Judecatorul Madalina Afrasinie, sef sectie la Tribunalul Municipiului Bucuresti a scris pe Facebook urmatorul mesaj :

Pamflet amar..
Un stat în care un președinte își permite să cheme un procuror general și să-l facă de râs, în fața presei, si acel președinte nu-și dă demisia, este un stat defect!
Un stat în care un președinte stie de întâlnirea unui consilier personal cu un judecător, pentru a-i aminti acestuia ca are un mandat expirat, si acel președinte nu-si da demisia, este un stat defect!
Un stat în care un președinte de țară și un Parlament “dau cu seen”:)(cum spune generatia copiilor care își vad parintii “printre picaturi”, adică generatia lui copchilu:), deciziilor CCR si hotararilor judecatoresti definitive, este un stat defect!
Un stat în care un ministru își permite să spună că o hotărâre judecătorească este nedreaptă, deși nu a văzut dosarul, este un stat defect!
Un stat în care legi importante au fost fie asumate fie..transformate în oug uri, călcând în picioare tot ceea tine de ideea de democrație, este în stat defect!
Un stat în care toți își dau cu parerea in domenii straine lor, doar pentru a dovedi, oare a câta oară ca romanul se pricepe la toate, este un stat defect!
Si pot continua…din pacate..
#Romania2020..

22 COMMENTS

    • CE VREI SA-I IMPUSTE PE OAMENI PE STRADA? SA SPANZURE JUDECATORI SI PROCURORI IN PIETE PUBLICE DOAR PENTRU DRAGNEA? De cand a venit dragnea la putere doar pentru asta s-a luptat sa subjuge justitia, sa schime legile si codurile penale sa scape de dosare…aveti impresia ca tot poporul roman este schizofrenic, prost, incult, redus, manipulat, sclav, handicapat? NU VA MAI BATETI JOC DE POPORUL ROMAN!

          • Acum vreo 2 ani ati iesit si ati tipat toti ca Ponta e cel mai mare pericol, trebuie dat jos. L-ati dat. Acum va uitati in plombele lui si va convine ca sterge cu “daddy” pe jos si “da din casa”. Bai ipocriti spalati pe creier, cu memorie de pestisor de aur….Voi ganditi cu propriul creier? Va informati macar uitandu-va la contextul general?
            Evident ca nu. Va place sa fie totul ca in benzile desenate, binele si raul clar diferentiate. Muriti de placere cand ala rau si-o ia peste bot si simtiti efluvii de satisfactie ca va sunt validate opiniile bazate prejudecati de oameni neinformati. Din nefericire, pericolele adevarate zac in nuantele de gri pe care refuzati sa le percepeti.
            Asemenea fanatism si agresivitate nu are cum sa duca la ceva bun. Si, daca e sa fac o referinta la benzile alea desenate de care vorbeam, personajele “binelui” nu erau alea care considerau ca detin dreptatea absoluta, ca stiu mai bine decat toti si ca trebuie sa faca orice sa-si impuna puncutl de vedere. Aia erau zelotii, fanaticii, tiranii si dictatorii care trebuiau dati jos. Asa ca luati o pauza, respirati adanc sa oxigenati organul de gandire, luati si cititi din urma, din ultimii 30 de ani stiri, comunicate etc, formati-va o opinie si apoi decideti la cine sa urlati.
            Stiu, e greu. E mai fun sa iesi de la munca, sa faci o plimbarica prin piata cu pretenii, ca e trendy, mai misto si mai ieftin ca la bere, mai ales ca va si infuzeaza cu o noua portie de energie “pozitiva” care vrea sa sparga, distruga tot pentru ca, nu-i asa, asta e “dimocracy” in Romania de azi.

        • Doamna judecator Afrasinie,

          E tara in care judecatorii au stat ca momaile sa fie calcati in picioare de SRI.
          Tara in care nu mai exista justie pentru ca judecatorii tac malc de frica.
          Asta e tara si nu omul de rand e de vina ci intelectualii basisti , procurorii si judecatorii in primul rand

        • Tara in care judecatorii n-au fost in sare sa-l dea jos pe Danielet dupa ce votasera sa-l demita din CSM. Mari talnet juridice ce sa zic.

