Gabriela Firea spune că a fost la un pas să-și dea demisia de la Primăria Generală și din toate funcțiile din partid.

Totul s-a întâmplat anul trecut, când Liviu Dragnea a vrut să taie 40% din bugetul primăriei.

“Prima tensiune dintre mine și Liviu Dragnea a fost la bugetul de -la sfârșitul anului trecut, pentru că a vrut să taie aproape jumătate. I s-a propus acest lucru de către unii consilieri și domnia sa agrease politic și, după intervenție mea aș spune chiar în forță, cu demisiile pe masă din toate funcțiile – vicepreședinte la nivel național, președinte PSD București…

Gabriela Firea afirmă că este spionată de liderul PSD Liviu Dragnea.

“Am avut mari emoții dacă trebuie sau nu să spun adevărul, pentru că din nefericire în ultima perioadă adevărul este considerat de către persoana cu care sunt acum în dialog politic a fi un fapt derizoriu. În ultimele zile m-am eliberat de posibile regrete. (…)

Am informații certe că mă spionează. Îmi urmărește activitatea, îmi urmărește chiar clădirea Primăriei, sunt oameni care au fost la mine în ultimele zile și care, ulterior, au fost sunați direct de dumnealui sau de colegi foarte apropiați să fie întrebați de ce au fost la mine, dacă punem ceva la cale. Noi nu puneam nimic la cale”, a spus Gabriela Firea, miercuri, la “Punctul de întâlnire”.

Gabriela Firea a adăugat că acest fapt i s-a părut șocant.

“În loc să fiu chemată să discutăm, să analizăm, s-a gândit că este mai bine să continue toată această stratagemă în care să ocolim adevărul, să ascundem sub preș argumentele și, practic, să ne comportăm ca cei pe care îi detestă”, a spus Gabriela Firea.

15 COMMENTS

  1. Firea cand fost nominalizata la primarie trebuia sa negocieze cu presedintele partidului sustinere pentru proiectele cu bani de la guvern. Daca n-a facut-o trebuia sa se descurce cu banii pe care ii avea nu sa faca circ la tv.
    Ea a crezut ca Dragnea vine la ea dupa sedinta sa discute, dar daca n-a avut nici un vot in cex de ce sa mai discute Dragnea cu ea?

    In rest repeta aceleasi #tagisme inclusiv asta cu amnistia , a devenit Firea si jurist sau ce, ne spune ca e “fantezie legislativa” dupa care zice ca nici n-a vazut-o. Dragnea si guvernul lui pot sa dea orice ordonanta vor ei daca e legala. Ca o da pt el pentru ai lui, nu conteaza raspunde la alegeri. Partidul a decis ca merge pe mana lui ca a castigat alegerile. Daca face chiftele o sa piarda. Asa e in democratie.

    Firea nu ne-a spus de ce e asa pornita pe Carmen Dan. Daca in lege scrie ca prefectul semneaza interventiile si prefecta a semnat raspunde pentru semnatura. Ca sa nu mai zic ca interventia jandarmilor a fost perfect legitimata toti romanii vazand la tv violenta protestatarilor la un miting ilegal.
    Fiindca in Romania statul e slab iata e condus de dosare penale. In lumea civilizata nimeni nu ia in consideratie sute de plangeri penale ale unor indivizi care au participat la un miting neautorizat si care au girat cu prezenta lor acolo violentele pe care le-am vazut toti. Dar noua ne tremura chilotii ca ce zice x si y de la maria sa UEul sau alte entitati in timp ce la ei interventiile sunt mai violente. Democratia are si reguli si o disciplina nu debandada ca la noi, presedintele dicteaza procurorului general sa faca dosare si ala ocupa zeci de procurori cu tot soiul de cereri. Ce tara e asta? Autoritatea jandarmeriei si politiei trebuie mentinuta nu tarata in procese care servesc presedintelui in campania lui electorala. Iar astia de la PSD mor toti de frica, dau unii pe altii in loc sa iasa sa isi asume raspunderea.

    • G Firea trebuie exclusa urgent din PSD.

      NU poti avea in PSD pe cineva care repetea securisme in fiecare zi la TV impotriva PSD.

