Niciunul dintre retailerii importanţi din România nu comercializează fructe şi legume autohtone ecologice, iar pe rafturile supermarketurilor şi hipermarketurilor se găseşte un singur brand de lapte ecologic, astfel că susţinerea acestor produse rămâne la nivel declarativ, potrivit WWF.

Romania-exporta-peste-3-000-de-tone-de-fructe-si-legume-ecologice-in-tari-din-UE

World Wide Fund for Nature (WWF) a publicat a treia ediţie a studiului Retailer Scorecard, care analizează performanţa de mediu a primilor 11 retaileri FMCG din România, respectiv Auchan, Billa, Carrefour, Cora, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro, Profi, Penny Market şi Selgros.

Studiul relevă faptul că se menţine îmbunătăţirea la nivel de piaţă pentru fructele şi legumele fără certificare ecologică provenite din România (55%), dar în continuare niciuna dintre cele 11 companii nu comercializează fructe şi legume româneşti provenite din agricultura ecologică.

De asemenea, din totalul de lapte dulce comercializat, 56,5% provine din România, faţă de 54,43% în 2013. Cu toate acestea, doar 7,8% sunt produse cu certificare ecologică şi în continuare un singur brand este prezent în categoria lapte românesc certificat ecologic pe rafturile magazinelor incluse în studiu.

Ouăle provin în proporţie de 99,5% din România, dintre acestea 9,8% având certificare ecologică.

În ceea ce priveşte produsele din lemn şi hârtie certificată FSC (Forest Stewardship Council), scorurile tuturor retailerilor s-au menţinut sau îmbunătăţit (în special cei doi retaileri care folosesc hârtie reciclată pentru materialele promoţionale). O îmbunătăţire uşoară se observă şi în cazul scorurilor înregistrate pentru certificarea MSC (Marine Stewardship Council), în timp ce rezultatele la categoria detergent ecologic au rămas neschimbate faţă de anul precedent, doar trei dintre retaileri au astfel de produse pe raft, iar punctajul obţinut este scăzut, din maximul de 6 puncte: Carrefour (1), Cora (1,5) şi Auchan (1).

“Studiul ne arată că odată iniţiată conversaţia despre sustenabilitate încep să apară şi rezultatele, scorurile tuturor participanţilor fiind mai bune faţă de anii precedenţi. Cu toate acestea, în continuare niciunul dintre retailerii participanţi nu comercializează fructe şi legume româneşti provenite din agricultura ecologică, avem un singur brand de lapte românesc ecologic şi doar trei retaileri au pe raft detergent cu certificare de mediu”, se menţionează într-un comunicat.

Retailerii au o poziţie din ce în ce mai dominantă pe piaţă, setează tendinţe de consum şi creează obiceiuri între consumatori. Sectorul influenţează în mod decisiv şi producătorii autohtoni, pentru care accesibilitatea rafturilor este un element vital în efortul lor de a rămâne competitivi.

Retailer Scorecard urmăreşte performanţa retailerilor în şapte sectoare-cheie cu impact asupra mediului şi societăţii, respectiv legume şi fructe de sezon, lactate, ouă, peşte, detergent, hârtie de unică folosinţă şi politici de mediu. Evaluarea este realizată pe baza unui chestionar completat de reprezentanţii fiecărei companii şi a unei fişe de observaţie, completată în teren de reprezentanţii WWF.

“Dacă în 2013 doar o companie a reuşit să obţină mai mult de jumătate din scorul maxim (84 de puncte obţinte din chestionar şi fişa de observaţie), anul acesta două companii au depăşit acest prag şi alte două au înregistrat scoruri de peste 45%. Procentul cel mai mare din scorul total a fost obţinut de Penny Market (55%), urmat de Kaufland (50%), care anul trecut ocupa penultimul loc, Mega Image (46%), Billa (45%) şi Cora (26%). Liderul de anul trecut, Careffour, a obţinut un scor mult mai mic (24%), următorii fiind în ordine Auchan (23%), Lidl (23%), Selgros (19%), Metro (18%) şi Profi (12%)”, se precizează în comunicat.

Schimbările în clasament sunt explicate de autori şi prin faptul că doar patru retaileri (Penny Market, Kaufland, Billa, Mega Image) au răspuns la chestionar, unul din cele două instrumente utilizate în studiu şi care cântăreşte 50% din scorul final. De asemenea, deşi toţi retailerii care au răspuns la chestionar au obţinut punctajul maxim pentru transparenţă, în ceea ce priveşte credibilitatea lucrurile stau diferit. Acest indicator se referă la punctajul obţinut pentru dovezile puse la dispoziţie pentru a susţine răspunsurile oferite în chestionar privind diferite politici de mediu pe care au declarat că le aplică. Punctajul maxim pentru această secţiune este de 3 puncte, iar  primii retaileri conform clasamentului general au obţinut maxim jumătate din punctaj: Kaufand (2,12), Mega Image (1,98), Penny Market (1,82), Billa (0,84).

“Dacă studiul de anul trecut ne-a arătat că retailerii au înţeles că trebuie să ţină cont de mediu, nu ca o favoare făcută societăţii în detrimentul profitului, ci ca decizie de business care va asigura profitul pe termen lung, după studiul de anul acesta putem spune că sunt necesare decizii mai curajoase. Lipsa unui progres relevant per ansamblu ne indică faptul că suntem încă departe de gradul de sustenabilitate dorit, deşi la nivel declarativ, mai toate strategiile de comunicare ale celor mai importante instituţii şi companii ţin cont de acest criteriu. Cum punctam şi în Raportul Planeta Vie, resursele se diminuează şi consumul creşte, iar retailerii joacă un rol crucial în modelarea comportamentului consumatorilor, de aceea e important cum vor acţiona de acum înainte”, a declarat Magor Csibi, director WWF România.

