acum in contemporaneitate!

    Pe bune, sunt foarte indignat, cum puteti spune ca “Ronald Reagan, impreuna cu Papa Ioan Paul al 2 lea si Mihail Gorbaciov au pus capat uneia din cele mai cumplite suferinte ale istoriei lumii : comunismul”??! Nu pot sa cred, eu am crezut ca totul a fost spontan, pe baza de revolutie cu revolutionari!

    P.S. M-a facut sa imi aduc aminte de o epoca de trista amintire pe care majoritatea celor care ragaie acum in strada sloganuri “de dreapta” pro-securiste si pentru politie politica a procuraturii nu au prins-o si anume, cand Piticu’ le rationalizase alimentele la fraieri dandu-le mancare pe buletin, 1 litru de ulei de caciula pe luna, 1 pachet si jumatate de unt, 15 oua, 1 kg de zahar etc. Haoleeeeeeeeu, nasuleeeeeeeeeeeeeeei, ce ne facem ma nene cu toti butonatorii astia de gadgeturi din toate pozitiile si unghiurile aparuti de dupa revolutie, astia care ei cred ca istoria a inceput odata cu aparitia lor pe-aceasta lume, ale creierului spume! Haus

    • Naaa..trebuia o statuie cu Bush dand mana cu Iliescu la Bucuresti cand s-a hotarat primirea Romaniei in NATO. Cu tot cu curcubeul ala care a aparut atunci si cuvintele lui Bush.
      Asta era lovitura de imagine PSD-ista.
      PSD a bagat Romania in NATO ! Ceea ce a adevarat.

    • Dar ca sa o iau pe scurtatura
      Un an alt de adeziune fierbinte la politica inteleptului conducator american.
      Pentru ca stiti la noi la Romania trebuie in fiecare zi sa ne exprimam adeziunea fata de valorile NATO si UE si sa demonstram din rasputeri ca nu suntem pro-rusi si ca suntem pro-europeni.
      Si cu cat suntem mai disperati sa demonstram un lucru firesc si anume ca nu suntem nici ISIS nici Hezbollah si n-am fost pro-rusi niciodata si ca tara asta era oricum cea mai pro-Aemricana din lume cu atat suntem luati de prosti.
      Pentru ca suntem…nu da nimeni doi bani pe slugi supuse ci pe cei care inspira respect adica cei curajosi.

      • Si daca americanii nu au remarcat pana acum ca suntem de facto cel mai pro-american popor din lume, mai pro-americani decat polonezii si nu meritam sa fim tratai ca niste imbecili care mesteca “anti-coruptia” ca boii atunci nu mai e nimic de facut in aceasta directie.

    • Aha, s-au terminat statuile pentru domnitori romani si luptarori anticormunisti romani morti in inchisorile comuniste sau prin munti asteptand pe americani. S-au terminat, are fiecare cate o statuie. Acum ne mutam la lins si lingusit pe marele licurici american care oricum nu da doi bani pe noi de slugi ce suntem…

  2. Respekt

    – 26-27 noiembrie 1989: intalnire Gorbaciov cu Francois Mitterand, presedintele Frantei;
    – 1 decembrie 1989: Intalnire Gorbaciov cu Papa Ioan Paul al II-lea la Roma;
    – 2-3 decembrie 1989: intalnire Gorbaciov cu George W. Bush in insula Malta;
    – 4 decembrie 1989: Intalnirea la nivel inalt de la Moscova a statelor participante la Tratatul de la Varsovia pentru comunicarea rezultatelor de la Malta;
    – 4 decembrie 1989: Ultima intalnire bilaterala Ceausescu-Gorbaciov (stenograma discutiei se gaseste la link-ul din subsolul comentariului);

    – 25 decembrie 1989: Executia sotilor Ceausescu, in cazarma la UM antiaeriana din Targoviste.

    La intalnirile intre liderii marilor puteri se hotarase incetarea razboiului rece si dezafectarea unei mari parti din arsenalele nucleare existente si implementarea la nivelul statelor din Europa rasariteana a unor programe de liberalizare economica, cunoscute sub numele de “perestroika”.

    Ceausescu se opunea deciziilor de liberalizare si acordare de autonomie obiectivelor economice (intreprinderi etc.), deoarece spunea ca la noi s-a incercat in 1969, fapt care a condus la aparitia mandatarilor, respectiv a oamenilor foarte bogati, oprind acele programe dupa un an de zile. De asemenea, masura de acordarea de autonomie administrative intreprinderilor, spunea ca a condus la faptul ca acestea imediat s-au imprumutat luand credite si facand investitii neeconomice, fapt care a condus la o datorie a Romaniei de 10 miliarde de dolari in 1980, ceea ce pentru tara noastra era impovaratoare.

