Se intaresc serios controalele la frontiera. Se apropie vacanta de Paste, vin sute de mii de romani in tara, situatia va fi destul de complicata.

Verificări sistematice la toate punctele de trecere a frontierei vor avea loc începând din 7 aprilie, conform noilor modificări ale Codului Frontierelor Schengen, informează IGPR printr-un comunicat transmis duminică AGERPRES.

“Acestea constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară. Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia”, precizează sursa citată.

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informații Schengen (SIS), baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute (SLTD), precum și bazele de date naționale.

“Având în vedere că se apropie Sărbătorile Pascale și sezonul estival, precum și faptul că atât Poliția de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră din statele vecine (Ungaria, Bulgaria) vor implementa aceste măsuri, se prefigurează creșterea timpilor de așteptare pentru efectuarea formalităților de frontieră, în punctele de frontieră rutiere”, atrage atenția IGPR.

De asemenea, adaugă sursa citată, numărul mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră aeroportuare, în special în perioada sezonului estival, coroborat cu recomandările la nivel european privind modul de efectuare al controlului la trecerea frontierelor externe în raport cu amenințările teroriste, pot duce la creșterea timpului de așteptare pentru controlul la trecerea frontierei pe aeroporturile internaționale.

Poliția de Frontieră Română anunță că au fost luate măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control operativ, fiind depuse toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetățenilor și fluența traficului de călători.

“Astfel, s-a suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar in punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră”, precizează IGPF.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță.

 

12 COMMENTS

  1. Nu beneficiem de spatiul Shenghen dar aplicam masurile.Iar aia din interior n au grija nici de propriile granite.

  2. 🙂 :))))))))) cât mai e şpaga pentru control superficial/amănunţit la ieşire sau intrare în ţară? :))))))))))))) şi ungurii şi românii(nădlac) au aceleaşi mâini…doar buzunarele şi tupeul plantaţilor plasaţi în serviciu fac diferenţa.

  3. E o vorba din batrani ” … si f….. si cu banii luati.” Am securizat la greu hotarele, am cheltuit o gramada de bani, eram numai buni de Shengen si ce sa vezi, nu se poate.
    Statul roman trebuia sa deschida mai multe puncte de trecere pentru evitarea aglomerarilor iar, la ce recrudescenta a terorismului e azi, un e rau sa fie toti controlati.

  4. “Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică…”

    Aha! Deci exista unii care sunt amenintare pentru ordinea publica, securitatea interna… sunt cunoscuti dinainte…. si sunt lasati liberi? doar la granite se trezeste statul european ca astia sunt riscanti si… si ce ii fac? Deci teroristu e prost, vrea sa treaca granita pe sosea, in masina…. cu actele la el… numa numa l-or prinde antiteroristii…

    Mi se par doar masuri demonstrative, sa vada poporu votant cit de multa grija are statul de el. Timp in care ii mai baga pe git niste mii sau zeci de mii de migranti…. De fapt, afara de a-i elimina pe toti, nu exista solutie impotriva islamistilor radicali. Trebuie procedat ca si cu nemtii nazisti: toti, pina la ultimul….

  5. Asta inseamna mai multa spaga, sa nu mai vorbim de cita valuta o sa intre in tara…….Nu le mai ajunge…. va furati parintii ,fratii,copii….jalnic,patetic. politica de rahat…………

  6. “Orice operaţiune militară întreprinsă de către un stat pe teritoriul altui stat, fără consimţământ, este un conflict armat internaţional. Aşadar, în conformitate cu informaţiile disponibile, în urma atacului SUA asupra infrastructurii militare siriene, situaţia din Siria a ajuns să constituie un conflict armat internaţional“, a declarat purtătoarea de cuvânt a Crucii Roşii, Iolanda Jaquemet, la Geneva.asta dupa ce “Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, responsabil cu supravegherea respectării Convenţiei de la Geneva privind regulile de război, a stabilit în 2012 că în Siria se desfăşoară un conflict intern armat.”.e clar acum cum e cu agresiunea militara a sua contra unui stat suveran membru onu? mai sunt pupincuristii care incearca sa justifice aceasta agresiune militara pe baza unui presupus atac cu arme chimice nedovedit inca? sau manevrele si manipularile ordinare ale americanilor de genul celor din iugoslavia si irak, dovedite deja, mai pacalesc pe unii pupincuristi?

  7. Ma surprinde ca lipsesc injuraturile la adresa securisto-basistei Macovei, proiectul ii apartine. Eu zic ca trebuia mentionat, mai invatam niste expresii

  8. Încă o :))) ”măsură drastică” din punct de vedere al comunicării şi principialităţii!
    Citez din titlu/la voi pe site: ”’Ministrul Transporturilor: Ținta e să investim un miliard de euro în drumuri, în 2017”’
    Cum bre? Ai un miliard la dispoziţie pentru cheltuire în 2017?
    Prioritatea e cheltuirea banilor şi nu obiectivul final?
    De ce nu au obiectivul principal: DRUMURI DE CALITATE SUPERIOARĂ şi la urmă când se dă în folosinţă calitativ PREŢUL?
    Ăştia pun preţul/suma totală ca obiectiv principal fără criteriile de calitate la finalizarea obiectivului!!!

      • Maaai baiatu’ ?! Tu ai lucrat vreo ora in viata ta si mai ales in nenorocirea asta de “achizitii publice”? Sigur nu, ca altfel nu puneai problema asta asta filozofica cu “criterii de calitate”. Nu stiu daca stiai, chinezii pun problema asta zi de zi si de aia sunt unde sunt in marea infrastructura. La ei criteriul de calitate este glontul in “piata publica” sau nu stiai asta ?

Leave a Reply to părere...Cancel reply