Vlad Tăușance, un apropiat al patronilor clubului Colectiv, cunoscut publicului pentru campania on-line facuta presedintelui Klaus Iohannis in 2014, ne ofera o perspectiva din interiorul colegilor si prietenilor celor acuzati azi pentru fapte grave. Cred ca aceasta opinie nu poate fi ignorata in contextul unei dezbateri atat de aprinse.

============================== 

În weekendul negru care a trecut, s-a maturizat cu forța o generație. Și, cum zicea Dana Berghes, s-a terminat o eră.

Vreți, nu vreți, undergroundul românesc s-a născut și a crescut pe terase improvizate, cu generatorul lângă dormitorul-baracă, în subsoluri cu igrasie și fără ventilație, în case boierești cu bulină, dar fără autorizație, în frigul din hale și săli de repetiții refăcute în grabă. Cu fire lipite în mijlocul concertului și scene improvizate, cu lumina care cădea de zece ori pe seară și lumea care aplauda ca la zile de naștere.

Doar aici s-au jucat primele piese de teatru independent, s-au format și s-au certat trupe, s-a citit poezie și s-au atârnat tablouri pe pereți. Pentru că arta incomodă și sunetele adevărate nu au avut niciodată autorizație de funcționare, nici investitori. Unde voiați să se întâmple? În Casa Poporului?

Am petrecut cei mai frumoși ani din viața mea în bombe cu ceas – La Grande Maguy, Hard And Heavy, Under, Sovata. Am pus muzici și am băut kilometri de shot-uri în pivnițe, în fum gros, făcând mișto de un cutremur care speram să ne prindă pe stradă. Am văzut, alături de voi, filme în cinematografe care stau să cadă la prima pală și mi-am pus ochelarii pe ochi la afteruri de unde puteam să nu mai plecăm.

Ne-am crezut invincibili și nemuritori. NU suntem. Din păcate. Am fost, în schimb, cum am fost și la marșul de ieri, împreună. Certați la șpriț sau prieteni vechi, cu sau fără pletele de pe vremuri, cu geci de piele sau cu copii în cărucioare. Sper să rămânem împreună.

Patronii pe care-i vreți executați în piața publică, alături de cei care au dispărut în iadul de vineri, sunt vinovați. Suntem vinovați, împreună, pentru Vama Veche unde se îngrămădește o țară, vară de vară. Sunt vinovați pentru Centrul Vechi care a pus Bucureștiul pe harta city-break-urilor. Sunt vinovați pentru câteva sute de albume și câteva zeci de trupe. Lucrurile astea nu s-au născut din improvizații riscante, nu pentru că ”Merge și așa”, ci pentru că ”Altfel nu se poate!”. Așa a fost. La București, la Berlin, Ia Istanbul. Nu o să mai fie așa. Din păcate. Din fericire.

Respect și toate gândurile mele pentru cei care nu mai sunt și pentru cei care suferă, pentru prieteni, copii și părinți. Au fost parte din familia extinsă care m-a primit întotdeauna, indiferent de cât de idiot am fost sau cât de tare am greșit.

32 COMMENTS

  1. Inseamna ca li s-a urat de atat bun!Ce folos ca ai fost bun o data si nu mereu!Tragedia asta le-a sters identitatea!

    • Mda… Concluzia-i veche de când lumea: lăcomia strica omenia!
      Ariciului i-a ieșit mai bine tura asta, decât la prezidențiale…
      Că nu din dragoste de muzică manipulează tinerii, ci din foame de arginți!