    Gorbaciov sustinea ca obiectivele economice trebuie lasate sa actioneze independent pe piata libera fara sa “mai fie impinse de la spate” si de asemenea se dorea trecerea la comertul liber chiar si intre statele din blocul comunist, care pana in acel nu practicasera decat schimburi de marfuri intre ele.

    Ceausescu numea multe dintre aceste decizii “amestec in treburile interne ale altor state”, fiind in dezacord cu multe din hotararile marilor puteri.

    Comanda executarii sotilor Ceausescu a fost data de la Moscova, cel mai probabil de Gorbaciov, de operatiune s-au ocupat asa cum spunea Ceausescu la proces, “agenturile straine” (cu referire la CIA si KGB).
    Scenariul Revolutiei a avut ca scop crearea sentimentului generalizat ca securitatea impreuna cu teroristii lupta pentru readucerea lui Ceausescu la conducere si reinstaurarea regimului totalitar si ca singura solutie ca sa nu se intample aceasta era ca sotii Ceausescu trebuie sa fie omorati. Practic nu se dorea decat omorarea lor, ce fusese comandata de la Moscova.

    Revolutia romana din decembrie 1989 a avut marca si s-a recunoscut mana caracteristica a lui Iliescu Ion, care impreuna cu Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Dan Iosif, Dumitru Mazilu, gen. Militaru, Mihai Lupoi, toti pro-moscoviti aveau ca principal rol detronarea lui Ceausescu si instaurarea perestroikai, a programului de tranzitie catre “economia de piata” a Romaniei. Iliescu era adeptul metodelor brutale de control al maselor, bazate pe omoruri si pe crime, metode pe care le-a exercitat atat in Revolutia romana din decembrie 1989, cat si 6 luni mai tarziu, cand au inceput mineriadele pentru ca incepuse sa capete contur curentul cu Partidul National Taranesc si cu aducerea Regelui si instaurarea Monarhiei, fapt care ar fi deturnat proiectul de implementare a perestroikai, lucru care a condus din nou la interventii brutale organizate de securitate, la ordinul direct al lui Ion Iliescu, cel mai probabil dispozitie si directive primita de la Moscova.

    Evenimentele din ’89 au putut parea o rasturnare a regimului comunist pentru multi oameni, dar in fapt nu era vorba despre asa ceva, fiind mai mult vorba despre o tranzitie la un socialism modern, asa cum stabilisera in intalinrile la nivel inalt liderii marilor puteri mondiale de la ora aceea.

    La Revolutie, cei din armata au fost instigati sa se impuste intre ei, au fost manipulati, civilii au fost chemati sa apere televiziunea, alte obiective, tot in ideea de a exista actorii cu care sa se puna in practica scenariul “Revolutiei”, din care sa rezulte ca pentru a se reinstaura linistea dictatorul si sotia trebuiau lichidati, directiva ordonata de la Moscova. Oamenilor li s-au dat arme si au fost manipulati, facuti sa se impuste intre ei etc. Intamplarile sunt deja cunoscute.

    Privind peste timp, daca ne uitam ce a insemnat “perestroika” lui Gorbaciov si la ce a condus aceasta, ne dam seama ca nu a condus la intarirea si consolidarea obiectivelor economice, la stabilizarea si la dezvoltarea lor in piata libera. Masurile impuse si induse prin programele de asa zisa dezvoltare si modernizare a socialismului ale lui Gorbaciov, au condus la indatorarea statelor si angajarea de credite cu dobanda, foarte impovaratoare pentru multe state. De asemenea, economiile multor state din Europa rasariteana s-au prabusit, majoritatea acestora ajungand piete de desfacere pentru produsele statelor occidentale etc.

    P.S. Am mai scris astea dar hipsterii astia feisbucisti de Centrul Vechi nascuti dupa revolutie si cu marii sifonari ONG-isti sorosisti luptatori anti-sistem “de dreapta” astia le stiu ei mai bine, ca oricum la ei totul incepe de cand au aparut ei, inainte n-a mai fost nimic si oricum nu conteaza ce a fost! Stiu ei, ca fac ei, ca dreg ei… Sa fie la mama lor!

  3. Tanti Firea, ce vrea sa faca si tanti Firea as putea sa zic mai multe din interior, sa mi se sparga rezervoru’ dar n-are sens sa scriu pe-aici diverse! Ii uram… succes in tot ce intreprinde! Mda.

