Dezbaterea electorala organizata inainte de alegerile prezidentiale, la Palatul Parlamentului din Bucuresti

“Slavă Domnului! Încep să se trezească”, a spus Băsescu despre anunţul liderului PNL, Crin Antonescu, potrivit căruia va cere rediscutarea Codului Penal în Parlament.
Este o tentativă de hoţie ordinară, dar eu cred că reacţia mass-media, a aliaţilor noştri, a Comisiei Europene îi va face să dea înapoi. Ăştia sunt ca hoţul prins la furat cu ceasurile, la ieşirea din casă, ce să facă, lasă ceasurile şi pleacă. Sper că vor face pasul înapoi”, a mai spus Basescu.  Preşedintele PNL, Crin Antonescu, solicită rediscutarea în Camera Deputaţilor a modificărilor la Codul Penal şi propune respingerea tuturor prevederilor interpretate în sensul unei “superimunităţi” a parlamentarilor.
“Eu îi propun, îi fac o sugestie preşedintelui Camerei deputaţilor, Valeriu Zgonea, ca, în cazul în care nu a semnat, nu a formalizat legea votată în Camera Deputaţilor şi dacă Regulamentul Camerei permite, să o repună în discuţie în plenul Camerei Deputaţilor, pentru o discuţie transparentă, deschisă, amănunţită, cu argumente”, a afirmat Crin Antonescu, joi, într-o conferinţă de presă. Antonescu a mai declarat că poziţia exprimată în ultimele zile de mai multe ambasade în România este una “corectă” şi de luat în seamă, afirmând că spre deosebire de anul 2012 “din păcate astăzi au motive să-şi exprime îngrijorarea”.

Afirmatia lui Basescu despre hotii din USL vine la doar citeva ore dupa ce tot acesta l-a facut “smenar” pe presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.

Reamintesc, daca mai era nevoie, ca presedintele Traian Basescu a furat telefonul mobil al unei jurnaliste Antena 1, iar continutul mesajelor si listingul convorbirilor telefonice au fost accesate de serviciile secrete. Telefonul a fost trimis dupa 48 de ore in redactia Antena 1, fara nici un fel de scuze, printr-un ofiter SPP.

82 COMMENTS

  1. Din punctul meu de vedere ca simpatizant al PNL si al lui Crin Antonescu, este extrem de dezamagitoare reactia dansului de astazi! Adica se voteaza o lege in Parlamentul Romaniei, tu ca lider PNL stii de ea, o aprobi verbal, iar dupa ce ies ambasadele cu declaratii, spui ca au dreptate si ca …ar trebui rediscutata legea. Poate nu era chiar buna, poate n-am stiut totul, poate ne-am grabit.

    Domnule Antonescu, cereti de acum inainte textul legilor direct de la ambasade ca sa fiti sigur ca totul este OK. Parlamentarul roman sa fie doar secretara care semneaza…

      • Sa vedem si partea buna, n-a ajuns si nu va ajunge niciodata duplicitar ca Basescu…De altfel nu multi oameni ar putea realiza aceasta performanta, chiar si daca ar vrea.

      • Hai sa vedem. Eu zic sa dam la o parte cometariile USA, UK, Germaniei, Finlandei, Olandei .. pentru ca astia sunt aliatii traditionali ai prededintelui. Dar sa afirmi ca “oamenii” lui Basescu au reusit performanta sa-i “abureasca” si pe Hollande (presedintele Frantei, socialist, “prieten” al lui Ponta!!!) si Hannes Swoboda (liderul socialistilor din Parlamentul European) inseamna ca ai o problema serioasa. Inseamna ca patima politica te face sa pari penibil, ridicol sau pur si simplu incompetent.
        Ca circul sa fie complet, Victor Viorel Ponta a declarat ca “stia de Legea amnistierii, insa nu era la curent cu modificarile aduse Codului Penal, pentru ca se afla la Johannesburg, la funeraliile fostului lider sud-african, Nelson Mandela”, iar Antonescu ca “informatiile pe baza carora am facut declaratiile erau incomplete”.
        Cu ce argumente mai puteti apara balbaiala USL d.le Radu Tudor? Are Basescu vreo vina ca premierul nu stia si ca Antonescu nu a avut informatii?
        Anul trecut, socialistii si-au mutat locul de desfasurare a congresului. Anul asta ce sa faca? Reactia ambasadorului francez si a liderului socialistilor din PE sunt de ajuns?

      • Mario, spre deosebire de voi basistii, noi nu avem obiceiul sa ne facem idoli ,ci ne si criticam liderii atunci cand credem ca au gresit. Sa stii ca il voi vota pe Antonescu in ciuda acestei greseli (din punctul meu de vedere este o greseala) , deoarece este facut dintr-o stofa mult mai buna decat cea a idolului tau Basescu…

          • Ii tine piepr pe dracu se rasgindeste de la o zi la alta,cica el e smecher arunca in curtea lui Ponta .Singurul care e calm si vorbeste la obiect e Ponta care are si argumente.Musiu antonescu nu vrea lg. minelor dar nu spune de ce ,nu vrea amnistie dar nu explica ,nu stie ce voteaza parlamentarii pnl???-e suparator jocul lui antonescu.

          • Nu trebuie sa-i tina piept. trebuia sa promulge legea referendumului cand a fost la Cotroceni. El este principalul vinovat ca basel mai este azi presedinte.

          • Antonescu doreste sa rupa usl. Antonescu nu va ajunge presedinte daca continua asa.
            sa faci jocul lui basel care loveste in Romania este inadmisibil Este asa de duplicitar

        • @Bam-Bum .. ai dreptate, Antonescu a recunoscut ca a gresit si pentru asta merita tot respectul. Dar ce zici de scuza lui Ponta cum ca nu a stiut de aceste modificari ale Codului Penal? Chiar atat de prosti ne crede?

