basescu-morar

Anuntam ieri in exclusivitate la Antena 3 ca fara nici o justificare legala, incalcind procedurile, procurorii DNA au descins la CSM, au sechestrat si ridicat computerul judecatorului Adrian Neacsu. Procurorii lui Basescu terorizeaza Romania : oameni simpli care au votat la referendum, judecatori care se opun abuzurilor din CSM, adversari politici ai presedintelui interceptati non-stop. Potrivit legii, perchezitia ar fi trebuit sa aiba aprobarea Sectiei pentru judecatori a CSM, iar procedura prevede o desfasurare a descinderii intre orele 06,00 – 20,00. Nici una dintre aceste obligatii nu a fost respectata.

Site-ul www.luju.ro afirma ca “biroul judecatorului Neacsu a fost spart in timpul noptii de procurii DNA”.

De citeva zile, procurori, jurnalisti, consilieri, magistrati, politicieni – toti aflati in solda lui Basescu – au declansat un atac furibund de protejare a metodelor staliniste utilizate de institutiile controlate de presedintele numit al Romaniei. 

Toate aceste represalii de tip anii ‘ 50 au in vedere pastrarea controlului politic abuziv al echipei lui Basescu asupra justitiei si stoparea valului urias de schimbare a CSM, o miscare fara precedent a magistratilor romani. Sute de judecatori din toata tara au declansat revolta impotriva agentilor lui Basescu din CSM. 9 Curti de Apel au votat deja pentru eliminarea Alinei Ghica si a lui Cristi Vasilica Danilet din CSM. Potrivit legii, aceste lucruri se vor intampla in urmatoarele zile. Oana Haineala Schmidt este inca in functia de presedinte CSM, sub protectia structurilor de forta ale lui Basescu.

Daca USL nu ia o atitudine ferma, pe plan intern si international, impotriva acestor grave abuzuri, inseamna ca pactul Ponta-Basescu a fost creat pentru a paraliza orice forma de protest impotriva unor abuzuri evidente. Pina in prezent, nici un lider USL nu a protestat oficial in legatura cu faptele grave ale procurorilor DNA.

103 COMMENTS

  1. Daca lumea ar fi stiut ca urmeaza sa se semneze o neghiobie nici dracu nu-i vota. Exceptand familiile lor, poate.

    • Sa se termine cu pactul ala ca nu este mai presus de lege. Daca Ponta a semnat un pact nu inseamna ca si eu de exemplu trebuie sa-l respect? Si nu cred ca Ponta si Basescu au semnat ca nu respecta legile tarii. Daca au semnat asa ceva sa fie amandoi suspendati.

      • Asta am gasit pe un forum de Neacsu. Se pare c-a fost promovat de Basescu.

        ******* DUMBRAVA si NEACSU au candidat pentru CSM intr-un asa numit ”COMANDO REFORMIST” din care mai facea parte si DANILEȚ ******* “Spuneau ca vor SA IMPLEMENTEZE IN CSM SPIRITUL REFORMIST promovat de MACOVEI si BASESCU ****** Vreo doi ani DUMBRAVA si NEACSU si-au jucat in CSM fix rolurile anunțate ***** Au beneficiat amandoi de laude din partea inspectorilor roboți trimisi de Comisia Europeana ****** Au fost la toate banchetele date de Amnbasada SUA ****** Au dat interviuri fara numar pe la televiziunile băsiste (B1 in mod special, dar si la TVR in emisiunile lui Madam Culcer***** Au stat de vorba cu cititorii la Hot News ****** Daca le spunea cineva ca sub Basescu ROMANIA devine STAT POLITIENESC….probabil ar fi ranjit cinic ****** Acum timpurile s-au schimbat ****** JUDECATORII nu au inghitit pastila servita de Basescu prin care ei deveneau ”personal auxiliar” in Republica Procurarista *****Poate din oportunism, poate dintr-o tarzie trezire a constiintei NEACSU si DUMBRAVA s-au grupat si ei in CSM in echipa judecatorilor care spun NU manevrei basiste******* Cu oata cmpasiunea pentru ei….****** simt nevoia sa le spun ****** Baieti , v-ati trezit chemati la ANI si respectiv la DNA pentru ca ati miscat in front ? La ANI inventata de Macovei si la DNA ul resapat tot de Macovei ?****** Întelegeti acum la ce ne refeream cand va spuneam despre STAT POLITIENESC ? ******* Sa dea Dumnezeu ca toti care mmeaza miopia continuand sa-l sustina pe Basescu ….sa aiba parte pe propria piele de reforma lui Macovei si Basescu….ca sa se dumireasca !”

        • Am votat USL intr-un procent zdrobitor pentru a da legimitate noii puteri politice.Faptul ca justitia este incalecata de basisti nu trebuie sa duca la vaicareli ci la o riposta ferma a legislativului si executivului.Ceea ce vad zilele astea cu atacul terorist al DNA-ului asupra biroului unui judecator inamovibil din CSM nu ma mira .Era de asteptat,atat timp cat guvernantii sunt timorati in fata nasului in sufletul nost’.Tare imi e teama ca am votat o slehta de lasi gata sa ne vanda mafiei N’Drachetbasuy d’Basesti!
          Si nu inteleg gogomania cu pactul dintre Ponta si intre traficantul de armament si tutun,hot de case ,talharul flotei maritime,spalator de bani murdari,etc.Adica Ponta e de acord cu jafurile comise de nasul mafiei?

    • Doamna Pivniceru a vost zilele trecute acolo. A dat vreun comunicat? Stie cineva cum a fost? Sa spuna si dansa cum este cu abuzurile.

    • unii basisti spun ca ar fi vorba despre faptul ca Voiculescu urmeaza sa fie judecat de catre completul care l-a infundat (prin proces tipic politiei politice) pe martirul Adrian Nastase si ca in 24 aprilie se pronunta. va dati seama ca decizia e ca si luata, adica il vor condamna pe Voiculescu 100%, iar asta in momentul in care scoate la iveala hibele sistemului si vrea sa opreasca evaziunea fiscala. cata marlanie sa acuzi un om carea vrea o reforma autentica a Romaniei. din pacate nu se mai poate face nimic, deoarece procedura actuala nu mai poate fi oprita. parerea mea e ca ponta se distanteaza de Antonescu si Voiculescu si de fapt o foloseste pe doamna ministru Pivniceru ca si paravan. domnule Radu Tudor, cred ca ponta a tradat si a trecut de partea chiorului si ma tem sincer pentru senatorul Dan Voiculescu si pentru viitorul lui Antonescu, care puitea fi un prim presedinte de bun simt al Romaniei, avand in vedere backgroundul profesional si faptul ca reprezinta un simbol al echilibrului si vizunii geostrategice.

      • Eu de la Referendum spun ca Ponta a tradat aceptand lista cu 14 puncte a lui Basescu via Makovei via Barosso .

        Crin Antonescu ca politician trebuia sa rupa alianta atunci strigand Tradare si PSD nu mai era la guvernare .