    P.S. Si Voluntari…

  4. Propaganda propaganda si încă una cam slăbută comunismul s-a prăbușit datorită cursei inarmarii,falimentului economic al sistemului comunist al corupție si problemelor politice…reagan a luat caimacul prăbușirii unei orînduirii care oricum nu avea fizic ,economic si chiar uman cum sa reziste,comunismul fiind incompatibil cu natură umana apropo zilele trecute povesteati despre miile de kurzi ( de ‘ fapt sute de mii)macelariti de saddam ,poate ca la stauia asta se va adăuga si o placheta funerară in onoare zecilor de mii de victime ale prieteniei saddam reagan ale oameniilor soldati(iranieni)sau civili masacrati cu arme chimice americane si europene, unele atat de odipase incat distrugeri efectiv creeierul in primele secunde. …
    sa nu mai zic cine i-a finantat pe mujahedini…cine a dus politica corporatista mizerabilă care a adus deficitul in america la cote astronomice (vedeti declarația lui rand paul)politica economică a lui reagan s-a centrat pe sprijinul marilor corporații taieri de taxe si impozie pt marile concerte ,cresterea excluziuni si inegalitățile sociale pentru cei mulți,taieri de servicii sociale minimale totul ca marile corporatii (a se citi cele mai mari asistate social wealfer quen cum zic americanii)sa prospere si sa capete si mai multa putere finaciara..ca sa vedeti cat de idiot a fost reagan luati sa vedeti cauzele crakului bursier din anii 80 crak cauzat de eliminatea unor reguli cea ce a cauzat caderea bursei prin hiperspecula

  5. Care contributie hotaratoate Dumnezeu Stie,comunismul s–a prabusit din interior fiind incapabil sa mai reziste..

  6. PE LANGA IEPURASI, luminite, varuiala de doi bani o statuie in plus este mizilic! doamna pandele te iubim ca ca tine nu gasim! Mai ales ca a rezolvat si decongestionarea traficului in capitala…doamne ce femeie…

    • E lasa ma, ca v-a facut Videanu Adriean de v-a spart, v-a dat numai borduri in freza pana si-a ridicat palat si nu vi s-a mai facut rau de la stomac! Acum ati intrat in chinurile facerii de cand ati pierdut alegerile, voi sifonarii astia gargaragii foarte expirati, foarte mari suporteri “de dreapta” ai securitatii si procuraturii staliniste.

      P.S. Dati-va-n emoragie cerebrala de-aici cu gargara voastra expirata de sifonari! Dati-va-n kilu’ meu de-aici de tractoristi aprozaristi nascuti si crescuti in comunism care v-ati dat voi seama dupa toate astea ca voi sunteti de dreapta pentru ca luptati impotriva PSD-istilor si a Ciumei Rosii, si nu pentru ca ati lupta cumva pentru ca vreti ca-n Romania sa ne apucam de capitalism! Fir-ati… era sa zic eu ce! Hai mars

  7. Bune si astea cu statuile insa cum ramne cu astuparea de graba a gropilor, c-a dat coltul ierbii de ceva vreme ? Deunazi am trecut prin zona Obor a Bucurestilor iar, in gura Oborului ditai gropi de-ti musti limba.

  8. “Românul mediu, ca și doamna Firea însăși, are o credință de paradă, dovadă stă coada frumușică la mâncăruri de dulce din târgul tradițional”

    • Pai si tu esti suparat pe d-na Primar de fapt, nu? Adica nu pe romanul mediu esti tu suparat, ca si tu ca roman mediu banuiesc ca tii post nu pentru ca esti vegetarian din cauza ca urasti animalele, ci pentru ca urasti plantele de fapt, nu?!

      P.S. Bai sifonare gargaragiu “de dreapta”, mare luptator impotriva rusilor, a comunismului si a CIumei Rosii, adica a PSD-ului ca la voi la asta se reduce toata doctrina de dreapta si nu la capitalism si la dezvoltarea industriasilor si a micilor intreprinzatori, ca voi stiu ca nu vreti ca in tara noastra sa existe oameni de afaceri romani pentru ca daca exista vreunul ala a furat neaparat, ca voi ii judecati pe toti dupa chipul si asemanarea voastra si atunci credeti ca toti sunt hoti, mincinosi si sifonari, deci bai sifonare gargaragiu “de dreapta”, si ia zi ma, tu de fapt esti suparat ca tocmai s-a terminat mancarea de dulce cand ai ajuns si tu in fata ba, sau care-i treaba? Subnutritule cu foamea-n gat mare moralist ce esti, ba sifonare! Mars

      • … tu esti suparat pe d-na Primar de fapt, nu? Adica nu pe romanul mediu esti tu suparat, ca si tu ca roman mediu banuiesc ca tii post nu pentru ca esti vegetarian datorita faptului ca iubesti animalele, ci pentru ca urasti plantele de fapt, nu?!