  2. Domnule Tudor, macar un pic, un 10%,nu credeti ca exagerati prin aceasta comparatie? Puneti o paralela intre furtul legalizat al parlamenatrilor si baronilor locali si gluma cu telefonul colegei dumneavoastra…mi se pare o comparatie absurda. O zi buna!

      • Daca am “norocul” sa-mi fure telefonul un demnitar care apoi sa se opuna cardasiei parlamentarilor, primarilor si sefilor de consilii judetene abonati la banii publici prin lege…atunci as fi de acord.

        • Cred ca ti-ai lasa cu bucurie si copilul sa primeasca un dos de palma “sfanta” de la idolul tau … 🙂 .La urma urmelor, nu ne jucam cu sentimentele religioase profunde 🙂

      • Imi reamintesc de acel incident…nesimtirea acelei jurnaliste nu am mai intalnit-o nicaieri …sa bagi telefonul in portbagajul presedintelui si sa filmezi ce a cumparat? Aia nu era jurnalista…era o manelista… Siaici de vina a fost SPP care a lasat sa se apropie asa mult de un presedinte asemenea elemente!

  3. Superimunitate le mai lipsea.Ieri a fost luat de pe aeroport tocmai un astfel de specimen!De aici, din Craiova, pt fapte de trafic de influenţă, ceva spălare de bani, mită, etc. Eu nu asta am votat!Iar ni se fură votul?Referitor la Legea Amnistiei, dacă nu au suficiente penitenciare, să le construiască cu cei 40 mil euro despre care dl Ciucă spunea că este amendată anual RO. Şi să-i plătească din buzunarul fiecărui angajat al inszituţiilor pe care le-a nominaizat UE. Nu din banii noştri. M-am săturat să le mai plătesc incompetenţa, prostia şi HOŢIA.

  4. Domnule Tudor!
    Nu mai prea tine cu anti-basismul.O tara intreaga realizeaza ca astia pe care-I sustineti voi sunt mult mai rai si mult mai corupti decat cei care au parasite puterea anul trecut.

    • Nelson, esti sigur, ai vorbit cu toti romanii 🙂 sau doar asa iti place tie sa crezi ca tu esti vocea poporului ? Te intreb deoarece lichele ca basistii nu-au ajuns si nu vor ajunge astia din USL niciodata. Cel putin pana acum chiar nu este cazul sa regrete cineva basismul …

  5. Pai bai nea Radule, ce faci mai nene, dupa ce toti am strigat pe aici atat, tu il numesti pe asta in articolul postat “SEFU’ STATULUI”?

    Pai noi, toti astia, noi toti strigam degeaba pe aici de-atata timp?!!

    Chiar insisti sa ne dezamagesti?!

  6. RADULE,

    Schimba mai nene aia cu “SEFU’ STATULUI”, din articol!!!!

    Te rog eu mult! Spune-i “Presedinte”, ca el aia este!!! El nu e SEFU’ la nimic!!!

    Te rog frumos!! Spune-i “Presedinte”, ca aia este functia pe care o are pe contractul lui de munca. Si bineinteles, aia e si in fisa postului.

    Nu are cum sa fie el SEFU’ angajatorului lui, este un paradox! Daca poporul ii plateste lui salariul din taxe si impozite, el nu are cum sa fie el SEFU’ poporului roman, pentru ca nu el si-a angajat popor, ci viceversa, poporul l-a angajat pe el!!

    El e doar presedintele asociatiei de locuitori ai Romaniei!! Deci nu este niciun fel de SEF si nici Patron, Imparat, Rege, Print, Voievod sau orice altceva de acest gen!

  7. A furat mobilul unei ziariste. Si fura tarisoara asta a noastra, fura oamenii saraci, fura pensionarii, fura bugetarii, ne fura pe noi toti, zi de zi si din rautate, nu pentru ca ar avea nevoie… Spun de o mie de ori pe zi televiziunile domnilor voiculescu si ghita, 2 oameni onesti, curati, corecti si cel mai important, apropiati de nevoile poporului, ale noastre, oamenii simpli si curati. 🙂

  8. Iar vorbeste marinaru sa nu adoarma, acum ameninta cu dizolvarea parlamentului, daca nu ne-ar face rau cu , cursul euro, chiar m-as bucura de cum isi bate joc de mamaligile de uselisti.Asa le trebuie, “pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti !”

  9. Din pacate fac numai prostii!Regret ca i-am votat,mai bine votam cu PPDD,macar de la aia nu aveam nici o asteptare de mai bine.La mistouri,glumite si dezinteres nu-i intrece nimeni!Sa dizolve basescu parlamentul,macar face ceva bun in 10 ani!Poate le mai dispar aerele si avantul de coabitare,dar ma indoiesc,sunt prea PROSTI!

