Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu a abandonat ideea referendumului privind justiţia, dar a “lăsat-o mai uşor” momentan, având în vedere că societatea s-a exprimat deja clar prin protestele din ultima perioadă, arătând că doreşte continuarea luptei anticorupţie.

“Referendumul, am lăsat-o mai încet, pentru că societatea s-a exprimat foarte, foarte clar prin protestele care au avut loc şi care au loc în continuare. Este evident că societatea îşi doreşte eliminarea corupţiei, îşi doreşte persoane integre pe funcţiile publice, dar nu am anulat intenţia, doar în acest moment consider că lucrurile trebuie să se liniştească un pic”, a spus preşedintele citat de news.ro.

Klaus Iohannis a declanşat în 24 ianuarie procedura pentru organizarea unui referendum pe justiţie. În 13 februarie, Parlamentul a adoptat avizul în legătură cu referendumul. În 14 februarie, preşedintele declara că va anunţa “în zilele următoare” data la care va fi organizat referendumul pe justiţie, precum şi întrebarea de pe buletinul de vot. Legea nu stabileşte un termen până la care preşedintele trebuie să convoace referendumul.

viewscnt

17 COMMENTS

  1. Kakaia democratie, trebuie s-o aruncam urgent la cos. De aceea trebuiesc desfintate de urgenta partidele politice iar Romania sa fie condusa numai de DNA si SRI, conduse la randul lor de catre magroanca Luluta si Coldea, care trebuie pus sef de urgenta la SRI. Luluta sa fie obligat mai apoi sa procreeze iar dupa trecerea celor 2 in nefiinta, DNA si SRI sa fie conduse de urmasii lor. Iar mai apoi de urmasii urmasilor lor si asa mai departe pana la instaurarea defintiva si irevocabila a democratiei pe plaiurile mioritece. Bineinteles ca Parlamentul, CCR, CSM, ICCJ, televiziunile aflate pe contrasens cu DNA si SRI vor fi desfiintate si ele. Deoarece cetatenii vor fi trimisi direct in inchisoare doar pe baza dosarelor instrumentate de DNA si SRI, profesiile de judecator si avocat disparand astfel din Romania, facandu-se astfel economii importante la bugetul de stat. Numai asa grupurile de tampiti iesiti acum in strada vor fi asfel multumite si satisfacute in dorinta lor de a-i vedea pe toti romanii la puscarie, pe toti in afara de ei.

  2. Dac-o mai manipuleaza mult cu lupta anticoruptie o sa obtina vreo 3 voturi la alegerile din 2019. Se pare ca astia “de dreapta” ori sunt batuti in cap cu piciorul lui Prigoana, ori au primit porunca Bruxelleza si atunci o tin langa ca oaia care se duce in prapastie la busculada cu toata turma. Altfel, iti trebuie doar un neuron sau o jumatate de circumvolutiune sa intelegi ca frectia cu “anticoruptia” e o mana moarta si ca in realitate singura ta sansa ca sa te voteze cineva si sa nu ii mai voteze sarantocii constant mereu pe astia “de stanga” e sa cresti nivelul de trai al populatiei.

    P.S. Cat de lovit cu scandura sa fii, chiar daca esti sau vrei ca sa te dai mare combatant “de dreapta”? Zicea unu’, Sorin Ovin Vanturi, ca daca ii iei foaia din fata ar parea ca are un usor retard, la modul cum se exprima. Ghinion…

  3. Trebuie referendum numai ca a mai fost un referendum validat cu reducerea hotilor de la 600 la 300 in parlamment si nu s-a tinut cont de el! pesedeul face oricum ce-i dicteaza coruptii cu dosare pe rol sau inchisi dupa gratii. Ce parere aveti despre amendamentele celebrului sofer a lu voicu? Auzi tu ca nu i se pare normal ca niste corupti sa stea inghesuiti la puscarie! Sa-i trimita dar pe banii lui in Antalya la hotelurile de 5 stele cu regim all inclussive.

    • Tie iti trebuie ceva miscari de eletroni, tizule – ceva de la 380 in sus ! Astia ca tine cred ca democratia e “denea”, si totul de reduce la “coruptii”, “ciuma rosie”… esti penibil maxim, pari sa te plictisesti si pe tine, te…
      Celebrul sofer al lu’ Voicu, cum ii spui, e mult mai decent decat gramada cumulata de useristi d-aia nespalati, de ocupa Casa Poporului, ca si cum ar fi a lor (dorm acolo,mananca din gunoaie, picheteaza, fac dus, mai rar… Daca tie iti pute c-a fost sofer, zic sa mirosi un pic d-aia de protejeaza mediul, mancand din gunoi… sigur, aia sunt cu staif… hastagi d-aia…

  4. Antena3 ar trebui sa faca un istoric al tuturor incalcarilor drepturilor omului de catre DNA si Parchetul General incepand din 2010 si pana-n prezent. Iar acest istoric sa-l trimita spre stiinta lui Johannis KlauSS Wierme la Cotroceni precum si tuturor ambasadelor, guvernelor si organizmelor internationale care se ocupa cu apararea drepturilor omului. Sa vedem atunci cum ar mai reactiona dulapul nemtesc pus in fata unor evidente palpabile si clare.

    • La cate fapte bune au facut Antena3, am merita sa o faca si p’asta ! Felicitari pt propunere !

    • “Alesu’ neamului” a inteles ca bassescu s-a bucurat de apreciere, si-i incearca metodele (unu’ mai sus tocmai ce amintea d-un referendum d-ala manipulativ, cu reducerea Parlamentului… prostia nu e moarta, Jano, prostia se transforma:)))
      Stie ‘naltu’ (demnitar) ca hastagistu’ retine greu, si uita repede; N-a retinut niciunu’ din Piata ca, de la Iliescu-minerii (cand cu trandafirii de la Universitate), n-a prea mai fost presedinte in tara asta care sa se puna in fruntea gloatei (si-au fost vreo doi; din care unu’, vorba Parazitilor, le-a-ncercat pe toate). “Onoranta” asemanarea iohannisului cu Iliescu, sau ce ?!

  5. Mai spune omul la necaz :Referendum !
    Da ‘cand sta si cugeta mai bine…nu gaseste motivul !
    Mai cugeta inca !

  6. 🙂 🙂 şi dacă această acţiune începută de tine va fi utilizată de nişte liste cu milioane de semnături pentru demiterea ta? Ce zici, merge?
    Eu cred că va fi cel mai de succes referendum!

  7. asta rivalizeaza cu Dragnea ca categoria “cel mai mare pacalici/pacalitor”

    ratatul are in reflex cum facea in clasa: “scoateti o foaie de hirtie…” si rinjea sadic, multumit de freamatul de frica al elevilor, care simteau ca urmeaza lucrare de control… dupa care asta, profu arian, continua satisfacut de puterea lui, de inteligenta, umorul si marinimia lui: “… si stergeti banca cu ea”
    Brusc, devenea eroul clasei, pe care tocmai o scapase de o lucrare de control. Astfel, copii stateau cuminti de frica lucrarii, ascultindu-l cum isi spunea poezia mecanica, termodinamica, electrica sau atomica.

    • neah,,, asta intra in clasa, ranjea, DADEA lucrare de control, le dadea ranjind “3+(trei)” sau “2g(doi cu ghinion)” la toti si-i chema la meditatii 😀

Leave a Reply to IulCancel reply