  9. 🙂 🙂 :)))))))))))) mai bine o statuie cu ”luluţa” care are din ce în ce mai multă încredere(a se citi tupeu) în ‘recompense’ privind despăgubirile prin CEDO!

    • io zic ca un parc plin cu statuile lu ghita, dragnea, udrea, pinalti, voiculescu, bercea mondialu, tariceanu, mazare, nicusor constantinescu, familia cozma etc ca astia mancat-as au luptat impotriva lui Lulutza cea rea si obraznica, sa iti plimbi copiii printre acesti inaintasi eroi care sa le insufle incredere in viitor!

      • Ba, eu zic totusi ca trebuie sa li se faca statui fostilor primari Basescu Damigeana si Adriean Vicleanu ala care v-a dat la borduri in freza pana si-a facut palat si voua vi se rupea pu..nga pe vremea aia ca n-aveati nicio treaba in morala voastra cu ei daca erau golani de-ai vostri “de dreapta”. Pe aia i-ai uitat in golania ta ordinara de sifonar gargaragiu expirat “de dreapta” ce esti!

        P.S. Mars

      • @Alin, sa-ti faca tie o statuie pe care sa o insemneze si sa o spele zilnic cainii,un reper fund amental de gandire si sfaturi 🙂 🙂 🙂

  10. Dupa ce a facut din Bucuresti o Capitala a Kitschului vine cam tarziu initiativa,mai degraba e o insulta la adresa marelui Regan.Mania asta a statuilor de-a valma o mai aveau comunistii in anii 50-60…Probabil ca au sarit niste consultanti cu ideea ca sa mai spele din rusinea prestatiei din primul an de mandat.

    • Eu in locul ei as fi facut totul ca sa mai spal din rusinea lasata de Basescu Damigeana si Adriean Vicleanu la primaria capitalei, ca voi conditii-n capitala dupa aia n-aveti, si nu dupa neincheiatul prim an de mandat al filoloagei de la Voluntari!

      P.S. Sifonarilor gargaragii de dreapta care va tavaliti in chinuri pentru ca ati pierdut ultimele alegeri! Cand va dadea Adriean Vicleanu numai borduri in freza pana si-a ridicat palat nu vi s-a mai facut rau de la stomac! Acum ati intrat in chinurile facerii de cand ati pierdut alegerile, ai dreac cu securitatea voastra si cu procuratura stalinista de f. mari ragaitori moralisti “de dreapta”! Da-v-as numai cucuie-n cap sa va dau! Mars

      • Amice,ai ramas cu traume cand te-ai sucit brusc din adulatorul lui Basescu in asazisul lui oponent.Prea brusc te-ai sucit,trebuia sa lasi o scurta perioada de adaptare …Cat despre mine stai relaxat,daca gasesti un cuvant bun scris despre Basescu din 2005 cand a inceput sa-si atace guvernul (Tariceanu) pana acum scriu ce vrei tu aici despre mine :))) Lasa-ma pe mine sa ma injur singur ca i-am luat manechinului atunci apararea ani de zile,doar Dumnezeu stie cate injuraturi,blesteme si laturi in cap mi-am luat dar asta este situatia…

        • Nasule, amici nu suntem pentru ca nu ne cunoastem! Dovada ca habar n-ai cine sunt e ca eu nu am fost adulatorul lui Basescu Damigeana niciodata in aceasta viata!

          Banuiesc ca n-ai citit prea mult pamflet sau gargara metaforica la viata ta, ca altfel te prindeai usor ca nicknameul meu e la kiki! Daca erai smecher de Bucuresti calit in haladeala te prindeai direct, de unde trag concluzia ca esti flotant agricultor, esti de la tara!

          P.S. Asa ca, mai bine spune-mi cu cine ai votat la presedintie in 2004 spre exemplu, ca eu de la Țapu’ incoace n-am mai fost la nicio votare! Asa incat, nasule, totusi care dintre noi doi poate fi mai basist?! Bafta

          • In 2004 Basescu era foarte iubit la Antena 1 era doamna Firea un zambet si-o floare cu betivanul iar el se rupea in glumite marlanesti care prindeau altfel nu-l primeau acolo….Inseamna ca dupa 2005 sau acum antenistii sunt basisti.Esti un pic limitat ?

          • Eu te-am intrebat cu cine ai votat in 2004 daca iti mai amintesti?

            P.S. Poate pana la urma o sa raspunzi totusi la intrebare!

          • Nasule, zi ba, nu-i asa ca la alegerile din 2004 tu ai votat cu Basescu Damigeana?