          Asta e tara. Tara judecatorilor de mamaliga. Mai e cineva in afara de dvs care vorebeste? Inca una max doua doamne magistrat.

      • Stat controlat de Junta Serviciului

        E clar acum. Numai junta Serviciului putea sa-i paradeasca pe judecatorii aia doi si sa-l ameninte pe al treielea conf spuselor lui Dragnea.
        Nu e nimic in dosarul lui Dragnea si totusi in mod paradoxal e condamnat.

        Oricat nu-mi place Codruza nu va imaginati ca a sunat ea sa faca presiuni.
        Deci e clar.

        Partenerii au transmis codul : “anticoruptia” si Serviciul a inteles mesajul : Dragnea condamnat cu orice pret. Mai ales ca la manifestatie aparea pe ecrane agentul ala cu palarie si ochelari pana se inegrea ecranul. Asat nu poate fi tolerat…

        Ceea ce insemna controlul Romaniei prin servicii-dna continua doar ca Serviciul vrea sa para “reformat”. Cat pe ce sa fim naivi…

    • Ce ne putem astepta de la o tara condusa de o institutie militarizata SRI prin paravanul anticoruptiei?Justitia prin protocoale este subordonata SRIului, total compromisa prin pasivitatea indelungata a judecatorilor. Am ajuns o tara in care presedintele nu mai respecta deciziile CCR, presedintele Camerei Deputatilor contesta deciziile instantei urmeaza ca cetatenii obisnuiti sa faca la fel. Disolutia statului datorita politizarii justitiei…

  1. Asta este sau nu abuz in serviciu?
    Unde sunt cei care ar trebui sa se autosesizeze?
    A iar avem 2 masuri? Pentru unii muma pentru altii ciuma?

    DRAGNEA NU DEMISIONA Viorica ta sa vina cu urgenta.

    OUG. CINE NU RESPECTA DECIZIILE CURTII INCHISOARE PE VIATA SI ANULAREA IMEDIATA A ORICAREI FEL DE IMUNITATI.

    OUG DE LA VIITOARELE ALEGERI NUMAI 200 DE PARLAMENTARI. ASA SPARGEM CUIBUL PDL PMP USR SI ALTI CRIZANTEMIZATI. SA FIE CONCEDIATI TOTI ALESII PESTE 200 SI SA PLECE ACASA TOTI CRIZATII, CIRCARII SI ISTERICII ACASA.

    OUG INTERZIS PARLAMENTARILOR FILMATUL CU TELEFOANE MOBILE IN PLEN.

    INTERZIS PROTESTE SPNONTANE NEAUTORIZATE.

    JAMDARMERIA SA I IA SA I AMENDEZE SI SA I INCHIDA PE VIATA FARA DREPT DE A FI JUDECATI. CINE NU RESPECTA LEGEA HAI PA LA CANAL SAU AUTOSTRAZI PE VIATA !!!!!!

    Si apoi sa i vad pe H REZIST cum rezista la autostrazi su munca pe viata in folosul comunitatii.

    O fi si asta abuz in serviciu sa dai OUG CA SA RESPECTII DECIZIILE CURTII?

    • 🙂 Atentie ca risti un atac cerebral de la atata ura
      Si ar fi pacat, ramane PSD fara inca un sustinator de baza.
      Apropo, ai fost cu autocarul la protestele “in alb” sau ai mers cu masina personala? Au fost bune sanvisurile alea primite dupa ce au fost pastrate 12 ore in caldura?

      Ma intreb pe cine vei mai sustine dupa ce intra seful suprem Daddy la racoare. Pe VIorica oare, sau doamna Dan? Cele care spun la TV, dintr-o pozitie de demintate publica, ca o decizie judecatoreasca este influentata politic, atunci cand nu este pe placul lor?
      A innebunit de tot tara asta oare?

      • Păi primii care nu au respectat deciziile curtii sunt ăia care trebuiau să le pună în lege. Ia ghici cine-s aia. După ce iei o gura de apa, că ești cam infierbîntat

      • Ati inebunit voi securistii in frunte cu Esca. Pe toti diversionistii v as pune la sapat in vie cu kovesi in frunte. La munci grele cu bani de nimik cu voi. Sa vedeti ce insemana sa fii mincinos de profesie in frunte cu toate trusturile propagandiste.

