Experimentatul jurnalist Dan Constantin, senior editor la Jurnalul national, expune o ipoteza cat se poate de justificata. Ma intreb daca n-ar fi trebuit ca faimoasele institutii ale statului sa se intrebe ce cauta niste penali intr-o casa goala obtinuta prin trafic de influenta… Si de ce a pastrat-o Basescu desi are o vila imensa de la stat in cartierul lui Ceausescu.

CASA CONSPIRATIVA BASESCU

Dan Constantin

dan-constatin-jurnalul_square-largeMihăileanu a fost ziarist. A fost asasinat de terorişti bulgari în 1900 pentru convingerile exprimate în scris. Bucureştiul l-a onorat dând numele de Mihăileanu unei străzi. Când şi-a dat singur casa din Mihăileanu, Băsescu habar nu avea de istoria locului. Cred că nu o ştie nici acum. Ar fi cel puţin mai respectuos cu meseria de ziarist şi mai atent cu evenimentele care se petrec pe scena casei luate cu japca, devenite subiect de jurisprudenţă locativo-penală. Casa din Mihăileanu nr. 2 continuă să adauge noi file la dosarul suspiciunilor. De ce ţine Băsescu ditamai apartamentul neocupat? Doar să fie un pretext pentru a convige SPP-ul că nu este o locuinţă sigură? Ca bărbatul zburdalnic, să-şi ţină Băsescu Traian casa din buricul târgului pe post de hogeac? La vârsta pleşuviei, cu o familie trainică şi prietena aflată în nevoie de protecţie în faţa procurorilor, vârtejul sentimentelor “marca Nichita”, nu-l mai prind pe bunicul marinar. Aşadar şi această ipoteză cade. Rămâne întrebarea- la ce-i trebuie căsoiul.? În urmă cu mai mulţi ani, a declarat că acolo îşi ţine rufele murdare. Explicaţia a fost luată în râs, dar ţinând seama de trecutul securist al proprietarului, ar merita reevaluată. În fond, de mic a fost obişnuit cu casele conspirative, a trăit sub duble funcţii, şi-a turnat nu doar în pahar, ci mai ales colegii. De ce să nu-şi prelungească tinereţea şi anii de bravură de la Anvers cu un domiciliu în care să se ascundă secretele lui Băsescu Traian. Vine Oana Mizil în ceas de seară cu mesaje de la soţul îndelung arestat. Se perindă prin zonă Udrea şi umbra lui Cocos. Câte alte rufe murdare o mai avea ascunse de ochii lumii Băsescu în casa devenită conspirativă din Mihăileanu nr.2?

http://jurnalul.ro/editorial/casa-conspirativa-basescu-698223.html

13 COMMENTS

    • Traian Basescu este un erou in ilegalitate!

      Sigur ca e conspirativa, acolo eroul Basescu lupta impotriva sistemului TICALOS pe care chiar el l-a creat pas cu pas! Lupta sa o salveze pe Elena si Alina.
      Va dati seama daca nenorocitii aia de Hitler si Stalin ar fi avut tupeul genial al lui bass si intr-o zi ar fi denuntat regimul nazist, respectiv communist !!! Dar n-au mai apucat.
      In schimb uite ca bass are timpul necesar si cu ajutorul cetatenilor paote ajunge iar primar si poate chiar presedinte ca oricum gaseste el ceva in lege : “Dom’le spune ca maxim doua mandate dar nu spune clar ca n-ai voie al treilea. Pai si daca nu-l termin pe al treilea ca demisionez cu o zi inainte se cheama ca au fost doar doua”
      Si pe urma ies intelectualii aia “ceilalati” si ala care a scris cartea aia cu de ce suntem altfel si zic ca dom’le “Presedintele a jucat la limita constitutiei “

  1. Nooooooooo domne…. Cum sa fie casa cospirativa?
    E spatiul lui de lucru… Ala care nu incaput in vila din Primaverii pentru ca a fost prim-ministrul Ponta om rau si ranchiunos si nu i-a dat o casa suficient de mare, pe masura marentiei prezindentiale dupa 10 ani de glorie, care sa poata cuprinde si cabinetul de lucru.