  2. Cum?
    – Aţi făcut şi lucruri bune?
    – Cum adică: dacă aţi făcut lucruri bune trebuie să ucideţi prin diferite mijloace???
    – După ce v-aţi tras dreptul, după ce a-ţi mituit sau aţi trecut pe lîngă lege sau v-aţi bătut palmele cu politicienii în scopuri comune, acum reproşaţi?
    – V-a cerut acei oameni care au murit sau care încă se chinuie să supraveţuiască, să bateţi palmele cu politicienii pentru alegeri, apoi să ucideţi şi după, să reproşaţi???
    – Oare nu aveţi pic de decenţă măcar pe ultima sută de metri?
    -Ce mama măsii, dacă l-aţi susţinut pe Iohanis, trebuia să continuaţi să funcţionaţi pe lîngă lege, cu acest final îngrozitor???
    Ioiii! Doamne! Ce mentalitate de afacerist înfricoşat de sărăcie, dar profitor prin orice mijloc fie şi ucidere sau chinuri groaznice la final!
    ÎN CE ŢARĂ TRĂIM!!!
    P.S. vă amintesc că microbuzele pe transport extern(în străinătate) 8 plus 1 locuri funcţionează pe aceeaşi linie de lege: nu le cere nimeni aviz sau acte ca celorlalţi cu 16-17 plus 1 pentru că legea le permite. Toate sînt bombe pe roţi! şi nu sînt 1-2-3 microbuze!

  3. O documentatie pentru obtinerea autorizatiei de construire, inclusiv P.T., scenariu de incendiu, avize I.S.U., D.S.P., mediu samd nu putea sa coste mai mult de 10 mii de euro. Bineinteles daca se si respecta respectiva documentatie amenajarea clubului presupunea costuri mult mai mari, insa amortizabile daca planul de afaceri era facut cu cap. Pana la urma cluburile astea sunt afaceri, iar acesti afaceristi au urmarit doar un profit mai mare nerespectand legile, legi care nu au fost impuse de catre isu, politia comunitara si primarie prin serviciul de urbanism.
    Bine ca a venit Iohannis si Romania e tara lucrului bine facut. [sic]

    • TOATE AUTORIZATIILE se obtin de la autoritatile locale adica de la administratia Ponta, deci esti mandru ca esti roman cu ponta tau cu tot

      • Dragule, nu s-a inventat “peschesul” cu Ponta, in 2003 ! Ba chiar, dupa cum se vede, aia anteriori au fost maestrii…
        (Ps : “Autoritati locale” inseamna primarii… deci, nu Ponta, ci primarul ala pe care il alegi.. impreuna cu gasca lui, care tipa ca sunt salarii mici, dar revin la “ciolan”…. Nu ca n-ar avea vinovatie si autoritatile centrale, ca d-acolo pleaca legislatia; dar e bine sa vorbesti in cunostinta de cauza; macar atat cat se poate. Ca “goagalu'” nu e Enciclopedia Britanica)

      • Si la Sibiu ca don Werner nu a dat cat a fost primar autorizatii si totusi multe functioneaza cum ramane?

    • Este trist,f.trist,o drama enorma!Comentam,comentam, jelim mai ales,f.multi,sa fie in ton cu atmosfera generala.Dar nu peste mult timp o vom lua de la capat cu aceeasi lipsa de responsabilitate , de rigurozitate,de seriozitate mai ales.Merge si asa,in ,,tara lucrului bine facut,,.Multi,f.multi deja ii compatimesc pe patronii clubului,daca hala aia se poate numi asa,dar ma rog,daca nu iti place ,lugubrul,promiscuitatea si mizeria nu esti ,,cool,,.Un lucru e f. clar!Tuturor ne place sa ne descurcam,sa fim smecheri,sa ne strecuram,sa eludam orice lege,ca doar nu-i asa suntem smecheri!Da ,politicienii sunt execrabili,dar oare noi suntem niste ingeri?De ce se discuta doar de mituit si nu se discuta niciodata de mituitor.Cred ca ,,solidaritatea ,,in a eluda legea ,este enorma.Nu am vazut niciodata un grup de patroni,investitori sa fie solidari in a denunta pe functionarii publici corupti.Este mai simplu sa mituiesti,sa nu respecti nici o norma ,sa-ti faci relatii decat sa lupti pt. a nu-ti mai desfasura activitatea intr-un mediu viciat de hotie si minciuna.Patronii sunt cei mai vinovati!Nu exista scuza !Nu esti exonerat de vina daca nu cunosti legea si normele.Sigur,ei stiau ce trebuie sa faca pt. a fi in regula,dar placerea de a te da smecher si descurcaret e mult mai mare si nu costa atat de mult.Daca esti corect,esti ,,fraier,.Dar unde este respectul lor fata de clientii lor,fata de oamenii care le umpleau buzunarele,unde este responsabilitatea fata de omul care ii trece pragul,unde este bunul simt?Niciunde!Capitalismul salbatic,de jungla ne abrutizeaza,ne face sa confundam promiscuitatea ,mizeria cu atitudinea boema.Trist este ca niste tineri,acesti patroni,au o mentalitate de ciocoi parvenit,care ii dispretuieste pe beneficiarii serviciilor lor si pe angajatii lor .Dar ei nu sunt ,,comunisti,,.Ei sunt ,,viitorul,, nu-i asa?Cinism,bataie de joc si o foame de animal salbatic in a face bani,oricum.Pacat de victimele lor!Si cred ca dupa cateva zile lucrurile se vor derula la fel!Cati paznici ,cati politisti ,cati inspectori,trebuie sa stea la fundul fiecarui hot?Ne lamentam,ne victimizam si vom continua sa fim la fel de descurcareti si de invartiti.Corupt nu este doar mituitul ci si mituitorul.Sper sa faca multi ani de puscarie,sa urmeze si functionarii publici vinovati,chiar primarul,dealtfel un ,,maestru in arta disimularii,,un ,,justitiabill sadea!Copiii lui sigur nu frecventeaza un asemenea club,sunt prea beizadele sa se inghesuie cu ,,prostimea,,.

