Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, pe numele căruia fusese emis în lipsă un mandat de arestare, a fost identificat luni seară, la Londra, iar în prezent se află în custodia poliției londoneze, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

În luna martie, procurorii DNA au înaintat Tribunalului București propunerea de arestare în lipsă a omului de afaceri Bogdan Alexander Adamescu, acuzat de două infracțiuni de dare de mită.

Potrivit DNA, în cursul lunilor iunie și decembrie 2013, Bogdan Alexander Adamescu, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București — Secția VII Civilă pentru ca în schimb aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Dan Adamescu.

“Până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenta inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală. (…) La data de 25 martie 2016, procurorii au înaintat Tribunalului București referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului Adamescu Bogdan Alexander, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatului de arestare preventivă”, informa DNA.

Potrivit sursei citate, respectivul dosar s-a constituit ca urmare a disjungerii dintr-o cauză penală în care au fost trimiși în judecată patru judecători din cadrul Tribunalului București — Secția a VII-a civilă, în legătură cu pretinderea și primirea unor sume de bani și bunuri în schimbul favorizării unor interese de afaceri.

1 COMMENT

Leave a Reply to Floricel DemisionaculCancel reply