Romania se numara printre tarile europene unde libertatea presei este in declin, potrivit raportului “Democracy Index 2011”, dat publicitatii de Economist Intelligence Unit. Raportul afirma ca 40 de tari din intreaga lume inregistreaza o deteriorare a libertatii presei incepand din 2008, iar printre acestea se numara 11 tari europene, inclusiv Romania.

Stiti cumva cine e la putere in ultimii 3 ani si din cauza cui sunt aceste calificative pentru libertatea de expresie in Romania? Una din cauze este cu siguranta cea mai mare mizerie indreptata impotriva presei de la caderea lui Ceausescu, acum 22 de ani. Ma refer la Strategia Nationala de Aparare, document adoptat de CSAT-ul prezidat de Traian Basescu, in care mass media este considerata in anumite cazuri drept vulnerabilitate la adresa securitatii nationale. Iar serviciile de informatii sunt abilitate sa lupte impotriva acestor vulnerabilitati, adica sa intercepteze jurnalistii… Cu siguranta, pe cei incomozi in special.

Pentru acest document de o gravitate extrema, ce aduce grave atingeri valorilor democratice, am sesizat Parlamentul European impreuna cu mai multi colegi. Dezbaterea este in desfasurare la Comisia de petitii, de la care asteptam un verdict anul care vine. Vor mai fi si alte demersuri pe plan european impotriva abuzurilor actualei puteri.

 

37 COMMENTS

  1. N-o sa-i mearga lui Basescu cu inchiderea gurii celor din presa; s-a tot incercat din ’89 incoace, dar nu le-a reusit, asa ca…
    Totul este ca jurnalistii incomozi puterii sa nu se dea batuti, sa dezvaluie cu si mai multa virulenta matrapazlacurile puterii, oricare ar fi ea.
    Datoria presei(a adevaratei prese) este sa dezvaluie toate neregulile guvernantilor,nu sa ridice osanale si sa dedice ode.

  2. Pai, are dreptate dom’ Basescu, dom’le…. nu v-ati apucat si-ati devoalat afacerile de familie, prin vami, prin posturi, prin tot felul de coclauri?
    Pai, daca va luati de puternicii tarii, va bagati nasu’-n afacerile lor, nu-i de securitate nationala?
    Ba da… in mintea impricinatilor!
    Asa ca, lasati-i sa ne fure pana ne-or lasa-n curul gol, ca mai apoi, sa iasa iar populatia nervozata la rivolutie!
    Ca acum, sta cumintica in banca ei, ragaie a sarmale si fasole, duhneste a tuica fiarta si viseaza la vremuri demult apuse…. ce bine era cadn se dadea….

  3. Foarte bine aţi făcut că aţi sesizat Parlamentul European şi că mai întreprinde-ţi şi alte demersuri! Băsescu (căci ăsta-i răul naţional) şi mai apoi PDL-ul, trebuiesc cumva opriţi de la comiterea a fel şi fel de abuzuri! Eu sper din tot sufletul să rezistaţi eroic împotriva tuturor acestor abuzuri, şi în final atitudinea voastră să conducă, nu numai la schimbarea regimului actual, dar şi la condamnarea TUTUROR celor care au ales să calce în picioare democraţia, ucigând practic statul de drept, şi proprii săi cetăţeni. Îmi este teamă că lipsa crasă de reacţie din partea populaţiei (şi ca să nu fiu ipocrit că eu aş fi mai breaz, mă includ şi pe mine aici) va conduce la abuzuri şi mai mari a acestor ordinari care ne conduc, atât împotriva presei cât şi împotriva tuturor oamenilor. M-a enervat şi pe mine atitudinea destul de relaxată a Opoziţiei vizavi de asumarea răspunderii pe comasarea alegerilor şi recunosc că aseară, “m-ai uns pe suflet” prin faptul că i-ai “urechiat” la emisiune pe reprezentanţii Opoziţiei prin faptul că în timp ce Boc şi gaşca de hoţi şi-au asumat răspunderea pe comasarea alegerilor, Opoziţia cam … “sparge semninţe”. Mie îmi este frică de fraude electorale colosale ca de dracu, deşi ştiu că pe bune, mai mult de maxim 15 % cu toate “combinaţiile politice” şi pomenile electorale nu pot scoate la vot. Dar îi cred în stare de orice la furt şi la fraude.

