R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

COMUNICAT
Nr. 202 din 8 mai 2016

Echipa din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne și specialiștii Ministerul Sănătății au finalizat controlul început ieri la o societate comercială care asigură servicii private de ambulanță.
În urma acestui control au fost identificate următoarele:

– modificarea clasificării ambulanțelor, fără obținerea aprobării legale în acest sens. Singurele ambulanțe funcționale erau de tip A (destinate doar transportului pacienților), celelalte trei ambulanțe de tip B și C (destinate urgențelor) figurau ca defecte. Toate categoriile de intervenții, inclusiv cele de urgență, se făceau cu ambulanțe tip A, care erau incomplet echipate.

– au fost identificare medicamente și materiale sanitare cu termene de valabilitate depășite. Echipa de control a găsit în trusele medicilor și asistenților, inclusiv medicamente care erau expirate din luna mai 2015. Printre acestea s-au găsit și fiole de adrenalină, folosită pentru procedurile de resuscitare.
– pe ambulanțele utilizate de firma privată au fost găsite defibrilatoare cu baterii descărcate.
– reprezentanții firmei nu au putut preciza persoana responsabilă cu activitatea medicală prespitalicească de la nivelul societății.

Aceste aspecte reprezintă neglijențe și abateri grave care revin în sarcina societății comerciale care asigură servicii private de ambulanță, fapt pentru care au fost dispuse următoarele sancțiuni:

– suspendarea pe o perioadă de cel puțin 30 de zile a autorizației de funcționare a firmei private de ambulanță, până la remedierea tuturor deficiențelor.
– aplicarea de către DSU a unei amenzi în valoare de 20.000 de lei, pentru încălcarea regimului privind reclasificarea ambulanțelor.
– aplicarea de către Direcția de Sănătate Publică a unei amenzi în valoare de 3.800 de lei pentru medicamentele expirate și modul de tratare a deșeurilor medicale.
– extinderea controlului de către Direcția de Sănătate Publică pe alte aspecte specifice sesizate, de competența acesteia.

Măsura suspendării autorizației urmează să fie dispusă, conform legii, de către Direcția de Sănătate Publică.

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

10 COMMENTS

  1. Se dorea distrus I S U si Arafat ca sa fie inlocuiti cu asa ceva iar strada ii canta in struna lui base ca ia masuri democratice care acum se vad in toate domeniile supuse reformei basiste .

    • Da, da strigau si la Colectiv ca nu s a intervenit cu ambulante private.
      Cred ca ambulantele private pot fi functionale cand se desemneaza persoana responsabila CALIFICATA IN URGENTE si se se fac aplicatii impreuna cu ele.

  2. Ce avem noi aici …
    Arafat este foarte exigent … la litera legii si foarte bine face … cu o ambulanta particulara – fiole expirate si baterii descarcate 🙂 dar pe de alta parte tace cand spitalele din Romania colcaie de infectii, bacterii, spagi si MAFIE in achizitii cu materiale medicale!
    A prins ocazia … 🙁
    Ciolos … Cadariu … Arafat … Ponta … Banicioiu … Tariceanu … Nicolaescu … SRI .. DNA … etc … nu mai pacalesc pe nimeni: MAFIA a stat si sta la masa cu ei pentru ca nimeni nu vrea sa faca ceva .. doar vorbe! 🙁

  3. Radu, acel ministru egiptean nu putea să spună numele celor vinovaţi direct, pentru ceea ce se întîmplă în lume şi a folosit personaje din filme cu desene animate”Tom şi Jery” cu aluzii la marii capi seci şi imbecili(chiar am discutat problema cu ceva timp în urmă, la momentul apariţiei în presă). Citeam azi o ştire cu susţinerea ambasadorului pentru sfînta icoană DNA privind ”aiureala terorizantă” din ţară: e foarte bine aşa din punctul lor de vedere! Cum bre? E bine cînd e haos şi teroare permanent întro ţară? Ai dreacu Tom şi Jery, ce minunaţi sunt şi ce mult bine vor României şi românilor!

    • …, nascut pe pamantul sfant al Siriei, nu-l jigniti ca se va enerva pe limba lui.Damascul e un oras extraterestru pentru orice european, in sensul bun, Bucurestiul e tot …extraterestru, ca si ambulanta privata.In unele zone parca i se spune unui anumit loc privata, sau nu?E un tip de onoare, m-as fi bucurat sa fie in locul lui un roman, dar uite ca n-am gasit niciunul!

