Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a spus că românii care lucrează în Germania sunt foarte bine primiţi, dar cei care vor să beneficieze de prestaţii sociale fără să aibă un loc de muncă trebuie să se adreseze ţării de unde provin, precizând totodată că UE nu funcţionează ca o “uniune socială”.

Afirmaţiile cancelarului Germaniei au fost făcute, joi, la Berlin, în cadrul conferinţei de presă pe care Angela Merkel a susţinut-o la finalul întrevederii cu premierul român, Dacian Cioloş.

În acest context, un jurnalist german i-a cerut cancelarului german să îşi exprime un punct de vedere cu privire la intenţia unor politicieni germani de a introduce pentru cetăţenii statelor membre UE obligativitatea efectuării unui an de muncă în Germania înainte ca aceştia să poată beneficia de prestaţii sociale din partea statului.

Angela Merkel a spus că această problemă este una care preocupă şi alte state membre şi a dat ca exemplu Marea Britanie, precizând că trebuie găsită o soluţie în acest sens. În opinia sa, statele membre ale UE se confruntă cu o situaţie dificilă din cauza faptului că există sisteme sociale diferite şi pentru că fiecare stat are obligaţii sociale faţă de proprii cetăţeni, dar nu şi faţă de cetăţenii proveniţi din alte state, mai ales faţă de cei care nu muncesc.

Cancelarul german consideră “corectă” o astfel de abordare, Merkel explicând că aceasta nu înseamnă îngrădirea liberei circulaţii a forţei de muncă.

“Putem să lucrăm peste tot în Europa, această intenţie nu include că putem să primim şi prestaţii sociale încă din prima zi”, a spus Merkel.

Angela Merkel a făcut referire directă la cetăţenii români, ea precizând că cei care muncesc sunt bineveniţi în Germania, dar cei care cer ajutor social din partea statului german fără a lucra trebuie să se adreseze statului de proveninenţă. Ea a afirmat că trebuie modificată şi legislaţia.

“Fiecare român care lucrează la noi este foarte bine primit, sunt foarte mulţi români în Germania în ultimul timp, dar dacă este vorba de prestaţii sociale care nu se bazează pe o activitate de muncă sunt de părere că această persoană poate să se ducă înapoi în patria respectivă. Noi nu suntem o uniune socială, avem diferite sisteme sociale, aceste lucruri trebuie să le reflecte şi legislaţia şi trebuie să găsim o soluţie”, a mai spus Merkel citata de Mediafax.

16 COMMENTS

  1. Sa lase vrajesls coana merkal si sa ne spuna ce directive i a trasat lui ciolos ca doar n om crede ca doar de prestatiii si a chemat sluga.

      • Talibanii si jihadistii si-au rezolvat problema MCV-uiui au eliminate coruptia si si-au securizat frontierele.
        Noi astia din Romania nu meritam insa nici Schengen nici ajutoare.
        Eu zic FOARTE BINE.
        Sa-si vada ei de Kalifatul Germania si noi ne vedem de Romania. Cu cat avem mai putin in comun cu ei cu atat mai bine.

    • Cetatene, daca de avionu’ demnitarului de proptisi, atunci e degeaba !
      E ca la firme, bre, daca ma intelegi : directorul merge cu masini puternice, c-are treaba. Judecata, insa, trebuie facuta dupa performanta; n-am afinitati cu Ciolos, da’m-am saturat de comunistii astia “de dreapta”; lasa-l, bre, sa mearga si cu salupa, da’ sa-si faca treaba pentru care e pus scolo, asta ne intereseaza !

  2. Hahaha.. Propun sa-i trimitem pe parlamentarii romani in Germania.. La cat de harnici sunt nici sjutoare dociale nu ar primi.. Poate rezolva Ciolos cu Frau Merkel niste transferuri

  3. “… poate să se ducă înapoi în patria respectivă.”

    Dna. Merkel poate să “nu-i presteze” pe rromi/ţigani dar, în vecii vecilor, nu mai trebuie să ne intereseze (noi, din ţară) de cei care au plecat. E îndeajuns discuţia ceea debilă cu votul prin corespondenţă, ca prim exemplu, cât de mult e degradantă orice discuţie, orice iniţiere, de ajutor din ţara nativă.

    Iar uniunea socială (federalizarea) nu se va întâmpla deoarece cânii nu vor să fie egali cu căţeii (cacofonie inevitabilă).

    De altfel, dacă dl. Cioloş nu s-a stânjenit, ar fi fost o lovitură să-i ceară dnei. Merkel să le dea drept de vot celor care cotizează la statul deutschian. Dacă a tăcut…

  4. :))))) *Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a spus: că consideră “corectă” o astfel de abordare, Merkel explicând că aceasta nu înseamnă îngrădirea liberei circulaţii a forţei de muncă.
    “Putem să lucrăm peste tot în Europa, această intenţie nu include că putem să primim şi prestaţii sociale încă din prima zi”*. Oare crede că nu se parcurge o lege cu toate chichiţele şi interpretările locale din ţara respectivă? Numai turiştii cu buletin colorat în România pot merge fără nicio problemă. A! Scuze: prima şi cea mai importantă ”e” ruşii cărora nu li se împotriveşte nimeni la vedere! Parcă nu se ştie că întro ţară rece sufleteşte nu poţi să te lipeşti dacă nu şantajezi prin metodele lor practicate? Waw! Naivi ne mai cred aceşti bulumaci de gheaţă sufletesc! Cum mami? Nu sînteţi uniune socială dar cînd e vorba de furat cu japca în forţă prin luptă cu nevinovaţii alungîndu-i din patria lor şi distrugîndu-le ţara apucaţilor! Cum mamaie? Nu sînteţi cu socialul, dar invitaţi şi răspîndiţi obligatoriu alungaţii refugiaţi invitaţi de tine personal în alte ţări, făcîndu-ţi mendrele cu ei! Cum mamaie? Dar dacă nu sînteţi uniune socială, la ce te bagi cu picioarele în ţările cu bază socială? De ce impui tu regulile tale şi ale voastre ”ponosiţilor” unor ţări cu baze sociale? Tu eşti sau vrei să fii cireaşa pe tortul de frişcă? Nu crezi că mucegaiul te paşte dacă nu coborîrea în adîncul frişcăi garnisite cu enormă ură pe gustul vostru ?

