Consilieri apropiaţi ai preşedintelui american Donald Trump ar fi luat măsuri ieşite din comun la Casa Albă într-o încercare de a opri ceea ce ei califică drept ”impulsuri periculoase” ale şefului lor, mergând până la a face să dispară sau a-i ascunde documente pentru ca el să nu le semneze, potrivit unui nou volum apărut sub semnătura legendarului jurnalist de investigaţie Bob Woodward, relatează CNN, care a obţinut o copie a cărţii, programată să fie pusă în vânzare la 11 septembrie.

Cartea de 448 de pagini a lui Woodward, “Fear: Trump in the White House”, oferă o privire din interior fără precedent prin ochii cercului de apropiaţi ai lui Donald Trump.

De la Biroul Oval până la camera de situaţii speciale de la Casa Albă, Woodward recurge la interviuri confidenţiale pentru a ilustra modul în care unii dintre consilierii cei mai apropiaţi ai preşedintelui îl consideră drept un pericol pentru securitatea naţională şi încearcă să facă în aşa fel încât comandantul suprem să fie evitat în unele cazuri.

Multe dintre divergenţele şi ciocnirile zilnice au fost bine documentate, dar tabloul descris de apropiaţii, de stafful superior şi de oficiali ai cabinetului lui Trump arată că mulţi dintre ei consideră situaţia mult mai alarmantă decât părea până acum.

Woodward oferă un tablou devastator al unei Case Albe disfuncţionale sub preşedinţia lui Donald Trump, descriind în detaliu cum consilierii săi – atât actuali cât şi foşti colaboratori – sunt exasperaţi de preşedinte şi din ce în ce mai îngrijoraţi de comportamentul său instabil, de ignoranţa sa şi de înclinaţia sa spre minciună.

Şeful de cabinet de la Casa Albă, John Kelly, îl descrie pe Trump ca pe un ”idiot” şi ”dezechilibrat”, conform volumului citat. Ministrul apărării James Mattis a afirmat că preşedintele american se comportă ca un ”elev de clasa a cincea sau a şasea”. Şi John Dowd, fostul avocat al lui Donald Trump, îl descrie ca pe un ”mincinos nenorocit”, afirmând că Trump ar ajunge în ”salopeta portocalie” (în care sunt îmbrăcaţi deţinuţii – n.r.) dacă el ar depune mărturie în faţa procurorului special Robert Mueller.

Conform dovezilor adunate de Bob Woodward, după atacul chimic din 2017 atribuit regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Trump l-a chemat la el pe generalul Mattis şi i-a spus că ar dori să-l asasineze pe Al-Assad, potrivit AFP, care citează Washington Post.

”Să-l omorâm! Haideţi! Îi distrugem şi îi batem!”, ar fi declarat el. Mattis s-ar fi întors către un consilier şi ar fi spus: ”Nu vom face nimic în această privinţă.Vom fi mult mai măsuraţi!”

”Este un idiot. Este inutil să-l convingi de ceva. E dezechilibrat. Suntem la balamuc”, ar fi spus şeful de cabinet John Kelly la o întâlnire cu stafful lui Trump. ”Nici măcar nu ştiu de ce suntem aici. Aici este cel mai rău loc de muncă pe care l-am avut vreodată”, ar fi adăugat el.

Dezvăluirile explozive despre Trump făcute de persoane apropiate lui ar putea să joace un rol în alegerile de la mijloc de mandat care vor avea loc în noiembrie. Cartea conţine de asemenea detalii despre obsesia lui Donald Trump în legătură cu ancheta despre presupusa complicitate a echipei sale campanie cu Rusia, inserând conversaţii confidenţiale dintre avocaţii preşedintelui şi Mueller.

Rezumând situaţia de la Casa Albă, Woodward scrie că Trump este un ”lider surescitat emoţional, nestatornic şi imprevizibil”, scrie Agerpres.

Image result for woodward and bernstein

Image result for woodward and bernstein

10 COMMENTS

  1. Despre o persoana sau personaj precum Trump, Americanul de rind si nu numai ar spune: ” He’s nuts ” v-am spus ca in aprilie fostul avocat Cohen insotit de un bodyguard a patruns aproape cu forta in cabinetul medicului de familie a lui Trump (de vreo 35 ani) si a preluat din fisier tot cea ce se refera la sanatatea psihofizica a Presedintelui. This is it! Adica mai pe romaneste: asta e !!!

  2. PS – Uitam sa va intreb: ati vazut “Oamenii Presedintelui” cu Dustin Hoffman (Carl Berstein) si un splendid Robert Redford ( Bob Woodward) si un presedinte nu tocmai la locul lui R. Nixon ?

    • aia e povestea frumoasa a Hollywoodului despre Watergate (filmul e excelent, dealtfel). Daca vrei putin mai mult adevar, uite aici:
      https://www.vanityfair.com/news/politics/2005/07/deepthroat200507

      pe scurt: directorul adjunct al FBI, Democrat oficial care isi diviniza seful, pe Hoover adica si care era cam fundamentalist in convingeri si care facu si el din pozitia aia niste nefacute (Reagan l-a absolvit ulterior de orice vini) hotaraste sa se razbune pe presedintele republican, Nixon, care sigur ca nu era foarte usa de biserica dar care investiga pe ascuns scurgeri de informatii catre rusi si livreaza mai multo ziaristi indicii care sa arate niste magarii puse la cale de Nixon si echipa. Astia doi, Bernstein si Woodward, au avut norocul sa prinda firul si perseverenta sa mearga pina la capat.
      Punct ochit punct lovit! Noxon a fost inlaturat, un mult mai docil Gerald Ford i-a luat locul (care facu si un fel de pace cu rusii) si in 1976 a venit un presedinte democrat, Carter, probabil cel mai slab presedinte american al secolului 20 (chiar el recunoaste cit greseli a facut). Statul paralele a cistigat pe moment, trezindu-se niste ani mai tirziu cind Teagan a cevenit presedinte si a schimbat istoria.