  4. si cand ma gandesc,ca ,probabil nesimtitii astia sunt in spatele campaniei de denigrare a smurd-ului si a serviciului de urgenta public.vor o felie mai mare din tortul serviciului de urgenta dar de investit nu prea au de gand sa investeasca. probabil asteapta o privatizare cu cantec a serviciului public si atunci isi vor completa dotarea cu ambulante moderne cumparate cu doi lei.

  5. Radu, de la mine timp de 6 luni de zile acest guvern tehno-birocrat ‘guvernul meu’ lasă impresia ultimei şarje de lipitori PCR studioşi în baza recomandării de la sediu politico-securiste pentru a absolvi la Ştefan Gheorghiu! O pleadă de afoni ”proşti/proaste şi toţi inculţi”, încă ne mai amintim ce şcoală făceau pînă primeau diploma şi funcţia recomandată chiar dacă abia terminaseră liceul la seral ! Nu e băşcălie! Îmi amintesc de madam Slivneanu fost primar la Huşi jud.Vaslui, o tută care nici bacalaureatul nu-l luase şi scoasă din producţie cu recomandare în viteză pentru şcoala de partid Stefan Gheorghiu! Mă mănîncă limba să spun mai multe( 🙂 un băiat/bărbat întro sală de fete/femei şi una mai caţă în glumă şi glas puternic:ai de mine şi de mine ce miros de pu.. vine! era un mascul în stîna de vaci bipede şi nu avea cum să miroase). Întrebare decentă: nu cumva aceşti tehno-birocraţi fac parte din ultima şarjă de ”hoituri” recomandate de partidul comunisto-secu?
    PS. nu e jicnire e o întrebare decentă!

  6. Pui pariu cu mine ca de maine dimineata se trezeste Tontolin pe toate televizunile,dar pe toate,iar cu partea de vina a doctorului Arafat?!
    PS:zapand azi l-am auzit pe omu’ cu laptopu’ sa ii arati o fotografie din teatrele de operatiuni cu Michelle Obama,in special din Bagram.

  7. Concluzia de fapt stiuta : MEGA HOTIA atat la stat cat si la privat. O caracatita mafiota intinsa pe tot sistemul sanitar. In toti cei 26 ani organele noastre “vigilente” nu au facut nimic sa opreasca crima, oare de ce? fiindca multi dintre ei au firme in sanatate -farma si atunci normal NU o sa-si dea singuri in cap.
    Care DNA, SRI etc.. dorm linistiti? nu scutura sistemul -e cumva tabu?
    Politicienii doi bani nu dau PE SANATATEA NOASTRA! Cati dintre ei s-au tratat in spitale romanesti? cati s-au operat aici? Stim! au la orice ora pat/rezerva oriunde pe afara, in nici un caz aici. Normal aici le pute rau!
    Dle Radu Tudor asta se numeste GENOCID – adica poporul lasa-l dracu sa moara prin spitale, scapa cine poate, cine are o imunitate mai buna si ceva noroc poate.
    Aici am ajuns. BANII nostri, contributiile SUME ENORME! la sanatate sifonati mereu si mereu.
    Pai sa vedem – lipseste oare CEAUSESCU? -sa fi aflat el de asta -dezinfectantii diluati, sau cum un fotbalist a murit asa cum a murit si multe altele- ce urma? cei vinovati : pedeapsa cu moartea! fara multe alte discutii -scurt!
    Dar nuuuuuu, desigur acum e DEMOCRATIE, aia bolnava si jegoasa romaneasca : mafia din sanatate ca si din alte sectoare sta la masa cu organele de control ale statului, cu institutiile statului, cu privatii cu oricine TREBUIE doar ca sa-si umfle profiturile ILEGALE.
    Sanatatea problema de siguranta nationala, wow! ce simplu e sa faci enunturi. Frumos in vorbe si pe hartii! atat. Desigur sa mai faca vreo 2 -3 sedinte repede- sa arate cat de multa preocupare exista la nivel inalt – insa mimata doar si apoi totul ramane asa cum a fost-fix nimic -zero! De fapt REALITATEA romaneasca : un genocid, am spus si voi sustine asta.
    DAR! Presa are rolul cel mai imp.- o actiune de presa sustinuta, nu de moment : expusi toti excrocii si hotii astia din sistemul de sanatate, expusi ZI de ZI in media . Avem o presa RESPONSABILA si corecta? hai sa vedem si din partea presei o atitudine hotarata.
    Procurorii sa isi faca treaba cu adevarat si sa lase aburelile -gen coruptia de 50.000 euro si patrunjelul din piata, praf in ochii prostilor -sa instrumenteze dosarele in cazul milioanelor si miliardelor ascunse -furate din sanatate, firmele astea absolut criminale – si cu toate conexiunile lor din sistem!.

Leave a Reply to Dr. AlbanCancel reply