Ministerul Justiţiei transmite, luni după-amiază, că “nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală”, susţinând că în prezent centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la aceste acte normative. Anunţul este făcut la câteva ore după ce ministrul Justiţiei, Florin Iordache, spunea că MJ eleborează un nou proiect de lege pentru modificarea codurilor penale, care va fi pus în dezbatere luni şi va rămâne în consultare publică 30 de zile.

La scurt timp de la anunţul Ministerului Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a primit, luni, de la acest minister proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale, pentru avizare.

News.ro : UPDATE 14:27: CSM anunţă că a primit de la Ministerul Justiţiei pentru avizare proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a primit, luni, de la Ministerul Justiţiei proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale şi că urmează să stabilească data la care va fi luat în discuţie pentru avizare.

“Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea codurilor penale a fost trimis azi de Ministerul Justiţiei la CSM pentru avizare”, potrivit reprezentanţilor Consiliului.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea OUG 13/2017, trimis tot luni de Ministerul Justiţiei pentru avizare, va fi discutat marţi în şedinţa plenului.

Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a plenului CSM se află şi solicitarea Ministerului Justiţiei privind avizarea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru abrogarea OUG 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal şi a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Solicitarea de avizare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru abrogarea OUG 13/2017 a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei duminică 5 februarie, în ziua în care OUG 13 a fost abrogată de Guvern.

În solicitarea trimisă CSM, semnată de Florin Iordache, numărul legii privind Codul penal este scris greşit, repectiv “Legea 268/2009”.

Ministerul Justiţiei a transmis, luni după-amiază, două comunicate de presă. În primul dintre ele se menţiona că MJ “nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală” şi că în prezent ministerul centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la aceste acte normative. În documentul ataşat acestui comunicat, însă, document datat 6 februarie, se menţiona doar că MJ centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la aceste acte normative. Ulterior, MJ a transmis un alt comunicat de presă, în care şi în documentul ataşat se menţiona că MJ “nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală” şi că în prezent centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la aceste acte normative.

 

28 COMMENTS

  1. Figura lui Iordache imi aduce aminte de Postelnicu.Oare l-au clonat la revolutie si nu ne-au spus?Gata valiza Florine?Zii si lui Sorin,Liviu si Calin sa se grabeasca un pic, se lasa frig afara.

    • Auzi, dar figura lui Gușet – propunerea lui Ciolos ca ministra la Justitie (prietena aia a securistei Macovei, atunci nu ati iesit in strada – normal!!), dar figurile lui Basescu, EBA, Videanu, Udrea, Blaga, Igas (branconaj), Boc (micul boc), Gheorghe Pogea ministrul de finante al lui Boc, ala care fusese contabil la firma Marmosin a lui Videanu etc., ia zi tu de ce iti aduc tie aminte fetele tuturor astora?

      P.S. Dar fața lui Raluca Țuikar si a lui Plicusor Ban (un ventriloc), ia zi ce iti inspira tie in inteligenta ta suprema sau superioara, cum vrei sa-i spui?! Ia baga!

      P.S. Astept raspunsul tau competent!

      • ce guset frate? ai uitat de zana zorilor macovei sau madam pruna care arata de ziceai ca isi spala parul odata pe an? sau de turcana care inainte sa se tuneze arata ca dracu’?

        • Hai ca daca tot ne dau dracu fariseii pentru ca le spunem adevarul si fix ce nu vor sa se-auda, si am dat-o in can-can, sa ne dea macar pana fac spume la gura: asta dupa ce s-a botoxat si s-a siliconat la fata arata horror, mai rau ca inainte asa teapana de nu i se mai misca niciun muschi pe fata, de zici ca e o… pancarta. #strategiepolitica? :p

      • Cei enumerati de tine(adaug Bica,Adamescu) sunt compatimiti de A3 in ultimul timp nu de cei din piata, sau nu se observa de la atata trolling.Hmmm oare de ce? Cum se apara ei unii pe altii si sunt cu totii oameni cinstiti victimele sistemelor, oculte,binoame,establishment-uri, sorosisti.Mai pe intelesul tau e ca eu nu sustin un partid asa cum faci tu sau crezi, dar nici nu pot accepta oameni imbogatiti peste noapte sa guverneze tara sa ne spuna ca ei sunt victimele binomului cand ei au fost prinsi cu mana in buzunarul meu.Keep going and keep trolling , you are only lying to yourself.

        • doi basisti infecti : bica si adamescu, unul viu, altul mort. chiar si basistii infecti au insa drepturi. ce-s alea drepturi? o sa aflati si voi, candva, cand veti pune mina pe carte

          • Dar nu mai mai multe drepturi ca oamenii cinstiti fara caziere care muncesc pe 1000ron , nu mai multe drepturi ca bolnavii care dorm pe holurile spitalelor,si nu mai multe ca si copiii care cad in wc-urile din fundul gradinii scolilor inecandu-se cu fecale!