  10. Chiombu A Schimbat Militantu’ Funie De Usturoi Cu Militantu Funeriu !

    Dupa noua ani de politica de mahala si balci facuta de chiriasu’ de la Cotroceni pe splaiul dambovitean am putea spune ca acesta a ajuns deja la fundul sacului cu abjectii, mitocanisme, mahalagisme, golanisme etc cu care a otravit spatiul politic romanesc atata amar de vreme fara ca sa ia macar un cap in gura avand in vedere ca sutul in cur l-a rezolvat cu pactu’ de coabitare.
    Ti-ai gasit, insa! Aceasta creatura este o sursa inepuizabila de grotesc si penibil lasand aceste notiuni fara limite, gasindu-le periodic noi dimensiuni care fac sa crape de rusine si infinitatea cosmica.
    Ramas in penurie de pupincuristi portocalii, dupa ce a divortat public de ei pe motiv de neindeplinit toanele amantei si fara aportul militantului politic cu sfoara de usturoi pe post de etola, traienel recurge la ultimile rezerve strategice din ograda si-si scoate alde consilierii pe post de revolutionari anti-pontisti la vitrina labeunu unde, constituiti intr-un grup de f’o douazeci persoane conduse de consilierul fara bacalaureat Funeriu, acestia ii servesc de butaforie la scenariul securistic “hai la lupta cea dreapta !” marelui om de stat jos. Ca in picioare nu prea mai are cum sa stea aceasta caricatura dupa ce a fost flituit de majoritatea romanilor.
    Circul pitecantropului nu s-ar putea desfasura insa daca actuala putere nu i-ar oferi materialul necesar prin balbele pe care le comite in incercarea de a repara stricaciunile guvernarii basescu-boc. Nu este suficient ca Ponta se lasa calcat in picioare de troglodit, dintr-un exces de masochism probabil, dar USL-ul ii mai ofera si gloante cu care sa traga in el pe principiul “multi vad, putini pricep despre ce este vorba”. Si unde mai pui ca magarul inca mai gaseste loc de intors pe la urechile ambasadelor USA sau GB, ambasade care se baga cu bocancii in politica interna a Romaniei, fara ca macar sa vada despre ce este vorba si ignorarand orice principiu de neamestec in ciorba altui stat ii dau astfel apa la moara pitecantropului.
    Asa se face ca in loc sa-i tremure izmenele in cur la dezvaluirea faptului ca fixa a fost singura persoana fizica bebeficiara a unui imprumut de peste sapte sute de mii de Euro acordat de o banca de stat in Romania, nebunu’ a avut munitie suficienta cat s-o puna iarasi si iarasi de o diversiune din care nimeni nu mai intelege nimicuta.
    Daca liderii USl nu-si dau cu apa rece pe fata sa se trezeasca dracu’ din mahmureala in care se complac, apai astea trei sute si ceva de zile care i-au mai ramas basescului vor fi mai lungi decat era cuatenara.

  11. psihopatul vrea dizolvarea parlamentului. oare populimea dezamagita nu va aplauda??? cred ca prostia USL a mers prea departe.daca iesi mereu in fata cu imbecili ca Zgonea si propuneri de baroni gretzosi acolo ajungi!!!

  12. A ajuns basescu in postura de-a le arata pisica uselistilor!Se verifica proverbul ce spune ca pe cine nu lasi sa moara,nu te lasa sa traiesti.Si cate bube sunt in capul chiorului…bune de-aratat UE,dar cine s-o faca?Pe zi ce trece,noua pseudo-putere ne dezamageste si mai rau,aratandu-si neputinta in fata unui impostor,hot si denigrator de tara.Cred ca si dumneavoastra impartasiti aceleasi sentimente cand vedeti ca am sperat si luptat in zadar, sa le dam puterea unor oameni lipsiti de curaj.

      • Pacat ca tov. Antonescu iese si isi pune cenusa in cap in loc sa fi discutat cu ambasadorii ca e sef de senat ,al doilea om in stat si miine presedinte .In timpul asta ponta era la BNR ,a raspuns demn fara sa-i dea apa la moara idiotului.Este inadmisibil ce a facut azi antonescu incercind sa arunce in curtea psd a acestei hotariri a parlamentului.E rusinos.

        • Ponta a spus ca ” … nu era la curent cu modificarile aduse Codului Penal, pentru ca se afla la Johannesburg, la funeraliile fostului lider sud-african, Nelson Mandela”. !!!!!
          Sa inteleg ca PSD a propus ceva ce a agitat toate cancelariile europene si el nu a stiut ?!?! De ce nu isi asuma , ca presedinte de partid, propunerea parlamentarilor sai? A vazut ca “dau rau” modificarile propuse si acum incearca sa dreaga busuiocul?
          Eu nu sunt prost sa-l cred.

  13. Logic, de 23-24 de ani de zile, cine s-a lipit cu curul(fundul e de mămăligă) de scaun???, cine îşi ia diferite funcţii impotriva Constituţiei şi legilor ţării??? cine îi specializează zi de zi???, cine este exemplul lor (ne)demn de urmat???, cine le furnizează tot felul de idei practice indirect??? cine a început pentru prima dată cu…promisiunile,,aici sunt banii dvs”???, cine nu a fost tras la răspundere niciodată în legătură cu (i)legalităţile pentru flota, pentru case, vile, domenii???, cine a jicnit şi jicneşte permanent???, cine a împrumutat bani fără acceptul poporului,???, cine a cedat din suveranitatea României???, cine a tăiat salariile şi pensiile bătîndu-se cu pumnul în piept ,,că nu se va tăia nimic” şi ei îşi măreau salariile, cheltuiau banii pe mofturile lor??? cine se scuză(se acuză) aproape în fiecare seară???, cine, sau pe timpul cui s-au închis spitale, sau lăsate fără bani???, pe timpul cui s-au închis şcoli???, pe timpul cui au fost distruse intreprinderile, soselele, liniile de cale ferată, spitalele în care s-au băgat enorm de multe fonduri prin sms şi s-au închis, apoi s-au privatizat???, pe timpul ciu s-au aruncat banii pentru săli de sport, parcuri, terenuri la sate, de parcă ţăranii merg la sală sau în parc după munca chinuitoare la cîmp???(poate merg noaptea), pe timpul cui s-au început toate măgăriile de s-a ajuns în halul în care suntem??? Aloooo !!!, aici am spus părerea mea, nicidecum, să fie luat ca armă impotriva celor aleşi/ votaţi real 50% plus unul de popor(aici nu sunt băgaţi cei care au întins mîna pentru scaune cu cîteva voturi, anormal). Acum, vorba aia,,motanul f… şi el ţipă”…culese din popor.

