Prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea și monitorizarea proiectelor de investiții în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiții în infrastructura de transport.

Astfel, premierul a solicitat explicații cu privire la întârzierile de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, precum și la întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect.

Totodată, șeful Executivului a cerut să-i fie prezentate explicații cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitație pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale.

În același timp, prim-ministrul și-a exprimat ferm nemulțumirea legată de faptul că actuala conducere a Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR ) a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, asumate a fi finalizate la sfârșitul anului 2018.

În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate și un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport și având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investițiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR.

3 COMMENTS

  1. D-na PM Dancila sa explice de ce Romania acorda statutul de azilant unor cetateni din Pakistan si India. Cad bombe in India si Pakistan? Iata-i pe acesti “refugiati” prinsi la granita incercand sa plece din noua lor tarisoara:
    https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-cinci-cetateni-din-india-si-pakistan-opriti-la-frontiera-cu-ungaria-17443.html

    Alti clandestini, din Somalia, misuna prin sud-vest (si nici nu ni se spune daca au fost returnati sau nu in Serbia):
    https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-optsprezece-persoane-de-origine-afroasiatica-si-o-calauza-sarba–depistati-la-granita-cu-ungaria–17446.html

    Stiati ca ne invecinam la Nord cu Gambia?! Trei gambieni pierduti printre capitele de fan din Sighetu Marmatiei!
    https://www.politiadefrontiera.ro/files/news/1561615554348-whatsappimage20190625at182829-S4.jpeg

    Cred ca responsabilii cu azilul din Romania se joaca prea usor cu acordarea acestuia unor persoane care ar trebui respinse din capul locului si trimise pachet inapoi in tara lor de origine.

Leave a Reply