    • Dincolo de atentatul la democratie, comasarea s-ar putea intoarce impotriva initiatorilor. Ia ganditi-va, eu cu 17 ani de scoala la zi, cred ca o sa ma descurc cu buletinele de vot! Din sondaje insa, se desprinde faptul ca votantii portocalii (ca si alesii lor) nu s-au prea omorat cu studiul. Deci exista sanse mari ca dupa ce si-au luat plasuta, sa puna stampila total aiurea! Ce ziceti?

    • O televiziune, sau presa (desi este un pleonasm, caci si televiziunea este tot presa) sunt libere atunci cand pot critica puterea fara a se face presiuni.
      Daca nu, nu…

  4. Ei, doar nu o sa va inchipuiti ca Nuti sau Base,o sa fie impresionati de raportul asta…Dar apropo de CSAT. hotararea penala a lui Nastase a umbrit deciziile CSAT. Base sustine in continuare ca sunt politisti in plus? Ca siguranta cetateanului n-are importanta daca se circula cu “ante-mergatoare”, iar Anastase se coafeaza cu 6 SPP-isti? Pai,de ce se strange punga numai la noi, prostimea? Parca erau in “slujba cetateanului”,”dreptate si adevar”, “functionarea institutiilor” si alte fraze de ametit fraierii…Si cate or mai veni in campania electorala…
    Si intorcandu-ma la presa, daca ei au comasat alegerile, presa nu poate intr-un an de zile, sa indemne cetatenii sa iasa la vot ?

  5. http://www.icc.ro/activitate/sedinte/2011/06.12.11/2.pdf

    Cu toate că vânează fonduri europene, CJ nu renunţă la ideea concesionării lucrărilor. În plenul extraordinar al CJ de mâine, când se va analiza şi aprobarea elaborării studiului de fezabilitate pentru pista de 2.500 metri, Simirad propune consilierilor judeţeni adoptarea studiului de fundamentare a deciziei de concesionare pentru proiectul Aeroportului realizat de asocierea Relians Corp SRL, SC Iptana SRL şi SC Reliance Travel & Consulting SRL. Costurile pentru studiu au sărăcit bugetul cu 60.000 euro, în condiţiile în care CJ a plătit deja, în ultimii cinci ani, circa 2 milioane euro pentru diverse cercetări. „Ţinând cont complexitatea proiectului, precum şi de actuala criză financiară de la nivelul UE, acordarea dreptului de a exploata infrastructura dezvoltată prin proiect şi totodată transferul unei părţi semnificative a riscului realizării şi exploatării infrastructurii aeroportului este o opţiune mai avantajoasă în raport cu cea a încheierii unui contract de achiziţii publice de lucrări”, se arată în nota de fundamentare aferentă proiectului de hotărâre. Conform sursei citate, recomandarea constă în atribuirea unui contract de concesiune de lucrări prin aplicarea unei proceduri de dialog competitiv. „Scopul contractului de concesiune este asigurarea finanţării, proiectării, execuţiei şi operării aeroportului”, se mai precizează în document. Durata concesiunii poate ajunge şi la 49 de ani, potrivit reprezentanţilor CJ. Până în prezent, cel puţin şase firme, majoritatea din străinătate, s-au arătat cu adevărat interesate de a prelua Aeroportul în exploatare.

  6. Va multumim domnule Radu Tudor si din pacate aveti dreptate, Opozitia cam doarme. 3 partide sunt formate din presedintii lor si alte 5-6 persoane?