  14. indeferent de zona reprezentata se reprezinta pe ei si se apara de lege cum pot .
    la miez de noapte discuta cum sa elibereze vip politice din inchisoare si sa schimbe enuntul unei legi care devine nula. de ei nu se mai apropie nimeni nu sunt vinovati de nimic cu toate ca fura si distrung cu acte .usl va guverna altfel mai rau decit pdl .
    usl singuri si a pus europa si populatia in cap si nu este singura data .
    tipa de la cna stie in ce an suntem si lumea in care traim ,lumea se conduce prin manipulare si forta ascunsa dupa cuvintul democratie dar anul trecut nu putea fi vorba de spalare de creier din moment ce eu trebuie sa fac 160 km pina la spital,peste tot sa marit preturile,locurile de munca dispareau ,disparitia locurilor de munca dar un singur lucru se vedea bogatia lor .
    indiferent ce gasca reprezinti trebuie sa gindesti inainte de a slobozi cuvintele altfel ……..
    si de cind interezeaza ca pe cine angajeaza un post tv ,nu face audienta pa .

  15. pentru mine orce politician inseamna ,,hot,, de la A la Z , altfel nu ar lupta sa ajunga acolo prin batalii atat de murdare , eu nu vad in puscarii decat politicienii care au deranjat clica hotiilor s au care au furat si au uitat sa dea tributul, sunt atat de multi care au jefuit tara asta si ocupa functii prin rotatie pentru a fura tot pin rotatie…as dori ca simplu cetatean sa li se confiste totul ce nu pot justifica si inclusiv cautat pana la al 7-lea neam sa demonstreze fiecare de unde au banii si averile si o sa vedeti ca sunt 90 la suta din afaceri numai cu statul pentru ca numai la stat poti vinde o piulita de 1 leu cu macar banii care-i ia un pensionar pe luna… romanii pornesc greu dar si cand pornesc sunt sigur ca vor ierbicida atat de tare incat cu greu va mai avea curajul vreun hot sa se faca conducator stiind ce a facut prostimea cu aia care si- au facut averi omorindu- si lent propria natiune.. politicienii au uitat ca natia noastra pe langa balada,, mioritei,, am mai avut si un vlad tepes… asta e gandirea mea strict personala si nu sper decat sa ne fereasca dumnezeu ca copii nostrii sa ajunga slugile copiilor celor care astazi conduc doar cu scopul de a fura,, care azi omoara oameni pe treceri de pietoni , cei care nu stiu de frica legilor pentru ca daca parintele nu stie normal ca nici el nu stie… ma plictisi dracu sa mai scriu ca orcum scriu degeaba… jur ca nu o sa am mila de nici un politician cand va veni vremea judecatii puhoiului nu a judecatii magistratiilor ca judecata aia nu va fi niciodata decat cum am mai spus daca e turnat de vreun alt hot ca fura mai mult ca el s-au ca nu vrea sa dea tributul, singura chestie pe care as putea sa o fac ar fi sa ma indatorez si eu pe langa datoriile care ni le-au facut ei de o sa plateasca si copii copiilor nostri ,sa cumpar multa franghie sa le ofer gratis fara sa -i indatorez si sa le zic ; afara e multimea care le e tare dor de voi ,inauntru e liniste dar nu mai pot risca sa va mai protejez mult, franghia asta care vo ofer este s-ai biciuiti ca doar sunteti invatati sa biciuiti s-au daca aveti alta idee sa scapati de prostime va las sa decideti…..AR TREBUI SA MEDITEZE MULT DE TOT CEI CARE CONDUC CU SCOPUL DE A FURA CA AU CAM AJUNS LA SANGELE NOSTRU SI NU CRED CA CINEVA AR LASA TANTARII SA LE SUGA SANGELE ,PENTRU CA NU BANII TE FAC PUTERNIC ,ATAT DE TANTARI O SA FIE IN FATA PUHOIULUI DE NICI NU SE GANDESC…

  16. Nu este nicio deosebire intre “fanaticii basiti” si “fanaticii pesedisto-zgonisti” care ne spun ca nu Ponta este vinovat, ca a venit cu cele 10 porunci de la Bruxelles si ca a semnat pactul cu basescu ci vinovatul este Antonescu ca nu le-a rupt pactul si nu i-a dat un pic “cap in cap”.Nu este vinovat cine a “bagat modificarile”(probabil bagate pe sestache daca nici acum nimeni nu-si asuma PATERNITATEA) ci vinovat este Antonescu fiindca le-a semnat(probabil mergand pe buna credinta/corectitudinea/incredera in aliatii zgonisti).Asa ca vedem ca dupa “ACESTI FANATICI” niciodata “FAPTUITORUL” nu este vinovat, ci VINOVATUL PRINCIPAL este “MARTORUL ” care a asistat la” crima”.Bine ca Antonescu si-a asumat in conferinta de presa greseala(de a nu verifica, de a fi credul si de a fi fost superficial in aceste probleme si cred ca pe viitor NU VA MAI TRATA ASA USOR PROBLEMELE DIVERGENTE NUMAI IN INTERIORUL USL(in problemele tarii rufele murdare NU POT fi SPALATE pe ASCUNS in cadrul aliantei USL) ci va iesi cu ele in public incat noi cetatenii obisnuiti cat si majoritatea opiniei publice sa aiba posibilitatea de a le DEZBATE si de a-si spune PUNCTUL SAU DE VEDERE.Parlamentul fiind reprezentantul poporului este OBLIGAT sa consulte mai intai POPORUL si dupa aceia sa faca legi, NU dupa cum il duce capul pe un parlamentar PSD,PNL,PPDD,UNPR ci dupa cum VREA POPORUL.

