O informatie strategica, o dezbatere esentiala pentru independenta energetica a Romaniei. Daca nu intram urgent in exploatarea resurselor din gaze din Marea Neagra, vom depinde 100% de gazul rusesc. Independenta noastra e acum de 75-80%, generata de resursele interne.

 

Rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9 ani, iar cele de țiței în 12 ani, dacă nu vor fi făcute investiții pentru noi descoperiri de hidrocarburi, a declarat, miercuri, Artur Stratan, președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), într-o conferință de presă.

“Gradul de epuizare la resursele de petrol este de 90%. Mai avem posibilitatea de a produce hidrocarburi în România doar pentru o perioadă limitată, respectiv 12 ani la țiței și 9 ani la gaze naturale. Atât ne mai ajung rezervele dovedite din zona de onshore (pe uscat — n.r.), fără a mai investi”, a spus Stratan.

El a amintit că, în ultimii doi ani, prețul scăzut al petrolului a pus o presiune foarte mare pe investițiile din sectorul petrolier.

“Foarte multe investiții au fost anulate anul trecut și anul acesta și se va vedea acest lucru în nivelul producției care va continua să scadă. Statul recunoaște acest lucru, iar, dacă până acum România era o țară sigură din punct de vedere energetic, va trebui sa importe cantități din ce in ce mai mari. Deci, în loc să subvenționăm piața din România, vom subvenționa industriile din alte țări. Fără aceste stimulente, industria autohtonă e sortită pieirii într-un interval cât mai scurt”, a subliniat oficialul ROPEPCA.

În ceea ce privește strategia energetică pe care Ministerul Energiei o realizează în acest moment, Stratan spune că în sfârșit acest document vorbește și de cadrul fiscal pentru sectorul petrolier și a început să facă diferența între exploatările onshore și offshore, de mică sau mare adâncime, diferențe care ar trebui să se reflecte în cadrul fiscal.

“Dacă va continua presiunea prețului țițeiului, veți vedea foarte multe zăcăminte marginale care vor fi retrocedate, iar statul nu va avea ce să facă cu ele. Cheia pentru continuarea activităților acestor zăcăminte este modificarea regimului fiscal și acordarea de facilități fiscale, pentru a continua exploatarea lor în regim economic”, a continuat Stratan.

În ceea ce privește viitorul regim de redevențe, reprezentanții industriei au avut discuții în ultimele două luni cu Ministerul Finanțelor, însă totul s-a blocat odată cu plecarea secretarului de stat responsabil de acest sector. Astfel că discuțiile vor fi reluate de la zero cu noul Guvern, urmând ca viitorul cadru fiscal să poată fi aplicat cel mai devreme la 1 ianuarie 2018.

“Soluția este să așteptăm alegerile, iar procesul va fi reinițiat la începutul anului 2017, cu finalizare la mijlocul anului sau spre finalul anului 2017”, a precizat Stratan.

El a mai spus că este necesară și reformarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), în sensul angajării mai multor specialiști, al creării unei baze de date digitale și a desecretizării nivelului resurselor care există în subsolul românesc.

Oficialul ROPEPCA a vorbit și despre importurile mari de gaze din această perioadă, care au crescut cu 400% față de anul trecut, întrucât gazele de import au devenit mai ieftine.

“Costul de producție în România este destul de mare, undeva între 16 și 18 dolari pe baril la țiței, deci nu putem scădea prețul final. În același timp, să nu uităm că Gazprom produce o cantitate egală cu întreaga producție a României de țiței și gaze în maximum zece sonde din Siberia, deci costurile de operare pot fi ținute sub control”, a arătat Stratan citat de Agerpres.

 

15 COMMENTS

  1. vrei … un anonymous calare dupa tine … sfat schimbatzi hostul de cacat
    Reply from 37.251.149.61: bytes=32 time=7ms TTL=54
    Reply from 37.251.149.61: bytes=32 time=7ms TTL=54
    Reply from 37.251.149.61: bytes=32 time=7ms TTL=54