          • Mr Tudor-doar sa-ti spun, ca suntem din aceeasi generatie, numai ca eu mi-am trait 3/4 din viata intr-o tara unde drepturile omului sunt recunoscute si respectate de autoritati si foarte bine stiute de populatie.
            Diferenta e ca aici nu se gratiaza infractori doar pentru ca nu au drepturi in inchisori si nici nu se pune in dezbatere publica subiectul doar ptr ca e politicianul cutare pe cale sa ajunga la inchisoare.
            Oricum prioritatile Romaniei sunt OUG13 in rest mai avem de schimbat vreo doua becuri in Teleorman si tara arata la fel de bine ca pe timpul lui Moromete.
            De pus mana pe carte , nu mai pun de cand cu Kindle-ul dar nici nu sunt investigator politic cu licenta in medicina pediatrica si imi dau cu parerea in notiuni de drept sau practici judiciare.Stii la cine ma refer.
            You get justice in the next world, in this world you have the law.

          • “Piața Victoriei s-a transformat. Nu mai avem de-a face, în mod evident, cu o demonstrație pentru anularea unei amărâte de ordonanțe de urgență. Nicidecum. Numai cine suferă de orbul găinii nu observă că lovitura de stat în plină desfășurare a atins unul dintre punctele culminante. Euromaidanul. O uriașă masă de manevră pregătită pentru asaltul final. Pentru dărâmarea Guvernului.

            Avem aproape toate caracteristicile Euromaidanului experimentat cu succes la Kiev și care a dus practic la dezmembrarea Ucrainei, cu acordul tacit al întregii lumi. Dezmembrarea României pare a fi încă departe. Deși un partid politic, UDMR, care face parte din Parlament și susține coaliția majoritară, proclamă explicit că obiectivul lui este ruperea Ardealului de România. Lipsesc încă spitalele de campanie și cantinele. În rest, sunt prezente, în Piața Victoriei, toate ingredientele Euromaidanului.

            O mișcare de protest are un scop explicit. Scopul explicit al protestelor de la București și din multe localități ale țării era retragerea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență, despre care unii români au crezut că atacă statul de drept. Ordonanța de urgență a fost retrasă, iar demonstrațiile, în loc să înceteze, au luat amploare. Atunci când e depășită o masă critică, este inevitabil să aibă loc tulburări cu caracter violent, iar implozia statului e garantată. Ne aflăm în acest moment.

            Dacă se va dovedi vreodată implicarea, în manifestații, a Serviciului Român de Informații, atunci va deveni evident că avem de-a face, în România anului 2017, cu un act de înaltă trădare. Dirijat de însuși șeful statului. La numai două luni după ce acesta a pierdut alegerile. Dar până atunci, până când, Doamne ferește, va fi prea târziu, nu putem să nu observăm câteva caracteristici ale Euromaidanului de la București, multiplicat în principalele orașe ale țării.

            1. Demonstrațiile vin pe fondul unei profunde frustrări a celor care au pierdut alegerile: președinte, partide politice, părți consistente ale “sistemului”, ONG-uri afiliate și, cu certitudine, corporații și multinaționale speriate de perspectiva de a plăti impozit pentru profit în țara în care realizează profitul și un salariu minim decent. Evident, aici, apar și interesele unor forțe străine României, pentru care fragilizarea acestui stat face parte din obiectivele strategice.
            2. Demonstrațiile sunt, în mod cert, organizate de partidele din opoziție, prezente masiv prin reprezentanți și membri, de președintele statului și, în mod incert, până la probă contrarie, de către Serviciul Român de Informații.
            3. Demonstrațiile sunt astfel planificate, încât să atingă o cotă maximă în momentul oportun, cel în care Guvernul poate fi efectiv răsturnat.
            4. Ținta arhitecților interni ai tulburărilor este răsturnarea scorului alegerilor și numirea unui Guvern marionetă, în timp ce ținta complicilor externi este vulnerabilizarea statului român.
            Dacă nu ajunge, în zilele următoare vom avea și argumente suplimentare.”

    • Eu cand v-am spus ca oamenii astia nu sunt normali si ca singurul scop al lor a fost ” liber la hotie” m-ati injurat! Trebuie protestele sa continue pana la caderea mafiotilor. Lipsa de incredere este totala! Jos Guvernul Grindeanu!

  2. D-le,

    Sincer, eu nu sunt jurist, la fel cum sunt toti aia din P-ta Victoriei care stau in strada si manifesteaza! Eu zic ca trebuie intrebati si consultati aia, ca aia am vazut ca se pricep cel mai bine la din astea cu legislatiei, la drept penal, economic, administrativ, constitutional etc. Aia sunt capacitati, eu nu ma pricep!

    P.S. Sa le spuna Soros cat trebuie sa mai stea in strada si care este obiectivul final, eventual readucerea lui Coldea la SRI si reintregirea bugetului SRI-ului, ca toti eu consider ca in principal si in primul si-n primul rand despre asta e vorba. De acolo a plecat harneala. Restul cu “RAZBOI TOTAL!” este cancan. Pa, pa

  3. Florinel e ca pata pe mar.Se intinde repede si strica tot fructul.
    Sa si dea demisia .Imediat.
    Ce naiba Liviule , altul mai putin abramburit n ai gasit ?

