Fostul presedinte Ion Iliescu a ajuns, miercuri dimineată, la Parchetul instantei supreme, unde a fost citat să dea declaratii în dosarul mineriadei, care a fost redeschis în luna martie.

Iata comunicatul Ministerului Public :

21 octombrie 2015

COMUNICAT

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Ca urmare a ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de infirmare a soluţiei şi confirmare a ordonanţei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii militari continuă ancheta în dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de  13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptelor descrise anterior.

În perioada următoare vor fi audiate persoanele faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de 439 lit. a, g şi j din Codul penal şi care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice.

 

22 COMMENTS

  1. Ok, sa-l ancheteze. In schimb pe toti hotii care au devalizat Romania ii ancheteaza cineva ?
    Totul e un circ ieftin orchestrat de mafiotii care conduc Romania.

  2. tot il ancheteaza pentru mineriade de prin 96. chiar vor sa se faca de ras doar doar…ceva acolo? unde e petre roman in acest dosar? dar baselu? dar…. sunt o granada de nume dar vad ca tot iliescu a ramas tinta.

    • …de prin ’90 mai bine zis.Securistii aia cei mai rai si devotati lui Ceausescu,dati afara de Iliescu imediat dupa revolutie si care s-au inscris si au servit pe langa partidele “istorice” sau au ramas cu fsn-ul, crema smecherasilor din vreamea lui Ceasca pe care Iliescu nu prea i-a lasat sa se “desfasoare”,atatia precum Petre Roman, Basescu,Berceanu sau Blaga, trebuie sa se razbune si ei cumva,nu-i asa?

  3. Cum? Iliescu? Doar Iliescu? Nu şi Băsescu care fuse ministru pe la transporturi(parcă)? Ceva îmi spune că e un praf de sare aruncat pe bucata de carne psd pentru orice(asta le ietrarea unor candidaţi). Totuşi 10-12 ani Iliescu şi 10 ani Băsescu=22 de ani de presupusă mincină şi de hărţuială non-stop. Culmea coincidenţei: îmi iau mîinile de pe tine/voi şi intraţi în gura lupilor. Practica e generalizată dar şi lupii sînt flămînzi după imagine şi finanţare.

    • Corect. Ar trebui cercetat si Basescu ca fara el degeaba a chemat Iliescu minerii. Ii oprise unul la Craiova asa ca nu mai ajungeau la Bucuresti sa planteze panselute fara ajutorul lui Basescu care a destituit directorul regionalei si le-a pus trenuri la dispozitie.

  4. Acum o mică răutate ” dacă se pun în aplicare legile ca pînă acum, conturile rămîn pline şi afacerile cresc, fără nimic concret, încît îi vom găsi pe liste la vot sau ne lovim de ei cînd e vorba de întocmit acte” mai bine i-ar lăsa în plata domnului! Doar el mai poate face dreptate!
    Şi nu e glumă sau ironie! Cam toţi anchetaţii, sau îndosariaţii, chiar şi pedepsiţii sînt la loc de cinste aproape! Pentru ce atîta zarvă şi tevatură???

  5. buna ziua ,domnule radu tudor !…ati avut in dimineata aceasta o interventie la cald ,la antena 3 despre mineriada in care laudati actiunea procurorilor …de ce nu va referiti si la zilele premergatoare zilelor de 14-15 iunie ,mai precis la tigania numita democratie din piata universitatii si la ziua de 13 iunie ? va respect si stiu ca sunteti un om echilibrat si atunci incercati dumneavoastra si postul antena 3 sa pastrati echidistanta si sa aratati toate fatetele unor intamplari nefericite …istoria se judeca ,,sine ira et studio “

    • cand am vorbit de violente nu am spus doar “14-15”, m-am referit la toata perioada, 13-15. cu siguranta orice violenta si crima trebuie platita, indiferent de faptuitor

    • V-ati simtit deranjati cei ce inca mai suspinati dupa Ceausescu in 13 Iunie sau inainte? Vad ca suspinati si acum dupa el dar noroc ca a venit Dragnea sa va asigure ca este continuatorul PCR cu scuzele si iertarile de rigoare! Nu cumva pe tine te-a deranjat si mizeria facuta de tineri in centrul Bucurestiului incepand din 21 decembrie 1989? Mai mult ca sigur ca te-a deranjat.