    Ramane intrebarea “Nu deranjeaza vecinii?” Cele noua familii din “bloc”. Pentru ca in zilele cand freca pe toata lumea cu alegerea casei post-prezidentiale, dl Bas asa ne-a spus – ca acolo este un bloc, nu o vila, in care mai stau alte noua familii, pe care le-ar deranja prezenta prea numeroasa a SPP-ului.
    Dar prezenta prea numeroasa a mafiotilor puscariabili si a spp-istilor nu deranjeaza?
    Cine tine loc de parcare pentru Elena, Oana etc.? Spp-istul de serviciu?
    Tare, tare… Iaca unde se duc banii din taxele noastre.

  2. Cand a obtinut casa prin trafic de influienta? Cine spune asta? Caracterul de penal cui il atributi? Lui Basescu si Oanei Mizil? Nici unul nu este urmarit penal! Daca la antena3 au fost invitati atatia oameni care fie ca sunt la puscarie fie au iesit din puscarie atunci sa facem si noi analogii aiurea? Nu stiu ce se intampla ca-i faceti publicitate excesiva lui Basescu ori fara el nu ati reusi sa faceti emisiuni si sa existati. Traiti intr-o simbioza suspecta cu dictatorul! Basescu, Basescu si iar Basescu!

        • @Carmen
          De regula dictatorii (si vad ca si tu il numesti dictator pe basescu) incalca legea. Asa ajung ei dictatori incalcand sistematic legea in actiunea lor de anihilare a institutiilor statului si asa isi continua activitatea incalcand constitutia in cazul in care nu o anuleaza pur simplu abuziv.

          Deci dictator=proces=puscarie
          Asta in tari democratice care se elibereaza de ei.

          • Tu nu ai prins timpul dictatorului Ceausescu…asa ca habar nu ai ce inseamna dictatura dar nici nu intelegi sensul cuvantului dictatura sau dictator. Am fost ironica cand l-am facut dictator deoarece vi se insufla niste cuvinte pompoase ca manipulare iar voi puneti boticul

  3. Cred ca Basescu nu i-ar spune vilei din Mihaileanu “casa conspirativa” ci “birou” , un spatiu pe care l-a cerut, cu insistenta, de cand a plecat de la Cotroceni si pe care, din simpla neintelegere, guvernul s-a straduit sa i-l ofere sub forma de metri patrati in plus la locuintele propuse cu ocazia retragerii din functie. Si da, Basescu tanjeste mereu dupa era cand Securitatea era un organ legitim, cu birouri si personal administrativ inscris in statele de plata (beciurile erau totdeauna in alta parte, ca si casele conspirative, folosite de alte ramuri ale institutiei, cele “senioriale” cum ar zice dl Savu) in consecinta nu poate agrea o solutie de compromis de genul: fa-ti un spatiu de lucru la tine acasa, ca universitarii sau alti specialisti care nu se opresc niciodata din lucru, nici macar in spatiul familial. Neputandu-se intelege cu prostii din ziua de azi, bietul Basescu s-a hotarat sa reinventeze vremurile bune ale Securitatii pe barba lui (chelia nu cred sa se extinda la pilozitatile faciale), cu sau fara sa stie istoria casei sau a strazii in care si-a instalat biroul. Daca o stie, cu-atat mai mare ii va fi fiind satisfactia de a poseda un asemenea loc, de-a face din acesta un spatiu de nimicit libertatea, de expresie in cazul de fatza.
    Multumiri dlui Constantin pentru povestea legata de casa din Mihaileanu, n-o stiam si-mi pare bine ca am aflat-o cu toate semnificatiile ei.

  4. :)cuibuşor de nebunii! Chiar: în Constituţie scrie să i se pună la dispoziţie o casă sau o vilă? :)vila aici pe lumea asta şi casa sub pămînt?:)

  5. Acest domn Basescu din plictiseasca sau din alte ratiuni a inceput sa tulbure scena politica si se pare ca nimeni n-are curajul sa-l trimita la …plimbare/pensie.Dar asa se intampla ca urmare a sprijinului nesperat pe care l-a primit de la ..PONTA prin cele 2 actiuni ale sale:1.PACTUL DE COOABITARE si 2.Sprijin pentru eliminarea lui Antonescu.
    Se stie ca Antonescu a fost cel mai redutabil adversar politic al lui Basescu(astazi vedem ca niciun politician cu notoritate n-are curajul sa-l puna la punct pe basescu).

Leave a Reply to AnonimulCancel reply