    • Mamaie ori e complet senila ori cineva o santajeaza cu niste dosare de pe vremea cand lucra la Anvers. Ooops am facut o confuzie era vorba de alt securist din alta tara…

  5. Prosti ne mai vad nemti pe noi pe europeni ca nu dau ajutoare sociale basca ajutorul social trebuie dat oricarei persoane aflate in nevoie sa le dea negrilor arabilor ca le danseaza o samba le mai pune cite o bomba le mai violeaza pe nemtoaice Bravo Merkel ai distrus Germania

  6. :))))) http://www.antena3.ro/externe/dupa-koln-si-zurich-inca-un-oras-european-acuza-refugiatii-de-acte-de-hartuire-sexuala-333689.html
    Pe cuvînt de onoare, ce atîta rîs îmi zboară somnul! Cîtă manipulare pot arunca aceşti politicieni prin străinătate?
    I-am întrebat pe ai mei care deşi locuiesc de ani de zile în zurich, niciodată după sărbători nu au văzut atîtea muieri la coadă dis de dimineaţă la farmacii! Şi ce au citit în ziare?
    **Pe 1 ianuarie dis de dimineaţă toate din cartierul murdar/prostituţie se localizaseră la farmacie pentru pilula de după, sex neprotejat, de violuri: nici gînd. Posibil să fi fost minciunile pipiţelor care erau la rîndul uriaş, pe 31 decembrie au fost închise farmaciile. La fel cu furturile, cam tot în cartierul murdar(zona prostituatelor) unde sînt tot felul de baruri şi tot felul de naţii s-au întîmplat. Cică a fost discotecă(a se citi de toate: bătăi, scandaluri şi sex).**
    Şi în Amsterdam s-au întîmplat destule în cartierul ”geamuri roşii/prostituatelor” seara le vezi fără să vrei pentru că stau în casă obligatoriu cu lumina aprinsă pentru a fi alese de clienţi. Dar nu s-a auzit nicio plîngere în mass-media!

  7. A plecat in Germania sa-i faca o vizita d-nei Merkel si dupa o strangere de mana si o poza colectiva ,d-nul Ciolos a luat lista ca si Ponta cu ce trebuie sa faca (D-zeu stie in cate puncte) Sa le mearga bine firmelor germane si atentie romanasi ,Germania nu face pomeni .Pentru aceasta putea sa se duca cu masina.

  8. De fapt, Frau Merkel spune raspicat ca Germania nu e paradisul, poate o aude cineva si inceteaza sa mai dea buzna cu catel-cu purcel pe sub garduri, pe patru roate sau pe calea aerului, in tara marelui Goethe.Ar fi putut, evident, s-o spuna mai demult (din moment ce vorbeste de schimbarea legislatiei in privinta ajutoarelor sociale extinse la toti rezidentii de pe teritoriul german, inseamna ca pana acum “paradisul” a fost odata real) dar nu-i singura care are probleme de comunicare. Ce mi se pare interesant e ca populatia romana stabilita in Germania pare sa aiba o agenda care nu cuprinde numai votul prin corespondenta, cu alte cuvinte, ca avem o diaspora nu doar pe hartie de ziar (ma rog, pe Net) ci si in carne si oase, coagulata pe obiective clare si de lunga durata. Nu stiu daca imagologii care l-au inventat pe Johannis stiau ce fac cand l-au configurat ca erou al diasporei; oricum, problema ii ramane lui Ciolos spre rezolvare, eventual PNL-ului, dupa ce va ajunge la putere cu sau fara Ciolos la carma si care va trebui sa faca din maini si din picioare sa asigure beneficiile sociale pentru diaspora “neintegrata”, ca sa nu supere Berlinul. Iar pe Johannis nu se mai poate conta, el si-a facut datoria, a dat votul prin corespondenta, ura si la Miami.

  9. E o vorba la noi in popor “tara arde si baba se piaptana”.
    Doar pentru asta l-a chemat pe Premier la ordine ?
    Am crezut ca daca avem in funtea statului un Presedinte vorbitor germana la perfectie vom deschide usile ceva mai usor la Berlin.

  10. Si Ciolannis a pus botu’.Pai de asta s-a schimbat guvernul Ponta.Cand o ardea Ponta chinezeste,sa aduca bani in tara,tinerii frumosi si liberi strigau ca ala micu’ Titulescu, e comunist.In schimb,Marea Britanie a semnat contracte comerciale cu China de vreo patruzeci de miliarde de euroi.
    Jos guvernu’ Ponta, jos Oprea si primul ministru britanic sa-si dea demisia si vreo trei perechi de palme.

Leave a Reply to Cristina GorgosCancel reply