    • Domnule Liviu nu politizati, analizati asa cum ati facut la inceput, dupa aceea ati luat-o pe aratura.

    • Corect , domnule Liviu , numai ca o amenajare pentru un spatiu “pentru distractie”se porneste intotdeauna de la costuri si de la gasirea unor elemente de decor socante , nu de la “plicticoasele” detalii legislative . Acesti asa-zisi investitori isi pornesc afacerile de la calculul viitorului profit , iar in momentul cind solicita autorizarea de la o primarie , aproape nici un functionar de acolo nu-i intreaba despre conditiile reale ale cladirii sau despre respectarea unor legi , facute pentru protectia consumatorilor de distractii .

  4. Hopa, nimic nu-i intamplator. Caile Domnului sunt nebanuite si cet vom mai afla si-n acest caz si-n altele. Incep sa se dea in fapt unul pe altul ? Capra bat-o vina.

  5. Din ce se dă live, observ că enorm de mulţi oameni de bună credinţă şi-au găsit locul de a-şi pune credinţa şi încrederea în Dumnezeu în micul perimetru în care s-au produs distrugeri de vieţi în speranţa că Dumnezeu va schimba în bine atitudinea tuturor nemernicilor inclusiv a politicienilor perindaţi de aproape 26 ani de zile! Şi-i vor schimba prin unirea tuturor gîndurilor pluterea minţii fiecăruia, încît în perioada următoare am convingerea totală că frica şi teama îi va copleşi pentru a se lăsa păgubaşi de nemernicii politice! Ceea ce este foarte bine!
    Văzui că tot în acel perimetru amplasase o mini biserică în jurul căreia ard lumînările pentru cei care au murit fără lumînare cît şi luminarea pe acest pămînt a creierilor vii care-şi bat joc de absolut totul!
    Nu ştiu care politicieni plus alţii, cum vor primi palma grea a credinţei unită şi purtată de puterea gindurilor unor grupuri de nativi curaţi sufleteşte!
    P.S. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar nimănui nu-i doresc să treacă prin aceste momente teribile.

  6. Aici avem o mostră de ”popă” care ştie ce vrea!:))) Ce înseamnă să fii afacerist care să tragi şi de pe viu şi de pe mort!
    http://www.antena3.ro/actualitate/religie/mesajul-socant-preot-club-colectiv-322135.html
    ”Mesajul unui preot pe Facebook: Au murit tineri care ascultau muzică macabră, ca să nu spun satanică. Poate unii nici nu erau botezați”
    Mă nenicule, am impresia că ocupi locul de muncă fără să fi citit o carte în domeniu! Cum poţi fi tu numit preot-popă dacă habar nu ai sau nu vrei să urmezi sfaturile şi credinţa ortodoxă, nu pui în practică ceea ce scrie clar în vechiul sau noul testament ortodox???
    Din cîte am citit dar şi analizat cu cei care au citit mult mai mult decît mine despre religii de tot felul, parcă NAŞTEREA, CUNUNIA RELIGIOASĂ şi ÎNMORMÎNTAREA ESTE DAR DIVIN considerat în religia ortodoxă şi nu numai, e păcat să primeşti sau să ceri bani pentru aceste daruri dumnezeieşti binevenite natural!!! Cum bre, tu popă oricare-ai fi, să faci păcatul cel care este interzis şi să impui enoriaşului ceea ce e interzis prin religie??? Cum bre, tu popă prin urîţenia sufletească să urli că nu sînt botezaţi anumiţi enoriaşi deşi nu ştii nimic concret despre ei? Cum bre, tu popă care deşi încasezi bani din bugetul statului să împui taxă pentru orice deşi în vechiul şi noul testament este păcat???
    Culmea aroganţei: ”cereţi prin urlet cu toţii şi toţi înşelaţi ca hoţii” !!!
    P.S. scuze pt. duritate,dar e realitate şi nu e ură faţă de religie sau pentru un anumit popă