      Care spune ca Dragnea isi da singur lege de amnestie, ca ministrul PSD-iste de interne a intervenit abuziv impotriva unei manifestatii ILEGALE si VIOLENTE si alte lozinci securiste…

  2. Despre Gabi Firea se pot spune multe, bune sau rele. E foarte muncitoare – lucru bun, foarte ambitioasa – lucru bun pina la un punct, dornica sa urce tot mai sus – de asemeni bun.
    E de un orgoliu feroce – lucru evident rau, fiindca atunci cind cineva nu e de parerea ei, devine automat inamic public, iar daca incearca s-o contrazica, devine de-a dreptul agresiva, lucru absolut irational. Sa ne amintim ca mai avea putin si se paruia cu Boureanu, IN DIRECT, ceea ce o descalifica si ca jurnalist.
    Partea cea mai proasta este ca nivelul ei de inteligenta nu ajunge la nivelul mediu, oricita bunavointa am avea. Sau, ma rog, asa pare, dupa numeroase declaratii inepte pe care le-a facut, cel putin in ultima vreme. Iata citeva exemple, ca sa nu fiu intrebat daca am dovezi:
    – In marea majoritate a aparitiilor ei publice face vorbire despre violentele (excesive) ale jandarmeriei, pentru care Carmen Dan s-ar face vinovata, fiindca “poartă întreaga responsabilitate pentru întreaga activitate a tuturor instituțiilor interne”
    Asadar, Firea a stabilit (Ea insasi? Singura??) deja vinovatiile, desi spune, cu gura ei, in alt context: “Cu siguranță, în urma acestei anchete se va stabili dacă intervenția jandarmilor a fost justificată” Deci, ori exista vina (oare de la cine STIE EA?) ori aceasta urmeaza a se stabili, de catre cei abilitati!
    BTW: un general de jandarmi francez, cu peste 40 de ani de experienta in mitinguri “cu probleme”, spune ca jandarmeria romana a procedat corect. O duduie, pe nume Firea, il contrazice. Ce sa mai spui?
    – “Am răspuns tuturor întrebărilor domnului procuror. Am adus și înscrisuri..” Ar fi comic, daca n-ar fi suspect! Vasazica, Firea stia DINAINTE intrebarile ce-i vor fi puse, si a pregatit documentele, pentru a-si intari raspunsurile cu hirtii? Pai atunci, poate ca Dragnea nu bate cimpii cind suspecteaza anumite legaturi cu statul paralel, care ar ghidona-o pe Firea!
    – “Dacă a fi profesionist, onest și lucid înseamnă a te da cu adversarii, e și acesta un lucru” Daca intelege cineva ceva din aceasta declaratie, sa ma lumineze si pe mine!
    – ”Nu cred că este normal să ajungem ca într-o formațiune politică, condusă unic, dictatorial, să nu poți să spui nimic” Dumnezeule mare, de citeva zile bune incoace, pe orice canal cu audienta minima as comuta, ce sa vezi, vorbeste Firea! Ca sa nu va mai spun ca m-am dus la bucatarie sa-mi fac o cafea si, cind am dat drumul la aragaz, … VORBEA FIREA!
    Oameni cu capacitatea ei de intelegere, pe de o parte, si carora li se suie atit de usor la cap puterea, pe de alta parte, sint foarte usor de exploatat de catre niste profesionisti ai manipularilor, care stiu sa atinga corzile sensibile, sa hraneasca si sa exacerbeze orgoliul debordant si, in final, sa transforme respectiva persoana intr-o unealta inconstienta a scopurilor lor.
    Am urmarit cu mare atentie emisiunea si am constatat ca, in marea lor majoritate erau nu DEZVALUIRI (va e atit de drag cuvintul asta, incit il folositi pentru aproape orice enunt), ci presupuneri sau impresii care chiar nu pot fi demonstrate.
    In cadrul acestui interviu ati fost in mod strident partinitor, chiar partizan. Am tot asteptat sa-i cereti sa prezinte dovezi pentru (macar) unele dintre afirmatii, dar va uitati atit de pierdut in ochii ei, incit am inteles ca nu se va intimpla niciodata asa ceva. Ce atita deontologie, sa fie la ei, acolo, nu? Ca pe noi ne cam incurca.
    Ca sa inchei, va adresez doua intrebari la care, sincer, nu prea am sperante sa primesc un raspuns:
    – ati mai avut vreun invitat, la vreo emisiune de-a dvs., care sa vorbeasca, practic neintrerupt, 47 de minute??
    – Avind in vedere camioanele de noroi basculate de Firea in capul lui Dragnea, considerati DEONTOLOGIC sa-l invitati pe liderul PSD, intr-o emisiune de la aceeasi ora, unde sa vorbeasca si el cit a vorbit Firea? Ca poate Dragnea vine cu niste CIFE… Un fel de “Audiatur et altera pars”, ca sa ma exprim mai golaneste, asa…
    P.S. Matematica bate manipularea!! Ni se spune ca mitingul din 10 august a fost pasnic, fiindca manifestantii violenti au fost “DACIT” 1000, care nu se pun, fiind doar unul din 70. Atunci de ce jandarmii au fost violenti, cei care au facut exces de zel fiind maxim 1o din 1000, adica unul din 100? Cineva tine cu ursu!

