In sfarsit, omul politic LiViu Dragnea spune explicit ceva ce era asteptat de mai bine de 10 ani, de cand joaca in liga mare… Nu stiu daca e prea tarziu pentru imaginea lui, dar merita mentionat…

Garanţiile de securitate pentru România sunt apartenenţa la NATO şi parteneriatul strategic cu Statele Unite, dar, în acelaşi timp, este nevoie şi de o coerenţă în ceea ce priveşte abordările naţionale în domeniul apărării şi securităţii naţionale, a declarat marţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la finalul unei întâlniri cu şefii de delegaţii din statele formatului “Iniţiativa Bucharest 9”, precum şi cu reprezentanţii NATO, SUA şi DSACEUR, cu prilejul desfăşurării Reuniunii miniştrilor apărării din statele participante la “Iniţiativa Bucharest 9”.

“Am avut întâlnire cu miniştrii apărării din ţările formatului B9. (…) Le-am spus care sunt opiniile mele în câteva teme importante pentru România. Din punctul şi al nostru de vedere garanţii ale securităţii noastre naţionale sunt apartenenţa la NATO, deci NATO şi parteneriatul strategic cu Statele Unite. De asemenea, cred că NATO trebuie să aibă o abordare mult mai coerentă în ceea ce priveşte întărirea flancului estic, pentru că trebuie să înţelegem că graniţa estică a Uniunii Europene – care sunt statele care sunt reprezentate astăzi aici – este poate cea mai importantă zonă din NATO, ţinând cont şi de evoluţiile din zona extinsă a Mării Negre, de acţiunile Rusiei, de ceea ce se întâmplă în zona noastră. De asemenea, le-am spus oaspeţilor noştri – este nevoie de o coerenţă în ceea ce priveşte abordările naţionale în domeniul apărării şi securităţii naţionale şi o colaborare mult mai aplicată, mult mai eficientă între cele 9 ţări”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, România şi Polonia trebuie să aibă un rol foarte important la masa decizională.

“România şi Polonia, ţinând cont şi de mărimea ţărilor noastre şi de contribuţia implicării noastre în ceea ce priveşte acţiunile NATO pe diversele teatre de operaţiuni, de asemenea decizia noastră asumată şi implementată de alocare a unor sume importante pentru domeniul apărării, cel puţin 2% din PIB, România şi Polonia, în opinia noastră, trebuie să aibă un rol foarte important la masa la care se iau marile decizii, pentru că această zonă a devenit în ultima perioadă de o importanţă foarte mare – Zona Mării Negre – o zonă care comportă şi riscuri pentru ţara noastră şi pentru ţările din flancul estic şi in consecinţă trebuie să fim tratate ţinând cont de noile condiţii”, a arătat Liviu Dragnea.

Dragnea a arătat că a vorbit cu oficialii prezenţi la Bucureşti despre faptul că în această perioadă, datorită alocării substanţiale de fonduri pentru Apărare, Armata Română se află în plin proces de transformare, de modernizare, de înnoire.

“De asemenea, industria de apărare românească intră în acest proces, pentru că unul din obiectivele noastre principale îl reprezintă ca cea mai mare parte din banii alocaţi pentru înzestrare să fie folosiţi în industria de apărare românească. În fapt, o mare parte din echipamentele militare pe care le achiziţionăm să se fabrice aici în România lucru care – cu una sau două excepţii – a început să se întâmple. În ceea ce priveşte dotările militare pentru Zona Mării Negre, nu am intrat in amănunte. (…) De asemenea mi-am exprimat speranţa, dorinţa ca la summitul din iulie să se adopte o politică foarte clară, bine definită şi coerentă în ceea ce priveşte flancul estic. Adică nu cred că este la ora asta conturat un asemenea plan. Şi de asemenea le-am mai spus că, din punctul meu de vedere, proiectul PESCO este un proiect bun. Într-adevăr, UE trebuie să aibă o structură de apărare bine definită, dar nu aş fi de acord ca această structură să intre în concurenţă cu NATO sau în concurenţă cu Statele Unite, ba dimpotrivă. (…) Flancul estic trebuie să fie pregătit să facă faţă la toate tipurile de provocări şi ameninţări, indiferent de tipul acestora şi de provenienţa acestora. Nu e vorba numai de două ţări, trebuie o abordare mult mai largă”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.


Ministrul Mihai Fifor a afirmat marţi că acesta este al doilea an în care România alocă 2% din PIB pentru Apărare, iar în 2017, din această sumă, aproximativ 40% s-au cheltuit pentru înzestrarea Armatei.