        Asa Antonescu a cazut de papagal , naiv si slab ca om politic .

        • Nu era alta sansa pentru liberari sa puna mana pe ceva functii in tara asta decat impreuna cu PSD. Scopul politicienilor este bunastarea proprie si din cand in cand mai scapa resturi la popor.

          • de vociulescu ce parere aveti? cred ca face o greseala cu aceste atacuri de la antena 3 asupra judecatorilor. acele erori sunt statistic regasite in orice tara si sunt regretabile, insa ma tem ca nu si-a calculat efectul paradoxal, cum ca judecatorii/procurorii, care acum chiar sunt pe punctul de a schimab CSM, nu-l vor vedea cu ochi buni. cred ca a fost o strategie gresita initierea acestor emisiuni. e doar parerea mea personala. stiti ce putere au judecatorii si procurorii…

          • nimeni nu atacă judecătorii ( în afară de DNA ,ANI ) .
            dacă comentariile din presă ( ziare , tv și net ) sunt atacuri , cei care se simt atacați trebuie să răspundă prin dovezi sau măcar clarificări că nu se fac obiectul ” atacurilor ” .
            presa este CÂINELE DE PAZĂ AL DEMOCRAȚIEI și să o acuzi că te atacă e ca și cum ai acuza mâncarea că te hrănește .
            da , presa atacă , ăsta e rolul ei .

          • Nu m-am uitat la emisiunile acelea am vazut doar reclamele. Pana la urma judecatorii s-au ridicat impotriva celor care fac prostii prin CSM chiar cu emisiunile respective la tv. Cred ca in mare parte sunt oameni onesti si nu ar trebui generalizat. Da nici sa nu se prezinte abuzurile DNA si CSM nu merge. Nu stiu emsiunile cum au decurs, dar nu cred ca de la acele erori judiciare care apar in orice sistem au aparut problemele de azi.

  2. Oare chiar sunt lăsați să-și facă mai departe de cap? Directiva cotrocenistă este pe toate planurile în orice timp în mișcare? Oricum, se pare că încrederea românilor s-a cam pierdut. Arătați-mi un sector (social, economic, politic,hai,acum și religios) care cât de cât ,,să meargă”. Piratul….știe….

  3. USL,nu va face nimic . Poate gresesc dar dentinta tot mai acuta este sa cred ca sunt toti la fel,ei,lumea lor si interesele proprii. Populatia acestei tari,exista si ea dar undeva…dupa virgula .Existam,doar atunci cand au nevoie de votul nostru.(dureros de trist) Romania ,o tara sub dictatura.

  4. Dece sa protesteze? asta asteapta si basistii cu lozinca lor de amestec in justitie.Cu rabdare si inteligenta se rezolva;nu disperati!

    • Acesta-i scopul lor , sa ne puna iar UE in cap . DNA vrea sa faca legatura intre judecatorul Neacsu si un politician , probabil Oprisan , pentru a putea spune ca puterea vrea sa confiste justitia prin ceea ce se intampla la CSM .

      • lasa vrajeala . Pai ce fac europarlamentarii USL ?

        De ce fuge basistul Zgonea pe la ambasada SUA si Cotroceni cu un simplu draft de proiect de lege sa agite spiritele ?

        Ce a semnat defapt Ponta cu Basescu ?

        • Fac si ei ce pot pentru a demonta minciunile unor iresponsabili europarlamentari romani , niste javre ordinare care trbuiesc trase la raspundere pentru declaratiile date impotriva tarii si a poporului roman , popor ce-i plateste sa-i reprezinte si sa faca demersurile necesare pentru ca tarii sa-i mearga bine ! Ei , javrele lui Satana , submineaza interesele nationale ! Nu stiu ce se poate face pentru ca acesti antiromani sa nu mai fie reprezentantii nostri in Europa ! Pana la urma scapam noi de lingaii lui Satana ! O sa vina vremuri bune si pentru tara asta , din seva careia au supt atatia tradatori !

        • Si inca ceva , sunt europarlamentari ROMANI , nu USL , PDL , PRM ….. Daca sunt acolo pentru a reprezenta interesele celui caruia i-au albit curul , trebuie sa dea socoteala !

        • ai uitat să întrebi dacă americanii erau deja informați de Băsescu despre ce ia informat Zgonea .
          acum americanii pot compara sursele , nu crezi ??

  5. Daca au avut mandat si motiv sa o faca e perfect legal.Daca exista dovezi ca nenea ala plans de mila a calcat pe bec au dreptul.Nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege.Daca insa nu ,si au facut-o asa fara sa aiba mandat si dovezi cum ca nenea ala a calcat pe bec atunci e urat.Si ce sa facem.Poanta coabiteaza cu Basinel.Nu vad ce va agitati cand cei care au primit girul a milioane de Romani un procent zdrobitor coabiteaza cu dusmanu.Luatii pe aia de gat.Eu am zis si o repet.Daca Poanta si USL-ul doreau cu adevarat schimbarea si nu mai puteau de grija Romaniilor din prima zii de guvernare luau masuriile necesare fara sa ii pupe-n dos pe Barroso,Viviane,GUItenstein,UE si cine au vrut si nu au vrut.http://www.antena3.ro/romania/vosganian-statul-ca-actor-in-economie-o-amintire-tranzitia-economica-nu-se-va-incheia-pana-cand-statul-nu-se-va-retrage-din-economie-199861.html#comments Si asta-i ca Chiliman Liberal sau ce-o fi pe averea Romaniilor.Afara de a vinde mai stiu ceva .Sa modernizeze sa construiasca.Oare si in Armenia o fi existand vre-un Roman sa vanda proprietatiile statului Armean.

  6. Securitatea conduce Romania, USL s-a luptat cu seful organelor TB doar in vorbe pe micul ecran. Restu-i circ, atat si nimic mai mult.

  7. Din luna mai a anului trecut,de cind am intrat pe internet,dezvalui si demasc politica scirboasa a lui Basescu pe care am studiat-o in amanunt
    pe baze certe,concrete ce au stat la baza cirmuirilor din antichitate pina in zilele noastre.Basescu inca se conduce dupa planul lui Lenin de comunizare a intregii lumi.Probabil ca ma veti considera nebun dar am curaj sa-mi asum cea mai mare prostie ce-mi trece prin cap “Basescu este agent rus”!Toate firele,tot ceea ce face duce la anul 1947,alungarea regelui,exact la 25 de ani de la intemeierea URSS,apoi in perioada interbelica prin compromiterea Miscarii legionare pe baza infiltrarilor de agenti bolsevici,clar stiind intentia declarata a miscarii,lupta anticomunista.Va las sa reflectati si la acest scenariu!Si inca un indiciu,”de ce rusii inca nu-l inhumeaza ori sa-l incinereze pe Lenin?”Aici e una din chei!Cretinul Basescu in mintea lui
    isi imagineaza ca “joaca precum un agent dublu” ori chiar de nu joaca astfel,jucind la doua capete ii convine de minune,nu poate renunta nici la sistemul stalinist de control al natiei dar nici la privilegiile ce i le ofera societatea capitalista,raportat la controlul si subordonarea lui in perioada socialista!

