Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, împreună cu soţia sa efectuează joi o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, discuţiile vizând dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană. Iohannis a declarat, în conferinţa de presă comună susţinută alături de preşedintele Emmanuel Macron, că România doreşte să colaboreze strâns cu Franţa în ceea ce priveşte relansarea proiectului european, astfel încât România să fie un membru refondator al Uniunii Europene. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a declarat nemulţumit de modul în care funcţionează zona Schengen în interiorul Uniunii Europene, el apreciind că este nevoie de o atitudine solidară a statelor membre şi de îmbunătăţirea controlului la frontiere. Declaraţia între Airbus Helicopters şi IAR SA Braşov, privind contractul semnat de cele două companii în luna aprilie a acestui an, va fi semnată joi în prezenţa preşedinţilor Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis, fiind vorba despre o extindere de la 5 la 15 ani.

5 COMMENTS

  1. Domnul nimeni în drum de la Cotroceni era bujbe la conferinta de presa, elefantul si ratatul mai era un pic si Macron spunea ba dati-ne bani(iiiiiiii)! Ba bagativa mintile în cap , slugile aplauda la semnarea de contracte ca la rombac 1-11 si se hlizeau ca la pomana.

  2. Am fost martori la învinurea cetăţenilor români ca fiind cei mai periculoşi infractori prin gloata de însoţitori paznici ai unor ”infractori” care se plimbă în patria noastră! Am văzut cu toţii scene oribile şi nedemne pentru un reprezentant al acestei ţări în prezenţa unui ”nimeni” care nu ştie altceva decât să-şi atingă scopul prin orice metode, nu e rău din partea musafirului dar cuviincioasa promisiune ”shangen” s-a fumat…a ruginit şi intrat în antichitate tot din cauza ”milogilor” care apleacă capul în faţa unui alt om!
    Ce are ăla din franţa în plus faţă de voi de staţi cu capurile aplecate…gheboşilor!?
    Aplecaţi capurile fiind conştienţi că gândiţi mental şi faptic cu burţile şi ce e fără creier sub burţi?! 🙂 🙂 aşteptaţi momentul să vă crească/apară minunea ”creier viabil” la atârnătura de sub burţi!?

  3. Romania in cei aproape 28 de ani de la schimbarea de regim nu reuseste sa-si gaseasca cadenta diplomatica iar, exponentii de varf ai Romaniei nu reusesc sa-si depaseasca comportamentul de slugi. Poate la anu’ cu ocazia marii sarbatori sa incercam sa ne recapatam mandria de a fi roman si sa ne schimbam radical comportamentul in pofida statutului de colonie.
    Poate vom invata si odata cum se face un contract “beton” in problemele de aparare si nu numai, ca doar avem cea mai mare densitate de MBA -isti si alte cursuri pe la nu stiu ce universitati.de seara.

  4. “Iohannis a declarat, în conferinţa de presă comună susţinută alături de preşedintele Emmanuel Macron, că România doreşte să colaboreze strâns cu Franţa în ceea ce priveşte relansarea proiectului european, astfel încât România să fie un membru refondator al Uniunii Europene”… …pai nu o sa faca nimic fara noi… 😀

Leave a Reply to nenelucaCancel reply