Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, miercuri, că soluţia alegerilor anticipate este “cea mai bună, dar şi cel mai greu de realizat”, astfel că e puţin probabil să asistăm la anticipate.

“E foarte clar că majoritatea parlamentară nu corespunde cu dorinţa poporului român şi avem nevoie de un Parlament care să reprezinte poporul. De aceea, credem că alegerile alticipate ar fi cea mai bună soluţie.E drept că şi cea mai grea. Foarte greu să ajungem la această soluţie, fiindcă parlamentarii găsesc tot felul de motive pentru a nu-şi vota propria plecare mai devreme acasă”, a spus Teodor Atanasiu.

Potrivit reprezentantului PNL, “e puţin probabil să asistăm la alegeri anticipate”.

“Asta nu înseamnă că nu o putem spune foarte răspicat, este soluţia cea mai corectă pentru acest moment politic”, a spus Atanasiu, precizând că PNL doreşte să facă o nouă majoritate parlamentară pentru a depune o moţiune de cenzură, în această sesiune parlamentară.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a transmis, miercuri, că, după votul din Senat în cazul lui Dan Şova, “PNL cere alegeri anticipate pentru a dat tării un nou Parlament, cu o nouă legitimitate si un restart în relatia dintre clasa politică si cetăteni, echivalent celui din noiembrie 2014”.

“Ceea ce s-a întâmplat, astăzi, este o sfidare a românilor, a justitiei, a statului de drept. Astăzi, PSD si Victor Ponta au orchestrat, în dispret total fată de cetătenii României, o piesă nouă, de natură procedurală, cu aceeasi intentie: blocarea justitiei. E încă o lecţie prin care Victor Ponta ne arată că nu vom fi niciodată, nici noi, nici românii, egalii PSD”, se precizează într-un comunicat de presă semnat de Alina Gorghiu.

“PNL cere alegeri anticipate pentru a da tării un nou Parlament, cu o nouă legitimitate si un restart în relatia dintre clasa politică si cetăteni, echivalent celui din noiembrie 2014”, a anunţat Alina Gorghiu.

15 COMMENTS

  1. Si eu vreau anticipate. Doar asa putem sa scoatem din Parlament PDL-acii spurcati care au pus mana pe Romania cu ajutorul unora de prin cosmos.

  2. De fapt cine conduce aceasta tara? Ambasadela straine si tarile straine? Noi am votat(care si citi l-au votat) ca sa conduca un presedinte al tarii, roman de-al nostru pentru Romania, nicidecum un fost sau persoane straine de tara prin diferite aluzii la ceea ce vor! Politica si legea se face de romani pentru romani si pentru Romania, nu? Ce dreacu se baga plonjatii straini in treburile tarii? I-a invitat cineva sa-si dea cu parerea privind Romania? De fapt, chiorlaiala la adresa Romaniei prin orice mijloc de comunicare nu a fost stopata. Dupa parerea mea, acesti mincatori de rahat/giriitori de borali la adresa Romaniei si a romanilor trebuiesc pedepsiti drastic! Acum se vor la ciolan cu orice pret! Nu e ironie, este o cerinta de care trebuie sa se tina seama oricind! scuze pt. vocabular.

  3. Care sunt adevaratii PNListi ca s-au mutat de la un parid la altul si vor sa faca ei pe despteti cind in realitate sunt de atitia zeci de ani in parlament si toti INPREUNA au participat sa fure toata ROMANIA si acum vin ca iei sunt cei mai buni sunt niste Javre si putori marii banditi ai acestei tari .

  4. Consider ca alegerile anticipate sant inoportune si cu toate ca sant cu dreapta, nu aceasta de la putere caci seamana cu dreapta mafiotiilor americani din ani 30 ma bucur pentru victoria lui Ponta chiar daca numai o dreapta care sa nu fie pusa pe furaciuni va scoate tara din marasmul actual

  5. Cred ca va mai amintiti de spusele colegului lor Nicolaescu si spusele lui basescu: parca suntem pe centura cam asa ceva si se referea atunci la madam ghorghiu ca de ea era vorba atunci. Oricum tot despre centura era vorba. Stiau ei ceea ce vorbesc acum ne convingem si noi roadele muncii pe centura aduc numai necazuri societatii romane.