  4. mai interesant mi se pare sa vezi pe site-ul mj ca “ministrul justitiei, raluca pruna a participat astazi 14 octombrie 2016 la jai (???). o fi iordache ministru sau tot pruna?

  5. Sunteti de accord deci cu una din cererile protestatarilor, si anume demisia lui Iordache? Unii din noi credeau ca si-a dovedit limitele inca de saptamana trecuta, dar in continuare ne uimeste.

    Dar Grindeanu, ca sef direct, in conditiile in care a fost amagit de Iordache sa aprobe ordonanta, dupa care a revenit si a zis ca de fapt nu stia ce e acolo si a mers pe mana lui, acum spune ca se gandeste ce sa faca cu Iordache cand solutia este vizibla de la un km distanta….toata astea nu denota decat nesiguranta, ambiguitate si transmit in esenta lipsa de incredere. Asta e profilul unui om pe care in vrem in fruntea executivului???

    De ce nu este in stare PSD sa numeasca un om puternic si abil in fruntea guvernului si o garnitura de ministri care sa stie pe ce lume se afla…..numai ca sa nu dea satisfactie pietei care pana la urma cere niste lucruri de bun simt? Ce are PSD-ul de castigat din a sustine in continuare un guvern care a reusit unica performanta de a scoate in strada mai multi oameni decat la revolutie?
    De ce nu se ocupa de programul de guvernare si insista in a escalada si alimenta conflicte a caror rezolvare stau in propriul pix, unde e intelepciunea si maturitatea in asta? Ce au de demonstrat in conditiile in care si-au pus in cap pana si proprii alegatori?

    • Eu sunt de acord cu demiterea lui Iordache si cu numirea in locul lui a lui Gușet, propunerea aia de ministru de Justitie facuta de Ciolos si care de fapt aia era o inginera cu care securista Macovei se ducea la plaja.

      Atunci voi, toti hipsterii astia feisbucisti “de dreapta” care luptati impotriva “coruptiei” cica, si toti tinerii “Feti-Frumosi” astia care luptati voi anti-sistem cica, atunci nu ati mai fost profund indignati si nu ati mai iesit in strada ca sa va sufocati pe-acolo de indignare ca era abuz!

      P.S. Mitingul acesta sustinut puternic de finantari sorosiste si de factiuni ale SRI-ului caruia i-a fost afectata suprematia prin demiterea lui Coldea si prin reducerea bugetului institutiei, SRI-ul vrand sa ne arate acum de ce nu este bine fara “securitate nationala”, cum ar veni. Mai sunt si alte șmenuri, bai adeptul lui “Razboi total!”? La voi totul se mai reduce si la altceva decat la un meci Steaua contra Dinamo? Pe bune acum! Pa, pa

    • Pesedeul ar fi in stare si are oameni pentru functia de ministru al justitoei dar trebuie o sliga perfecta pentru dracnea care sa execute tot!

  6. Cred ca in loc de o revolutie in strada ar fi nevoie de o revolutie in PSD. Imi vine greu sa cred ca un partid mare ca PSD nu are oameni mai competenti. Incepand de la Dragnea in jos ar trebui sa plece toti cei cu functii de conducere care sunt patati sau incompetenti.

    • Banii sunt la Dragnea, respectiv la Servil la Dezvoltare si la viitorul Fond Suveran de Investiitii care nimeni nu stie cum va functiona.

      PSDistii n-au curaj, asteapta cum a asteptat Dragnea in cazul lui Ponta sa cada prin DNA.

  7. 🙂 🙂 ce justiţie!
    🙂 🙂 strada e justiţia tip ”macovei-pnl-bălbâitul + alţii!
    cine îndură?

  8. apropo de nea ăsta de la justiţie, cred că am scris de el că va face prostii şi va fi eliminat. am scris despre majoritatea numiţilor bazându-mă pe codul secret al vieţii/numerologie, pentru grindeanu am păstrat secretul doar pentru mine!

  9. De ce e incredibil? Aveati alte asteptari de la nenea asta? Sunt inca uimit ca n-a fost dat jos. Pare-se ca PSD-ului ii place sa-si puna singur piedica

  10. primul nume care a ingropat PSD zilele astea este Iordache. Nu pare a sti pe ce lume traieste, nu pare a conduce nimic, mai e si prost si cind vorbeste prapad face…
    Nu pot pricepe de ce nu este demis deja.
    Nu ca ar fi singurul vinovat, dar deja de multa vreme face mult mai mult decit bine; de fapt, bine nu a facut nimic niciodata…

  11. Ciordache este pus ca marioneta asta e clar si se stie si faptul ca Dracnea este cel care ii conduce pe majoritatea dar cineva este si in spatele lui, cineva care il sustine, cineva pro rus cu siguranta…

Leave a Reply to thCancel reply