“România se află în al doilea an consecutiv în care are alocat procentul de 2% pentru Apărare, în 2017 din acest 2% România cheltuind în jur de 40% numai pentru cheltuielile de înzestrare a Armatei. Tehnic, în momentul de faţă România îndeplineşte toate cele trei cerinţe ale NATO, atât alocarea a 2%, atingerea capabilităţilor, precum şi prezenţa în teatrele de operaţii, unde România se află cu mai bine de 700 de militari în momentul de faţă”, a spus Fifor, într-o conferinţă de presă comună susţinută cu omologul polonez, Mariusz Blaszczak, cu ocazia reuniunii miniştrilor apărării din ţările participante la “Iniţiativa Bucharest 9 (B9)”.

Mihai Fifor a precizat că România are tot interesul ca mare parte din banii alocaţi pentru înzestrare să se întoarcă în industria naţională de apărare.

“În ceea ce priveşte offset-ul, România are tot interesul ca din 2% pe care îl are alocat pentru Armată, respectiv 40% cât am avut anul trecut strict pentru înzestrare, mare parte din aceşti bani să se întoarcă în industria naţională de apărare. Până la urmă, am spus-o de fiecare dată, România nu a plecat la cumpărături, România doreşte să revigoreze industria naţională de apărare şi lucrul acesta se face prin cooperare industrială, prin transfer tehnologic, prin offset-ul de care vorbim. (…) Şi România are proiecte care aduc offset în ţară. De pildă, contractul cu General Dynamics pentru transportoarele blindate este purtător de offset. Din banii aceştia se va moderniza Uzina Mecanică din Bucureşti. Şi nu numai. Totodată, avem lansat programul pentru cele patru corvete multifuncţionale, iar din offset-ul de la corvete se vor moderniza cele două fregate pe care Marina română le are în dotare, achiziţionate din Marea Britanie. Desigur, celelalte programe pe care nu le vom avea guvern la guvern vor fi toate purtătoare de offset, care se vor întoarce în industria naţională de apărare”, a explicat el.

La rândul său, ministrul Apărării din Polonia, Mariusz Blaszczak, a precizat că ţara sa alocă 2% din PIB pentru Apărare, iar 20% din această sumă este destinată modernizării. El a adăugat că Polonia îşi doreşte o mobilitate sporită între statele flancului estic, motiv pentru care acordă atenţie proiectului rutier Via Carpatia, care va uni statele baltice cu România şi Bulgaria, coborând până în Grecia.

“Este un drum important care va permite o cooperare rapidă, o reacţie rapidă în cazul unei ameninţări”, a menţionat acesta.

La reuniunea miniştrilor apărării din ţările participante la “Iniţiativa Bucharest 9” (Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Ungaria, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonă, România şi Republica Slovacă) iau parte şi oficiali ai NATO, precum şi reprezentanţi ai Departamentului american al Apărării.

11 COMMENTS

  1. O spune pt ca i se pregateste o vizita la Casa Alba, are el acolo impresarii lui platiti sa-i faciliteze oarece intalniri. De aia o spune, sa nu ne speriem cumva ca asa si gandeste.

    • Dragnea ne spune ca ei psdistii nu vin cu nici un candidat la prezidentiale pentru a-l feri de atacurile din partea DNA. Dar aceasta justificare nu mai sta in picioare: PSDul e la putere de peste 1 an de zile si ar fi trebuit sa REZOLVE cu ilegalitatile din partea DNAului cu interventiile ilegale in viata politica. PSDistii nu mai sunt victime, fiind la putere sunt doar incapabili. Nu mai pot iesi sa se planga. Sunt la guvernare, au majoritate parlamentara si N-AU FACUT NIMIC. Asta este ce vad romanii. De-aia cad in sondaje.

      • Românii mai văd și un ,,om politic” ( a se citi infractor de cea mai joasă speță ) care aleargă pe o stradă înfundată . Anul acesta statul vertical îl va băga la pușcărie și asta spre binele lui , prea are tendința de a prelua soarta unuia ce s-a prelins pe un zid, undeva, cândva.

    • Trebuie sa fiu nebun sa mai cred ce zice Dragnea ca a zis undeva unde nu-l poate verifica nimeni. Sau trebuie sa fiu nebun sa mai cred o promisiune de-a lui.

      Noua romanilor ne place sa fim mintiti odata de doua ori de trei ori de o mie de ori si tot nu ne invatam minte.

  2. Ca sa fim mai clari, a citit un text. Stilul Trump, nu vi se pare? NATO is obsolete, then NATO is not obsolete. Actions prove th contrary. And wocked Mr Tudor what a pic you found!!!!

  3. Toti se uitau la el ca la soare! Un condamnat definitiv și un urmărit penal se exprima in fața lor ca președinte de partid și Camera Deputaților!

  4. Doamne ajuta domnule Radu Tudor, sa il salvam pe Dragnea ca e un om bun si ne da la toti cate ceva, nu ca statul paralel.
    Domnul Trump sa il salveze de la belele . Amin !

Leave a Reply to CarmenCancel reply