  7. Are dreptate, patronii sunt acuzati si de lucruri bune. Si cel mai bun lucru este ca au inceput ca investitori strategici si au reusit in final sa ruineze tara. Acesti patroni sunt cei ce conduc din umbra Romania. Spaguiesc si investesc in politicieni pentru ca apoi sa li se returneze inzecit. Acesti patroni forteaza legea iar in momentul cand simt ca nu obtin ce vor, mituiesc sau incearca sa mituiasca si apoi toarna la DNA. Astfel de patroni intra in politica sa faca ce stiu mai bine, sa-si umplu buzunarele. Statutul e un prost administrator? Pai daca statutul e condus de ei, cum dracu sa functioneze, cand cei mai bogati sunt cei ce au derulat afaceri cu statul, adica ei cu ei?

    • Nicule, la cum pui problema mi-e ca Ceasca se-ntoarce in mormant… de bucurie !
      Patronii mai platesc si impozite, ticule ! Si nu toti sunt in afaceri cu statul…Da’ daca atat intelegi, n-o sa ma straduiesc eu sa te destept… te las asa, cum esti !

  8. ce este provocator in acest mesaj? este o parte de adevar in ce spune el. poate provocator este titlul postarii Dvs!

  9. Patronul (patronii) acelui club nu puteau sa-i “ucida din culpa” pe acei oameni fara nepasarea autoritatilor.In cazuri atat de grave nu mai putem vorbi de nepasare ci de complicitate.Totul se priveste dintr-un alt unghi,impactul este mult prea mare,emotia colectiva depaseste orice alt tip de eveniment similar.Daca nici acum jegurile de politicieni nu constientizeaza gravitatea comoditatii lor si-l iau in brate pe “eu nu ma simt vinovat cu nimic” atunci noi ca popor nu mai existam.Ramanem o masa inerta manipulata de televiziuni,supusi,asteptand cuminti ca cei mari sa ne fure sa ne ucida din culpa,sa ne aduca la un prag minim de supravietuire iar noi sa stam resemnati sa nu deranjam.Sa “nu ne suim pe suferinta altora” ca sa dam jos un primar,ministru,politician sau mai stiu eu pe cine.Nu,sa stam docili in cochilia noastra sa nu deranjam,asta e ideea.

  10. Usor,usor, ca intotdeauna de fapt, apar avocatii ,stai asa ca nu-i chiar asa,c-o fii c-o patii ,sa vezi ca au facut si lucruri bune,ca aveau note mari la scoala, pana incepi sa nu mai stii care si cat e vinovat. Diversiunea obisnuita,ca si in cazul motociclistului, nimeni nu vorbeste de ce groapa nu era semnalizata ci de ce avea demnitarul excorta si unde se grabea,acum se discuta mai mult de salvarile care n-au venit la timp si in numar suficient,de lipsa sangelui, avize ,etc., si mai putin de adevaratii vinovati,cei care au provocat tragedia. Stau si ma gandesc cine sunt profesionistii care apar mereu in astfel de situatii pentru a creea confuzii “obiective” in scopul de a deturna atentia opiniei publice si nu numai ?