  7. Citind presa romaneasca de aici din California mi-am dat seama ca este cea mai libera de pe Pamant, fiecare a fost liber sa-si sustina aberatiile impotriva puterii ! Acel raport mi se pare de-a dreptul mincinos !

    • Nu, Carmen. De aberat, aberezi tu. Presa în România chiar are o problemă cu puterea care s-a hotărât, strunită de Băsescu, să calce totul în picioare, să omoare democraţia şi statul de drept. Ori eşti ruptă total de realitatea din România, ori eşti băsistă ? Ca să nu mai lungesc vorba, întreabă-ţi rudele din România, cam ce face Băsescu, Udrea, Boc şi pedelacii pe aici ?

    • De acolo, din California, chiar nu vezi nimic!
      Ia vino, mataluta, in tara si ai sa te convingi ca nu s-au sustinut aberatii impotriva puterii(asta chiar nu stiu de unde ai mai scos-o!) si ca raportul nu este de loc mincinos.
      Din cauza unor pupincuristi basisti care stau in strainatate si nu mai au nici in clin, nici in maneca cu Romania si a altora ca ei de aici, din tara, sufera acum un intreg popor, sau, ma rog, cea mai mare parte a lui.
      Cred ca te-a cam orbit culoarea portocalie!

      • Carmen, probabil faci si tu parte dintre cei care, stau in afara tarii, dar voteaza cu base,(prin corespondenta!), ca doar vrea binele celor din tara! I-a vino tu aici, traieste aici,din salariul de aici si apoi sa dai din gura.

    • Tanti Udrea presa nu inseamna doar cea scrisa ziar mai pe intelesul tau ci si televizata si probabil ca tu prin California pe acolo nu ,,ai citit,, tvr-urile unde opozitia nu are acces ,,sa-si sustina aberatiile,,. Raportul ti se pare mincinos din moment ce tu esti o cititoare a presei scrise de pe intreg pamantul cu care o si compari pe cea Romaneasca. Esti varza cu capul sustii pdl-ul si te dai californianca desi actualmente te afli pe teritoriul Romaniei. Nu tine vrajeala.

      • eu chiar nu inteleg de ce v-ati aruncat la jignit ? se pare ca cei care sunt impotriva puterii nu suporta si celelalte pareri, aveti comentarii foarte josnice ! Am remarcat doar ca presa antiputere aduce atat de multe jigniri si acuze( chiar daca unele nu sunt adevarate) incat am ramas stupefiata ! In USA presa nu este josnica , orice acuza este insotita de dovada care da credibilitate!
        In Romania asa ceva foarte rar se intampla , de aceea am tras concluzia ca o mai mare libertate de expresie ca in Romania rar s-a mai intamplat

        • De ce eşti tu aşa de sigură că tu deţii adevărul ? Comentariile noastre sunt josnice iar al tău reflectă adevărul absolut ? Comentariile la postarea ta au fost oportune, chiar dacă mai brutale, deoarece atitudinea ta a fost şi mi se pare că rămâne în continuare destul de josnică.
          Ai auzit de oameni care cer să fie eutanasiaţi ? În România zilelor noastre sub conducerea acestei Puteri pe care tu o aperi cu înverşunare, eu înclinând să cred, deoarece eşti total ruptă de ralitatea de aici şi nu că ai fi o băsistă 100 % care imediat se lasă pe spate la o vrăjeală de 2 lei a chiorului, când vine pe la câte-o “ghiorlănie electorală” prin diasporă ?
          Mai documentează-te ce-i prin ţară … uite, ai material acum gârlă … pe la TVR au început să le iasă pe nări “deontologismul profesional” ca urmarea unor stenograme dintr-o şedinţă a C.A. şi ajunse la dispoziţia presei, asta după ce TVR-ul şi celelalte “anexe” au ales să pupe neîncetat fundul băsist până au ajuns la faliment. Şi cum dracului se face că falimentară-i toată presa băsistă în general, cea care acoperă permanent nenorocirile acestei puteri şi ale acestui odios preşedinte de ţară ?
          Asta în timp ce puţina parte a presei rămasă în picioare şi cu coloană vertebrală în ciuda tuturor şicanelor băsiste şi pedeliste, se bucură de un deosebit respect atât în ţară cât şi peste hotare ?
          De parteneriatul încheiat de Antena 3 cu CNN-ul (că mi-am adus acum aminte) ai auzit ? Îţi spune ceva treaba asta ? Deci las-o baltă … nu ne mai ameţi !