            P.S. Pe cine dreac tot incercati sa prostiti ma pe aici cu inversele si cu aburelile voastre de doi lei si cinci’spe bani gramada, de sifonari gargaragii “de dreapta”, f. mari suporteri ai securitatii si procuraturii staliniste? Care va zvarcoliti in chinuri de cand ati pierdut ultimele alegeri pentru ca nu le-ati mai putut fura asa cum va obisnuise pe voi idolul vostru etern, Basescu Damigeana.

            Ba nebunule ce esti, pai tu pe cine crezi ma tu ca prostesti cu sifoanele tale, cand orice om vede ca tu nici macar din greseala nu iti aduci aminte sa zici nimic de nasol de toti sifonarii astia asa-zisi “de dreapta”, stiut fiind oricum ca in Romania nu exista nicio dreapta de fapt pentru ca toti sunt nascuti, crescuti si haladiti in comunism?

            Pe cine credeti ma ca prostiti voi cu sifoanele voastre, cand voi va considerati “de dreapta” habar n-avand ca dreapta doctrinar inseamna sa dezvolti economia cu industriasii si cu micii intreprinzatori, cand voi vreti si cereti ca in Romania oamenii de afaceri romani sa fie bagati la puscarie pentru ca daca exista inseamna neaparat ca au furat, voi judecandu-i pe toti ceilalti dupa chipurile si asemanarea voastra, bineinteles! Voi ziceti ca toti sunt ca voi, talhari, mancatori de rahat si vagabonzi ordinari, dar totusi voi daca voi tot sunteti asa de mari luptatori “de dreapta” de ce nu luptati ba pentru implementarea capitalismului la noi in tara ba, de exemplu?! Pentru ca la voi a fi “de dreapta” inseamna sa luptati cu PSD-ul, cica, pentru ca lupta voastra de f. mari luptatori de dreapta la atat se rezuma, in rest habar n-aveti de capul vostru si pe ce lume sunteti!

            Ba, daca tot va dati voi de dreapta, voi toti astia nascuti si crescuti in comunism care v-ati adus aminte ca voi sunteti “de dreapta” de fapt, de ce nu luptati ba pentru trecerea Romaniei la “capitalism” si pentru implementarea “capitalismului” in Romania, ba sifonarilor ce sunteti?

            De ce pentru voi, astia foarte marii luptatori rezistenti de dreapta, singurul vostru mare obiectiv de dreapta e ca luptati impotriva PSD-ului, a comunistilor si a Ciumei Rosii?

            Ba derbedeilor, nu ar fi ma bine totusi ca sa va apucati si voi de ceva serios in viata voastra, macar acum la batranete, daca pana la vremea asta ati golanit oricum aiurea?! Sifonarilor gargaragii “de dreapta” ce sunteti! Sal

          • Bai sifonare gargaragiu “de dreapta”, uite ce scriai nu demult:

            “JFM Feb 22, 2017 at 18:39

            Cine crede ca anticoruptia se va opri in acest loc se inseala,isi face iluzii,Justitia va functiona in continuare.Ca Johannis nu va mai avea sanse la prezidentiale treaba dansului,daca va ceda acestui tip de discurs santajist asa cum l-am auzit in seara asta chiar ar fi cazul sa n-o mai faca,daca va lasa Justitia sa mearga mai departe asa cum a inceput in mandatul sau nu cum a facut-o pana atunci sub Iliescu si Basescu ar fi foarte bine,ar ramane in carti pentru un al doilea mandat.Daca unul ca Basescu a putut sa duca la capat 2 mandate cu atatea bube-n cap si atatea abuzuri din functia de presedinte uite ca o sa duca si Johannis macar unul dar sa il faca asa cum trebuie,cu cei 320.000 de euro inapoiati sau nu Romania ar avea mult mai mult de castigat daca ar inceta hemoragia miliardelor de euro pierdute prin buzunarele coruptilor reali,cei stiuti dar mai ales nestiuti inca de autoritati”.

            P.S. Bai gargaragiule “de dreapta”, tie chiar nu iti e rusine ma sa incerci sa pacalesti lumea cu inversele si cu sifoanele tale de f. mare aburitor “de dreapta”? Pe cine incerci tu ma sa prostesti pe-aici?! Mars

  11. Gropi, trafic infernal, jeg, parc auto invechit, canalizare depasita, acesta e Bucurestiul ajuns o anexa a comunei Voluntari(Pandele stie…). Si toapa ajunsa mare manager cheltuie o poala de bani pe beculete, oua kitschoase si statui.
    Dar e bine ca Reagan va avea statuie. A fost un om mare, iar parvenitei ii place mare…

    • Nasule, chiar daca esti sifonar gargaragiu “de dreapta” ar trebui totusi sa fii macar o secunda onest in vagabondajul tau moral ordinar caracteristic suporterilor “de dreapta” din tara noastra si sa recunosti ca ceea ce vezi in capitala sunt dinainte venite, lasate de pe vremea lui Basescu Damigeana si a lui Adriean Vicleanu, ca voi conditii-n capitala dupa aia n-aveti, si nu dupa neincheiatul prim an de mandat al filoloagei de la Voluntari!