  8. http://www.antena3.ro/romania/varujan-vosganian-despre-o-posibila-taxa-de-solidaritate-pe-profiturile-companiilor-petroliere-199862.html#comments Hahaha se milogesc la companiile carora tot ei le-au vandut resursele pe nimic,rafinariile,Petromul .Ce ticalosi si ipocriti.El spera ca astia cu petrolul or avea mila si le vor arunca si Romaniilor o firimitura din bogatiile lor.Iar daca pedelacii au avut IDIOTII lor apai USL-ul incepe sa-i intreaca.Armeanul asta confunda sula cu prefectura.Fantana cu fosa septica.Poate in Armenia ei beau apa la sat din fosa septica.Mare ti-e gradina Doamne.Daca specimene ca asta au avut conducerea tarii inca stam bine ca tara .Astia o sa ne puna taxe pe fantani si pe aer.Nenorocitii naibii.Nici Stalinistii nu i-au pus bunicului taxa pe fosa septica si fantana.Asti-as mai Stalinisti ca Stalinistii.Aia erau pe fata astia sant rafinati.Aia bagau la canal si in temnite.Astia extermina incet si cu taxe,vanzari de bogatii,inrobirea Romaniilor strainiilor .

  9. Radule, metodele sunt chiar cele din anii ’50, puse in aplicare de descendentii tortionarilor din anii ’50. Doar lozincile sunt altele, desi sunt la fel de lipsite de continut. In loc de “Traiasca prietenia de nezdruncinat cu marele vecin de la Rasarit!” acum avem “Traiasca parteneriatul strategic cu marele vecin al tuturor!”. Autorii sunt tot aia de-atunci, beneficiarii tot asa!

  10. Ponta continua sa doarma pe el ! Si Basescu sa faca ce stie mai bine : sa-si bata joc de toti si de toate ! Cu un guvern de mormoloci si un parlament de batracien care oracaie dupa drepturi, golanul de la Cotroceni incearca inca o actiune de deturnare a unei miscari impotriva lui.Frica de puscarie este prea mare,si asta il face sa actioneze ca un turbat.

  11. Multi ani am trait in tara mea,nici acum nu mi teama de procurori! Ma doare in cot daca eventual mi se asculta telefonul! Saptamanal vorbesc aproape zilnic,de cativa ani,spre occident! Daca mi se va intampla ceva, voi tipa! Ca sa intamplat despre ce scrii, lasai pe cei impricinati sa tipe! Nu cred nici in ruptul capului, ca ne reantoarcem la stalinism, stiu cei aia, ce a patit poporul roman, am primit..o de la ai nostrii!

  12. Daca au spart biroul si nu este legal sa se spuna comisiilor Europene cum fac basistii. Daca nu iau masuri sa se spuna de abuzuri sa nu se mai planga romanilor.

  13. ASTIA DE LA U.S.L PARCA-S MUTI,S-AU LE PLACE SA FIE TAVALITI? NU ZIC NIMIC NICI IN TARA NICI AFARA ,BASISTI SINT TARE VOCALI PESTE TOT DESTEPTARE MAAAAAAAAAAAA ADORMITILOR !!!!!!!!!!!!!!!

    • tot spuneti sa intervina ponta sa tipe ,pai daca o face va dati seama ce va fi la gura pdl ca se amesteca in trburile justitiei ,nu credeti ca ar trebui sa fiti mai ponderati cu ce face ponta ca totusi este prim ministru si nu este boc sa faca la fel ca el

  14. Cum sa protesteze fiindca multi de la PUTERE il au pe NASUL IN SUFLET.USL-isti/PDL-isti/UDMR-iati/PPDD-isti nu ies cu DECLARATII, deoareca unii n-au INTERES(au interes… sa nu iasa) , iar altora le este frica sa nu fie santajati sau le este frica sa nu li se sparga…biroul.Ca sa vedeti ce fiinte CURAJOASE am trimis in PARLAMENTUL ROMANIEI.Unii sunt de-a dreptul slugi ale guvernatorului si ii fac temenele fara pic de jena(ii dovedesc ca desi” demis “, ei totusi il recunosc drept …STAPANUL INELELOR…ca, gestul de sluga a lui Zgonea, n-are alta explicatie plauzibila).Va intreb sincer in cine sa avem incredere ca, odata si odata …se va face JUSTITIE/DREPTATE in ROMANIA.

  15. Iata ce am extras de pe blogul lui Robert Horvath Deva din SUA.
    ———————————————————————–Reteaua rusa UDMR……..publicata pe blogul meu demonstraza cum Primul Ministru Ponta permite, in cunostinta de cauza, ca propriul lui consilier Frunda ,sa aiba astfel acces direct la secrete de stat si a influentat decizii politice in favoarea Rusiei impotriva tarii sale. In termeni legali, Art 155 Cod Penal, aceasta fapta se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dezvaluirile pe care urmeaza sa le public in continuarer arata ca primul ministru al Romaniei s-a aflat in relatii profesionale cu un sef al spionajului maghiar in Romania. Mai mult: experti ai serviciilor secrete americane de la cel mai inalt nivel confirma acum, in lucrari de specialitate pe care le voi prezenta , informatiile tinute secret in Romania ca urmare a ordinelor date de oamenii fostului KGB. Ponta urmeaca traditia Basescu,
    La numirea în postul de procuror general al României a Laurei Codruta Kovesi se stia ca sotul acesteia – Eduard Kovesi – fusese racolat de spionajul maghiar.

    Codrut Seres si Zolt racolati de de serviciul bulgar de fapt rusesc.

    Ministrii romani au fost racolati de KGB prin serviciul bulgar. Aşa că nu e întamplator că apar spioni ca Stancev, care racolează în acte de spionaj miniştri, ca şi Zsolt sau Codruţ Seres în 2006. Bulgaria este veriga slaba în UE si NATO, iar agenţii bulgari, de fapt ruşi, penetrează structurile de stat ale României.
    Din anii 70 funcţiona celebra unitate anti-KGB 0110, cu sediul într-o vila burgheză de pe strada Londra din Bucureşti. Această unitate se ocupa şi de înfiltrarea agenţilor STASI si AVO pe teritoriul României. Cu „ajutorul” agentului de influenţă sovietic Ion Iliescu celebra unitate a fost desfiinţată în zilele revoluţiei decembriste. Ion Iliescu a putut liniştit să instrumenteze asasinarea lui Ceauşescu, ca o răzbunare, permiţând penetrarea serviciilor si structurilor statului cu agenţii Moscovei. Unitatea anti-KGB a fost reînfiinţată în 1994, dar a început să fie sabotată de conducerea de la Bucuresti în 1998, când i s-a interizis sa se mai ocupe şi de agenţii revizionismului maghiar din Transilvania, mulţi din ei făcând jocul Moscovei pe filiera clasica occidentală.
    ———————————————————————–