          • nu te supara eu am comentat direct si strict la subiect : PRESA ESTE LIBERA SI LIBERTATEA DE EXPRIMARE LA FEL , nu am vrut sa fac ghiveci ca sa duc discutia in alta directie , si in strainatate sunt oameni care o duc prost , in toate oranduirile sociale exista saraci si bogati fiecare sistem politic are oameni corupti ….Romania nu are democratie decat de 22 de ani….oamenii inca invata chiar daca pe pielea lor ca in democratie este mai greu decat in comunism !

  8. D-le Radu Tudor, ar fi interesanta parerea acd. Giurascu despre Tratatul de la Luţk (1711) dintre Cantemir si Petru cel Mare si consecintele ulterioare in diferendul romano-rus privind Basarabia

  9. Libertatea presei este garantata prin Constitutie.
    se poate vedea si in :
    http://profpoint.ro/2009/03/26/libertatea-de-exprimare-conform-constitutiei-romaniei/
    Incercarea de ingradire a liberatatii de exprimare nu ar fi Singurul abuz al puterii actuale.. Prin considerarea presei ca vulnerabilitate la aderesa Sigurantei Nationale Nationale..in cadrul acelui document adoptat de catre CSAT(Strategia Nationala de Aparare)- s-a dat de fapt unda verde urmaririi jurnalistilor considerati incomozi..incomozi pentru ei, cei care conduc Romania..si care au ca principala preocupare sa ramana la guveranare chiar impotriva vointei poporului..chiar prin fraudarea alegerilor viitoare..Si atunci lupta prin orice mijloace impotriva jurnalistilor care au curajul sa aduca in atentia opiniei publice fapte(cu dovezi clare)- menite sa-i incrimineze pe acesti mafioti cocotati in functii…ajunsi peste nopate demnitari desi cea mai mare parte dintre ei nu au nici macar studiile prevazute pentru functiile respective…
    Felicitari pentru toti jurnalistii onesti care au curajul sa publice adevarul despre mafia PDL-sta..
    Este clar o dovada de curaj…
    A se vedea cazul unui jurnalist timisoarean care .”s-a sinucis”..departe de locuinta sa….s-a deplasat intr-o comuna ca sa se poata “sinucide” in liniste..
    Felicitari pentru articol!

    http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-03-26/procurorii-sustin-ca-iosif-costinas-s-a-sinucis.html

  10. A propos de libertatea presei si drepturile omului. Ciez din Lumea Justitiei, articolul “ PRACTICA ABUZIVA – Judecatori obedienti DNA interzic inculpatilor pusi in libertate provizorie sub control judiciar sa se adrese presei pentru a spune ca sunt abuzati. Masura aberanta este o botnita impotriva ilegalitatilor procurorilor “, un exemplu dintr-o sentinta :
    “ Astfel, in cazul de fata, in baza art. 160 indice 2 alin 3 si 3/1 Cod procedura penala, instanta a dispus: „Pe timpul liberarii provizorii inculpatul este obligat sa respecte urmatoarele obligatii: a) sa nu depaseasca teritoriul Romaniei decat cu incuviintarea instantei; (…) g) sa nu participe la emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media si sa nu publice articole in presa scrisa cu privire la prezenta cauza…”
    In caz contrar, inculpatul este avertizat ca risca sa fie arestat daca va nesocoti dispozitiile instantei, prin insasi hotararea de liberare provizorie sub control judiciar!
    Ati mai intalnit asa ceva? Adica DNA face tam-tam prin comunicate de presa cand duce la arestare un inculpat, il mai si suspenda din functie ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale (in cazul nostru inculpatul fiind un magistrat), obtine arestarea acuzatului, ii face praf imaginea publica, dupa care la momentul liberarii provizorii sub control judiciar, inculpatului i se interzice sa vorbeasca public despre un eventual abuz ori sa se explice opiniei publice pentru a-si apara imaginea si reputatia, printr-o dispozitie aberanta a instantei, fara corespondent in lege! In ce tara traim? Cum pot niste judecatori sa emita asemenea interdictii care incalca flagrant Drepturile Omului, mai precis dreptul la libera exprimare care prin Constitutie este un drept ce nu poate fi ingradit sub nicio forma? Precizam ca asemenea cazuri nu sunt singulare si tind sa devina o practica mai cu seama in dosarele in care DNA forteaza anumite dosare-spectacol. Asemenea practici sunt tipice unor regimuri totalitare.”.
    Mai ramane un pas, sa se interzica presei orice comentariu asupra unor dosare DNA in lucru si sa se instituie obligativitatea televiziunilor de la prezenta la ore de maxima audienta doar comunicatele DNA si stenogramele facute scapate de acelasi DNA.