    • Logica absurda a la Firea :

      vrea sa o apere pe prietena prefecta de la Bucuresti care a semnat pentru intrevaentia jandarmilor de la ora 23 si ne spune pe de alta parte ca jandarmii au actionat abuziv si guvernul e de vina !!!

      O logica teribila + orgoliu nemarginit =DEZASTRU

  3. Multe adevaruri in spusele doamnei Firea si cu tot respectul multe “fumigene”. Cand a intrat in politica trebuia sa stie la ce sa se astepte, cu atat mai mult ca sotul este un om calit in focul luptei politice. Era frumos daca era dezbatuta public si noua lege a achizitiilor in varianta avansata de doamna Primar General, acesta fiind un subiect extrem de sensibil pentru Romania. Pana una alta avea multe instrumente la indemana sa mai schimbe putin fata si metehnele Bucurestiului. N-am sa dau exemple si sfaturi, le stie cel mai bine d-na Firea.

  4. Orban vrea motiune de cenzura. Se bazeaza si pe cei 23 de parlamentari de Bucuresti/Ilfov despre care se vorbeste aici ar vota motiunea trioului Johannis-Orban-Barna(PNL/PDL-USR)…. Atunci motiunea ar trece si Firea si-a atins SCOPUL. Cel cerut luna trecuta de Johannis : membrii PSD sa se delimiteze de Dragnea, ruperea majoritatii parlamentare, caderea guvernului si un nou guvern al LUI in frunte cu Orban… Bravo, Gabriela Firea !

    • Pana la urma “fuga din Egipt” a mai multor parlamentari de Bucuresti/Ilfov, inca neconfirmata, este finalul zbaterilor d-nei Firea care e nervoasa din cale afara pe mesterul Dragnea. Sa nu-mi spuneti mie ca d-na Firea n-a trecut printr-o “sufragerie”.
      Tot jocul asta de imagine al d-nei Firea, cu acuze-n stanta si-n dreapta, nu este in van.
      Oare unde putem incadra aceasta actiune a stimatei doamne Firea, la tradare sau altceva ?
      Nu contest ca nici “mesterul” Dragnea nu-i un sfant, a facut multe nefacute la viata lui, dar cum e vorba aia “daca e trădare, ….. cel putin s-o stim si noi”.

  5. Citind comentariile ( unde eu nu am acces,pentru a comenta) mi am dat seama ca bine am facut ca nu m am uitat la emisiunea moderata de catre un antipesedist convins !…n am pierdut nimic( poate doar nervii ,urmarind emisiunea) !