    UDMR RETEA RUSEASCA SUB ACOPERIRE MAGHIARA

    2

    Serviciul secret american…

    Datele şi informaţiile deţinute de Serviciile Secrete US dovedesc penetrarea de catre Serviciile de Informaţii Rrusesti a structurilor de decizie româneşti, la toate nivelurile prin UDMR . De altfel, informaţii şi date despre activitatea Serviciilor de Informaţii (de spionaj) maghiare îndreptate împotriva intereselor politice, economice şi militare romanesti s-au deţinut cu mult înainte de 1990 şi toate aveau ca punct de pornire Consulatul ungar din Cluj. In cursul anului 1988, Ceauşescu, pus în faţa unor probe indubitabile, a ordonat desfiinţarea oficinei de spionaj respective.Dupa 1990, acţiunile spionajului maghiar au fost reluate cu şi mai mare forţă şi, favorizate de inacţiunea Serviciilor Speciale româneşti, determinată de complicitatea factorului politic, au reuşit să penetreze structurile de decizie ale Statului Român, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivel de Preşedinţie. S-a ajuns ca seful organizatoei G. Frunda sa fie nimit consilier principal al lui Ponta ( premierul actual al Romaniei )

    De atunci, cu toate că acţiunile au luat amploare o dată cu cooptarea la guvernare a UDMR în Guvernul Ponta ( pe usa din spate N.A. ), orice date, informaţii, acţiuni ale spionajului rusesc sunt trecute sub tăcere de către factorii politici, ceea ce a facilitat desfăşurarea de forţe ostile în toate domeniile de activitate şi de decizie ale Statului Român.

    In timpul guvernarii USL la nivelul unităţii româneşti de contraspionaj economic, începe să fie de notorietate acţiunile cadrelor de spionaj rusesti via UDMR care acţioneaza pe faţă pentru culegerea de informaţii cu caracter economic care să-i ajute să obţină evidente avantaje materiale pentru ţara lor de origine, mai ales în domeniul privatizărilor.

    Un alt punct sensibil îl reprezintă Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, a cărui misiune este asigurarea condiţiilor de trecere la societatea informaţională, care presupune implementarea coerentă şi generalizată de sisteme informatice integrate. Faptul că organizaţiile, oricare ar fi ele, depind de reţelele de comunicaţii electronice şi de sistemele si serviciile informatice face ca acestea să fie mult mai vulnerabile la ameninţările de securitate, astfel că sunt evidente importanţa şi sensibilitatea acestui domeniu în ecuaţia siguranţei naţionale. Cu toate acestea, prin algoritm politic, el a fost atribuit UDMR-ului…..in guvernarea anterioara…..Va urma

    WIKILEAKS SI AGENTURILE MOSCOVITE DIN ROMANIA

    Telegrama „Care sunt mizele: , adresată adjunctului secretarului de stat pe probleme europene, : „Este îngrijorătoare mărirea influenţei UDMR din România şi rolul ei ca unealtă a intereselor ruseşti”
    Dezvaluirile notelor diplomatice facute de Wikileaks confirma ce am sustinut constant si anume ca in Romania actioneaza o puternica agentura rusa care a reusit sa se infiltreze la cel mai inalt nivel si chiar sa controleze institutii ale statului.
    Numirea lui G.Frundo ca principalul consilier al premierului Ponta produce ingrijorare si chiar consternare… intra in atentia Ambasadei SUA.
    Evident acest lucru spus de ambasada americana de la Bucuresti are alta greutate, iar acest lucru explica neincrederea institutiilor din SUA in cele din Romania, inclusiv in cele care ar fi trebuit sa vaneze reteaua ruseasca din politica, economia si presa din Romania.
    CITITI SERIALUL COMPLET: UDMR SERVICI SECRET RUSESC IN ROMANIA ! ROBERT HORVATH DEVA BLOG.

    UDMR AGENTURA MAGHIARO- RUSEASCA DIN ROMANIA
    ( O VECHE TRADITIE CARE CONTINUA SI AZI )
    Când Dej a eliminat „Biroul Moscova” (Pauker, Luca şi Georgescu) din controlul asupra afacerilor României, conducătorul sovietic (Stalin) a „impus” Regiunea Autonomă Maghiară (RAM), instituţionalizând statutul de facto de protectorat al Moscovei.
    Lajos Csupor, conducător al RAM de-a lungul întregii sale existenţe, a menţinut un contact strâns cu reprezentanţii militari şi cu consulul sovietic din Cluj (în acelaşi timp ofiţer KGB), Albert Petrovici Akulov, precum şi cu diplomaţii maghiari. De exemplu, militarii sovietici aveau comandamente în Tâgu-Mureş, Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Cluj, Oradea, Satu-Mare, Baia-Mare, Sighet, Şimleul-Silvaniei şi Huedin.
    UDMR continua aceasta traditie. Conform datelor serviciului america toata conducerea acestei organizatii este formata din securisti si comunisti “loiali” atat servicilor romanesti ,unguresti cat si rusesti VA URMA
    AGENTUL RUSO MAGHIAR FRUNDA

    Un raport KGB recomanda, printre altele, reactivarea agentilor mai vechi si mai noi ai Moscovei, din Romania. Urma ca ei sa pregateasca o succesiune de coloratura sovietica, in urma unei revolte populare sau a unui complot anti-Ceausescu, dirijat de sovietici. Se pare ca recomandarea privind activarea retelelor KGB din Romania a reusit continuind zi azi. In timpul revolutiei, ele au jucat un rol important, dat fiind ca Romania post comunista a fost impiedicata sa se indrepte spre tabara occidentala. Sa ne amintim ca in dimineata zilei de 23 dec. 89, in editia unica a , aparea urmatorul comunicat al lui Ion Iliescu : “Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelas timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de o ordine socialista.

    Daca in 1989-1990, in Romania, se aflau circa 60.000 de agenti speciali rusi, unguri si iugoslavi, in toamna lui 1991 mai erau 29.000 de militari sovietici, care erau imbracati civil si se numeau “visautniki, (ofiteri spetznaz insarcinati cu operatiuni speciale)”. “In ’91 mai erau cam 29.000 printe care si intraga agentura UDMR…..

    RAPORT AMERICAN DECLASIFICAT:
    FRUNDA AGENT RUS ….UDMR o veche celula a serviciului sovietic actualizat la conitiile actuale.
    Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia ….. director al Departamentului Contraspionaj…………………
    prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar,Frindo carelucreaza şi cu ruşii…….
    Spionajul ungar este de cele mai multe ori, conform istoriei si expertilor nostrii, doar un “front” pentru spionajul rusesc (seful serviciilor de informatii maghiare a absolvit “Scoala KGB”), UDMR este de fapt o veche celula a serviciului sovietic actualizat la conitiile actuale. Acesta a fost recrutat de spionajul Ungariei in 1988 si si-a continuat activitatea pe aceasta linie si ca agent al rusilor.
    …….Apoi a urmat prima confirmare oficiala a afirmatiilor noastre: Secretele UM 0110 (III). Revista oficiala a veteranilor SRI confirma infiltrarea Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti: agentul de influenta G.F .
    Expertul serviciilor de informatii romanesti furnizeaza si o lista neagra a 20 de agenti sovietici in UDMR pe care o publicam mai jos ……..

