Cancelarul german Angela Merkel a admis vineri, în cursul tradiţionalei conferinţe de presă de vară, că recenta criză guvernamentală provocată de politica privind migraţia a afectat încrederea faţă de coaliţia sa în rândul populaţiei, situaţie care va trebui să fie remediată, relatează dpa.

‘Da, cred că este cazul’, a spus Merkel în răspuns la întrebarea dacă disensiunile dintre partidul său conservator Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul bavarez mai radical, Uniunea Creştin-Socială (CSU), cu privire la întoarcerea migranţilor de la graniţă au afectat poziţia sa în în ochii publicului.

Merkel a estimat că dezbaterea asupra politicii privind migraţia este una importantă, dar că tonul discuţiei ‘a fost deseori foarte dur” şi a subliniat că acordă o foarte mare importanţă limbajului.

Insistenţa ministrului german al Afacerilor Interne şi lider al CSU, Horst Seehofer, de a întoarce migranţii de la graniţă l-a plasat în contradicţie cu cancelarul Merkel, care a insistat să se evite deciziile unilaterale în favoarea unor soluţii în acord cu alte state membre ale UE.

Merkel a făcut ulterior o înţelegere cu Seehofer pentru a opri solicitanţi de azil care ajung la graniţa sudică a ţării cu Austria în centre de tranzit, în timp ce statutul lor este verificat.

Acordul a tras coaliţia înapoi de pe marginea prăpastiei, după ameninţările lui Seehofer de a demisiona şi unele speculaţii despre destrămarea alianţei conservatoare CDU-CSU.

Al treilea partener în coaliţia lui Merkel, Partidul Social-Democrat (SPD), şi-a exprimat preocupări umanitare cu privire la crearea unor centre închise pentru migranţi, alimentând în continuare speculaţiile despre destrămarea coaliţiei de guvernare.

O serie de sondaje de opinie desfăşurate în urma diferendului au indicat o diminuare a sprijinului public pentru guvern.

Un sondaj publicat de ARD a arătat că 78% dintre germani sunt nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de activitatea guvernului – o creştere de 15 puncte procentuale faţă de luna trecută.

Merkel a declarat vineri că, deşi ar fi preferat ca problema să fi fost gestionată diferit, guvernul a găsit în cele din urmă o soluţie, apreciind că executivul ‘s-a dovedit el însuşi capabil să acţioneze’.

Tensiunile asupra problemei migraţiei ar putea să se aprindă din nou dacă Merkel nu reuşeşte să ajungă la acorduri bilaterale cu alte ţări din UE. Ea speră că autorităţile germane vor returna solicitanţii de azil în statele membre care i-au înregistrat pentru prima dată.

Ministrul de interne al Germaniei, Horst Seehofer, şi-a prezentat marţea trecută îndelung aşteptatul său ‘master plan în domeniul migraţiei’, după divergenţele cu cancelarul Angela Merkel care au declanşat o criză între aliaţii conservatori, depăşită în cele din urmă prin acordul intervenit săptămâna trecută.

‘Acest master plan face parte din inversarea politicii de azil care este urgent necesară pentru Germania’, a afirmat ministrul de interne, prezentându-şi propunerile la Berlin. El a vorbit despre un ‘nou regim de frontieră’ la graniţa cu Austria, pentru ca solicitanţi de azil care au depus deja cereri într-o altă ţară din UE să nu poată intra în Germania, scrie Agerpres.

8 COMMENTS

  1. Dupa ce au dat chix, cu totii, cu Primavara Araba, poate reusesc s-o repare cu Toamna Araba (o miscare aproape imposibila).
    Dupa ce a bulversat o parte a lumii civilizate, Unchiu’ nu scoate o vorba despre rateul dat, in schimb pune presiune asupra nepotilor prin diverse moduri, cel militar si mai cu seama cel economic.
    Problema migratiei este una extrem de apasatoare asupra tuturor tarilor Europei.

  2. O rezolva Merkel…

    Totul e sa aiba o colonie condusa de procurori adulati de intelectuali basisti-iohanisti cretini si ii plasezi pe noii emigranti in colonie.
    Cine se mai opune?

    Si propaganda o sa spuna ca ala de la funky citizens ca dupa 7 ani o sa fim pe castig cu emigrantii !!!I
    Iar Soros si ong-urile lui care desigur nu exista e doar inventia mea o sa ne spuna ce noroc a dat peste noi in toate ziarele mondiale importante ca nu-i prima oara !!

  3. Aseară urmăream propagandistii actualului regim ursu și zamfir dându-i ordine clare ministrului teodorovici sa recupereze imediat datoria pe care ar avea-o Johannis la stat pentru ca a pierdut o casa intr-un proces care inca nici macar nu este finalizat. Atâta exces de zel propagandistic nu am mai vazut de la bolsevism cand oamenii erau executați în public fără proces. Vomitos! Nu s-au referit tonomatele la datoria Teldrum către stat cu peste 60 milioane euro , Robert Negoita cu peste 60 milioane euro… Iar SRS încuraja bolsevismul cu experienta lui de pușcăriaș ajuns un Guru al infractorilor
    Dar sa auzim si ce zic unii jurnaliști independenți
    http://m.ziare.com/liviu-dragnea/ce-facem-cu-numarul-de-inmatriculare-din-suedia-1522239

    • Nu ti-ai lut medicamentele si aiurezi profund. Nu mai folosi cuvintele altora ca nu-i frumos, exprima-te cu ale tale.

  4. La naiba,astazi,in afara,nu s-a vazut pic de emisie live la Antena3 pe telefoncu sau fara instalari programe! De ce?

  5. Personal, tind sa cred ca greșeala lui Merkel e chiar o greșeala, o dovada de prea mare încredere—sau aroganta?—in/ fata de aliații UE care au răsplătit favorurile germane cu un refuz net de a ajuta la nevoie țara care i-a favorizat. Așa se întâmpla când nu știi, sau nu vrei sa afli cu cine ai de-a face in materie de alianțe, ca nu e vorba numai de unguri—care încearcă sa-și recupereze statutul de “coroana” independenta pierdut la Trianon, deci, au probleme mari identitare asupra cărora migranții de alte culturi au un impact major—ci și de polonezi, pe care jocurile duble ale Germaniei cu Puțin, i-au băgat in defensiva totala, și de cehi, a căror amintire a ‘68-ului nu s-a stins, ca sa nu mai vorbim de Balcani sau de Grecia, complet distrusă de politicile financiare ale Berlinului. Și nu pomenesc de România in context pentru ca lasitatea și lăcomia președintelui Johannis, combinate cu slugărnicia găștii “globaliste”, au făcut dintr-o alianța sigura (nimeni n-are nimic cu nemții la noi, iar migrații am mai pomenit in trecut, chiar multe) o afacere dubioasa—all in all, greselile se plătesc mai aspru decât crimele,( vorba lui Talleyrand) și, poate, abia acum se va vedea cât de mult talent politic are faimosul cancelar. Dacă iese din încurcătura fără prea multe zgârieturi, jos pălăria; oricum, faptul ca-și asuma o parte de vina pentru criza migrației in UE e un semn de talent—numai prostii de tip Kovesi nu recunosc nimic, niciodată—aviz amatorilor de președinte femeie” anticorupta”! Sau de președinte sas, fără minte și fără scrupule, precum “KiWi” Johannis (foarte drăguța porecla lui Antonesei, o adopt)!

Leave a Reply to Cristina GorgosCancel reply