    • scuze nu e nicolaescu e Orban apropo de votul de azi cautati inregistrarile video sa vedeti ca pnl-cumulatii de la pdl cu pnl au votat invers fata de cum clampaneau pe la microfoane! mincinosi mai sunt si cu gura mare! convingeti-va si dati pe post sa vada lumea cit de scirbe sunt!

  6. D-na Gorghiu, atunci cand a-ti votat pentru Vosganian nu tot sfidare a ramanilor a fost???…Si,,,aveti mare grija sa nu o luati peste bot cu alegerile alea anticipate….maaaaree grija.

  7. Cui cer ametiti astia alegeri anticipate?Parlamentul nu poate fi dizolvat nici daca ar vrea toti parlamentarii acest lucru,si de ce ar vrea?Ca sa le faca pe plac lui Iohannis si basistilor lui?Tot baga vrajeala cu dorinta poporului de la alegeri prezidentiale ca “Parlamentul asta”…Pai care-i legatura?Vor sa bage ideea ca daca se alege tolomacul lor, este musai sa vina la slugarit,peste tot, servitorii ce si-i doreste voda 6 Klause.Pai eu zic, sa o lase mai moale cu tampeniile astea,caci se poate intampla ca, la urmatoarele alegeri,chiar prin absurd si anticipate,toata Basalimea lor sa se trezeasca tot minoritari,in opozitie,iar ,conform trasnailor lor actuale, cu “RESTARTUL”, sa se trezeasca si cu Iohannis demis, asa, “ca de restart”.Caci asa-i in…tenis.Vointa poporului si alte…chestii socoteli.Basalaii astia,spre binele lor, mai bine ar tace draq, caci ne baga la idei.

  8. Liberalilor “altoiti”, eu zic sa stati cuminti ca o sa pierdeti lamentabil la eventuale alegeri anticipate. Va aflati aici datorita USL -ului, deveniti din ce in ce mai jalnici….!!!!!

  9. De unde știe dl Atanasiu că ”majoritatea parlamentară nu corespunde cu dorinţa poporului român”? Intoarcerea pdl sub forma pnl corespunde dorintei?

  10. Nu vor alegeri,vor o noua ordine de desemnare dupa reguli inca nefacute, care sa-i puna in fruntea bucatelor !

  11. Mecanismul e simplu pentru Iohanniss si PNL-PDL: baga la racoare cat mai multi PSD-isti, discrediteaza PSD-ul in ochii opiniei publice, alegeri anticipate, parlament cu majoritate PNL-PDL si alti traseisti, guvern PNL-PDL. Felul in care se perpetueaza politica arestarilor cu dosare scoase de la naftalina ii pica bine lui Iohanniss iar Coldea si Kovesi sunt exact instrumentele de care are nevoie acum. Nu a spus clar ca vrea guvernul lui? Dupa tavalug si daca vor avea majoritate parlamentara si guvern, vor schimba legi ca sa fie bine…sa nu fie rau pentru ei.
    E bine ca politicienii simt pe pielea lor cat de prost sunt facute legile si cum unele se bat cap in cap, cum nu au avut nici cel mai mic interes sa schimbe ceva, sa faca ceva bun de la un capat la altul. Legi interpretabile, altele facute pentru infractori, legi votate dupa ce au fost inghiontiti sa se trezeasca din sforait, pentru ca sunt epuizati, muncesc mult…
    Iohanniss sa nu aive surpriza sa constate ca nu e singurul stapan al lui Kovesi si Coldea. Daca va constata vreodata.

Leave a Reply to CitizenCancel reply