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

13 COMMENTS

  1. Domnule Tudor vad la televizor ca un presedinte de CJ a fost arestat pentru ca a cumparat voturi pentru iohannis. Pai nu am vazut nici un fel de reactie nici pe la televizor , nici pe facebook , nici din partea partidelor. Ma intreb, daca acest lucru ar fi fost facut de un presedinte de la PSD cred ca Realitatea tv , B1 explodau , in parlament cereau anularea alegerilor ce mai……. ar fi fost o campanie furibunda. Oare de ce in cazul asta toata lumea tace si inghite? Oare in felul asta nu a fost viciat procesul de vot si rezultatul alegerilor? Poate asa cum a facut cel de la hunedoara au facut si altii!oare cei multi din diaspora ( deja mi-e sila pana si sa folosesc cuvantul) nu au fost determinati in acelasi mod?
    Cu drag

    PS Vad ca si DNA -ul cere dosarul votului din diaspora…… pai atunci de ce nu-si pun problema si votului pentru iohannis pe bani?

  2. REDEVENTELE LA PETROL – HOTIA CONTINUA SUB PULPANA MAFIOTULUI PONTA SI A ACOLITILOR SAI CARE TAC

    • Ti-e ciuda ca nu va sponsorizeaza Petromul si in loc sa va plateasca voua spagi trimite banii la buget?
      Iaca nu vrea sa va sponsorizeze, sa crape jugulara in voi postaci securisti.

    • Acum ca-ti explica in direct tata tau, Base, cum e cu redeventele si de ce nu pot fi ele crescute te-ai lamurit?
      Doamne, cred ca Base rade de slugille lui de nu-i adevarat.

  3. Problema nu este certificarea ecologica scumpa si greoaie pentru micii producători ci mai ales proasta etichetate a aditivilor , pesticidelor si produselor cu ingrediente modificate genetic .
    Chiar si profesorul Mencicovschi vorbea de caracterul transgenic al alimentelor modificate genetic insemnand modificarea ADN-ului celor care consuma aceste produse .

    In multe tari din UE aceste produse sunt interzise in hrana umana fiind acceptate doar ca furaje .
    Pe produsele de panificatie sau alimentare din Romania nu scrie obligatoriu daca in compozitie au produse modificate genetic .

    Legislatia romaneasca in domeniu este anti-nationala facand din romani cobaii sarii obligatoriu iodate , a utilizarii de Initium testat de germani pe romani (singura tara atat de criminala cu proprii cetateni)

    In Romania Monsanto avea ca lobbyst chiar pe ministrul agriculturii Tabara .

    Polenizarea accidentala a soiurilor autohtone cu cele modificate genetic poate distruge soiurile romanesti .

    • Crezi ca intamplator acest unic specialist a fost arestat? Era o piedica prea vocala impotriva otravirii romanilor.

  4. Domnule Radu Tudor, realizați dacă se poate o anchetă jurnalistică prin care sa aflați în câte dintre județele României se aplică HG nr. 1454/09.09.2004. Hipermarketurile ar trebui autorizate conform acestui act normativ, care ar elimina, poate, spagareala aferentă autorizării și ar trebui să realizeze o reprezentare a intereselor comunității locale în relația cu marile magazine. După știința mea nu se aplică nicăieri. Mea maxima culpa dacă greșesc.

  5. Da, ai dreptate Radu, este realitate, poţi să-ţi dai seama care sunt româneşti, eu nu cumpăr decît citrice, în rest, strict românesc totul

  6. Cica am vrut capitalism in ’89 si uite ca ne-am pricopsit cu Auchan, Billa, Carrefour, Cora, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro, Profi, Penny Market şi Selgros

    In loc sa se spurce cu Voiculescu in fiecare zi Base si gasca mai bine ar fi facut cateva hiper din astea competitive in care sa poata vinde si producatorul roman.

    Nu ca astea straine ar fi mai rele dar fac jonglerii cu banii in favoarea stapanilor de afara ( ca si bancile de altfel )

    Si ne mai miram ca mancam resturile europei, ne imbracam cu rebuturi de afara si avem sanatatea & invatamanul pe butuci.

    Apropo, si medicamentele ni le aduc tot de afara … de ce nu importam si educatori. invatatori, profesori? sa rezolvam si cu invatamantul care oricum aproape-i rezolvat in favoarea celor puternici si ,,buni”.

    • Pai nu ne mai miram de nimic. Tot ce era productiv in Romania, a fost distrus, ras din temelii, pentru ca asta s-a vrut. Obiective industriale performante au disparut sub “onesta” conducere a ministrilor de resort si a premierilor vremii, care azi isi aroga drepturi si calitati de mari piliticieni si poporul ii voteaza, validandu-le astfel incompetenta si hotia. Bancile, au fost devalizate si rase sub competenta conducere a credibilului guvernator care prin “ingineria celor patru zerouri” v-a trimis la nivelul de salarizare al anilor 50. Tu, daca nu-ti faci treaba sau pagubesti in vreun fel institutia in care muncesti, ori te duci acasa ori la puscarie. Ei, raman inscaunati pe viata fie in Parlament fie in fruntea altor institutii de stat, sunt doar mutati si rotiti. Au avut grija baietii sa-si creeze legi care sa-i exonereze de responsabilitate. Tara e pe butuci, iar ei defileaza in costume scumpe si limuzine cu aere de “superiori ai natiei”. Niste jeguri!

Leave a Reply to AndyCancel reply