Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu direcție către PSD și Liviu Dragnea. Iohannis a reiterat faptul că nu-și dorește un premier cu probleme penale și a dat ca exemplu un paznic care dorește să se angajeze și care nu o poate face, dacă are probleme penale, în context explicând că este de neconceput să dai țara pe mâna unui om cu cazier.

””Nu am făcut un portret robot, eu am enunţat şi cred că am făcut-o într-un mod destul de clar şi ferm câteva condiţii pe care le pun eu atunci când se va discuta despre prim-ministru după alegeri. Haideţi să luăm de exemplu chestiunea penală. Cu toţii am citit (…) de exemplu că se fac angajări de paznici sau pentru agenţi de pază cum li se spune mai nou. Iată că de fiecare dată când se angajează agenţi de pază prima condiţie este să nu aibă cazier, adică să nu fie penal. Cum ne imaginăm că ţara va fi păzită de unul cu dosar penal. Este absolut inimaginabil. Este o condiţie minimală şi nu am absolut deloc de gând să renunţ la ea. Între timp, chiar am impresia că chiar toate partidele au înţeles.

Eu am o problemă cu oameni care nu ar trebui să fie în primul rând și ei se erijează în lideri. Eu am făcut acest anunț pentru ca fiecare partid să se pregătească din timp cu candidați curați, capabili, ca să nu avem discuții după alegeri.

Eu nu caut o persoană care să îmi fie prieten, caut o persoană care să vină cu garanția partidelor că poate face un Guvern serios și dacă partidele s-au înțeles corect, atunci Parlamentul va vota acel Guvern.

Eu nu cred în Guvern de uniune națională. În anumite situații complicate geopolitic sau politic, este posibil ca o astfel de soluție să se impună, dar alegerile parlamentare sunt făcute pentru a vedea pe cine dorește electoratul să conducă țara. Regula în democrație trebuie să fie: Guvernul va fi ales de Parlament, după ce a primit votul din partea cetățenilor”, a declarat Iohannis, la Adevărul Live, citat de stiripesurse.ro.

 

30 COMMENTS

    • Condamnat politic.
      Dosar penal facut lui Dragnea pe considerente politice. De un regim securist.
      Bazat pe minciuna cu frauda la referendum. Minciuna cu 1.5 milioane de voturi fraudate la referndumul de demitere al lui basescu.
      Minciuna lansata de reprezentantul Departamentului de stat american domnul Gordon.
      Scuze pentru minciuna asta? Cineva , hello ?

  1. 🙂 🙂 cum ne imaginăm că în principalul scaun al ţării este un individ care a achiziţionat o casă prin acte cu conţinut fals? 🙂 Nu cumva e aceeaşi boală despre care tocmai tu spui?
    Ce spui bre? **Eu nu caut o persoană care să îmi fie prieten, caut o persoană care să vină cu garanția partidelor că poate face un Guvern serios și dacă partidele s-au înțeles corect, atunci Parlamentul va vota acel Guvern.**?
    Sau nu cauţi un om care să îţi facă concurenţă la acte cu conţinut fals sau unul care să te întreacă ?
    De unde ştii dumitale sau unde ţi-ai cătat dumitale de cataloghezi oamenii ca neputincioşi ? 🙂 🙂 eşti cumva un AS în toate? 🙂 🙂 hai la clasa 4-a să învăţăm, tu primul, să citim şi să vorbim cursiv limba română să înţeleagă toată populaţia din interiorul ţării ce scoţi pe gură! 🙂 🙂 Posibil ca nici tu să nu înţelegi!!
    Iar un şoc primit de la ”persoana non grata”, ambasadorul american care nu mai conteneşte cu cerinţele şi susţinerile băgându-se în problemele unui stat, să presupunem, suveran!Până când şi până unde poate merge acest individ american? Să nu păţească ocupantul român precum cel din Egipt sau Irak! Mai lipseşte impunerea când şi cum să facem sau dacă vom mai face sex !
    http://www.stiripesurse.ro/bolivia-l-a-expulzat-pe-ambasadorul-sua_1160119.html
    De ce nu se extinde această practică la nivel internaţional?
    De ce se acceptă intrarea cu bocancii în viaţa unei naţiuni?
    Ce mama dracului aţi mai semnat de acceptaţi asemenea mizerii din partea unui ”neicanimeni”?
    🙂 🙂 🙂 şi vă mai plângeţi de infractori dovediţi sau nu ori în curs de dovedire, bă infractorilor dovediţi !

    • completare: dacă te-ai cocoţat în vârful plopului habar nu ai câţi infractori sunt paznici, sau poliţişti, sau patroni, în toate domeniile! Uită-te la candidata Anastase Roberta care a minţit la numărătoarea voturilor pentru pensii live ! Ea nu intră în categoria infractori? Dar băsescu ! Şi sunt destui! Doar faci vocaliză împrăştiind ură în jur dar nu crede nimeni în vorbele vorbite de tine, bre!

    • Integri exact ca prezidelul??? Mi-e scârbă de toate zicerile lui de parvenit “meditator” pentru oile aflate la păscut pe păşunea prostiei nelimitate.

  2. Bine ca da lectii cel care a furat case si a vandut copii.
    Sunt ferm convis ca a si lovit femeia respectiva in scoala, pentru ca pare o persoana instabila.
    Daca dragnea fura milioane, probabil ca il numea consilier personal tov. jegohanis.

  3. Să înțelegem că DRAGNEA este de două ori VICTIMA DEMOCRAȚIEI: o dată fiindcă a îndemnat la vot în 2012 și acum că premierul nu va fi desemnat ca rezultat al votului la care suntem chemați în decembrie (acum suntem toți victime; nu cumva după votul din decembrie vom jura, cu mâinile pe Biblie, pe capote?).

  4. Penalii nostri sunt rai ai lor sunt scuzabili,s-a scuzat anastase care acum e cap de lista,boagiu si cati mai sunt indesati printre cei “curati “pe liste?!Cati au fost saltati,umiliti si achitati,cate dosare intoarse de judecatori!Iar cei care au furat milioane de euro scapa sau stau bine mersi!!Foloasele necuvenite din chirii e penal sau nu se pune?Actele false trimise in instanta si uzul de fals se pune sau nu se pune herr johannis si oameni cinstiti se judeca de ani pentru casa lor?Vorbaraie”slabista”!

  5. Este cineva in stare sa il faca sa priceapa pe individul asta, care pare incredibil de prost, ca:
    1. un om este nevinovat PANA CAND este condamnat definitiv de o INSTANTA?
    2. EL nu este acea instanta
    3. instanta poate aplica pedeapsa ridicarii dreptului de a fi ales; cand nu o aplica, si daca esti prost de-ti curg bale din gura tot ar trebui sa intelegi ca acel om are DREPTUL de a candida.
    4. El insusi a candidat la presedintie avand probleme penale, da? Asa ca daca avem presedinte penal, nu vad de ce nu am avea premier “penal”.

    • Dragnea este condamnat penal la 2 ani de puscarie cu suspendare pentru furt de voturi. In alte tari intra direct la puscarie si pe mai multi ani.
      Iohannis este condamnat penal la ani de puscarie?

      • Si cam cum se fura voturi? Vad ca te pricepi.
        A furat dragnea cum a furat basau?
        Sau poate a furat dragnea cum a furat jegohanis voturile din diaspora?
        Sau poate cum a blocat jegohnis votul in diaspora?
        A furat cumva dragnea voturi asa cam cum fac cei de la aep impreuna cu pdlistii, mai nou noii pdlisti?
        Stai linistit ca tot noul pdl o sa iasa la alegeri.
        Sunt convins ca basisto-johanisti din aep au ordin clar!

  6. Sa te creada fraierii. Aluzia la Dragnea este evidenta. Stim cu totii pentru ce si in ce conditii a fost condamnat si nu pentru ca este vorba de Dragnea.
    Hop si ambasadorul american ! Amestec fatis. Amestecuri fatise, tradari la fel de fatise ale unor romanasi de-ai nostri, iata de ce aproape nimic nu mai merge in tara asta. Poate inteleg si conationalii nostri de ce SUA, Germania si Franta sustin la fel de fatis PNL. Le satisfac toate ,,pohtele”. Ce fac cele trei state pentru Romania ?! Suntem o piata de desfacere si nimic mai mult. Principalii vinovati sunt politicienii si demnitarii romani de 2 bani care au condus Romania timp de 27 de ani.

  7. Ma intreb daca un “individ” dovedit in instanta ca a ciordit (n-am gasit alta rima) case de la stat facand uz de acte false ar satiface criteriile de integritate pentru functia de premier. Stiu sigur ca se califica pentru functia de presedinte.

    P.S. Presupun ca jurnalistii lui peste guvid nu s-au oboist sa puna o astfel de intrebase nici Pres. Iohanis si nici Ambs. Klemm.
    P.P.S. …si ipocrizia ucide. In rest toate bune.

  8. Dar Johannis nu are dosar pentru o casa/casele din Sibiu? Parca era suspectat si de ceva in legatura cu adoptiile de copii. S-a clarificat totul si a iesit curat?

  9. Deci vom avea guvern politic al unei majoritati reiesite in urma rezultatului votului.Singura obiectie premierul propus sa nu aiba condamnare sau urmarire penala.Atat ! E chiar atat de greu ? Sigur ca PDSR si PRM in 2003 cand au revizuit Constitutia n-au scris asta cu subiect si predicat dar nici macar ei si-au imaginat ca urmasii lor politici vor ajunge la polemica de genul “poate poporul vrea un premier condamnat,nu scrie nicaieri ca nu e legal” ! Asa gandesc azi infractorii si protectorii lor adusi in stare de delir propagandistic de simplul fapt ca li se propune un pic de ratiune,toti au devenit brusc constitutionalisti,nu mai ai loc de expertii in Constitutie Cred ca acestei tari ii lipsesc expertii in bun simt,nu cred… sunt sigur de asta.

    • Da, sigur se va “caca” pe cele ale celor care vor ca Romania sa fie
      condusa de penali.Da stiu in mintea voastra pesedista voi va considerati singuri romani, celalti nu au dreptul de a alege si de a fi reprezentati.Ia fa o mica socotela, cat din cei 18 mil.cu drept de vot
      sunteti voi daca prezenta la urne va fi in jur de 42% si psd are 36%.Stiu este greu cu matematica la pasedisti.Si acum ca sa folosesc aclas limbaj elevat ca al tau o sa-ti spun:Ati “belit-o”daca prezenta la urne va fi mai mare de 55%,o sa ranjiti fasolea 4 ani in opozitie.

      • Nu trebuie sa fii psdist ca sa vezi mizeriile si aranjamentele celor ce vor distrugerea tarii.
        Dar stai linistit, o sa platim cu totii, asa cum am platit si cu basau, macovei, ungureanu …

  10. iauzi ce ne spune intaiul falsificator al tari!!!! p’asta il cauta dna-ul la familie si el se ia de altii? ce mai face nevestica intaiului falsificator al tarii ciolanis? pardon “prima doamna” cum ii spun pupincuristii! pe cand ceva intrebari la dna sa explice cum a falsificat actele ca sa ciordeasca trei case?

  11. Opa,a aparut un nou sortiment de salam de Sibiu:salamul ghinion,are forma dar n-are continut,vorbeste dar nu spune nimic,incalca frecvent constitutia dar nu pateste nimic,asa incat v-a fi retras de pe piata dupa 11decembrie.

  12. Adevarul e ca toti sunt o apa si un pamint dar spuneti voi de cind conduc pardidele de dreapta daca cetateanul de rand a simtit ceva o imbunatatire a nivelului de trai mult hulitele partide de stinga de bine de rau au furat ca in codru nu zic nu dar mai aruncau o firimitura la salarii ba o indexare ba ceva in plus astia de ceva ani buni nimic ce a facut si mutulica de cind e presedinte NIMIC premierul minune CIOLANISESCU NIMIC …..PE VREMEA ZAMBARETULUI mai era cite o indexare la salar ACUM IOC …SA NU INTELEGETI GRESIT NU SUNT FANUL NICIUNUI partid politic daca omul de rand simte vreo imbunatatire a nivelului de trai atunci iertati comentariul

  13. Dar este imaginabil un presedinte cu dosar pentru furaciune de case? Noi cum sa ne imaginam ca tara este condusa de unul (plagiez exprimarea de neam prost a alesului) cu dosar tot penal?

  14. Instanţele braşovene au decis că actele prin care a dobândit Iohannis două case în Sibiu sunt nule, că totul s-a bazat pe falsuri.
    Asadar, rolul de lup moralist e intuil.
    Cat despre zicerile de duh….ale ambasadorului Klemm, nu am inteles bine dansul este cetatean roman sau Romania este al 51 -lea stat al Americii? Oricum Obama a spus ca a vizitat 57 de STATE ALE AMERICII https://youtu.be/EpGH02DtIws deci putem fi al 58-lea, No Problem! sa ne spuna Klemm mutam Romania in America cu locuitori cu tot, cu catel cu purcel…..
    Totusi…. ambasadorul nu ne zice nimic de Bechtel si Microsoft, oh, se face ca ploua….tabuuuuuuuu, nici despre coruptia Clintonilor si chiar din Congres, dar din sistemul justitiei si al politiei de la ei?
    Adica putem face schimb de experienta cu corupta America, asa….. de la aliati la aliati, de la corupti la corupti….
    Chiar si-a depasit atributele diplomatice cu Tupeu urat!
    Politicienii nostri tac, loviti in cap de o maciuca?, sau ling cu pofta pantofi made USA? serios sunt atat de cacaciosi? Atunci Klemm poate se se ….aia in capul lor oricand deoarece ei tac “inteligent”! ca niste tampi!
    Dorim ca ambasadorii nostri din UK si USA sa le dea indicatii pretioase alora in media lor de “top”, anume despre : alegerile de circ si scandaluri de coruptie, coruptii din toate nivele politice, traficul de influenta, deturnarile de fonduri etc…. etc….. Chiar isi inchipuie ei americanii, inclusiv Klemm ca nu stim ce si cat pute prin America? Bubuie internetul de scandaluri politice & dirty money-corruption! Sa nu ne ia de fraieri, OK? Sa-si faca Klemm ordine in yardul lor! zau PUTE INTENS A CORUPTIE de peste ocean!
    wtf! ptr. coruptia USA, sa luam pozitia de drepti si salutam cu onor! Coruptia de la ei este of course “altfel” …dupa principiul bad boys -good boys. In US desigur only good boys.
    Pentru informarea ambasadorului US, ne intreseaza din ce in ce mai putin cum se baga in seama fara sa ii ceara nimeni asta.

  15. e doar o chestiune de timp pina cind astia care legifereaza de capul lor reguli morale care se aplica doar altora vor fi condamnati penal pentru inalta tradare. La asta intra complot, incendiere, subminarea economiei nationale, trafic de influenta, etc.
    Totul e integistrat in ziua de azi, singura problema e doar daca cei care detin arhiva au vreun interes sa-i dea drumul. Nici malai mare nu va scapa… nimeni nu va scapa, in final.

  16. “Cum ne imaginăm că ţara va fi păzită de unul cu dosar penal. …. ”
    Domnule Presedinte, Dvs. sunteti deasupra legii ? Acum poate da, cand nu veti mai fi in varf va trebui sa va supuneti rigorilor acesteia.

  17. frate da cine i-a zis ca asta e propunerea PSD de o tine langa cu asta? (bine, si psd-ul alt cretin, sa stai atat sa nu anunti premierul. se pare ca n-au invatat nimic din busitura PNL de la Bucuresti din cauza balbaielii candidatului).
    in fine. acum nu-l suspectez pe Iohannis de g mult imaginatie, ca sa-si si poata el imagina ceva. la el max de imaginatie a fost sa zica ca pleaca la parinti cand a fugit la plaja, deci e pe la nivelul de teenager cu problema asta, am lamurit-o.
    Dar cum sa conduca o tara unu care e DOVEDIT ca a furat o casa cu acte FALSE???? pai simplu, ar zice el: pt ca oamenii l-au votat. eh, asa si cu primul ministru, domnu’ tare-n tenis la Miami

  18. Bai nea Ionci, du-te bre’ la oile matale la Sibiu impreuna cu Primadona…si vedeti poate mai “puneti” de-o casa, doua… Lasa-ne pe noi in pace, ca de noi au grija ungurii, americanii, rusii, jeguri de-astea, nu stiu cum sa le zic altfel…

    • Buna asta!
      Merita incadrata intr-o scrisoare deschisa catre Cotroceni.
      🙂

Leave a Reply to AnonimulCancel reply