  2. Cu ceva timp în urmă(cred că e 1-2 ani) am scris întrun comentariu:**toate vor mai rezista până în 2021, ca după acest an fiecare, care mai poate sau are unde îşi caută pribegia. Până în 2022-2023 deja sunt toate distruse de la patria mamă până inclusiv viaţa omului şi am mai scris ceva despre înţelegerile din 1999-2000 cu ţara asta şi poporul vândute pe nimic(s-au pus bazele atunci)**! De ceva timp se fac toate pe faţă, şi chiar dacă iniţial nu sunt la vedere sau ştiute, suntem puşi în faţa faptului împlinit! Poate erau un război crunt dacă românii ieşeau în stradă ca în Ukraina sau alte ţări unde violenţa a atins cote alarmante şi nimeni nu a fost judecat şi pedepsit pentru genocid, românul a fost ţinut prin lege în sărăcie îngrozitoare doar pentru a nu avea mijloace de deplasare pentru a se răzvrăti sau să iasă în stradă în oraşele mari ca Bucureşti! La noi genocidul şi infracţiunile sunt la ele acasă şi se urlă în gura mare doar ca să atragă fonduri, laudaţio şi pentru teroare dar nu unde trebuie!
    Vedeţi că nici politicienii nu mai organizează mitinguri? Ceva nu se leagă şi ceva este ascuns ! Cu sinceritate vă spun că nimic nu e în regulă cu viitorul acestei ţări şi popor! Un stat suveran şi un stat care-şi respectă cetăţenii, nu construieşte şi nu menţine mafia infracţiunilor şi escrocheriile perin lege! Cum poate fi numit statul român în această democraţie intenţionat prost implementată?
    Nu e pesimism, e realitate!

  3. Waw! Hora incompetenţilor la microfoaneeee!!!
    Uitaţi-vă lacum îşi schimonosesc faţa şi vă convingeţi de ”deschidem uşa să încurcăm protestele şi apoi o închidem la loc” limba n-are oaseeee!
    Este după modelul shengen…la ”pooolivară”
    🙂 🙂 Iar cu gogoaşe pulsate şi seci de lungă durată pe stomacul plin cu gem…de foame ? ** Previziuni optimiste pentru România: ”Cred că vom intra foarte curând cu frontierele aeriene în spaţiul Schengen”**
    Să fim serioşi!
    Hai să spunem adevărul şi să nu mai minţim populaţia! Da?
    🙂 🙂 ordonanţa adoptată cu detalii va fi publicată pe site-ul…în seara asta ca să vadă transportatorii! Ce să vadă transportatorii bre? Şi dacă nu pot deschide materialul sau nu au ochelarii la ei să citească, ce fac???
    Că aţi scris ceva pe care nu puneţi în practică deîndată?
    Dar la ce oră bre???
    Ce zice madam de la mediu? Că a aprobat fonduri de la UE pentru îmbunătăţirea caselor/proprietăţilor doar la cei care au spaţiu locativ mai mare de 50 mp spatiu locuibil(sub picioare)?
    Dar ceilalţi care au sub 50 mp spatiu locuibil ce fac? Doar statul a construit locuinţe prevăzute cu până la 50 mp locuibil !
    Nu cumva e discriminare prin lege sau ordonanţă???

  4. no problem.trecem pe energie electrica ce provine din multiple surse(hidro,eoliana,solara,nucleara)si gata.eu de 5 ani fac manevra asta si nu duc dorul gazului sau hidrocarburilor. iar la munca si in drumetii cu bicla electrica (e asa misto sa nu platesti impozit,rovigneta,rca).fac si economii substantiale si mult sport.mai ales ca in romania cam 60% din total energie electrica este obtinuta din surse regenerabile.

  5. Cam dubios acest Stratan. Sint curios cine / ce e in spatele lui, ca vad ca jongleaza cu idei extrem de delicate:
    “acordarea de facilități fiscale”, “viitorul regim de redevențe”,
    “reformarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), în sensul angajării mai multor specialiști, al creării unei baze de date digitale și a desecretizării nivelului resurselor care există în subsolul românesc”. As fi extrem de curios sa stiu ce informari a facut SIE (daca a facut) despre el!

  6. Ca sa vezi! Clubul de la Roma. 1972. Raportul Limitele Creșterii. Rezervele mondiale de petrol se vor epuiza in urmatorii ani. Nu s-au epuizat.

  7. Radu, ”trepidatul scuipăcios” de la PSD invitat în platou, ori habar nu are care e situaţia PSD-ului în ţară ori o face pe ”prostu” şi se plânge aiurea încât nimeni nu-l crede! În majoritatea posturilor au rămas PSD-iştii în funcţii în baza înţelegerii politice cu ceilalţi de la partide! Veţi găsi pe liste ghiveciul politic: amestecătură de numiţi din fiecare partid pe lista unui partid, exemplu: pe lista PSD vom găsi ”momâi” şi de la celelalte partide cum la fel se va întâmpla la PNL sau celelalte! Toţi schiaună victimizându-se dar au înţelegeri pe ascuns! Ştiu ce zic! Să nu mai scuipe în jur acel PSD-ist din platou că aberează!

