Potrivit DC News, Marian Vanghelie revine. Primarul suspendat al Primăriei Sectorului 5 se vrea din nou primar după alegerile locale 2016. Deși este judecat pentru fapte de corupție, controversatul politician a anunțat, joi, în Parlament, că va candida la Primăria Sectorului 5. El a precizat că mai multe informaţii vor fi anunţate “în circa trei săptămâni, la Sala Palatului”.

Pe de alta parte, stiripesurse.ro spune ca un adevărat scandal a izbucnit cu ocazia lansării noului partid al lui Marian Vanghelie și a candidaturii sale pentru un nou mandat in fruntea Primăriei Sectorului 5.

Ca locație pentru prima acțiune publică a fost aleasă camera de conferințe de presă a Camerei Deputaților – Sala Spiru Haret de la etajul P al Palatului Parlamentului. Numai că Marian Vanghelie nu este parlamentar și deci nu avea voie să folosească această sală și mai ales pentru lansarea de candidaturi sau de partide.
Se pare că el a apelat la deputatul independent Radu Popa (ex-PSD) care a anunțat presa de o conferință de presă pe teme de actualitate, dar la conferință și-a făcut apariția și Marian Vanghelie alături de grupul de inițiativă al noului său partid (Partidul Social Democrat independent – PSDI) – mai multți senatori și deputați provenind în special din PPDD, PSD și UNPR.

Cei de la Camera Deputaților au anunțat că deputatul Radu Popa a facilitat accesul lui Marian Vanghelie și că vor face cercetări cu privire la ceea ce s-a întâmplat.

6 COMMENTS

  1. DNA e de vina .Ii ancheteaza si ii ancheteaza si iar ii ancheteaza pana cand candideaza ! Si marean si nuti si base ! E posibil si videanu, oltean si compania !

  2. Cat de cretin sa fi sa il accepti ca sef de partid pe vanghelie? dar de la unii care s-au identificat cu ideile nebunesti ale lui diaconescu orice este posibil.mare e gradina lui Dumnezeu si multi au sarit parleazul.

    • @dragoș,
      Eu am o altă părere dar este ceva mult prea elaborat, mult prea stufos ca să-nțelegi ceva din tot haloimăsul pe care ți l-aș expune spre luare aminte că există și altfel de păreri. Și ți-aș cere prea multe mai ales că este mult de citit și-i obositor inclusiv pentru mine și să mai sintetizez n-are rost
      Unul dintre aspectele pe care îl scot în relief s-ar rezuma la următoarea expresie ”De mortuis nihil nisi bene. (Despre morti numai de bine)”.Pe noi, văd, nici morți ăștia nu ne lasă.

  3. Asa cum ii place romanului… Ce ar fi fost politica damboviteana fara acest agramat incompetent, posibil condamnat… ?

  4. Putem să cădem de acord că PSDI, la fel ca UNPR, e opoziţie controlată, domnu’ Tudor?

    Cu stimă.

Leave a Reply to AnonimulCancel reply