    • Daca langa cei trei nu apar si d-aia din institutiile statului, e ‘geaba ! Plange bugetarul ca are salariu mic (si-o spun ca fost bugetar, cam un an, zic ca stiu ce spun !); da’ bugetaru’ cu masina cat garsoniera e ceva obisnuit la noi – nu-l intreaba nimeni : “de unde, bre !?”; il ia pe manelistu’ cu vizibilitate publica la intrebari fiscale (de forma, ca nici acolo n-o sa fie vreo mare descoperire, cum ni se prezinta); o da cu “patronatu'”… da’ p-ala de-l platim (la timp, ca la buget nu se intarzie salariul) nu-l intreaba de cand economiseste (si de unde) pentru “sufrajeria pe roti”…
      Bun, sunt si bugetari saraci… da’ nu-i tine, totusi, nimeni cu arcanu’ in posturi… Piata privata a muncii e deschisa !
      Ba chiar, cred, aia de aveau atributii, obligatii, competente in treaba asta sunt si mai ticalosi ca patronii respectivi ! Ca patronii aveau o locatie, aia cu control sunt vinovati pentru mult mai multe !
      Nu demisia lui Oprea, Piedone sau mai stiu eu a cui dracu’ e subiect; sunt o groaza de trepadusi, insa, sub ei, care lasa pixu’-n aer fix la terminarea programului, pentru care “timpu’ trece, leafa merge”… si, daca mai iese si ceva in plus, sa fie primit ! Aia, oare, pot dormi linistiti acum ?!

      • Adica dupa mintea ta trebuia Piedone sa stea cu furtunul in mana langa tampitii aia de organizatori si patroni care aveau chef sa se joace cu focul.

        • Nu, bimini…. In calitate de manager de ceva, raspunzi pentru ce se intampla sub tine ! In privat, cand dai cu oistea-n gard, n-ai privilegiul demisiei, pleci ca o curca plouata, cu demitere !
          Auzeam ca bugerarii de primarie n-aveau cum sa stie, ca ei au program de zi (strict delimitat), si ca ala era club de noapte ! Aud ca primaria avea si d-alea cu “pe proprie raspundere”… pe proprie fiind, pe proprie raspund… da’ sa raspunda si-aia care i-au lasat pe proprie…. Cam asta e esenta discutiei : pe proprie ! Daca intelegi, bine, daca nu… n-am valente pedagogice, te las nelamurit !

  11. vinovatii sunt in cercuri concentrice, In cazul de fata:
    – trupa, organizatoare a concertului
    – cei care le-au vindut artificiile
    – clubul si patronii lui
    – cei care au dat autorizatiile
    -cei care n-au verficat ce si cum se intimpla acolo
    – cei care au dat legile astea imbecile
    – presa care n-a spus nimic de risc, niciodata
    – cei care au mers, vreidata, in acel club – in orice club, dealtfel
    – primari, parlamentari, alesi, partide, biserici, onguri, cluburi, frf, tvr, ue, nato, rusii, bin laden, turcii, dacii si romanii
    – si, restul, pina la 20 de milioane de votanti, de 25 de ani incoace
    Pe pariu ca din lista asta lunga vor merge la puscarie doar cei de pe pozitia a treia. In plus, se va trece dintr-o extrema in alta, adica vor fi tone de interdictii, de birocratii, de costuri umflate, vor fi tone de abuzuri (ca aia cu bonul fiscal pentru bacsis), va creste valoarea spagii, vor exista doar cei “alesi” de catre cei alesi. Orice buna intentie se va transforma intru-un bun business pentru unii…