      P.S. Sifonarilor gargaragii de dreapta care va tavaliti in chinuri pentru ca ati pierdut ultimele alegeri! Cand va dadea Adriean Vicleanu numai borduri in freza pana si-a ridicat palat nu vi s-a mai facut rau de la stomac! Acum ati intrat in chinurile facerii de cand ati pierdut alegerile, ai dreac cu securitatea voastra si cu procuratura stalinista de f. mari ragaitori moralisti “de dreapta”! Da-v-as numai cucuie-n cap sa va dau! Mars

  12. In completarea comentariului semnat Robi: d-na primar general nu rezista tentatiei gesturilor fanfaronarde si slugarnice. Daca musai sa intram in concursul regional pe statui, unde avem companie selecta kosovo, atunci Bush tatal e mai indrituit, ca el a pus punctul pe i. Dar zic sa nu ne dam peste cap cu idolatria, sa facem cumva sa pricepem de ce se intampla toate aiurelile contemporane (d-na primar crede ca o amarata de statuie a lui Reagan, un mare lider datorita expertilor care l-au inconjurat, compenseaza exhibitiile bigote sub toate formele?).

    • Ba nasule, orice poveste se trateaza cu inceputul, se ia de la baza si de la radacina! D-na Primar General, impreuna cu foarte multi dintre cei 55 de consilieri din Consiliul General ai capitalei, ea de fapt nu este primar si aia nu sunt consilieri! Iata si motivarea, ca sa nu ramai dezorientat! Voi o numiti primar pentru ca asa au scris astia cu creta pe spatele ei conform regulilor, dar ea de fapt este o fosta absolventa de facultate de filologie care a lucrat in media ca moderatoare de emisiuni. Fix asta e realitatea, femeia nu avea niciun antecedent in administratia publica, nu mai condusese absolut nimic pana la data la care a ajuns primar al capitalei in afara de masina proprie cum mai e expresia, deci nu avea nicio experienta in administratie si nicio pregatire prealabila, nu o recomanda nimic pentru si in aceasta functie. Ca sa nu mai vorbim ca unui om din asta care n-a administrat decat bugetul propriu pana la o varsta ii pui in brate peste noapte sa administreze 1 miliard de euro, cat este aproximativ bugetul anual al Primariei Capitalei!! Pare in totala contradictie cu logica, cu realitatea si cu orice grad si nivel de sanatate mintala cand faci asa ceva! Cu toate astea, in Romania ne-am obisnuit demult ca aici orice este posibil! Romania e tara tuturor posibilitatilor, doar nu degeaba ajunsese EBA sa reprezinte Romania in Parlamentul Europei, si asta este doar o mica mentiune din marea mocirla plina de ghelbani!

      Nu stau sa-ti scriu cartea de telefoane pe-aici sau sa iti transcriu prospecte de medicamente dar Gabriela Firea in realitate ea nu este Primar General, din simplul motiv ca daca unui oarecare ii scrii cu creta pe spinare Albert Einstein, el de a doua zi nu devine Albert Einstein chiar daca e conventie stabilita intre toti sa-i zica aluia ca este Albert Einstein, nu are cum sa fie pentru ca niciun fraier nu poate sa devina peste noapte mare fizician care sa-ti demonstreze teoria relativitatii! Asa incat, logica e scurta si realitatea vine peste noi gramada! La ora asta noi de fapt n-avem primar al capitalei si unii stau de gargara despre un personaj absolvent de filologie de prin Voluntari!

      P.S. Despre consilierii din Consiliul General al PMB care foarte multi dintre ei au 30-37 de ani, n-au niciun trecut, nicio cariera, nu au nimic in spate care sa-i recomande, ei hotarand prin vot ce trebuie si ce nu trebuie sa se faca in capitala, chiar nu mai are rost sa mentionez pe-aici pentru ca pe acest blog discutiile se poarta in imensa lor majoritate la nivel de sloganuri pro sau contra Dragnea, pro securitate si procuratura gen postari platite etc.

