Preşedintele Klaus Iohannis spune că, dacă criza din Grecia va continua, vor fi afectate şi România, şi Uniunea Europeană, şi NATO, adăugând că nu crede că ”cineva este atât de naiv încât să creadă că ieşirea Greciei din zona euro nu ar afecta pe toată lumea”.

”În ceea ce priveşte Grecia, nu trebuie să ne facem niciun fel de iluzie, dacă criza continuă şi nu se găseşte o soluţie, atunci situaţia dificilă în care va intra Grecia ne va afecta pe toţi. Şi pe noi România, şi pe noi Uniunea Europeană, şi pe noi NATO. Sigur, în grade diferite, dar nu cred că cineva este atât de naiv încât să creadă că ieşirea Greciei din zona euro, de exemplu, nu ar afecta pe toată lumea. Din acest motiv, cred că este foarte important să se caute în continuare căi pentru a atenua criza şi pentru a găsi soluţii de ieşire din criză”, a spus Iohannis, joi, în conferinţa de presă susţinută la finalul întrevederii cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

9 COMMENTS

  1. Oare s-a hotarat deja iesirea Greciei din zona euro ? Ori dl. Iohannis stie ceva si noi inca nu stim ?
    Nu cred ca totusi se va intampla aceasta, ori daca se va intampla cineva se joaca cu focul, face experimente de genul “primavara araba” care s-a dovedit un mare fiasco.
    Vreau sa spun ca daca se va intampla ca elenii sa iasa din zona euro cei mai afectati vor fi cei din UE, in primul rand greii apoi prin ricoseu vom avea si noi repercursiuni. Criza pentru a nu stiu cata oara este provocata nu este bine ca lucrurile sa fie impinse asa de departe si de data aceasta papusarii ar putea scapa lucrurile de sub control. Nu este intamplatoare dislocarea celor 2 comandamente la Bucuresti, numirea noului director SIE si altele si altele.

    • Nu stiu de unde ai dedus tu din declaratia lui Iohannis ca ar stis au banui ceva despre iesirea Greciei din UE dar ma rog, poti pricepe ce vrei ca e democratie. Dar am si eu intrebare pentru matale lasand la o parte discursurile oficiale care sunt toate cam la fel. Asa ca privitor si arbitru obiectiv ce crezi ca ar fi mai tragic pentru UE si chiar pentru Euro? Iesirea Greciei din zona euro sau a UK in urma referendumului ce se va tine in 2016? Daca nu stiai pot sa te asigur ca una dintre nemultumirile britanicilor pentru organizarea acestui referendum este si ajutorul acordat systematic unor tari, mai ales Grecia, care nu fac absolut nimic si nici nu returneaza nimic. Cu alte cuvinte nu mai vor sa munceasca nici ei nu doar nemtii pentru altii. Si chiar daca nu sunt in zona Euro sunt totusi printer principalii contributori si platitori, adica pe locul 2, atat la fondurile UE cat si la Banca europeana Centrala adica la aia de pompeaza bani in Grecia iar acum grecii nu mai vor sa ii dea inapoi. Ba mai mult, au si nesimtirea sa mai ceara altii dar sa se stearga ce au luat pana acum. Am curaj sa pun pariu ca ramanerea Greciei in UE punand tot ei conditii va genera mai mare deranj decat iesirea ei si va insemna un vot masiv la anul pentru iesirea UK din UE. Atunci sa vezi probleme!

      • Nu stiu de unde ai dedus tu ca bancile “pompeaza”bani, cumva pe gratis, ajutoare nerambursabile. De dobanda ai auzit “istetule”. I-au imprumutat pe Greci pentru dobanda si pentru profitul bancii, nu de dragul lor. Asa cum procedeaza bancile din Romania, confiscand proprietatile datornicilor, asa au vrut sa faca si cu grecii, sa le ia insulele. Nu au reusit si au luat-o in mana, ghinion! Daca Anglia nu este in zona euro, pastrandu-şi lira lor, asta nu-i afecteaza, nici pe nemti, nici pe englezi, nici pe altii, dar daca Grecia iese – cutremur! Desteptule, englezii fac referendum ca sa intre, grecii ca sa iasa, observi nuanta? Ambele aleg vointa poporului, nu sa stea capra in fata nemtilor! Daca vor in zona euro bine, daca nu iar bine. Ce mare afectiune ar fi pentru romani, ei cumparand euro si acum si dupa. Se simte afectat neamtul tau, dar pentru nemtii lui, nu pentru romani. Fugi daici cu gogorita ca sperii copiii!

  2. Presedintele stie ca vor fi continuate negocierile cu Grecia, cum este rational sa se intimple trebuind sa urmeze si revizuiri ale politicii “marilor” din UE si “troicii” . “Greselile Greciei” trebuiau prevenite si stopate daca prevenirea n-ar fi rodit.Nu asa s-a intimplat. Efectiv pare ca unii sunt impinsi in gropa deliberat, doar ca suntem in situatia din parabola orbilor.Speram ca Domnul Presedinte sa “apere si pazeasca” Romania de asemenea evolutii si sa poatqa bara felul in care “cel viclean” si nesatul de arginti actioneaza.

  3. Dacă o fi s-o tragem, fie şi indirect, o vom trăi şi pe asta. Ar trebui să nu-şi mai dea cu părerea acest individ!

      • De-abia aștept ca președintele tău cu guvernul lui să radă pensiile părinților tăi sau să vină cu o – citat din javra de la CNA care amenda abuziv pe Antena 3 – “manțocărie” de genul acelui CAS de 5.5% născocit de Băsecu, Boc și PDL în 2010.
        .
        În rest, sictir ție, lui Mihail, JFM și tuturor retardaților care l-au votat pe unul care, doar pentru că așa a zis el, trebuie să fie crezut că e “anticomunist privat” și care, după ce a fost ales de ei, a fost în “vizită” la CNSAS ca să-și citească dosarul de anticomunist urmărit și persecutat de comuniști – deci dosar de inamic al comuniștilor – dar pe care a… ăăă… uitat să îl arate celor 6 milioane de votanți dragi ai săi, așa cum nici Băsescu nu le-a arătat dosarul său de anticomunist, dar știa să zică non-stop de alții – PSD – că sunt comuniști.
        .
        Deci, sictir!

      • Tii cu ursu’! O fi individul presedintele vostru, nu ca-mi pasa – nu l-am votat eu – dar nu-l juca in public, tine-l acasa, in lant! Asa a fost si cu Basescu, cu criza indusa de aceiasi UE, motiv sa ne taie salariile pensiile, etc. Se pare ca si neamtu’ tau isi netezeste…asternutu’ tavalit de Basescu. Ti se pare ca acum tu esti in UE, cu salariul de cacat in lei, pensii mizere, alocatii pentru copii penibile, iar majoritatea facturilor la utilitaţi emise-n euro!? “Daca o fi s-o tragem noi”, vorba lui parere, n-ar fi mai bine sa “v-o tragem voua si al vostrului individ”!? Poti explica “dreptatea de data asta…”. Stii ce salarii, pensii, alocatii, au grecii, in euro, nu in drahme, ca tine-n lei!? Te iei dupa boul de Mihail care nu stie de capul lui

Leave a Reply to OctavianCancel reply