  8. surpriza emisiunii e ca petrolul asta se reface, apare din nou:
    http://www.rense.com/general63/refil.htm
    http://oilprice.com/Energy/Energy-General/Are-Oil-Wells-Recharging-Themselves.html
    http://www.nytimes.com/1995/09/26/science/geochemist-says-oil-fieldsmay-be-refilled-naturally.html?pagewanted=all
    asa ca sperietoarea cu “se termina”, auzita prima data prin anii 70, o fi buna doar pentru guvernele nefericite ca si sumele furate populatiei prin accizele lor la carburanti scad odata cu pretul benzinei si al gazului.
    Unde mai pui ca viitorul e majoritar electric, nu majoritar bazat pe petrol si gaz ca in ultima suta de ani. Asa ca zicerea omului e doar lobby ca sa le scada lor costul de productie si sa creasca profitul.

  9. Compania americană ExxonMobil a descoperit în România resurse uriaşe de ţiţei şi gaze, a declarat Nicholas Taubman, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti în perioada 2005-2008.
    Acesta a spus că zone despre care se credea că sunt epuizate, precum cele de la Ploieşti, deţin cantităţi de ţiţei şi gaze mai mari decât tot ce a extras România până acum.
    România are resurse majore de ţiţei şi gaze, iar asta în câmpuri despre care se credea că sunt epuizate, arată diplomatul american Nicholas Taubman, prezent la Bucureşti pentru a participa la cea de-a treia ediţie Bucharest Forum, organizată de Institutul Aspen România.
    Moştenirea României pentru următorii 100 de ani se află sub picioarele voastre. Spre exemplu, câmpurile gazeifere din Ploieşti, despre care se credea că au fost epuizate din cauza exploatării lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au încă mai mult ţiţei şi gaze decât volumul total pe care l-aţi extras în ultima sută de ani. Apoi, un alt exemplu bun este că sub platforma continentală a României din Marea Neagră se găsesc aproximativ – şi este o estimare precaută – 25.000 de miliarde de picioare cubice de gaze.
    Sunt oportunităţi la dispoziţia României, nimeni nu v-o poate lua, este responsabilitatea ţării să urmărească administrarea acestor resurse şi exploatarea lor corectă din punct de vedere al mediului înconjurător. Ea poate rămâne în mediul privat, însă trebuie să vă asiguraţi că guvernul are putere de supraveghere. Capitaliştii uită uneori să facă lucrul bun, în interesul de a-şi maximiza profitul. Supravegherea din partea Guvernului este foarte importantă.
    sursa : gandeste.org

    Romania Libera : 11. ian. 2015: Petrom a anunțat că a găsit un zăcământ important de petrol și gaze în județul Buzău, compania declarând că este vorba despre “cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani în zona Munteniei”.
    Tabloul de azi:
    Romania jefuita. Gazele din Marea Neagra -gazele romanesti sunt foarte ieftine. Comisoanele sunt uriase.
    Romanii importa gaze de 3 ori mai scumpe.
    Norvegia, TARA! care a stiut sa-si exploateze resursele in beneficiul cetateniilor, noi traim ca in Africa din cauza unor politicieni corupti care si-au vandut demult tara.
    Sistematic, toate partidele care au fost la putere au vandut bucata cu bucata Romania, PE NIMIC!.
    Accesul la resursele vitale ale tarii- dat petrolul pe nimic, gazul pe nimic, au oferit strainilor tot ce inseamna energie.
    Romania putea fi o mare PUTERE ENERGETICA= independenta energetica, cu o conditie daca erau bagati la zdup toti tradatorii!

  10. Poate ar trebui intrebati expertii din vremurile apuse, aveau “situatii” si strategii elaborate, precize si documentate in amanunt. Ei cu certitudine ar putea raspunde acestei intrebari privitor la independenta energetica a Romaniei. Poate-mi spune cineva cate dintre acestea mai apartin statului roman ? Sa nu ne mai mire faptul ca acestea se vor termina ceva mai repede decat este preconizat. Pe vremuri exista politica, sanatoasa, de a procura materii prime la pret rezonabil iar, cele autohtone sa fie prezervate pentru alte vremuri sau generatii viitoare, mai ales ca acestea nu sunt inepuizabile. Pe mine nu ma mai sperie nimic, doar lipsa de profesionalism, rea credinta a celor de azi care au “expertiza” si MBI-uri una peste alta, in schimb nu leaga nimic, doar o obedienta iesita din comun pentru sefii lor de “afara”.

Leave a Reply to Dan RouaCancel reply