  12. Hmm! E un lucru verificat, underground-ul artistic e, prin definitie, subteran (sens literal: sub sol), subversiv, revolutionar prin faptul ca se opune “sistemului”/culturii oficiale, subventionata de stat, in prima faza, si apoi structurilor politice in general, de la baza statului. Si, tot asa de verificat ca adevar istoric este si faptul ca prin subteran circula si alti marginali, nu numai artisti si idealisti, ci oameni care refuza sa se conformeze moralei acceptate, hoti, escroci, drogati, vanzatori de sex, ucigasi, in ultima instanta. Insa, daca aceste miscari marginale se intrepatrund, nu inseamna ca practicile lor se scuza reciproc-numai regimurile totalitare se folosesc de confuzia intre delictul de idei si delictele materiale, ca sa poata baga la beci, cu acte in regula, opozantii sistemului. In aceasta privinta, pledoaria in favoarea escrocilor care au pus la cale reteaua de cluburi “inflamabile” ColectivGoblin etc. e ori o prostie sentimentala, ori o specie de diversiune care sa indeparteze audienta de la consecintele fatale ale escrocheriei.
    Oricum ar fi, autorul mesajului pare sa spuna ca underground-ul, marginalii, adica, au facut revolutia care l-a instalat la putere pe actualul presedinte. Care presedinte, dupa tragedie, a infierat sistemul bazat pe ideea de “lasa, ca merge si asa” dar mai mult decat sa-l infiereze verbal, nici vorba sa faca altceva pentru a indeplini sperantele avangardei revolutionare care l-a ales. Si asta e foarte-foarte interesant fiindca, in ruptul capului, nu l-as fi conceput pe Johannis ca pe o figura “revolutionara”, in orice caz nu ca pe un erou in stare sa inflacareze imaginatia tinerilor. Pur si simplu nu intra in tipologia pe care underground-ul artistic ar putea s-o incarce simbolic: arata ca un burghez, se comporta ca un burghez, e prea “batran” ca sa inspire visuri fierbinti adolescentelor (de unde si ridicolul portretului lansat de Ioan Oltean in campanie cu fraza: toate femeile vor dori sa va atinga), n-are calitati de orator si nici preocupari artistice, desi aspira la statutul de scriitor.
    Una peste alta, faptul ca domnul care apara “frumos, elegant, cat de cat” pe patronii clubului Colectiv, s-a vadit in stare sa inflameze spiritul marginalitatii in favoarea unui reprezentant sadea a tot ce inseamna regula si regulamente, e un tur de forta ce merita un examen atent.

  13. OK.Orice avangarda artistica se naste in subteran (underground/subsol) ceea ce nu inseamna ca tot ce circula prin subteranele unui oras tine de domeniul artelor, sau de spiritul de fronda al artistilor marginalizati de sistem. Nici lumea interlopa nu accepta regulile societatii in care vietuieste, deci dl Tausance, in caz ca e sincer impresionat de marinimia fata de artisti a escrocilor care detin cluburi “inflamabile” la subsolul caselor condamnate din Centrul Vechi si de aiurea, confunda subsolul cu subprefectura. In caz contrar, e vorba de un inceput de campanie menita sa semene confuzia in randurile celor care raspund la campaniile de solidaritate cu victimele dezastrului de la Colectiv.
    Ce mi se pare interesant e ca dl in cauza a reusit sa conduca o campanie online de succes in favoarea unui candidat ca Johannis, care nu corespunde in nici o privinta cu tipologia pe care underground-ul intelectual/artistic/revolutionar ar fi tentat s-o promoveze. Actualul presedinte arata si se comporta ca cel mai tipic reprezentant al establishment-ului (sistemului in vigoare, nu neaparat de tip “securist”): n-are pic de imaginatie desi se vrea scriitor, ii place protocolul, se irita cand nu se respecta regulile (vezi episodul cu paltonul) e prea “batran” ca sa inspire visuri fierbinti adolescentelor (orice ar zice Ioan Oltean, fetele nu mor sa “atinga” barbatii maturi in afara celor de pe ecran) n-are nici talentul oratoric necesar pentru a inflacara revolutionarii de sex masculin. Cum o fi facut dl Tausance sa excite spiritul de fronda al underground-ului inspre alegerea unui personaj care nu-i reprezinta? Cazul merita, cu adevarat, toata atentia.

  14. Vad ca prezumtia de nevinovotie a disparut in cazul patronilor, ea functioneaza doar in cazul borfasilor din politica si administartie locala?Cand e un borfas din politica umflat de procuratura toata media e cu prezumtia de nevinovatie in gura acum pe amarati astia de patroni vad ca nici macar un jurnalist nu are curaj sa le apere drepturile oferite de constitutie.Daca ar fi linsati in piata publica ar fi bine?

  15. Este un risc asumat , mai mult sau mai putin constient, pe care ni-l asumam in fiecare zi. Depinde cat de departe impingem limitele, se poate termina bine sau tragic. Dar sa nu uitam ca NU SCAPAM FARA SA ACHITAM NOTA DE PLATA !