      • Mizerie a fost cea din 13 iunie 1990,o mizerie contra democratiei si a unei puteri tocmai ce fusese aleasa printr-un vot liber si democrat cu candidati din multe partide si cu imensa participare.

  6. Am fost- GOLAN- in Piata UNIVERSITATII si sunt foarte mandra am trait cele mai inaltatoare zile din viata mea de cetatean ”liber??” al Romaniei din pacate a fost numai un vis cate sperante aveam atunci dupa atatea umilinte dar, toate acele vise au fost omorate in mod brutal atat de Iliescu care ne-a distrus tara si a das Romania in zona gri a Europei pentru mai mult de 10 ani si pentru acesta magarie nu trebuie iertata trebuie sa plateasca cu privatiune de libertate
    Generalul Dan Voinea nu fost lasat sa inainteze rechizitoriu catre instanta sunt sigura ca si dvs. domnule Radu Tudor cunoasteti acest aspect nu este asa?
    Ca un blestem a avut acest popor chinuit a mai trait inca 10 ani de cosmar avand ca ”presedinte” un nenorocit de betiv, hot, infractor, mincinos, tradotor cu un chip schimonosit se ura si dispret fata de Romania si Poporul Roman
    Oare judecatorii vor avea coloana verebrala sa ii condamne pe cei doi nemernici care au distrus Romania ???
    Nu sunt de acord cu pedepsele care duc la privatiunea de libertate dar, acesti indivizi merita sa plateasca numai prin privare de libertate numai atanci poprul roman batjocorit de niste comunisti carora nu le-a pasat de nimic au dorit numai sa fie la butoane
    UNICA SOLUTI ILIESCU SI BASESCU LA PUSCARIE

  7. Din cauza mineriadei lui Iliescu SUA ne-a taiat toate imprumuturile care se dadeau fostelor tari sovietice. Practic, din cauza mineriadei, am fost separati de occident si de valul de bine care venea peste toate tarile din spatele zidului.
    Nu v-ati intrebat niciodata de ce Ungaria arata cum arata dar Romania nu? Nu e populatia, sunt deciziile luate acum 25 ani de lideri care nu sunt trasi la raspundere, care ne ranesc si azi.
    Tineti minte cum venise tovarsul sa le multumeasca minerilor pentru omorul de la Universitate? Aduceti-va aminte. Tatal meu era pe acolo, gata sa fie luat in vizor de mineri pentru ca avea barba. Ca sa fie clar de ce nivel vorbim.

  8. revin cu un comentariu : nu pot sa nu observ coincidentele (sau ce or fi !) cu privire la evenimentele de anvergura din ultimele zile : duminica condamnam comunismul ,luni coana nutzi afla ca s-ar putea sa nu mai scape si se apropie de basescu vijelia ,marti , iliescu e acuzat de crime impotriva umanitatii …