    Securitate file

    A controversy was sparked in summer 2006, when files kept by the Securitate (Communist Romania’s secret police) on Frunda and 28 other politicians UDMR including the UDMR’s Markó and Attila Verestóy, were declassified by the Romanian Intelligence Service.
    ……………….
    ………………………..

    Gyorgy Frunda a avut angajament de informator semnat cu fosta Securitate, ne-a declarat, fostul sef al Securitatii din judetul Mures, Gheorghe Maries.( Securitate …serviciul secret Ceausescu ) Potrivit lui Maries, Gyorgy Frunda fusese recrutat sa dea informatii despre reprezentantii minoritatii maghiare, mai ales despre intelectuali. Desi grave aceste afirmatii par o diversiune. Frunda fiind prezentat ca un informator oarecare si nu un sef de retea . ( ruseaaca Nota aut )
    Reteaua NKVD Iliescu sa format in jurul lui MARCO BELA……….Înainte de 1989, Bela Marko a fost unul dintre redactorii de bază ai revistei „Igaz Szo“, revistă a filialei scriitorilor comunişti maghiari din România, care apărea la Tg. Mureş. A luat un premiu al Uniunii Scriitorilor comunisti în 1980.
    Lista agentilor Rusi din Romania …………….sectiunea maghiara a fost confirmata de Confirma lista lui Nocholson ( Agent sef CIA -Bucuresti arestat ca spion rus N.A)
    Nicholson was station chief in Bucharest, Romania,
    Nicholson was arrested at Washington Dulles International Airport was leaving to meet with Russian agents in Switzerland. He pleaded guilty in March to espionage. The 16-year CIA man told investigators he received $300,000 from the Russians. He cooperated with investigators .
    In finalul materialului din intr-o nota de subsol, se mai afirma: Frunda …….member of russian intelligence service, a fact which is well documented”
    Inchei citatul.
    Am trimis autoritatilor informatii confidentiale. Concluzionez. Daca romanii nu vor sau nu pot sa faca nimic….o vor face altii.
    Robert Horvath Deva
    In premiera absoluta din New York

    • Este cutremurator ! Dar daca sunt adevaruri si le asociem cu multele “necunoscute” ce macinau Romania in special din 1996 incoace, de cand UDMR persista la guvernare, cu mici exceptii, la care adaugam pozitia lui Basescu fata de prietenii unguri dar si toate numele “neromanesti” ale unor personaje plantate si mentinute cu orice pret in pozitii cheie, atunci nu ne miram de ce se intampla azi in tara.

      • Dacă pui la socoteală înlăturarea lui Patapievici de la conducerea ICR (soldată cu multiple schelălăituri în rândul personalului sub acoperire) numirea lui Frunda în calitate de consilier personal, pare a fi o mişcare bună a cârlanului! Vom vedea!…

    • USL-ul nu are ce spune! Şi bine face! Dacă ar mârâi ceva, să te ţii scandal internaţional de imixtiune a politicului în justiţie,atentat la statul de drept, la adresa democraţiei şi a separaţiei puterilor în stat!Lătrăii băsişti stau cu urechile ciulite! Toată haita atâta aşteaptă!

      • Exact! Si pentru ca sunt ignorati, ataca fatis cu metode staliniste prin spargerea biroului in miez de noapte al judecatorului CSM, oponent al protejatei Haineala. Legea nu permite procurorilor o astfel de actiune decat cu avizul CSM, care in acest caz nu exista. Riscul de a fi plantate “probe” incriminatoare, nu trebuie neglijat. Este practica binecunoscuta inainte de 1989,asupra celor care puneau in pericol mersul socialismului pe culmi inalte. Acum, se invoca statul de drept si libertatea justitiei ce nu pot fi aparate decat de procurorii lui Basescu(!?). USL-ul este provocat, ca sa poata fi acuzat de amestec in justitie. Dar care este solutia ? Ii lasam sa-si duca planul mai departe ?

  16. Basescu nu a bagat in seama 7,4 milioane voturi iar acum vreti ca Ponta sa se sinchiseasca de cateva sute de postari pe bloguri ? Atata vreme cat romanii mai au de rontait sorici de la ignat si stau cuminti acasa privind la televizor, se pare ca devine normal sa avem o astfel de soarta. Avem parte de un spectacol, acest guvern si aceasta coalitie nu o sa-l deranjeze cu nimic pe betivan, lucrurile sant definitiv hotarate, imunitatea a fost impusa si acceptata. Satana profita de acest lucru si se razbuna atat cat poate si dupa cum vede toata lumea. Vede si tace. Adica accepta si-si merita soarta.

  17. „Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume” acesta este….. PONTA.
    .
    N-aş vrea să anticipez, dar „vehemenţii”, „îmbătraniţii în rele”, cărora LE PUTE TOTUL (şi nu neaparat de la …basism care, întradevar, a cam „împutit” arealul) or sa zică : „ Da, da ! …se prea poate !” . Daaaa,….. ŞTIM NOI ! (ştiţi care… noi :Noi aştia….POPORUL) …..DAR,s-ar fi ajuns aici dacă…… Şi începe sarabanda elucubraţiilor… Ca şi la articolul de ieri(Băsescu+Morar=forevar). În proporţie de 99%(ei.. aici exagerez şi eu, puţin, dar nu ca EI) sunt cei care….„au bătut câmpii cu… graţie”. Au ocupat…. „tribuna” de cele mai multe ori insiduos, văzand că li se permite, deontologic, si mult… „sange” si multa… „otrava”. Cum USL-ul este slab în comunicare, inclusiv pe aici, trebuie să vină alţii să-i mai „liniştească”), să le mai înfrâneze pornirile războinice care, din pacate pentru toata lumea, nu duc nicaieri. Ei nu sunt pe o anumită baricadă deunde sa poti sa-i apuci pentru a nu putea fi atacati. Sunt invariabil, întodeauna, cu poporul care…( nu-i asa ?!) sufera. Nu răspund, de obicei, provocărilor, şi TU, unul mai moderat, n-ai cum să-i convingi cu argumente (am văzut şi…revăzut şi Sinteza Zilei din 09,02,2012, şi… LOZ din 17,10,2012 în care, nici pentru prima oară , nici pentru ultima, se încerca cu mari eforturi să fie convinsă ….„ NOAPTEA MINŢII”, şi prin EA şi alţii, că treburile sunt …altele)nu pentru că problemele sunt mai nuanţate şi că nu poţi construi NIMIC cu lozinci şi cu fantasmagorii cum viseaza UNII noaptea şi uneori şi ziua(am văzut unul…deunazi care transpira in somn avand cosmaruri din cauză de …Ponta). Pentru ei e mereu, şi mereu …”noaptea minţii”. Pe care o vad , aşaaaa…. pe întuneric, la alţii. Ei sunt, în schimb, clarvăzătorii….pe care însă, dacă-i intrebi- Ei bine, aştia-s niste nemernici, mai mult, nişte tradători. Care-i problema în situaţia asta pe care o vedeţi(aşa..oablă, cum o vedeti) ? Ce trebuie făcut ?…îţi răspund ca-n Caragiale: „Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…” (Conu Leonida faţă cu REACTIUNEA). Cum s-ar zice, o dau la întors ca la…HAIMANALE. Sau ca nişte….