  6. Cat de precar este nivelul de intelegere al mecanismelor democratice. Ii includ aici si pe jurnalisti, care nu sunt nici mai buni (din pacate), nici mai rai decat societatea. Sa plecam de la un adevar simplu pe care nimeni nu pare (am spus “nu pare”) sa-l inteleaga: un partid politic este o organizatie PRIVATA, cu o structura de conducere rigida, de regula piramidala. A reprosa unui partid ca n-ar fi “democratic” pe motiv ca cel din varful piramidei nu se consulta si cu portarii si femeile de serviciu (altfel tot respectul pentru muca acestor oameni) este ca si cum i-ai reprosa CEO-ului unei firme private ca este un dictator.

    Sper sa ma ierte Dl. Tudor pentru exemplul pe care urmeaza sa-l dau: sa ne imaginam ca Dl. Tudor se apuca de astazi sa lanseze in rafala, in mod public de pe toate sticlele din oras, o serie de acuzatii la adresa modului de functionare al organizatiei din care face parte, in esenta sa-l faca albie de porci pe CEO-ul trustului Intact, cum ca ar fi dictator si nu-l consulta atunci cand ia deciziile pe care le ia, fie ele bune sau proaste. Ce credeti ca s-ar intampla?

    1. Dl. Tudor ar primi o marire de salariu
    2. Dl. Tudor ar fi invitat, mai mult sau mai putin elegant, sa-si caute un alt loc de munca.

    Asemenea acuzatii lansate in spatiul public afecteaza imaginea acelei organizatii PRIVATE si organizatia are tot dreptul, si de regula o face, sa se indrepte in instanta asupra celui ce lanseaza astfel de aberatii in public. Acelasi lucru este valabil si in cazul unui partid, care ce este?…exact…o organizatie PRIVATA. Punct…si fara de la capat.

    Daca discutam despre activitatea unor politicieni in functii publice si le reprosam performanta slaba (obiectiv sau subiectiv) este cu totul altceva.

    Insa Firea, minunatul primar general de Bucuresti, care aparent a rezolvat peste noapte toate problemele orasului si acum se plictiseste, nu i-a cerut public lui Dragnea demisia din functia de presedinte al Camerei Deputatilor, ci din cea de presedinte de partid, pentru ca diverse.

    Daca Firea face acest lucru in interiorul organizatiei private numite PSD, este treaba ei si a lor. Atunci cand o face public, fie nu intelege ce cauta nici macar in viata ei, fie dimpotriva, intelege foarte bine, si atunci motivatia ei este departe de a fi onesta.

    Altfel, Firea se plange de bugetul “mic” alocat de guvern pentru Bucuresti. Tinand cont ca Firea sparge zeci de milioane pe zdringhi-zdringhi, numai vreo 150 de mii de eruo dati lui Angela Gheorgiu pentru a ferici pentru 2 ore rezistentii cu pretentii de telectuali (intodeauna “moca” pe banul contribuabilului roman), vouchere pentru patine cu rotile si ochelari de soare, si pentru toate trucurile ieftine de PR in numele primaritei minune, ma gandesc ca poate dimpotriva, bugetul aflat la dispozitia primarului general este prea mare.

    Cum era refrenul? Scoala, strada si spital. Dupa ce rezolva toate probleme legate de scoala, strada si spital, Firea n-are decat sa cante ce vrea. Pana atunci mai usor cu pianul pe scari.

    P.S. Sunt simpatizant PSD. Cu toate acestea nu mi-am permis niciodata sa-mi dau cu parerea public asupra modului in care se organizeaza intern cei de la PNL sau oricare alt partid. Eu personal as fi foarte ofticat daca un nimeni in drum de pe drepta s-ar apuca sa bata campii in public despre modul in care functionaza firma (privata) pe care o conduc.

    • Din cauza celor care gandesc asa, tara se afla in acest stadiu. NU, nu este o organizatie PRIVATA un partid politic. Este o adunare de oameni( multi ) care gandesc in majoritatea subiectelor la fel si care isi aleg alti oameni sa ii reprezinte. Acei reprezentanti nu sunt CEO ci portavocea celor care s-au grupat intr-un partid. Ei nu trebuie sa actioneze dupa cum ii taie capul ci dupa cum dicteaza opinia majoritara a grupului. Ori cum aflam opinia majoritara? Evident consultandu-i. Aceasta nu se face normal cu fiecare in parte ( ca in exemplul aiurea cu femeia de servici) ci prin modalitatile stabilite ( tot de membrii) cand s-a infiintat partidul( adunari, birouri, comitete, etc). Si vocea membrilor nu este reprezentata doar de presedinte si de si de delegatii locali care sunt aproape de ei si care au datoria sa le sustina interesele. O mare prostie asemanarea unui partid cu o societate privata.