    • Eu nu inteleg o chestie : din moment ce parlamentarii voteaza dupa ureche (adica dupa cum li se sopteste de catre sefii grupurilor parlamentare), de ce mai primesc salarii si privilegii ?

      Ar trebui sa fie cate unul de la fiecare partid care sa aiba 5,10 sau 125 de voturi (in functie de cate a castigat partidul lui). Deciziile tot alea ar fi, dar macar reducem cheltuielile cu sediul parlamentului, masinile, locuintele, etc.

      In ceea ce-l priveste pe Antonescu: e la fel de grav daca a stiut sau daca nu a stiut. Este presedintele senatului, deci trebuie sa stie foarte bine ce se petrece; sa stie ce legi noi se doresete a fi adoptate. O sa ne trezim ca atunci cand ajunge presedinte semneaza vreo declaratie de razboi si dupa aia apare uimit la conferinta “oops! vai, habar n-aveam. A sunat telefonul exact cand semnam. “.

  17. Majoritatea parlamentara vrea sa introduca in legislatie niste mirlanii incredibile, dar nici macar nu e in stare sa se inteleaga intre ei.

    Asta nu e doar nesimtire : ci este incompetenta. Ceea ce e intr-un fel bine: niste hoti incompetenti sunt preferabili unora priceputi.

    Felicitari poporului care i-a votat: si-i merita.

    Ar trebui ca UE sa introduca vize pentru romani si sa ii trimita inapoi acasa pe toti cei plecasi la munca pe acolo. Poate ca cei reveniti inapoi ar pune de-o revolutie si (la furie) ar calca putin in picioare gastile de smecherasi care sufoca tara asta.

    • aveti dreptate la maxim, dar pe cine trebuie sa voteze romanul are posibilitatea sa voteze unul din 2-3 hoti s-au niciunul care ar fi varianta buna ? MULTUMESC .PAREREA MEA NU E RAU CA LUMEA VOTEAZA ci e rau ca daca-l voteaza si l pun sus sa-i reprezinte si vede ca se abate de la ce a promis sa-l traga la raspundere tot cei care l au votat sa nu astepte sa face cineva dreptate ca nu face nimeni. ca mai nou o baga peaia A FOST ALES nu a fost numit .ASA CA CINE L A ALES SA- L DEA SI JOS

      • Pai poporul ar fi trebuit sa inceapa sa ii elimine la fiecare ciclu electoral pe cei cu care ‘s-a pacalit’. Si primenirea clasei politice ar fi trebuit sa inceapa de la primari: acolo se vede foarte clar daca primarul e gospodar+onest sau daca e doar un smecher.

        In 23 de ani poporul ar fi trebuit sa ii dreseze pe politicieni ca “daca faci vreo porcarie, nu te mai votam”. Dar din pacate romanii NU au fost in stare sa le insufle acest gen de teama. E vina populatiei, nu a politicienilor.

        In contextul de acum este greu de zis cu cine ar fi de votat: psd-ul isi face de cap intr-un stil gretos, pnl-ul este intr-o alianta care nu-i face deloc bine, “dreapta” ne-unita e in degringolada totala (n-am inteles nici daca se aliaza, ca nici ei nu au habar), despre ppdd nu am nimic de comentat. Si altii nu prea mai exista.

        Anul trecut am avut “norocul” sa am cu cine vota, in sensul ca in circumscriptia respectiva am gasit o persoana pe care o consider ca este om ok.

        E datoria alegatorului sa se intereseze cu privire la cei de pe lista : macar sa nu voteze cu mafiotii locali cunoscuti.

        Ca sa fiu sincer, eu as introduce examen pentru obtinerea carnetului de alegator: sa nu poata vota decat cetatenii care dovedesc ca stiu sa scrie, sa citeasca, au cunostinte de logica si de educatie civica, iar in plus sa dovedeasca ca au capacitatea de a intelege corect un articol din presa care demasca afaceri dubioase,etc. Dar asta (stiu!) e utopie.

  18. INCREDIBIL !!! CE SE ÎNTÎMPLĂ DUPĂ ULTIMELE ALEGERI ESTE ŞOCANT ! AU FURAT, AU MINŢIT, AU FABRICAT ACTE ILEGALE, ACUM LE-A FĂCUT LEGALE, SĂ NU MAI FIE CONTESTATE SAU COMENTABILE, AU VÎNDUT ŢARA, AU CEDAT DIN SUVERANITATE FĂRĂ UN REFERENDUM, S-AU ÎMPROPRIETĂRIT CU TERENURI, VILE, ŞI-AU BĂTUT JOC DE POPOR, NE-AU REDUS DREPTURILE ŞI NE-AU INTRODUS ENORM DE MULTE OBLIGAŢII FĂRĂ SĂ ŞTIM, ACUM, VOR SĂ NU FIE PEDEPSIŢI??? MAI MULT, VOR SĂ ÎI SCOATĂ PE INFRACTORII DOVEDIŢI, DAR NICI EI CA POLITICIENI SĂ NU MAI FIE PEDEPSIŢI!!! D.O.A.M.N.E !!! S-AU AJUNS PE CAI MARI ACEŞTI LISTARI, MINCINOŞI CU MÎNA ÎNTINSĂ!!!, ARE DREPTATE MOISE GURAN ŞI NU NUMAI : TABĂRA LUI BĂSE ŞI TABĂRA USL:NU AVEM DE ALES NIMIC BUN DIN CELE DOUĂ TABERE,,TOTUL PENTRU EI “! AU FĂCUT REFERENDUM PENTRU CODUL CIVIL PENTRU MODIFICARE??? CRED CĂ NU AU DREPTUL SĂ NE DEZINFORMEZE, SĂ NE MINTĂ, SĂ ÎŞI VOTEZE DREPTURILE FĂRĂ A FI PEDEPSIŢI!!! VEŢI CĂDEA MINUNILOR UNUL CÎTE UNUL ŞI ATUNCI SĂ VĂ VĂD CUM PLÎNGEŢI, VEDEŢI CUM ŞI CÎT AU SLĂBIT CEI CARE NU AU FOST ALEŞI/VOTAŢI? AŞA VEŢI AJUNGE TOŢI, FĂRĂ MENAJAMENTE(SCARA ARE SUIŞURI ŞI COBORÎŞURI IN TRAP FĂRĂ OPRIRE). AVIZ AMATORILOR, CEI CU CODUL CIVIL SAU PENAL ŞI ANTERIORUL ERA ÎN BĂTAIE DE JOC, ACUM AŢI PUS DE MĂMĂLIGĂ LICHELELOR !!! NU SUNTEM DEACORD CU SUPERIMUNITATEA!!!