  9. Incadrarea la crime impotriva umanitatii dovedeste ca toate faptele comise in perioada 13-15 iunie ’90 s-au prescris si nu mai e alta cale de atac la “linistea” celor care au ordonat, condus, manipulat si executat ceea ce presa internationala a vremii numea “zilele Sf Bartolomeu” la Bucuresti. Vinovatii, directi sau indirecti (Basescu declara mai anul trecut ca el era “doar” secretar de stat la Transporturi cand s-au pus la incarcat trenurile, cu mineri) se stiau de-atunci, semnatura ruseasca se vedea de la o posta( e aceeasi care apare la Kiev, la Chisinau, oriunde se incearca sa se aprinda un razboi civil) exista km de material filmat si martori, inca in viata, dispusi sa depuna marturie. Se poate spune, si se va spune, ca n-are rost, ca istoricii pot sa se ocupe de aflarea adevarului fara ca “batraneii” suspectati sa fie tarati prin tribunale, ca sunt lucruri mai presante de investigat. Se poate sa fie si-asa, dar eu cred (si, poate, si altii o cred deopotriva) ca, dupa revolutie, cea mai importanta drama sacra jucata in Romania e cea a mineriadei si, daca revolutia a fost banalizata prin reducerea la dimensiunea de putsch indreptat contra clanului Ceausescu, nu trebuie lasat sa se petreaca acelasi lucru cu drama din 13-15iunie, ca merita sa se judece si sa se condamne, cu suspendare, in efigie, in contumacie, pe pat de spital, iin orice forma, toata conjuratia care a pus la cale evenimentul. De ce drama sacra? Presa franceza a subliniat esenta religioasa a conflictului comparand masacrul hughenotilor de catre catolici petrecut in noaptea Sf Bartolomeu, (23 august 1572) la Paris, comparatie care poate parea fortata daca nu vrem sa tratam comunismul drept religie de stat (ceea ce a fost) si libertatea, drept noua religie “protestanta”(ceea ce la noi n-are mare rezonanta). Exista insa un model mai vechi, mai arhetipal, daca se poate spune asa, pe care s-au mulat evenimentele din 13-15 iunie si care apare atunci cand ne gandim ca dusmanii principali au fost studentii, locul bataliei Universitatea, cu piata, cladiri si campus extins (s-au dat raite in Grozavesti de exemplu) iar armata “dreptei credinte” era formata din osteni iesiti, literalmente, din adancul pamantului, unde invatatura nu-si are loc. Au fost, desigur, victime colaterale (intelectualii, in general, ziaristi, redactii, simpli trecatori) dar tinta erau studentii, prin extindere, copiii cetatii care trebuiau sacrificati la temelia noului oras (democratia de tip “nou” instaurata prin alegerea lui Iliescu). Si totdeauna sacrificarea copiilor e mai inspaimantatoare decat orice alt sacrificiu, si “secta” care comanda acest ritual trebuie anatemizata cu tot ritualul de rigoare. Ca de un astfel de scenariu a fost vorba, m-am lamurit datorita urmatorului incident: incercam sa trec de un baraj al minerilor undeva, pe Magheru, cand am vazut un camion plin cu tineri proaspat “arestati” trecand triumfator prin fata multimii oprita la bariera, insotit de aplauzele multora dintre cei ce asteptau sa li se dea voie sa treaca strada. Am intrebat o cucoana de langa mine, care aplauda de mama focului minerii urcati pe camion: Dvs aveti copii? Sigur, a zis femeia. Baiat si fata, la Sava. Si nu va e teama ca in cativa ani o sa-i vedeti plini de sange intr-un camion condus de bestii cu vergi de metal in maini? Ai mei? Niciodata, s-a ratoit individa. Eu muncesc, nu cresc fascisti si curve! Sa-i umple de sange, sa vada si ei ce-nseamna viata, a completat reluandu-si aplauzele. Acu’ traim bine, avem mancare, ce dracu’ mai vor?
    La 86 de ani, pe picioare, pe targa, din eternitate, reprezentantul acestui fel de gandire care transforma o mama normala intr-o Medee trebuie, macar, judecat.

    • Crezi ca daca acum s-ar duce niste “copii” nemultumiti de rezultatul votului din noiembrie 2014 sa-l dea jos pe Iohannis,presedintele ales, si,asa in trecere, sa dea foc pe drum si la cateva institutii,ar fi intampinati cu flori? Ce nazbatii tot spui?

  10. crime impotriva umanitatii ? cati morti ? 4 ? in accidente pe sosele mor din cauza inconstientei soferilor si cate 8-10 persoane odata ! si acestea ce sunt ? le incadram la crime impotriva umanitatii ? ar fi bine sa se ancheteze tot ce s-a intamplat in perioada 22 decembrie 1989 -15 iunie 1990 pentru ca atunci au fost multe evenimente tulburi ..

Leave a Reply to părere...Cancel reply