Președintele Comisiei de control asupra activității SRI, Claudiu Manda, a declarat marți că a avut discuții cu directorul Serviciului, Eduard Hellvig, după ce comisia parlamentară a început audierile fostului ofițer Daniel Dragomir și a precizat că Hellvig a arătat toată deschiderea pentru ca lucrurile care nu funcționează să fie corectate.

“Am avut discuții cu domnul Hellvig. Mi s-a părut și a arătat toată deschiderea și are același interes ca și Comisia noastră ca lucrurile care, dacă s-ar dovedi că nu funcționează, să fie corectate, însă și eu și toți membri Comisiei și domnul Hellvig ne dorim ca (…) să nu fie transferat acest scandal ca și percepție generală despre întreaga activitate a SRI. Sunt mult mai multe operațiuni, mult mai multe sarcini pe care SRI le are, (…) în care cred că își face treaba foarte bine. Unele aspecte, ale unor persoane, ale unei anumite perioade… nu înseamnă că ar trebui să spunem că acesta este SRI și lucrurile nu merg bine”, a afirmat Manda după audierea fostului ofițer SRI Daniel Dragomir.

Întrebat dacă ar putea să îl cheme la audieri și pe directorul SRI, Eduard Hellvig, Manda a spus că nu s-a luat în calcul această posibilitate.

“Nu am luat în discuție această posibilitate. Putem să invităm și pe domnul Hellvig și alte persoane din SRI”, a completat Manda, citat de Agerpres.

 

2 COMMENTS

  1. Domnule Hellvig,

    Mai sunt culoarelea alea SRI-presa despre care vorbea colonelul Dragomir?

    Dupa cum ataca ziaristii din biroul lui Coldea se pare ca sunt bine merci pe aceleasi culoare cu aceleasi ordine si misiuni.

    La vremuri noi tot voi.

Leave a Reply to 7.4 - Furati si mintiti. NU UITAM!Cancel reply