  19. va rog sa ma lamuriti dece acest cod penal este intangibil si nu poate fi modificat.cine ahotarat acest lucru si dece.inseamna ca toate legile dinainte de alegeri nu se pot modifica pt.ca sunt facute de basescu?explicati-mi

  20. Am avut asteptari poate prea mari la votul din 2012 de la niste “barbati” care trebuie sa se forteze serios pentru a prinde curaj ca sa raspunda mai pe soptite la acuzatiile directe si foarte serioase care li se aduc pe drept sau nu. Nu au nici minima iscusinta de a aplica in activitate “Legea croitorului” adaptata – ” Analizeaza de trei ori(chiar si toate efectele viitoare) si hotaraste o data”, care i-ar scuti de foarte multe din “atacurile carcotasilor”. Se invata greu aceste lucruri mai ales in numai cateva ore pe saptamana si cand consideri sugestiile dedicate altora.

  21. România / Dacia liberă anunță
    ———————————————————————-
    începerea Revoluției naționale de eliberare a României de sub dominația grupurilor infracționale de trădători de țară și de neam
    ———————————————————————-

    Cerem ofițerilor patrioti din SRI, SIE, SPP, STS etc să înlăture imediat de la putere întreaga clasă politico-economico-bancară trădătoare de țară și neam.

    De asemenea, cerem scoaterea in afara legii a partidelor care au contribuit la distrugerea României in ultimii 24 de ani, condamnarea in regim de maximă urgență a tuturor grupurilor infracționale de mafioți politico-economico-bancari (făptuitori, rude, prieteni, colaboratori) la detenție pe viață și confiscarea INTEGRALĂ a averilor.

    Respingem ideea reintroducerii pedepsei cu moartea pentru aceste zeci de mii de mafioți politico-economico-bancari, pe care ii putem folosi la construcția canalului Dunăre-București.

    Continuarea așa-ziselor proiecte economice și administrative decise de grupurile infracționale transfrontaliere care conduc România, într-un sistem economic bazat pe corupție generalizată, iresponsabilitate, cinism și lăcomie, ar reprezenta calea sigură spre distrugerea totală a României și a națiunii române prin fărâmițarea țării, înstrăinarea terenurilor, exploatarea rapidă a tuturor resurselor, distrugerea ecosistemului natural și a patrimoniului național, plasarea regiunilor sub controlul grupurilor de interese anti-românești și forțarea populației să plece in exil.

    Înlăturarea urgentă a clasei politico-economico-bancare trădătoare de țară și neam ar preveni o explozie socială violentă, care ar conduce la răzbunări feroce împotriva trădătorilor și complicilor lor (rude, prieteni, colaboratori, susținători).

    ===================================================================

    Degeaba a încercat Ponta să-l mintă pe Președintele Obama…

    Ținând cont de răspunsurile pozitive primite din partea decidenților din SUA și UE, trădătorii de țară și de neam din clasa politico-economico-bancară autohtonă nu mai au nicio scăpare, îi vom vâna în întreaga lume, îi vom prinde și in gaură de șarpe, îi vom aduce în fața judecății poporului și le vom confisca integral averile jefuite de la națiunea în mijlocul căreia au avut norocul să se nască.

    Având în vedere informațiile că anumiți politicieni și oameni de afaceri se pregătesc să fugă din România împreună cu familiile lor pentru a scăpa de furia poporului, cerem SUA, UE, Chinei și Rusiei să nu acorde azil politic niciunui infractor român din clasa politico-economico-bancară care a distrus România în ultimii 24 de ani.

    De asemenea, cerem serviciilor de informații și trupelor de grăniceri vigilență maximă în prinderea la graniță a acestor infractori politico-economici trădători de țară și de neam.

    • Initiativa este f. f. corecta. Dar ce o sa te faci, ca o sa ramai fara trei sferturi din tara daca iei masura asta! O sa depopulezi Romania. Aici daca il dai pe unul jos, vin din spate valuri intregi de golani sa le ia locul, vin in hoarde.

      Romania este o tara care are capacitatea de a produce golani pe banda rulanta.

      Solutii?!

      • Prin manipulare media, in ultimii 24 de ani s-a indus ideea gresita ca “toti” românii (70%-80% din populatie) ar fi hoti, jefuitori etc. La fel ca dupa lovitura de stat din 1989 cand se spunea ca toti românii fusesera comunisti.