    • Pai sa ne apucam de cantat zic…”yelow submarine”,”floricele pe campii” si alte alea atunci.Si da…e NOAPTEA MINTII sa obtii voturile romanilor doar pentru ca ai tipat in campanie “Jos basescu”,ca mai apoi sa mergi noaptea sa semnezi pact cu el…si mai mult sa semnezi pact cu UDMR inainte de alegeri…DA e NOAPTE MINTII.
      Dar asta nu o sa inteleaga niciodata “ultrasii”…de ei au toti politicienii nevoie cat mai mult si cati mai multi…electoratul perfect pentru ei.

  18. Domnule Radu Tudor
    USL coabiteaza!!!!!!Calm,linistit si relaxat!!!!
    Fara stres, fara bataie de cap si fara sa clipeasca a tradat electoratul de la plebiscit!!!Nici “aia”nici astia nu vor plati niciodata pentru minciuna,furt si tradare!!!!Stupidistan,penibiland si absurdinia!!!

  19. haita de procurori bashiti…ataca judecatorii..care judecatori..rahat,tot ei i-au pus pe astia cu nashu in cur sus la varf,foaaarte rapid,nu s-au scremut prea mult.

    “Toate aceste represalii de tip anii ‘ 50 au in vedere pastrarea controlului politic abuziv al echipei lui Basescu asupra justitiei si stoparea valului urias de schimbare a CSM, o miscare fara precedent a magistratilor romani. Sute de judecatori din toata tara au declansat revolta impotriva agentilor lui Basescu din CSM. 9 Curti de Apel au votat deja pentru eliminarea Alinei Ghica si a lui Cristi Vasilica Danilet din CSM. Potrivit legii, aceste lucruri se vor intampla in urmatoarele zile. Oana Haineala Schmidt este inca in functia de presedinte CSM, sub protectia structurilor de forta ale lui Basescu.”

    nu ma intelegeti gresit ca as fi gica contra sau contra unei schimbari in bine,

    dar valul asta urias si foarte lent de schimbare(da daa,se dezrobesc judecatorii) “valureste” in aceiasi mare de coruptie a lighioanelor astora moluscoase ce au putere de viata si moarte si isi zic “judecatori”.

    stiu ca ca fara “purificarea” justitiei nu avem dezbashire,stiu ca justitia e factorul decisiv in praduirea tarii si genocidul populatiei

    dar cu lentoarea si sovaielnicia asta feciorelnica cu care se intampla totul probabil ca urmasul EBEI va mosteni tronu cand noi vom fi oale si ulcele si tot se vor mai lupta pt. o justitie independenta.

    ,,.,eu stiu totul,sunt atoatestiutor,…aproape,…fiindca e o enigma cosmica de ce puterea se lasa imbalosata si incleiata in mehlemul slobozit de basau.ba inca il si provoaca..ii da la laba.
    care basau clar tre spanzurat alaturi de cateva sute de imbecili din gasca lui,da’ nu e nici o treaba,sa coibitam fie bine asa?

    inteligenta e de mai multe feluri,dar Zgonea n-are de nici un fel.inafara de stupizenia “imunitatii”parlamentare pt. care ar trebui sa se bata Udrula&co.

    imbecilul ala il intreaba pe Basau daca e bine?mai frate,eu inteleg si sunt rabdator,

    ca un rahat ca RUS a fos pus ministru de interne si multe alte rateuri deastea ce au facut USLIstii,

    dar intr-o eternitate o tin asa? nu invata din greseli?numa imbatraniti in rele paraziti deastia Prosti ajung acolo?

    dar chiar sunt toti PROSTI?numai boi deastia paraziti SI LASI ce nu stiu a pune 2paie in cruce au ajuns la carma tarii?
    mm lor de nenorociti.

  20. Domnule Radu Tudor va doresc success in ai inghti pe TOVARASUL STALINIST ZGONEA. Eu am zis pass acestui partid de lichele numit PSD. ILIESCU, NASTASE, PONTA, GEANA SI ACUM ZGONEA sunt niste fanforni de cea mai joasa spita. Niste mincinosi ordinari, niste jigodii. Sa ii ia dracului pe toti. Voi inchide televizorul cind ii voi vedea pe securistii astia. Nu e nici o diferenta intre PSD si PDL. Doua partide care au distrus Romania. O stiti foarte bine dar eschivati. Invitatii mizerabilii PSD ca ii mai asculta dracu. S-a terminat!

    • http://www.youtube.com/watch?v=ZyvBFE2y4gQ Stai linistit ca asa-i cum zici.Sant o apa si-un pamant MOCIRLA.Toti.Se numesc ,,oameni politici,, in realitate haite de lupi fara morala si etica ,demnitate si curaj dragoste si constiinta pt cei care isi pun sperantele in ei..Ajunge sa te uiti si sa vezi unde au adus tara asta .Fara industrie si productie secatuita de bogatiile ei vandute dupa 89 de toti anti-Romanii care au avut puterea de decizie.Ei s-au umflat ca aia din cotet si conturiile lor si beizadelele lor.Ne-au lasat fara Aur,petrol,sistem financiar Proriu,BNR,CFR,PETROM,NAVROM,SIDERURGIE,OTELARIE,COMBINATE CHIMICE,RAFINARII,INDUSTRIA DE UTILAJ GREU ,DE FORAJ PETROLIER MARIN SI TERESTRU ERAM PE LOCUL 5 din lume praf totul. ETC ETC.Peste 1250 intreprinderi praf.Plus este 90 de miliarde datorii fara sa se modernizeze macar un sector.Ce sa mai se construiasca.23 de ani de umilinta facand pe curvele UDMR-ului acceptandu-le jigniri la adresa poporului asta.Furtul identitatii Romaniilor din denumitea acestei natiuni Romania si darea lui tiganiilor facandu-i romi unicat in lume.Au institutionalizat mafia in institutiile statului justitie,sri,politie,procuratura.Ajunge sa te uiti cum functioneaza si sa te apuce durerea de cap si dorul de duca.Acum vor sa vanda TAROMUL,GAZELE DE SIST,CFR-UL,OLTCHIMUL,POSTA TOT CE A MAI RAMAS.Si nu sant toti la,fel.La fel de lingai si fricosi in fata FMI-ului,BM,UE.Dezinteresati de cei pe care trebuie sa-i reprezinte. POPORUL.Interesati de scaunele lor si functiile lor,conturiile si afaceriile lor,ambitiile lor profesionale.Graind adevaruri in opozite si facand pe prostii cand ajung la putere vezi cazul pdl si acum USL.Gata dupa ce au apucat ciolanul i-a lovit strechea si au uitat.Ba coabitare,ba pact cu ungurii,ba vanzarea bogatiilor ramase ale noastre,ba coabitare,slugarnicie fata de UE,FMI,BM,UE fata de toti doar fata de natia asta nu.Numai putoii mai pot fi vrajiti cu nu sant la fel.Astia erau in scutece la 89 sau pe teava tunului si ii poti zugravii pe Ilici si Nastase,Roman si Constantinescu,Basescu,Stolo,Ciorbea si multi altii ca eroi ca te cred.

      • Da,sunt la fel toti si provin din societatea noastra.Nimeni nu ne-a separat sa-i faca pe cei rai politicieni.Ne reprezinta asa cum suntem.
        Uitati-va in jur.Oamenii se comporta exact ca politicienii,in trafic,la locul de munca,in relatiile cu vecinii.

  21. scuza-mi limbajul dar n-am cum zice axioma asta demna de un demn: mai frate,astia de au nashu’ in suflet stii cum le-a ajuns acolo?prin cur.

    pe acolo s-a bagat basau. a bagat morcovu s-a bagat si el si uite ca baetii sunt sufletisti acum ca in sindromul stokcholm,unii,putini,cei mai multi sunt croiti genetic pt. asa ceva (ca tanti macovei una din cele mai sinistre creaturi vazute pe fata pamanutlui pe care as omora-o cu maaaare placere dandu-i foc cu benzina si multi altii ca rahatu asta cu basau in frunte)

    da.asa e. basau a santajat si exploatat putorile astea la maxim.asta stie asta face,ca la sah,el nu stie sahh dar e destul de inteligent pt. viclenii deastea,e nativ.pe boi analfabeti cu coarne blegi precum zgonea sau alte maimute vulnerabile din actuala putere basau ii manacaca pe seminte

  22. Pai cum vrei sa actioneze daca sunt in subordinea procurorului comunist MONICA GHERGHESCU MACOVEI.NU vedeti ca nu mai stiu cum sa faca sa ii injoseasca pe judecatori.Acestia au si ei partea lor de vina ca de-a lungul timpului s-au lasat calcati in piciare de procurori.

  23. Ceva de-a dreptul scarbos: ” PDL va începe monitorizarea guvernului Ponta, prin comisiile de monitorizare din componența cărora vor face parte foştii miniştrii din guvernele Boc, dar nu numai, astfel Sulfina Barbu se va auto-propune în comisia de Mediu, Alexandru Nazare la cea de Transporturi, iar Raluca Turcan la Educaţie.
    Sursa: DC News

    • HAHAHAH.Un fel de harbul vrea sa pazeasca oala sparta.Ipocritii naibii.Dar asa e Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti.Romanii au asteptat ca USL-ul sa faca dreptate si sa trimita multi pedelaci si nu numai la ,,cercetare,,Io nu cunosc marfa si stilul post 89 ,LOVILUTIONAL.Ii un talmes-balmes,o infratire si o coabitare ca la bordel.O sa se sature Romanii si de USL precum cainele de lant.Peste 4 ani daca merg toti pe separate nu fac nici 35 la suta de unul singur.Nici avum nu faceau.Si ma candesc cum ii va prostii din nou pe Romani.Ce aliante sau sub ce nume sonore se vor ascunde aceeasi astia din fostul PDL.Poate se indura Dumnezeu de Romani si le da minte si intre timp apare un partid dintre voi cetatenii cinstiti,onesti,patrioti,curajosi.Minune ar fi.

    • God ! Te ia capul, ca sa folosesc una din asta stradala… 🙂
      Si parca-ti vine sa-i dai dreptate celui ce zicea: “bai, dar nu se gaseste nimeni sa le dea la geoale tupeistilor astora ?” Sa ma ierte Dumnezeu, dar pe astia numai cu bata ii linistesti. Numai pot, fac tensiune !

    • “Şi tu, Brutus”
      De unde atâta… scârbă, dacă tot au trădat… aştia? De ce nu-i lăsaţi şi pe ei …pe val. Pe “valul” vostru 😀 . Poate puneţi de-o mică reevaluare a pdl-ului şi, vorba marinelului, “vom fi ce-am fost şi mai mult decăt atât” desprinsă de pe…. “coloanele”…. “Romaniei Mari” şi “Tricolorul”, aducându-i pe cei de dinainte. Poate sunt, şi nu ştiam noi, aştialalţi, mai…” frecventabili” decât USL-ul. Era o vorbă, străveche(spusă de către unii care, cât de “intransigenţi” erau ei, atunci, la “începuturi”, realizau totusi că este nevoie, acolo, şi de un compromis…două:
      Mai bine dictator, decât trădător,
      Mai bine pdl-ist decât USL-ist….
      pam ,pam 😀
      Adicătelea ei, pdl-ii, n-au voie să facă ceea ce facem noi…tradaţii. Adică, să dărame din exterior, alături de noi, care-o facem … din interior. Din interior… da, este voie, chiar foarte indicat, aplicându-se cu prisosinţă dictonul… “Eu te-am făcut, eu te omor”.

      Cu amăraciune…

  24. daca stiam ca vor lux ,putere, case cit molul ,ca for fi mai pupaceosi decit insumi propile slugi . sa su se mire cind peste 2 ani ait crin cit si oprescu sau alti nu vor ntra in turul 2 sunt mai prosti decit am crezut .cine este tipul de la cotroceni ?
    Cum apara democratia in romania ?
    Ce scria in acel pact semnat de pupa si demis
    adio democratie ,trai decent ,demnitate europeana ,scoala si sanatate .economie cu acesti copiii neintarcati se poate reliza ceva

  25. Sfarsit de regim,deci se creaza haosul ca sa scapa cine mai poate.Maine poimaine,procurorii vor intra in scoli sa retina elevi pentru suspicune de anti-regim pentru ca tacsu ii de la PSD sau PNL sau ii voiculist!
    Se necesita interventia Armatei Romane pentru astfel de actiuni!

  26. Eu am impresia ca basistii ii pregatesc cu o luna inainte,elicopterul.Dupa ce-i expira mandatul presedintelui CCR,va trebui sa dea explicatii cu procurorii care supravegheaza judecatorii.Basescu a dat deja explicatia,ca ele pro-european indiferent de costul cetatenilor.
    Singurul lucru pe care-l mai poate face Basescu este asta si atat!