        Unde sunt procurorii si politia sa vina sa va ia pe toti mincinosii astia?

  2. PSD. DE AZI SA SE NUMEASCA
    # RESPECT CONSTITUTIA ROMANIE.

    RAZBOI AU VRUT.. RAZBOI SA AIBA.

    DACA NU antena 3 sa faca de urgenta un partid o organizatie sau ceva platforma ca replica la #rezist.

    CINE VA CASTIGA? HASTAG resist sa ma opun constitutiei sau hastag respect cinstitutia si legile tarii?

    Daca vrei il pui online daca nu lasa l doar pt voi.

    O emisiume HASTAG CONSTITUTIA ROMANIEI PENTRU DANA CHEREA SI POATE COMICUL MIRCEA BADEA

    SAU SCHIMBATI NUMELE EMISIUNII OANEI ROMAN SI CAT DE CAT SI REGISTRUL EMISIUNII IN EMISIUNE MAI JURIDICA

      • PSD “#RESPECT CONSTITUTIA”??? Pai pușcăriașul ăla de e șef la partid tocmai zicea că se suspendă dezbaterile în parlament.

    • Vedeta aia are ani de scoala cat ai tu de viata, tizule…Se exprima pe ce stie, nu vorbeste de nevorbita, cum fac multi !
      Daca ai diplome pe “juridic”, pune-le; daca n-ai, pune un “#” inainte, sa stie lumea despre cine e vorbam sa te sara la lectura..
      Pierdere de timp… bine c-ai fost laconic, si corect gramatical…

  3. Ea nu e defecta dandu-si cu parerea despre penal ca judecator de civil? Ea nu e defecta dandu-si cu parerea despre democratie dar criticand pe cei care isi exercita dreptul democratic de a-si da cu parerea?

    • Daca exercitarea e legala, atunci, spor la exercitare !
      Dar p-aia de se culcau pe podea, in Parlament, zilele trecute, in orice tara normala la cap(ete), ii lua jandarmeria si ii ducea in locatii de profil… d-alea cu maneci lungi la camasi….Dupa controlul de rigoare !
      Poti, nene, sa iesi in strada (desi, sa blochezi ad-hoc Piata Victoriei nu prea e OK….); poti sa scrii decent, poti sa apreciezi ce n-apreciez eu…
      Totusi, politica nu e fotbal : la fotbal poti sa comentezi ca n-a fost “ofsaid”, e preopinenta inofensiva; in politica, insa, priceperea e relativa : poate il placi pe Ciolos; bravo tie, voteaza-l (pana acum, n-a prea fost cazul, poate va fi, in viitorul apropiat !); dar sunt destui care il plac si pe Dragnea; bunul simt te-ar indemna sa le dai si lor dreptul, ca nu esti tu mai cetanean ca altii…
      De la hastag, asteptari putine, deziluzii excluse !

  4. O fi de bine? Doamna Judecator a inceput sa realizeze in ce stat slujeste si pe cine apara. Dar sa nu ma grabesc cu entuziasmul. La ultimul punct nu stiu ce sa cred ? Datul cu parerea la romani si priceputii ,doctori ,maestri ….meseriasi pe domenii aprofundate stiintific la inalt nivel sa zicem chiar in justitie. Poate doamna ar trebui sa priveasca in urma si recent la ce se intampla si ma refer la doctorate….diplome de licenta chiar si in drept…lectori pe la fac vezi chiar nuti costarica …..angajari pe criterii de amantlac si bombonici pana la procesul zilei unde un sef de partid pune pile la angajarea unor oameni priceputi in asistenta sociala pe criterii politice . Norocul nefericitilor ca au stat mai mult pe la partid si nu au nenorocit pe bietii oameni. Sper ca si la asta s-a gandit doamna judecator Exemple despre statul si slujbasii lui la care lucreaza gaseste zilnic daca rasfoieste arhiva Ant 3 sau arhiva justitiei

Leave a Reply to coleaCancel reply