  11. Stiti care este problema domnule Tudor ?
    Sunt sigur ca o cunoasteti 100 %. In primul rand presa din Romania nu este solidara, ca de altfel nicio alta “structura” din Romania, lucru extrem de grav, pe acest lucru mizeaza toti adversarii, indiferent de ce natura sunt acestia. Daca o sa observati, “trendul” mondial, indiferent de stadiul “democratiei”, este acela de a pune ‘botnita” presei. Cineva spunea odata ca presa s-a ticalosit (nu in ansamblul ei), “gura pacatosului adevar graieste”. Foarte interesant, toti dintre Dvs., colegi de-ai dvs. au avut invitati de marca; Sa ma ierte Dumnezeu, nu le-ati pus intrebari incomode (vezi, intrebari la obiect). de exemplu:
    A fost invitat dl. presedinte PRM C.V. Tudor, moderatoarea n-a avut intrebari incisive, de genul “Cum vedeti rezolvarea problemelor economice …”, etc sau, dl Ponta, cu a sa afirmatie, cu reangajarea tuturor disponibilizatilor ultimilor luni … .
    O sa aveti emisiune duminica seara, invitati, Lucia Gossu Longin si dl. academician Giurescu, cu siguranta am sa vizionez aceasta emisiune, dar parca mi se pare putin cam desuet sa abordati asemenea subiecte, stiut fiind, ca istoria si evenimentele in general, au o ciclicitate a lor.
    Revenind la subiect, din pacate in mai toate tarile foste comuniste si nu numai, se pun oprelisti presei. Pana la urma presa are ce merita, din pacate in detrimentul consumatori de presa si, sa ma ierte Dumnezeu, la cata prostie si indiferenta este in tara asta … .

    • presa are ce merita? sa inteleg deci ca antena 3 merita amenzile uriase ale cna, hartuielile puterii prin anaf, amenintarile csat si multe altele. sincer, imi scapa tipul asta de logica. daca vi se pare desuet ce discut cu dinu c giurescu, exista telecomanda…

    • Am toata admiratia pentru Antena 3, dar cand vad cum toate eforturile voastre sunt fara rasunet in mintea celor care/si merita soarta, romanii care PeDaLeaza prin Parcarea Delicventilor Liberi, spre Pubela Doldora de Lichele, imi pierd speranta de mai bine pentru cei ce gandesc sanatos si nu se manjesc cu galeti,sarmale ,carnati si functii PeDeListe.

    • Ponta nu s-a referit la reangajarea tuturor disponibilizatilor din ultimele luni, ci la cei zece mii de politisti care ar urma sa fie dati afara.

  12. AI TOATA CONSIDERATIA MEA PENTRU TOTDEAUNA..SA AI IN VIATA TOT CE ITI DORESTI, TOT CEEA CE TE POATE FACE FERICIT.. SA FII IUBIT…SI DUMNEZEU SA AIBA GRIJA DE SUFLETELE NOASTRE..

