Seful Statului Major General, generalul Nicolae Ciuca posteaza un mesaj cu imagini unice din efortul militarilor romani in sprijinul celor grav raniti la Colectiv Club :

Două aeronave de tip C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de evacuare medicală, sunt planificate să execute astăzi, 8 noiembrie, două noi misiuni umanitare de urgenţă către Marea Britanie şi Ungaria pentru transferul unor pacienţi răniţi în incendiul de la clubul „Colectiv”.

Pacienţii vor fi asistaţi pe timpul zborurilor de echipe medicale coordonate de SMURD şi sprijinite de medici şi personal de specialitate din M.Ap.N.

smurd

 

6 COMMENTS

  1. Ambasadorul USA instiga la anarhie, Cristoi are dreptate.”Jurnalistul Ion Cristoiu avertizează că protestele de stradă din România şi instabilitatea politică provocată de acestea pot duce la o criză economică. Acesta îşi exprimă nedumerirea cu privire la atitudinea ambasadorului SUA la Bucureşti, care a îndemnat la continuarea protestelor, şi îl compară pe diplomatul american cu un agent provocator al Moscovei.

    “Transformarea României într-un aliat de nădejde al României în zonă n-a fost opera Străzii, ci opera instituțiilor democratice ale țării, desemnate de toți românii prin alegeri libere și corecte. Dacă demonstrația din seara zilei de luni, 2 noiembrie 2015, deși neautorizată, mai avea o justificare, demonstrațiile care au urmat, cu ocuparea ilegală a carosabilului, demonstrații așa zis spontane și prin asta neasumate de nimeni (lucru grav într-o democrație, deoarece o demonstrație neasumată de nimeni poate degenera în orice moment în violențe, prin implicarea unor forțe huliganice sau diversioniste), cele care au urmat nu mai au nici o justificare.

    Cu atît mai mult cu cît, dacă demonstrația prin care s-a cerut demisia Guvernului, avea un obiectiv acceptabil din punct de vedere democratic, demonstrațiile ulterioare, cerînd lichidarea întregi clase politice, dizolvarea Parlamentului, excluderea din viața politică a tuturor celor care au făcut politică în ultimii 25 de ani, constituirea unui soi de Adunare Națională a Poporului, se definesc printr-o gravă punere la îndoială a mecanismelor democratice ale unei țări.

    România are nevoie de revenire rapidă la normalitate. Normalitatea e dată de punerea în funcțiune a mecanismelor democratice, între care nu se numără demonstrațiile neautorizate cu ocuparea carosabilului. Fiecare seară care trece cu ocuparea Pieței Universității, cu isteria unei noi Revoluții, cu contestarea pe toate canalele a instituțiilor democratice din România, nu poate decît să ducă în cele din urmă la o gravă Criză economică.

    E interesată America într-o instabilitate politică în țara în care și-a plasat Scutul? Așa se pare judecînd după îndemnul ambasadorului american de continuare pînă-n pînzele albe a demonstrațiilor spontane. Tot ceea ce se contestă acum cu vehemență de o minoritate prin raportare la majoritate tăcută a românilor s-a obținut în urma unor alegeri libere și corecte, recunoscute ca atare de SUA.

    Vrea America să aplice și-n România nenorocitul experiment numit Primăvara arabă? Așa se pare judecînd după îndemnul ambasadorului american de a continua contestarea de tip euromaidan de la Kiev a instituțiile democratic alese în România.

    Înțeleg că Hans Klemm e american. Ar putea fi agent CIA. După osîrdia depusă pentru destabilizarea României lasă impresia că e agent KGB. E agent provocator al Moscovei sau se face?!”, scrie Ion Cristoiu pe blog.”

      • Hai sa radem cu voie buna, Romania era de 3 ani pe crestere economica sub guvernul Ponta. Acum se indrepata spre haos si-n mod sigur spre saracie, jomaj si recesiune daca Joha Klaus va reusi in final sa-si instaureze guvernul lui de pnl-sti hoti si escroci din nou la Palatul Victorie. Atunci n-o sa mai rada nimeni, deja leul a inceput sa scada vartos in fata euro si dolar.

      • Nu exagerati si nu luati in deradere, Romania este astazi un rai al spionilor si mai grav a tradatorilor de tot felul si poate-mi dati dreptate cu atat mai mult cu cat sunteti si un analist militar de frunte.

        Trecand peste aceasta este de laudat efortul unanim al tuturor medicilor, asistentelor din prima noapte si prima linie a tratarii ranitilor, a tuturor celor implicati si nu in ultimul rand a celor din Armata Romana de la tehnicieni, medici si la bravii nostri piloti.

        • “Geniala gaselnita scenaristilor! Antifonarea stalpilor (facuta numai cu ocazia ACESTUI concert!) si impregnarea lor cu substante care accelereaza arderea, pentru propagarea ultrarapida a focului spre plafon. Impregnarea plafonului cu compusi extrem de nocivi (acizi, cianuri, azot), care se activeaza la temperaturi ridicate si raspandesc vapori letali. Medicii au ramas uimiti sa gaseasca asa ceva in urma investigatiilor asupra pacientilor. Unii compusi actioneaza mai lent si moartea survine dupa cateva zile. In felul asta emotia care intretine tensiunea sociala este asigurata pentru o perioada mai mare de timp. Ca si cand mai bagi cate un lemn pe foc, cand vezi ca acesta scade in intensitate. Se observa din avion ca exista o concertare a eforturilor de a mentine tensiunea si starea de emotie si revolta, de a scoate lumea in strada: CTP le cere explicit protestatarilor, la Radio Europa FM, sa stea cateva saptamani in piata. Unii agenti infiltrati in piata anunta ca “se impune” (!) instalarea de corturi. Ambasadorul H.Klemm incurajeaza tinerii sa continue protestele, Geoana, revenit de la Washington, declara ca “autoritatile americane apreciaza protestele drept o expresie a revoltei populatiei impotriva coruptiei” (!), Klaus indeamna lumea sa ramana in strada, desi a primit de mult plicul cu numele lui Ciolos iar leul a luat-o deja la vale. Diversiunile curg gârlă, cel mai dezgustator exemplu: incetarea furnizarii de apa calda si caldura in Bucuresti. Interesant este ca postarile lui Basescu pe FB, ce coincidenta! se regasesc a doua zi in scandarile din piata: 300 parlamentari, jos Ciorbea (?), jos Iohannis (!). Posturile TV, la unison, se intrec in a umfla cu pompa, exacerband evenimentul, dupa priceperea fiecaruia. Scopul este acela de a scoate oamenii in strada. Ne aducem aminte de manipularile oribile de la TVR din 1989. Cu o saptamana inainte de producerea incidentului se introduce brusc pe agenda venirea minerilor din 1990, este reactivat (in mod penibil) Marian Munteanu, partenerul in afaceri cu armament al lui Virgil Magureanu! Atunci, in ’89, s-a dorit dezmembrarea Romaniei, dar nu s-a reusit. Nu cred ca vreti sa stiti acum cati cetateni maghiari au venit in ultimele zile in tara. Si nici cati rusi. Nimeni din sfera serviciilor nu sufla o vorba despre aceste pericole. Ganditi-va bine ce faceti, oameni buni!”

Leave a Reply to geluCancel reply