  3. Well, Woodward va fi având sursele lui, nu zic ba, și pana nu citesc cartea, eu însămi, nu-mi pot permite sa confer plauzibilitate tezei lui despre “inadecvarea” (inadequacy, in limbaj PC) președintelui Trump; totuși, trebuie spus ca presa liberală, in întregime, e complet ostila personajului și de aceea gata sa preia retorica (ostila) a oricui se opune acțiunilor lui Trump, oricare ar fi acestea. In plus, războiul deschis al președintelui cu marile trusturi de presa nu ajuta la înțelegerea situației (asta chiar e o tâmpenie crasa, sa te iei de piept cu presa, care in SUA e, cu adevărat, o putere de sine stătătoare); un lucru e sigur, totuși, și-anume acela ca opoziția e la fel de dezorientata in SUA, ca și cea din România, și se agata de etichete in stilul anti-Dancila (agramat, incult, idiot) ca sa incite electorii, pana acum favorabili, împotriva lui, in vederea eșecului la al doilea mandat. In momentul in care opoziția va veni cu un contracandidat serios —madam Clinton și-a jucat foarte prost cartea feminismului, nu in ultimul rând, forțând nominalizarea ei înșiși la primare, in ciuda popularității indubitabile a rivalului, Bernie Sanders, in rândurile tineretului Democrat de ambe sexe—se va vedea ce e legenda și ce nu din tot ce se spune despre culisele regimului actual. Pana atunci ma duc sa fac rost de cartea lui Woodward.

  4. Niste propagandisti penibili, ca toată presa leftista de altfel. Au scos o carte penibila, pt campania electorală. N-o fi omul persoana cea mai potrivită dpdv al temperamentului pt funcția respectiva, însă tot e mai bine decât sa fi fost Clinton și sa fi continuat politicile democratilor. Și in general ale globalistilor. Și dacă vreți și mai general, ale progresismului stângist care a acaparat mare parte din media, rețele sociale, medii universitare.
    Eu mi l-as fi dorit de exemplu pe domnul acela Carson, chirurgul, sau TED Cruz putea fi iarăși o opțiune buna, însă dacă așa au votat cetățenii americani, votul lor trebuie respectat, ca așa e in democrație.
    Sigur ca leftistilor le place democrația numai când au ei de câștigat, când câștiga ceilalți e rău, e in pericol democrația!
    Acum ii deranjează teribil referendumul pt definirea căsătoriei in Constituție, cea mai pura expresie a democrației, unde majoritatea decide, astea sunt regulile. In schimb li se pare normal ca o minoritate sa dicteze împotriva voinței majorității, ca așa e stânga, nu-i place cu democrația și pluralismul de idei, libertatea de expresie etc. Cât timp ești de acord cu ei e foarte bine, e libertate de expresie, când nu mai ești de acord cu ei, începe linșajul. Îți mai blochează fb contul, sau ți-l Închide cu totul, apropo și de audierea lui zuckerberg și întrebările adresate chiar de Ted Cruz pe aceasta tema.

  5. Cine e de vina ?? Io zic ca Dragnea.

    Pai daca republicanii s-au prezentat in alegeri cu niste frankenstaini politici si democratii cu vesnica familie Clinton cu Hillary cascand o gura uriasa in semn de zambet si repetand celeasi fraze de lemn atunci poporul le-a dat un pic peste bot. O parte l-au crezut sincer pe Trompeta o parte a ales la marele misto si altii au stat acasa.
    ———-
    Iar republicanii au votat fericti sa nu iasa democratii si acum urla ca Trumpy e instabil. Zau?? Nu l-ati mai vazut pe la TV si prin campanie? Era o noutate ?

  6. Este exact ca legislatia Romaniei facuta in cei 28 ani de la “revolutie”! Nimic pro Romania si pentru traitorii in tara! Totul strict pentru distrugere, lectie perfecta predata din strainataturi si executata cu brio de absolut toti scaunarii politic(exclud cativa)perindati in guvern si politica romaneasca timp de 28 ani!

  7. Seful lui Oettinger, Juncker (prietenul lui Soros; Soros, condamnat penal definitiv din nov. 2017), e cercetat penal intr-un dosar cu interceptari ilegale (de cand era prim-ministru in Luxemburg) si fabricarea de dosare adversarilor politici. Aceleasi metode ca la noi. Ei inteleg prin “statul de drept” inlaturarea adversarilor politici prin practici oculte. Chiar asa de fraieri suntem ? Iar cine se opune unei astfel de “Justitii” va fi penalizat la fonduri europene. De parca ne lasau sa luam fonduri. Dar aici e o alta inginerie…

  8. Trump este omul potrivit pentru a destructura planurile Globalizarii, planuri ce ar fi un esec pentru civilizatia umana. Asta in cazul in care le-ati cunoaste asa cum se vrea a se pune in practica, in timp…

Leave a Reply to S-o ros...Cancel reply