  13. Nu vi se pare ca a crescut si mortalitatea printre romani? Tinand cont de nr mare de valori care se pierd, din ce in ce mai mult, pastrand proportiile presupun ca si nr de decedati in randul romanilor obisnuiti este in crestere. Cu prima ocazie, am sa dau o fuga la biblioteca ptr a comara nr deceselor de anii trecuti cu anul acesta.
    Voi compara nr anunturilor din ziare. N-am alta posibilitate, dar poate aveti d-voastra o idee mai buna

  14. Ce sa discutam de libertatea presei,presa a scis ce a vrut ,eu scriu ce vreu;presa in ansamblu este victima a diversiunii continue,diversiune care a inceput in decembrie 89..in momentul in care intelegeti acest fenomen din acel moment presa nu va mai deveni victima si instrument al diversiunii ..si de abia de atunci vor scrie in libertate…in aceasta capcana a diversiunii din pacate au cu cazut si analistii de profesie…..RADULE ,TE FELICIT PENTRU REALISMUL DE CARE AI DAT DOVADA IN EMISIUNEA CU ACAD.GIURESCU SI PROF .PARVULESCU, dar mi-a mers la inima ce ai spus in timpul publicitatii in spatele ecranului ,ai dreptate ,soldatul roman este gata sa moara pentru tara ;deocamdata este singurul “functionar” public care este demn de profesia lui ,si este sub drapel nu pe langa drapel….pacat ca nu are conducator care sa-l merite.VOI SANTETI VICTIME ALE DIVERSIUNII ,IN MOD INCONSTIENT ,SI TOTI ..FARA NICI O EXCEPTIE….nu pot sa argumentez ,ca sant multe argumente si nu este locul aici. http://www.cellnetgalaxy.GoSmartMedia.com

  15. RADULE PRESA NU MERITA AMENZILE URIASE ALE CNA..AMENNTARILE ORICARE AR FI ELE…NICI EU NU MERIT..SA AM O VIATA TERMINATA…NICI TU..NU MERITI …TE ROG SA FACI TOT POSIBILUL SA FIE BINE, SA NU EXISTE OAMENI NEFERICITI.. AI GRIJA DE SUFLETE IN PRIMUL RAND..NU UITA NICIODATA..CEEA CE ITI SPUNE INIMA..CONSTIINTA CA OM IN PRIMUL RAND…
    EMISIUNEA DE MAINE VA FI FOARTE INTERESANTA… ABIA ASTEPT SA TE REVAD..SI SA ASCULT CE SE DEZBATE..ASTEPT SA VAD SI INVITATII… SUCCES!
    http://www.youtube.com/watch?v=rRbyZ3eD-9M

  16. La data de 15 Decembrie 2011, un senator PSD – Valer Marian ( unu dintre cei mai bataiosi senatori ai opozitiei ) – a depus o interpelare in legatura cu libertatea presei.
    Obiectul interpelarii: Cenzura presei prin SRI, DGIPI, DGA şi ANAF
    Citez inceputul interpelarii :
    “La începutul lunii octombrie a.c., mi-a parvenit un material redactat într-un limbaj specific lucrătorilor din serviciile de informaţii şi, după anumite verificări sub aspectul veridicităţii, am considerat necesar că trebuie adus la cunoştinţa opiniei publice, astfel că o să-l reproduc integral în continuare:
    „Începând cu luna aprilie 2010 la nivelul serviciilor de informaţii şi ANAF s-a creat un grup de lucru, în cadrul unei operaţiuni comune fără precedent, cu scopul de monitorizare a mass-media din România. Serviciul Român de Informaţii (SRI), Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) au demarat împreună cu ANAF acţiuni de identificare a „vulnerabilităţii” din punct de vedere financiar – contabil a instituţiilor de presă centrale şi locale. Vulnerabilităţile au în vedere identificarea acelor elemente de natură financiară ce ar putea fi folosite la momentul oportun, ca factor de presiune, pentru a determina repoziţionarea respectivelor publicaţii din punct de vedere al susţinerii politice. “…….
    http://www.valermarian.ro/2011/12/14/cenzura-presei-prin-sri-dgipi-dga-si-anaf/
    Interpelarea a fost preluata de cateva cotidiene online, dar nu s-a bucurat de difuzarea pe care o merita.
    Sunt curios ce vor raspunde SRI-ul si ministrii vizati.