  16. Pledoaria pentru realizarile organizatorilor de spectacole, paleste in fata riscurilor asumate, de-a dreptul criminale. Ca nu s-a intamplat pana acum la o asemenea magnitudine, dar sa accepti ca se putea oricand, inseamna mai mult decat iresponsabilitate. Da, a fost si pasiune dusa la extrem, dar si goana surda dupa bani. La fel de criminali sunt cei care au modificat legea si cei care au eliberat autorizatii de functionare. Cum bine spunea cineva, spaga care ucide. Bine spunea Mircea Badea ca am deveniti extrem de superficiali, ne place dilaila. Carpelile, lasa ca merge si asa, asa-i in Romania, au devenit fatale. Cand pe buna dreptate se cer reguli, proceduri stricte, multi tipa in gura mare si invoca democratia si libertatea. Democratia presupune in primul rand respectarea legilor si a regulilor.

  17. Deși ar trebui să mă bufnească plânsul, uneori, poate dintr-o reacție instinctivă de autoapărare, mă bufnește râsul când văd cât de ipocrit este poporul ăsta. Suntem toți virgini, megem la biserică de două ori pe zi și ne uităm doar la Discovery.
    Criminalii trebuie spânzurați în piața publică, asta după ce în prealabil au fost biciuiți până la sânge și stropiți cu benzină.
    Restul poporului este nevinovat. Dragă cititorule, îți dau o veste proastă. Și tu, alături de mine, ești la fel de vinovat, ești la fel de criminal. Tragedia din Colectiv poate fi atribuită unei scântei, dar fundamental este rezultatul unei societăți apatice și indiferente.
    Dacă tu, dragă cititorule, ai parcat vreodată neregulamentar pe principul ca oprești doar 2 minute, ca să îți cumperi o eugenia, ești la fel de criminal. Pentru ca ție, la fel ca patronilor din Colectiv, ți se pare normal să o mai iei pe scurtătură din când când.
    Dacă tu, dragă cititorule, ai fost vreodată într-un club, ești la fel de criminal, pentru ca ai finanțat o activitate atât de riscantă. Și să nu imi spui ca tu nu poți verifica autorizațiile de funcționare. Dacă nu înțelegi ca 200-300 nu pot evacua un beci pe o ușă de un metru, ești ori ipocrit, ori te-ai născut ieri. Nu îți trebuie nimic mai mult decât bun simț ca să înțelegi pericolul. Dar presupun ca distracția vine pe primul loc.
    Dacă tu, dragă cititorule, nu ai ieșit în stradă pentru a-l demite pe iubitul tau președinte care în direct jefuiește și amenința oameni, ești la fel de criminal, pentru ca ai cultivat timp de 10 ani o cultură a infracționalității. Sau, dacă ești mai în vârstă și în 1992 ai făcut parte din cei 61% care l-au votat pe președintele Iliescu, după ce o mulțime de tineri au fost mutilați de mineri cu un an înainte, ești la fel de criminal, pentru ca ai cultivat o cultură a terorii.
    Și stai liniștit, dragă cititorule, nu te acuz doar pe tine, mă acuz și pe mine, pentru ca puțeam să fac mai multe în ultimii 25 de ani, dar nu am facut.
    Patronii de la Colectiv vor face pușcărie și merită să facă, dar ei nu sunt cu nimic diferiți față de tine și de mine. Sunt doar niște tineri care au acționat așa cum i-a învățat poporul ăsta (nu comuniștii), așa cum i-a învățat și chiar încurajat tu și eu, și restul până la 22 de milioane.
    … Așa ca dacă vrei să schimbi ceva, începe cu tine. Uita-te în oglindă, da-ti două palme, și nu mai parca neregulamentar, nu mai încălca regulile de circulație, nu mai da “atenții” doctorului, polițistului sau profesorului, nu mai suna “un prieten” ca să rezolvi o problemă, în esență, nu mai fi ce-ai fost. Eu deja am început.

  18. Cand un patron incalca legea si rezulta victime putem prezuma ca e criminal, dar cand toti patronii o fac atunci avem de a face cu o problema sistemica. Nu spun mai multe… Spor la gandit, nu va lasati manipulati!

Leave a Reply to danielCancel reply