        Solutia pentru evitarea transformarii Romaniei intr-un stat mafiot si ca sursa a infractionalitatii si terorismului european ar fi ca dupa condamnarea in masa a mafiotilor, prin procese rapide (inclusiv a rudelor, prietenilor, colaboratorilor, sustinatorilor – numar total estimat intre 50 000 si doua milioane de infractori), sa intre in vigoare o noua legislatie extrem de dura (care sa prevada pedepse cu detentia pe viata si confiscarea imediata si totala a averii pentru toate infractiunile medii si grave: crima, tradare, viol, coruptie, jaf, delapidare, furt din locuinte etc)

        ——————————————————————–

        Dar pe termen lung susțin ideile lui Socrate care par a fi singurele idei logice care ar conduce la un stat puternic și stabil. “Republica” lui Platon include descrierea guvernării ideale, atribuită literar lui Socrate. Societatea corectă in viziunea lui Socrate ar trebui să fie guvernată de filosofi, oameni dezinteresați care nu conduc pentru binele propriu ci pentru binele societății, pentru a evita tendința spre corupție a celor care dețin puterea și pentru a evita alunecarea către sisteme distructive ca:
        – democrația (în care conducerea statului este haotică, urmare a deciziilor iresponsabile bazate pe numărul de voturi nu pe rațiune, decizii care conduc la apariția corupției);
        – oligarhia (în care conducerea statului aparține câtorva persoane privilegiate, care iau doar decizii in interesul măririi privilegiilor proprii, conducând la sporirea corupției);
        – plutocraţía (în care conducerea statului aparține celor mai bogați cetățeni, care iau doar decizii in interesul sporirii averilor proprii, conducând la cvasi-generalizarea corupției);
        – tirania (în care conducerea statului aparține unui tiran/ despot care ia doar decizii in interes propriu, conducând la generalizarea corupției)

        Ca sistem haotic și irațional de organizare, democrația alunecă inevitabil spre oligarhie, plutocraţíe și tiranie, însă in oricare moment explozia nemulțumirilor cetățenești poate conduce la o perioadă de reorganizare a societății prin dictatură (în care conducerea statului aparține unui dictator/ grup dictatorial, care ia decizii prin care se face ordine in societate chiar cu riscul apariției unor nedreptăți). În cazul in care dictatura permite nedreptățirea majorității cetățenilor sau reapariția corupției, orice revoltă populară fără lideri educați și raționali va conduce din nou la alegerea modelului haotic al democrației, persistându-se astfel la infinit in eroarea alegerii modelelor eronate de organizare a societății.

        Modelul propus de Socrate, in care posturile de conducere ar fi ocupate de filosofi dezinteresați care nu conduc pentru binele propriu ci doar pentru binele societății, este un model ierarhic egalitarist in care clasele sociale au o permeabilitate marginală (fără sclavi, fără discriminări).

        .
        După 23 de ani de democrație (transformată gradat in oligarhie și apoi in plutocraţíe), in 2012 nivelul sărăciei extreme din România ajunsese la 42%, conform datelor Eurostat.

        Ținând cont că in 2013 situația internă s-a agravat enorm, statul se dezintegrează și corupția este cvasi-generalizată, dacă Socrate are dreptate va urma instaurarea rapidă a tiraniei sau o revoltă populară (care in lipsa unor lideri raționali va conduce ori la o dictatură care va reorganiza societatea, ori la revenirea la haosul inițial al democrației)…

  22. Reactia virulenta a ambasadei americane este pe deplin justificata. In opinia mea, Parlamentul a comis un imens abuz de putere. Maniera in care s-au discutat modificarile asupra Codului Penal prin interpretarea cu rea credinta a definitiei functionarului public, legea gratierii si amnistiei, legea minelor si lobby-ul fac parte din conspiratia Ponta – Iordache – Zgonea – Sarbu de a submina celelalte institutii ale statului. Unde este transparenta, integritatea, raspunderea in fata cetatenilor pentru actiunile parlamentarilor?

    Redau un pasaj din USCode (codul penal american aplicabil la nivel federal) ca sa inteleaga si juristi precum Ponta&CO, care se duc in vizita oficiala in SUA precum “proasta in targ”
    18 USC § 201 – Bribery of public officials and witnesses
    (1) the term “public official” means Member of Congress, Delegate, or Resident Commissioner, either before or after such official has qualified, or an officer or employee or person acting for or on behalf of the United States, or any department, agency or branch of Government thereof, including the District of Columbia, in any official function, under or by authority of any such department, agency, or branch of Government, or a juror;
    (2) the term “person who has been selected to be a public official” means any person who has been nominated or appointed to be a public official, or has been officially informed that such person will be so nominated or appointed; and
    (3) the term “official act” means any decision or action on any question, matter, cause, suit, proceeding or controversy, which may at any time be pending, or which may by law be brought before any public official, in such official’s official capacity, or in such official’s place of trust or profit.

    Concret: public official este sinonim cu public officer si acesta este intelesul termenului de functionar public folosit in Codul Penal de la noi.
    Apropo, in categoria public official s-a incadrat si primarul din Detroit, condamnat pentru fapte grave de coruptie la 28 de ani si isi executa sentinta in inchisoare federala.

  23. Referitor la atitudinea D-lui Antonescu, le reamintesc celor care ii condamna “rasucirea” de ieri si pana astazi, sa nu uite situatia lui ingrata, datorata racelii puternicilor lumii fata de candidatura sa la Cotroceni, cat si pozitia marginala in care l-a impins PSD-ul! Confruntat, pe de o parte, cu ipoteticul diagnostic dat de sultanii de la Bruxelles si Washington, bazat pe explicatia ocultei ca “nu e in carti” (?!?), iar pe de alta cu agresivitatea crescuta a baronilor PSD care il presau pe Ponta sa-si ia cuvantul inapoi, astfel incat socialistii sa-si propuna propriul candidat la prezidentiale, a fost obligat sa presteze o echilibristica dificila, pe o sarma groasa de un milimetru.