  17. tare chestia asta in romania ne batem pt libertatea presei cand mor copii si batrani pe capete de foame si frig ,batrani nostri care au trait in mizerie frig si foame sa ne creasca pe noi tineretul tari sa avem grija de ei ,batrani tari care striviti de comunism au rezistat cu speranta ca copii lor vor trai mai bine, si ce fac acum copii acelor batrani ,le taie pensile medicamentele i tin in frig si foame pe batrani acestei tari,ce fac acesti copii ai batranilor ,vorba lui tudor gheorghe AU FACUT COPII NOSTRI DINTI ,MUSCA DIN BUNICI SI DIN PARINTI ,eu as ma adauga si din copii la versul asta ca vad ca aceasta generatie malefica care are acum intre 35 si 60 de ani care a pus stapanire acum pe tara noastra draga executa cu sange rece ,copii,parinti ,bunici in numele reformei si a indicilor economici condamnadui la foame saracie si frig.De ce aceasta generatia care acum conduce romania de 20 de ani nu sant in stare sa nu mai fure si sa munceasca mai mult si mai bine?De ce din cauza incompetentei si hotiei aceste generati sufera toata tara ,ce vina au batrani si copii aceste tari ca cei care sant in putere de munca nu vor sa fure mai putin si sa munceasca mai mult si sa fie mai cinstiti,batrani nostri au manacat un colt de paine ca sa isi dea copii la scoala sa invete carte si acum ce fac copii lor le taie pensia medicamentele ,bravo popor roman ,vreti sa va respecte occidentul cand voi va executati fara mila batrani si copii neamului , bravo popor ,bravo natiune

  18. Radu Tudor:
    “presa are ce merita? sa inteleg deci ca antena 3 merita amenzile uriase ale cna, hartuielile puterii prin anaf, amenintarile csat si multe altele. sincer, imi scapa tipul asta de logica. daca vi se pare desuet ce discut cu dinu c giurescu, exista telecomanda…”

    Imi cer scuze, cu siguranta n-am fost explicit si nici inteles, trebuie sa recunoasteti ca este vorba despre o anumita presa, nu faceam referire la Antene, care sunt singurele,care spun lucrurilor pe nume, singurele pe metereze. Nici macar TVR-ul nu-si face datoria de televiziune nationala, cheltuie o avere pe te miri ce.
    Intotdeauna o discutie cu invitatul Dvs. dl. profesor Dinu C. Giurescu este o sarbatoare, pentru mine cel putin.
    Inca odata, va rog sa acceptati scuzele mele, cu siguranta a fost un mal entendu.

  19. Si le oferiti tinerilor si adolescentilor din ziua de azi CURVIE la micul dejun!

    Dar vreti libertate! libertatea de exprimare trebuie ingragita pe baza principiilor BIBLICE, BIBLIA este CONSTITUTIA omenirii inca de la inceputurile lumii, pentru ca in Biblie sunt principiile lasate de Dumenzeu.

    Voi vreti sa aplicati doar o parte din aceste principii (constitutiile tuturor tarilor au la baza legi lasate de Dumnezeu in biblie) RESPECTATI-LE PE TOATE! ca nu sunt oprionale inaintea lui Dumnezeu!

    • Ai citit constitutiile tuturor tarilor din lume de esti asa sigur in afirmatii?
      Oare si constitutia Coreei de Nord are la baza aceste principii?!

Leave a Reply to mihaic3001Cancel reply