      Singura chestie demna de remarca in toata povestea asta este ca dupa ce pe romani ajung sa ii conduca unii care nu au nicio treaba cu functiile administrative din cauza ca nu-i intereseaza sa voteze sau pentru ca voteaza ca prostii, marele paradox e ca dupa aceea ei asteapta sa li se mai intample si ceva de bine si sa aiba conditii, nivel de trai si celelalte beneficii. Spune si tu, astia ca natie, romanii astia sunt ei sanatosi la cap, sau nu?! Parerea mea e ca noi cu asemenea specimene nu mai avem absolut nicio sansa, si realitatea inconjuratoare imi sustine din pacate supozitiile! Aici totul este in prabusire, in faliment si in prapastie! Se duce dreac tot, e varza cu carne! Iti doresc multa sanatate si un viitor de aur sa ai in Romania, si nu uita sa te implici temeinic in dezbaterile si aprecierile despre d-na Primar General al Capitalei!

      P.P.S. Sinistru este ca in Romania exista facultati cu profil curat de administratie publica, care pregatesc si scot exact si fix absolventi de-asa ceva! Cu toate astea in functiile si posturile de raspundere din administratia publica si din conducerea statului observam in imensa majoritate ingineri reformati si o turma intreaga de alte categorii profesionale expirate, de genul absolventi de filosofie (Vasile Dincu), filologie, fizica etc, indivizi ramasi fara obiectul muncii si care s-au reprofilat in dorinta de a manca cu orice pret gras si care nu se lasa. Astia conduc statul, guvernul, ministerele, institutiile publice etc. In loc sa fie absolventi de administratie publica, finantisti, economisti si manageri, noi suntem administrati de ingineri, filosofi, filologi, fizicieni si tot felul de sifonari de ocazie expirati, ramasi pe dinafara. Culmea e ca dupa ce ca e si asa de antilogic totul si care contrazice cele mai elementare norme de logica, culmea este repet ca dupa aia romanii se asteapta sa li se intample si ceva de bine, sa le iasa ceva de bine din treaba asta. Majoritatea romanilor cred in legea intamplarii si mai ales ei cred in cum o vrea Domnul! Poate exista o legatura intre toate, cine stie. Multa bafta! Pa

      Restul e cancan

  13. Ce aveti ? Daca face, de ce face, daca nu face. de ce nu face, nici voi nu stiti ce vreti.
    Cat au fost primari de “dreapta” capitala s-a zvarcolit intr-o mizerie pe n-ati vrut s-o vedeti, acum cand se doreste o atmosfera de sarbatoare de primavara, va deranjeaza, totul va pute este “kitschos”.

  14. Ronald Reagan, care a distrus economia si spiritul american intreprinzatori prin reagonomics si prin politicile anti-criminale:)) . Good job. Nicely done. =))

  15. Why not? La Paris si prin toata Europa exista n-spe mii de statui si străzi dedicate lui Kennedy, poate ca Firea vrea sa fie originală si sa mute sentimentul pro-american către Republicani. Ce-ar fi interesant de văzut e daca si cu cat va sponsoriza Mr Klemm afacerea, ca până acum a facut la deservicii propriului “mare popor” cat încape, si-ar fi timpul sa se “recupereze” daca vrea sa-si mențină postul. Oricum, e un mare prilej pt USR sa se apuce de un nou scandal la Primărie, sa mai scoată din petele de pe campania electorală. Sau pt protestatarii #rezist sa mai aducă ceva galetuse la poarta Primăriei, sa faca un “monument” cu ele; sugerez, oricum, primăriței, daca tot vrea sa dea cu banii de ornamente de-a azvârlita sa faca niste gropi cu nisip prin fata tuturor sediilor PSD si al instituțiilor statului unde partidul d-sale se află instalat “ca Hoții” , ca sa aibă Badiță + Folica locuri de joaca cu galetusa, nenumărate.

    • Pai decat ca Basescu Damigeana cand a fost la primarie, sau ca Adriean Vicleanu care v-a dat numai borduri in freza pana si-a ridicat palat si voua vi se spargea direct basca la ora aia iar acum ati devenit mari moralisti si foarte ingrijorati, dormiti foarte agitat de grija, vi se face rau de la stomac, nu mai puteti sa va tineti nu alta!

      P.S. Va zvarcoliti in chinuri de cand ati pierdut alegerile, sifonarilor gargaragii “de dreapta” ce sunteti! V-a invatat Basescu Damigeana sa furati alegerile si acum nu v-a mai mers, de aceea ati dat in emoragie cerebrala, ati intrat in chinurile facerii, vi se face rau si muriti asfixiati! Nasule, ramane sa va zvarcoliti in continuare! Paaaa

  16. deci Gorbaciov nu mai e nici comunist, nici kagebist, el e eliberatorul nostru?