      • Stiu geniule ca aceste notiuni sunt prea grele pentru tine. In caz ca nu ti-a spus nimeni pana acum, afla ca un partid politic este o organizaţie de drept privat (ti-as recomanda cateva din lucrarile Prof. Tudor Drăganu pe acest subiect, dar nu te suspectez de prea multa inteligenta asa ca nu ma risc cu unul ca tine). Din elucubratiile tale este evident ca in mintea ta asta ar insemna un fel de shaormaria de colt unde CEO-ul este patronu’ care taie si spanzura. Nu cred ca intelegi nici macar ce presupune functia de CEO, dincolo de explicitarea acronimului.
        Daca-mi permiti un sfat, ti-as sugera sa te rezumi la texte care incap pe o placa de inmatriculare.

  7. total necredibila tanti; si cam cadaverica, probabil ca si-a dat seama ca a incercat ea o jmecherie si a ramas in ofsaid, a jucat la doua capete si a ramas fara nimic.
    incearca sa dreaga busuiocul, face damage control.

    nici in ruptul capului globalistii de la UE nu vor permite Romaniei sa preia presedintia cu acest guvern, cu acesti conducatori. De aici disperarea de a incerca prin orice mijloace, si cu biciul si cu zaharelul, inlocuirea (sau macar anestezierea) lu Dancila & Dragnea & Co si plasarea unor marionete convenabile. Firea, logic, e disponibila pentru mai mult, incepind cu presedintia PSD. Corina Cretu, nepoata lui Iliescu (aia cu Colin Powell) e o piesa importanta in puzzle. Firea a crezut ca gata, a venit momentul atacului decisiv si a sarit la beregata lui Dragnea. Dar si-a luat tzeapa.

    Acuma, de Ponta e nasol; cum s-o ia pe Firea in brate, mare lider, mare caracter si mare candidat cind tocmai a zis ca madam Andronescu e buna de presedintie? Una trebuie sa cedeze…

  8. Tot aud refrenul acesta cu autostrazi, scoli, spitale si dupa aia restul. Ar fi in teorie o solutie buna pentru deblocarea Romaniei din mlastina in care mocirleste si a crea premizele alinierii ei la celelate tari din blocul estic gen Polonia, Cehia, Ungaria ( ca daca suntem seriosi si nu doar ne mangaiem orgoliul prostesc e clar ca nu avem cum sa stam la aceiasi masa cu Germania, Franta..nu in timpul vietii noastre cel putin ).
    Dar pe cat de buna pe atat este de nefazabila si utopica. Dintr-un simplu motiv : oamenii. Dupa un an doi in care oamenilor li s-ar taia si minimele momente de relaxare, minimele beneficii gratis care pentru multi sunt singurele momente de evadare din iadul vietii de zi cu zi gradul de fierbere al societatii ar atinge praguri infricosatoare. Este din cele mai vechi timpuri cunoscut ca nevoile spirituale si culturale ale oamenilor sunt la fel ( daca nu mai ) de imortante ca si cele economice sau sociale. Religia , teatrul, evenimentele sociale au fost si vor ramane nevoi de baza ale oamenilor si foarte necesare pentru o buna convietuire sociala. Acestea elimina( cel putin pentru o perioada) din frustarile, greutatile si stresul zilnic care ar duce la o deteriorare grava a societatii si felului de convietuire a oamenilor. De aceea eu cred ca este gresita abordarea cu sa lasam totul la o parte pana nu avem strazi, spitale, etc..pentru ca oamenii au nevoie si de lucruri care i fac sa se umanizeze.
    http://spalatorie-springclean.com

  9. Realizez ca degeaba comentez:)) nu am drepturi de postare.. Nu stiu de ce..pff

Leave a Reply to 7.4 - Desfiintati DNACancel reply