Bratul armat al lui Traian Basescu in implementarea unui sistem de forta asemanator celui comunist in care ea a fost procuror, Monica Macovei isi loveste inca o data fostul stapin. Nu pe Ceausescu, pe Basescu…

======================

”Să nu ne surprindă o alianţă PMP-PSD în 2016. Traian Băsescu nu mai este luptătorul anticorupție, și-a dezamăgit electoratul.

Acum, Traian Băsescu și-a dezamăgit electoratul, pentru că este împotriva luptei anticorupție – o denumește apărarea drepturilor omului, adică drepturilor inculpaților -, împreună cu PSD. Au același discurs. Dacă ne uităm pe scena politică, PSD și Traian Băsescu dau în DNA.

Nu este exclus să vedem o alianţă între PMP şi PSD, pentru că împreună acum fac acest lucru: sunt împreună împotriva justiţiei. Sub diverse pretexte: că sunt abuzuri, că nu știu ce se întâmplă. Noi vedem dosarele, vedem că sunt probe în ele, vedem rata de condamnare – unii sunt achitați, e normal, dar rata de condamnare este peste media europeană în dosarele DNA. În clipa în care Traian Băsescu și cu PSD luptă împotriva DNA și a justiţiei, şi-a dezamăgit electoratul și nu mai este ce-a fost, tot ce a însemnat el pentru oamenii care l-au votat, l-au susținut, l-au iubit, au fost lângă el în momente grele.

Traian Băsescu atacă DNA, atacă SRI, cu care a lucrat (…). Nu mai este consecvent. El nu mai este luptătorul anticorupţie. S-a încheiat. Din păcate, nu mai este. De-asta spun că şi-a dezamăgit electoratul.”, a spus Macovei la Adevarul Live citata de stiripesurse.ro.

====================

“Nu e zi de la Dumnezeu fara ca membri CSM, de la parchete, de la Inalta Curte sa nu atace politicieni. Nu exista nicio legislatie care sa ii atentioneze pe magistrati ca nu pot face aprecieri de dimineata pana seara la adresa unei alte puteri. Impresia mea e ca tara nu mai e condusa de politicieni ci de procurori, de magistrati”, a afirmat luni seara Traian Basescu la TVR 1.

 

13 COMMENTS

  1. Cum se sfasie hienele astea intre ele acum…

    Oricum, MM face un mare serviciu Justitiei. Recunoaste aproape explicit ca Basescu este un penal.
    Pentru ca nu se mira, nu se minuneaza, nu se consterneaza ca Basescu ataca DNA. Nu, nicidecum… Ba il vede in alianta cu cei mai mari dusmani ai lui, cu cei care au vrut sa-l suspende si sa-i traga scaunul de sub bas. Ce este asta? Nimic altceva decat recunoasterea ca Basescu este penal si acesta este motivul incordarii impotriva DNA.

  2. Madam Macovei isi apara creatiile precum fostul presedinte mandatele. Prin urmare singura alianta pe care PMP-ul o poate incheia fara probleme e cea cu M10 pe motiv de compatibilitate a liderilor, ceea ce si sugereaza, de fapt, recentul discurs al sefei. Mie, una, mi-ar place mult sa-i vad impreuna la prezidiu, el molesit de bautura, cu nasul stralucind, ea cu latele pe spate, uitandu-se chioras la membrii intarziati la sedinta, mult mai reusiti ca pereche decat tandemul Blaga-Gorghiu!

  3. Auzi la macovescu, basescu a luptat cu aia corupti! :)))
    Auzi la macovescu, ataca dna Si justitia! :)))
    Si normal ca trebuia Sa vare Si un pic de psd, asa pentru efect scenic :))

  4. Nu s-ar putea sa faca ei o alianta chiar acolo in celula impotriva cui vor ? Sa fie asa ca o familie reunita dupa atatia ani de coabitare in libertate.Cu participarea tuturor acelora care au bagat mana pana la umar indiferent de partid,institutie,trust media,profesie etc Daca s-ar putea asta atunci ar fi perfect,aerul ar deveni cu siguranta un pic mai respirabil.

  5. Acum ce să înţelegem că urmează: prigoana asupra procurorilor ca să rămînă cu tot ce au furat politicienii şi numiţii în funcţii???
    NU! coincidenţă! niciunul nu a furat! au muncit zi şi noapte mai ceva ca prostituatele pentru a-şi asigura un nivel de trai ”decent”! Se pare că partidul unic”FSN” urmaşul PCR-ului a făcut pui veninoşi, un mare rău pentru orice vieţuieşte în interiorul acestui ţinut numit România. Ha ha ha…cică avem democraţie cu ”partid unic” al cărui program permanent este ”noi la guvernare şi scandal permanent”, nimic concret pentru ţară şi pentru un nivel de trai decent a propriului popor.
    TOTUL PENTRU EI ŞI FOARTE PUŢIN/PICĂTURI PENTRU POPOR , NU INTERESEAZĂ PE NIMENI DACĂ OMUL ARE DIN CE SAU CU CE SUPRAVEŢUI!!! ŢARA SE ÎNDREAPTĂ CU PAŞI RAPIZI SPRE DISTRUGERE ŞI TOŢI PERINDAŢII AU GRIJĂ DOAR DE EI ŞI BUZUNARELE LOR!

    • Tu nu esti de dreapta? Daca da, ghinion ca n ai cu ce supravietui! Sa traiesti bine in Romania lucrului bine facut! Nu Te mai plange.

  6. Securista asta de Macovei ne ia de prosti la modul urat. Poate unii nu inteleg, dar altii miros aranjamentele lor. Pentru cei care doresc sa nu fie intoxicati, tineti-va urechile departe de astfel de specimene. Ce declara basescu sau Macovei e total irelevant, sunt doar manipulari menite sa ii ajute in planurile lor pentru obtinerea unor posturi caldute in aparatul de stat la viitoarele alegeri.
    https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/2015/09/24/pnl-ul-si-motiunea-iohannis-si-ponta-silvian-si-traian/

  7. Nu mira pe nimeni afirmatia omului fara coloana vertebrala.
    Femeia asta aiureaza asa cum a facut-o dintotdeauna.

Leave a Reply to JFMCancel reply