Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a anulat un împrumut de 465 milioane euro, acordat României în 2011 pentru modernizarea magistralei de metrou Drumul Taberei-Pantelimon, tronsonul Universitate-Pantelimon, ca urmare a faptului că nu s-au efectuat trageri de fonduri în perioada 2013-2016, se arată în ultimul raport de audit al Curţii de Conturi.

”Conducerea Ministerului Finanţelor Publice va dispune măsurile legale ce se impun pentru încheierea amendamentului cu privire la anularea Contractului de finanţare încheiat cu Banca Europeană de Investiţii, conform art. 6 alin. 2 din Legea nr. 33/2013 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, aferent Proiectului de modernizare a metroului din Bucureşti – etapa a V-a, magistrala 5 Drumul Taberei-Pantelimon, tronsonul Universitate-Pantelimon, semnat la Bucureşti la 16 decembrie 2011”, recomandă Curtea de Conturi.

Linia M5 a Metroului din Bucureşti este o magistrală în construcţie, planificată a deservi locuitorii cartierelor Drumul Taberei şi Piata Iancului. Aceasta va avea ca staţii finale Ghencea, în cartierul Drumul Taberei şi staţia Antilopa, în cartierul Pantelimon. Tronsonul Universitate – Pantelimon va avea 8 km şi 13 staţii, una dintre ele fiind de legătură cu linia M1 la Piaţa Iancului. Tronsonul Piaţa Iancului – Pantelimon, a treia secţiune a magistralei, ar urma să fie gata în anul 2030, scrie zf.ro

10 COMMENTS

  1. Chiar credeti ca nu se pot face?! “Reforma” reaua credinta si distrugerile plus imbogatirea prin nemunca,fac parte din orice program de guvernare si a oricarui guvern politic! Gasim ceva pozitiv schimbat in cei 28 ani in tara asta?! Doar distrugerile prin orice metoda sunt in crestere pozitiva!

  2. Este interesant de stiut ce motiveaza Metrorex si ministrul cu investitiile. Varvara si Filofteia sunt din Turcia si poate nu le-a placut de BEI. Lumea buna anunta ca a fost scumpit kilometrul de autostrada neconstruita pe 2018 🙂

  3. E jale nationala a infrastructurii reflectata la nivel international.
    Pentru acest fapt trebuie sa multumim cuiva, oare cui ?

  4. Domnu’ Tudor, asta nu va fi un fel de pretext electoral? Vreau să spun că unii vor umbla cu „Păi ce, voi nu v-ați ținut de cuvânt!”, când de fapt e vorba de anularea acestor împrumuturi și investiții. Mă abțin, dar mi-e greu să nu cred că e un șatanj voalat, tocmai acum când in iarăși alegerile.

  5. Cine sa fie de vina ? Statul paralel ? Tehnocratii ? Soros ? Bruxelles-ul ? Deschid acum televizorul ca sa aflu care dintre ei … Sau poate e o stire din categoria “fake news”, lansata de conspiratia mondiala, menita sa defaimeze tarisoara noastra. Precis este asa… doar noi suntem printre cei mai tari la nivelul infrastructurii.

Leave a Reply to gheorgicaCancel reply