    Nenorocitul asta e pe lista eroilor in vreme ce Iron Lady, Margaret Thatcher, nu e…. halal cultura generala… cursul scurt pentru apevistii de la FF, sectia euroatlantica, divizia presa

  17. Nu am nimic impotriva statuilor. Insa nu poti arunca o “poleiala” ca sa acoperi din uratenile si cenusiul Bucurestiului. Fatadele blocurilor din centru, Magheru – buricul Bucurestiului!, sunt de un gri oribil sau bej murdar. Serios, arata deprimant. Si multe alte fatade murdare oribile. Intr-adevar gropile si gaurile la fel de vizibile in multe zone, aceeasi imagine de oras sarac, nu de capitala a tarii.
    Am fost in Budapesta anul trecut, referitor la statui -da, au multe absolut frumoase ale marilor lor conducatori si istorici, scriitori, artisti si multi alti clasici ai Austriei.
    Statuia Libertatii din Budapesta -f. frumoasa. Si multe, multe altele…. ex. statuile reprezentand Prosperitatea, Munca, Razboiul, Pacea, Stiinta si Gloria.

    Nu stiu, insa Bucurestiul arata saracacios, asta e de fapt imaginea generala -ei, ungurii au stiut sa puna pret si sa puna in valoare aspectul artistic si cultura. La noi, in general, un talmes -balmes. Cateva statui reprezentative si in rest nimic, sau doar niste oribilitati cu pretentii de monumente (statui).
    Diferenta : ei etaleaza arta adevarata, noi, niste KITSCHuri -arta de prost gust. Deci cu o statuie (Ronald Reagan) nu se face …..primavara. In locul lui Firea, eu m-as gandi serios ca Bucurestiul pe langa aspectul general cam urat, nu are ARTA in sensul adevarat -creatii frumoase, in stilul clasic, da, asta au toate capitalele europene – statui si monumente in stil clasic renascentin, victorian, baroc etc… – apropo daca vrea sa stie Firea astea dau clasa-eticheta de oras select-frumos. De aia sunt vizitate atat de des si de catre f. multi turisti orasele europene de renume- pentru aceasta frumusete clasica a monumentelor lor.
    La noi? si daca nu au fost fiindca Ceausescu a distrus sau nu a permis, acum ce scuze sunt? Niciuna. La noi, capitalei ii lipseste acel clasic -rasat si elegant in tot ce inseamna monumente (statui). Si iarasi aceeasi concluzie : 27 de ani s-au isrosit degeaba, pentru ca simplu – toti edilii au fost neinteresati de nimic in Bucuresti -o minciuna tot, bani sifonati si furati -proiecte aiurea, mizerii ……NU S-A VRUT CA BUCURESTIUL SA ARATE CUM TREBUIE! asa cum este orice capitala cu pretentii din Europa. Daca vrei sa faci ceva pentru oras cu atatia bani MULTI cat au tot fost la buget, se putea face! -2 lucruri simple : responsabilitate si sa iti iubesti orasul …tara. Asa ceva la noi nu exista, nu sunt nici responsabili, nici nu isi iubesc orasul, ei iubesc Parisul, Viena, Madrid ….. nu Bucurestiul. RUSINE tuturor!. Asta a insemnat clasa noastra politica de 27 ani -un esec total care se vede peste tot -de la sate la orase, la capitala.

    • “responsabilitate si sa iti iubesti orasul …tara”. Pai nici Firea, nici Basescu, nici Videanu nu erau din capitala! Poate ca totusi in Bucuresti avand in vedere nivelul de poluare si de aglomeratie de oportunisti parerologi care vor ei neaparat binele Bucurestiului dupa ce in locurile lor de bastina n-au facut nimic in viata lor, ar fi bine daca ar fi reintrodusa viza de flotant, ca pe vremea lui Ceausescu. Poate i-ar mai rari putin pe toti acesti tarani cu coate foarte ascutite care au doar o singura mare disperare si anume, sa se descurce-n viata cu orice pret!

      P.S. Poate ca in Romania politicienii nu reflecta altceva decat mentalitatea si profesionalismul societatii din care provin, ca doar nu sunt veniti din Galaxie! Poate ca asa sunt imensa majoritate a romanilor de fapt, si nu ne daduseram noi seama pentru ca noi suntem experti in toti ceilalti, mai putin in propria persoana! Daca te uiti la romani cum se comporta si ce grad de pregatire profesionala au, te cam ia capul… Majoritatea sunt niste mahalagii parerologi, contestatari de tot si toate in toate partile iar profesional sunt varza cu carne ca le-a baut vaca cerneala si habar n-au de capul lor, le place sa traiasca relaxati in cap, sa nu se incordeze prea tare ca ii oboseste.

      Poate asa sunt toti si politicienii sunt doar oglinda acestei societati din care provin. Sunt doar caimacul acestei societati taranesti! Era sa zic ghelbanesti, de tractoristi agricultori si de zugravi-cofetari cautatori in tomberoane…

Leave a Reply to ultras basist oparit spalat pe creierCancel reply