    Cred ca nu s-ar fi putut ivi un moment mai bun pentru dansul sa se delimiteze de PSD si sa declanseze galopul de sanatate, mult asteptat de cei ce si-au pus sperantele intr-o persoana ce nu pare, cel putin la o prima vedere, unsa cu alifiile puturoase ale securitatii ceausiste, ale carei capetenii, rubedenii si cunostinte, in exclusivitate niste abjecti indivizi venali,s-au perpetuat la manetele prin care au devalizat tara in ultimii 23 de ani.

    Numai de n-ar capota si el la fel de lamentabil, precum presedintele Emil Constantinescu, cel invins de structuri!

    Succes Crin!

  24. Politicienii toata ziua la tv zic unii de altii ca-s hoti. Pacat ca nu-i ia DNA-ul in seris.

    Acum asa e la moda in campania electorala, sa zici de adversar ca-i hot.

  25. ne-am saturat sa invete sa faca politica pe pielea noastra,dupa 23 de ani inca nu stim cu cine sa votam…vrem mai multa demnitate si respect in parlament si la presedintie fata de popor,ne-am saturat de mahalagisme,golanii si raclamatii in coabitarea asta ,NU IMI PLACE DELOC COABITAREA ASTA daca USL nu e in stare sa beneficieze de ce are ,72 %,si sa-i reduca la tacere si achiatare
    pe PDL-isti…

  26. Observ ca basistii au iesit din nou pe piata cu o diversiune, ce sa-i faci? asta-i meseria lor. Si anume ca “astia” sunt chipurile mult mai rai si mai hoti ca “ceilalti”. Nimic mai fals. Faptul ca haita lui Basescu a devalizat si distrus tara, nu poate fi pus in comparatie cu faptul ca astia fac greseli.Distrugerea Romaniei de catre Basescu, Boc, Udrea, Videanu, Monica Macovei, Pinalti, Falca, etc ESTE O CERTITUDINE, in timp ce greseala parlamentarilor USL este doar susceptibila de a fi o hotie.
    Insa borfasul nr 1 al tarii, care inca mai conduce Romania, (USL -ul e doar neputincios)ramane Basescu.Un diversionist, un hot ordinar, un marlan , un excroc si un hidos.

  27. E umilitor cum Parlamentul se sperie de unii sau altii fie ei si ambasadori .E dreptul parlamentului si sa le explice acestor tov de la UE daca nimic nu e in neregula.

  28. Domnule Tudor, gasiti orice la Basescu sa il impungeti, dar despre modificarea codului, care este opinia Dumneavoastra sincera?

  29. cum sa vi tu Chiriac ,ursu sa ceri ca parlamentul sa informeze pe ai de afara inainte de a aproba ceva ,e umilitor si asta vad ca se face pe tv. daca au nelamuriri domnii ambasadori sa vina sa ceara relatii inainte sa faca anunturi care destabilizeaza piata.

  30. dezamagitoare prestatia lui antonescu. de cateva luni de zile aproape nu e zi in care antonescu sa nu faca gafe si se mai si mira de ce nu-l mai vrea lumea presedinte. oare de vina sunt sfaturile noilor lui cosilieri sau asta e de fapt valoarealui? cred ca ambele sunt valabile.a-ti tremura pantalonii pe tine in fata unor reactii de stapani facute de niste ambasadori care nici macar nu au citit ce scria in legile respective ci doar au luat de buna ceea ce a debitat un tampit si asta dupa ce ai avut o prima iesire in care il criticai normal pe basescu pentru minciunile debitate arata cat de mic politician esti.a da vina pe nu stiu cine ca nu te-a informat corect despre legi arata si ce caracter urat ai. tu ca sef al senatului cand vezi ce debiteaza idiotul national nu esti in stare sa citesti o lege si sa ceri clarificarile necesare facand o simpla comparatie fata de legea veche? sau poate au dreptate cei care spun ca dormi cateva ore pe zi in biroul ala al tau de obosit ce esti! iar atunci cand iti pici propria lege ( ma refer la legea minelor facuta de liberali si t.i. ) arata ca nici nu esti cu boii pe acasa! de fapt opozitia liberalilor la propriul guvern ii duce incet incet in afara acestuia si probabil ca asta si asteapta antonescu in speranta ca asa o sa dea cu parul in guvernul ramas si sa ramana el ca o fecioara in pragul alegerilor prezidentiale. dar socoteala de acasa nu se potriveste cu realitatea politica si tare ma tem ca o sa aiba o mare surpriza neplacuta!

  31. @ MISU CORECT.Foarte bine sintetizat.In doua fraze ati aratat unde a fost/este/va fi Romania condusa de aceasta clasa de politicieni” rotiti la ciolan” de 23 ani.Necazul ca cei mai noi politicieni(care n-au fost la putere…niciodata) care latra acum “din afara stanei/puterii” sunt si mai flamanzi incat ar roade nu numai carnea de pe ciolan ca “vechii” ci ar roade tot osul …incat sa-i lase pe romani …chiar in fundul gol.Dupa toti …saracutii cu capul intotdeauna mai vinovat “cel cu o intentie de rele/crima” decat un ” faptuitor/criminal”.Si astfel vedem ca astazi FAPTUITORUL/PENALUL provoaca scandal,incat sa-l acuze pe celalalt inca NEVINOVAT “de intentii rele”.

  32. In politica hotul nu fura bani sau alte bunuri materiale ,,el fura demnitate, onestitate,onoare,fura modul cinstit de a trai, mocirleste viata normala, minte ,insala,loveste pe la spate,se lauda cu fapte bune,isi asuma onoruri si multe altele,,,,ii este frica de oglinda ,de apa limpede,iar cand vede poiana cu flori il apuca ura disperarea,,,,,.

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply