29 August 2018 – Comunicat al Administratiei Prezidentiale

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, solicită Guvernului adoptarea de urgență a tuturor măsurilor necesare prin care să fie stopată creșterea numărului de focare de pestă porcină africană (PPA) și trage un semnal de alarmă serios asupra riscurilor majore generate de răspândirea explozivă a acestui virus.

Din cauza modului defectuos în care este gestionată această situație de criză,  Guvernul PSD i-a împins pe producătorii autohtoni în pragul falimentului.

În prezent, în România sunt peste 700 de focare, răspândite în 10 județe ale țării, inclusiv în Ilfov, iar numărul focarelor se extinde amenințător. Pesta porcină africană face ravagii în rândul crescătorilor de porcine, iar fermele mari din sud-estul țării sunt pe cale să fie practic exterminate. Se înregistrează deja pagube de zeci de milioane de euro, pierderi de mii locuri de muncă, precum și pierderea unor importante oportunități comerciale pentru România.

Vorbim aici de implicații majore pentru economia națională, deoarece virusul PPA pune în pericol toate fermele comerciale de creștere și îngrășare a porcului din România, care produc aproximativ jumătate din totalul cărnii de porc destinate consumului intern.

Starea de fapt actuală arată că Guvernul este incapabil să gestioneze situația pestei porcine africane, care are consecințe foarte grave pentru economia românească. La fel de grav este și faptul că autoritățile responsabile nu au informat producătorii și populația, la timp și eficient, cu privire la riscurile majore ale răspândirii virusului PPA.

Prinsă în lupta cu Justiția, pentru a obține subordonarea acesteia, guvernarea PSD a uitat să se lupte cu pesta porcină africană, cel mai grav flagel cu care s-a confruntat zootehnia românească până în prezent.

În anul 2016, Guvernul a stabilit, prin Hotărâre de Guvern, măsurile necesare în vederea combaterii și prevenirii pestei porcine africane, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea sistemului de ecarisaj necesar în astfel de condiții.

În acest an, însă, autoritățile responsabile au fost luate, încă o dată, pe nepregătite, în ciuda precedentelor și a avertismentelor privind rapiditatea cu care se extind focarele de pestă porcină africană. De asemenea, guvernul nu a fost preocupat să asigure acuratețea datelor în ceea ce privește evidența și trasabilitatea  animalelor.

Președintele României solicită aplicarea tuturor normelor și măsurilor de prevenție care se impun în astfel de situații, inclusiv asigurarea corespunzătoare a barierelor de biosecuritate care să limiteze răspândirea focarelor. Deficiențele pe această linie au contribuit la extinderea cu rapiditate a epidemiei, în afara controlului autorităților responsabile, cu efecte devastatoare asupra crescătorilor de porcine, dar și asupra populației pentru care creșterea porcilor reprezintă un mijloc de subzistență.

În ciuda avertismentelor Comisiei Europene, după apariția virusului în Delta Dunării nu au fost luate toate măsurile prevăzute în planul de contingență, pentru a preveni extinderea focarelor de pestă porcină africană și în alte zone ale teritoriului național.

Președintele României atenționează Guvernul și autoritățile competente că sunt datoare să explice cum este posibil ca, în toată această perioadă, să nu fie luate măsurile adecvate pentru izolarea și menținerea sub control a focarelor existente.

Guvernul trebuie să explice și măsura de eliminare, în primăvara acestui an, a inspecțiilor sanitare obligatorii în gospodării în condițiile în care Executivul era pe deplin conștient de pericolul pestei porcine africane încă de la începutul anului 2017.

De săptămâni bune, autoritățile își demonstrează incompetența în a stopa acest dezastru și par să urmărească, de pe margine, cum acest virus se răspândește, fără să vedem și măsuri adecvate, ferme și eficiente de aducere sub control a situației.

Președintele Klaus Iohannis consideră că, în acest moment, prioritatea trebuie să fie luarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii virusului și despăgubirea cât mai rapidă a producătorilor afectați, în vederea atenuării impactului social.

Totodată, cei care au gestionat într-un mod complet defectuos această criză vor trebui să-și asume responsabilitatea stării de fapt.

10 COMMENTS

  1. i-a durut undeva pe psdisti de pesta porcina.
    doi ani au stiut de asta.
    dar ce sa faci cand trebuie scos gunoiul de dragnea basma curata. orice ajunge pe locul 2.
    chiar nu mai sunt psdisti seriosi care sa se mai ocupe si de populatie, nu doar de insule noi pt dragnea? aparent nu.

    • @adrian, inca nu ai inteles afacerea?! Personal,vreau sa aflu:
      – cine castiga din saracirea populatiei?
      – care este pasul urmator impus romanicai dupa pesta porcina africana(arabii si musulmanii nu consuma carne de porc)?
      Cumva e impingerea in forta a migrantilor spre romanica?!
      Nu am nimic cu migrantii dar afacerea este avantajoasa doar unora din strainatati!

  2. Chiar are dreptate. Spre exemplu, între momentul confirmarii focarului de la Cristur și omorarea porcilor au trecut 3(TREI) săptămâni. Intre timp, in alte două sate învecinate s-a confirmat virusul

  3. De acord se prea poate ca psd-ul sa fie vinovat deoarece, ” filialele” au stat cu mainile in san si nu si-au scos vanatorii pe imas. Totusi ce-a pazit “primul om in stat”, trebuia sa-i cheme non stop in deal la Cotroceni si sa le ceara socoteala cum stau la capitolul pesta porcina.

  4. Pai are dreptate. Punct
    Cand are, are.
    Exactvpe asta o sa se duca marirea salariilor si pensiilor: pe diferenta de scumpire a carnii de porc ce va trebui importata. Deocamdata doar, carnea de porc. Ca nu par astia din guvern mari leaderi.
    E jale in tara. A rezolvat dragnea problema: si-a adis aminte candid ca a fost o tentativa de asasinare asupra lui. Pe bune????:))))))
    Bine, prietena lui de 25 de ani poate se mi excita la povestea asta da de ce sa suferim
    Noi…:)(

  5. Cand acum poate vreo doua luni a aparut ministrul Petre Daea in emisune la Dl. Tudor sa explice cat de groasa e treaba cu acest virus, singurul lucru pe care l-a avut de spus propaganda a fost sa-i toarne zoaie in cap ministrului pentru acea paralela nefericita.
    Acum ca operatiunea din 10 August a esuat cu un mare fas si colac peste pupaza a mai explodat inca o bomba in scandalul protocoalelor ilegale din justitie, brusc, teutonul si tot aparatul de propaganda securistoid au descoperit ca in Romania pesta porcina face ravagii. Asa de ingrijorat este Iohannis ca sedinta CSAT unde printre altele se va aborda si aceasta problema a fost stabilita mai prin septembrie (bine ca avut timp sa-si invite rudele liberale la Sibiu la o sueta unde sa le bata cu pumnul in masa ca el vrea guvernul lui…again).
    Toti indignatii de serviciu se intreaba acum de ce nu au fost impuscati mistretii din salbaticie, presupusii (nu stim sigur inca daca asa stau lucrurile sau e vorba despre altceva) suspecti zero ai acestei epidemii. Pai se aducem aminte ce jihad s-a iscat cand acum ceva vreme ministul Gratiela Gavrilescu de la mediu a spus ca intentioneaza sa emita ordine pentru impuscarea animalelor salbatice inmultite peste masura, dincolo de capacitatea habitatelor ramase de a suporta populatia curenta de animale salbatice…saptamani la rand din “criminala” n-au scos-o pe Gavrilescu. Cat tupeu la Pieleanu sa se intrebe de ce n-au stat sniper-ii umar la umar pe toata granita sa impuste mistretii, cand cu ceva vreme in urma, el mare iubitor de animale numai n-o intreba isteric pe Gavrilescu daca nu-I este rusine (se intampla in direct la A3, el in platou, Gavrilescu prin telefon). Despre asta este vorba…ipocrizie maxima, nutret pentru cretini.
    Foarte bine, acum o sa mancam carne de porc din tarile vecine unde aparent porcii (mistreti) chiar zboara si ca atare nu-si infecteaza rudele dobitoace.

  6. Și iac-așa se dovedește cine a crescut porcii împreuna cu cine—Johannis, evident, nu recunoaște PSD-ul ca partener in afacerea respectiva. Totuși, mi se pare cam idioata gluma cu “ciuma roșie”=“pesta”porcina, ca și folosirea, pana la ingretosare, a calamităților (mai mult sau mai puțin naturale) drept pretext pentru a dărâma un guvern care te irita cu simpla lui prezenta. Dar cu expresiile “nefericite” ale președintelui ne-am obișnuit, unii chiar ne gândim sa le ducem in vesnicie, ca Liiceanu (ma mir ca i-a scăpat chestia cu “gazarea” populației de către Jandarmerie, tre’ sa fi fost in vacanța); important ar fi, cred eu, sa dea careva o mâna de ajutor fermierilor care-și pierd animalele. Oricum, nu-mi amintesc sa fi căzut vreun guvern pe chestia cu “vaca nebuna” dar mi-amintesc ca s-au adunat toate fortele sa se stăvilească isteria cumpărătorilor de carne din Anglia, de exemplu și s-au acordat subvenții masive fermierilor afectați, sa poată s-o ia da capo. Aviz Cotrocenilor: deblocati naibii rectificarea și sa ne vedem fiecare de animalele din curtea proprie.

Leave a Reply to AlinCancel reply