  27. Ptr. aceste abuzuri, ar trebui să-i “mulţumim” şi lui Ponta al cărui vot de încredere i l-am dat majoritatea dintre noi, sperând că va readuce o normalitate în ţara asta şi nu un “pact cu diavolul”. Pact a vrut, de pact are parte … atât i-a fost acestui băsilă … să aibă un act scris de pace, că restul se ocupă el şi serviciile sale. “Directivele” externe vor fi iarăşi stupide, ca la referendum … să lăsăm justiţia în pace (pe mâna lui Băsescu), să nu atacăm statul de drept, etc. şi bla-bla-uri de acest gen ca la referendum. Din toată circăraia asta de abuzuri băsiste, va avea de câştigat slugile lui Băsescu. Acest individ trebuie suspendat şi demis urgent, dacă vrem să avem cât de cât linişte în ţară. Altfel, aşa ne mâncăm amarul şi ficaţii … cu toate aceste abuzuri dictate de la Cotroceni acolo unde trebuie. Mai sper însă, în “sângele din instalaţia” celor din justiţie, ei acum aflându-se într-un punct culminant şi decisiv al propriei lor identităţi : dacă vor avea curajul să meargă mai departe urcând stacheta de nemulţumire către Cotroceni, dacă vor avea curajul necesarr să-i pună pe tapet şi să-i judece toate dosarele lui băsescu în conformitate cu faptele sale, e ok. Dacă se vor limita doar s-o dărâme pe Hăineală, Ghica şi Dănileţ, atunci deşi este ceva fără precedent, rămâne tot o frecţie la un picior de lemn, ptr. băsescu şi în continuare judecătorii şi magistraţii vor fi “călăriţi” de băsescu la greu.
    Cât despre USL, vorba cuiva – deocamdată dovedesc că-s nişte mormoloci, dacă vor permite lui băsescu să facă abuzuri de orice natură în ţara asta.
    Oricum ar fi, sunt dezamăgit de modul cum a început USL-ul această guvernare … pact cu Băsescu, cât p-aci s-aducă ungurii la guvernare, şi multe alte matrapazlâcuri făcute pe sub masă. Continuând în această manieră de guvernare, USL-ul parcă vrea să ne întărească convingerea că nu-s cu nimic mai breji decât pedeliştii. Măcar, handicapaţii ăia portocalii, luptau până la ultima centimă apărându-şi o cauză, fie ea şi criminală … vezi modul de dezinformare cu privire la lovitura de stat din România, vezi măsurile criminale luate pe timpul guvernării lor şi dictate în plic de la Cotroceni, vezi cum au fraudat dcin 2004 alegerile la greu şi multe altele.
    Poate dă Dumnezeu să se trezească şi ăştia din USL, să-l ia pe băsescu de gât şi să dea cu el de pământ. Până nu va fi prea târziu şi va da băsescu cu ei de pământ …

  28. D-le Tudor, a fost un abuz evident,prin încălcarea legii, al DNA la adresa secţiei de judecători din cadrul CSM, şi un alt avertisment dat instanţelor din ţară, după părerea mea, tardiv. Dacă nu acţionează ei, şi au căi specifice de acţiune, liderii USL nu se pot imixtiona într-un sistem care are propriile sale reguli şi orgolii. Cred că aici o atitudine critică şi de informare corectă pot lua numai media şi ONG-urile,prin mijloacele lor proprii. Pentru politicienii noştri, astfel de acţiuni sunt chestiuni delicate…

  29. Radu Tudor, mi se pare mie sau tocmai ai facut o emisiune in spiritul propagandei de razboi? Eu zic sa lasam imperialismul american si sa ne vedem de autostrazile noastre.

  30. Ciumeții Bădăranului – ciulinii Bărăganului
    Ten little black(at heart) prosecutors//
    Hanging on a tiny spider net//
    Play the terror with the Bible//
    But people cursing, – reverse the net//
    And 9 prosecutors hang them selves//
    Remaining just one fool – for Gallows pole*!*//
    Just one fool – for Gallows pole//
    Hanging on a tiny spider net//
    Fall in delusions of grandeur//
    Offering himself – to the spider feast*_*

  31. Si Ponta o tot tine cu “un alt fel de politica”. Eu cred ca are morcovu’ cu tot cu iepure si ca sa scuze comportamentul sau de morcovit, o da cu concepte politice, in timp ce poporul inca nu este razbunat pentru ca a fost calcat pa cap de o putere de extrema dreapta cum a fost cea a PDL+UDMR.

  32. Domnule Radu Tudor,

    Mă uit, de ceva vreme pe acest blog, văd unde s-a ajuns, şi mă-ntreb dacă asta vă doreaţi? Populat, vorba unuia, dintre “clienţii” dvs.(şi) de…. “pochimeni”. Indiferent care-i tema, indiferent ce doriţi să auziţi, ei, de-asurda, o ţin una şi bună cu ….Ponta-Tradatoru’ şi Antonescu-Imaturu’, deviind mereu…mereu de la subiect vis-a-vis de temele pe care ni le propuneţi) de la subiect. Sunt aşişdere şi…la fel, cu cei de labeunu. Cum ar veni , dacă vreau să mă uit… labeunu, intru pe blog, citesc articolul dvs… după care constat că sunt, deja, … labeunu şi dacă nu, nu mai departe de aceştia, la… OTV. Nu vedeţi (atâta cât puteţi să rezistaţi să vă uitaţi) că şi labeunu, şi la OTV nu se mai pupă demult la băselu?. Exact ca şi aici. Nu vedeţi că 80% dintre “clienţii” de aici sunt bucăţele rupte din …pora, turcescu, tapalagă. ….unii mai “savanţi”, precum cristoiu . Alţii….bucăţică ruptă din… Vadim. Scriu şi fac…. spume. Fără doar şi poate amestecând adevăruri cu…imbecilităţi. Şi UDMR-ul are un reprezentant de frunte. El e cinstit, şi-a spus(scris) şi numele. El spune multor lucruri pe nume, precum Gheorghe Frunda ….(rebotezat ulterior), dar, când e vorba de ceva cu temă ce priveşte ţara asta, poporul ăsta .…să te ţii mizerii. Sper ca lucrurile să evolueze în bine pentru că atăta ostilitate, fie ea şi la nivel…micro, nu serveşte nimănui. Nu este sănătoasă. Poate… pescuitorilor în ape tulburi. Aşa au făcut şi cu băsescu. Ei l-au ridicat (de nu mai poate fi dat jos, acum, nici cu…miliţia), făcâd astfel un grav deserviciu democraţiei Ţării ăsteia, şi, in definitiv poporului ăsta, tot dintr-o scărbă, neostoită, faţă de Năstase. Poate justificată atunci. Dar după ..24 de ore(atâta ne-a trebuit să constatăm cu cine avem de-a face) n-a venit… reevaluarea, cum au realizat mai toţi care au vazut, cu ochii lor, cine-i “alesul”. Nici în vară, cu toate dorinţele noastre, nu venise momentul cu cele 47% sau… 53% , dar cu nişte INSTITUŢII băsificate şi-un OCCIDENT …interesat de ce li se picura în ureche, cum că ar fi …lovitură de stat. O confirmă în seara asta primarul OPRESCU, când ne spunea de percepţia lui …Fratini, şi-a altora ca el, că la noi, prin acea “lovitura de stat” au venit la putere… comuniştii. Ea nu diferă mult de-a acelora de pe blog. Cum ar veni au venit…trădătorii de neam şi de ţară. Nu asta se scrie, mai mereu şi din ce în ce mai apăsat şi aici pe blog ? Ce puteţi face în acest caz?! Nimic. Gura lumii…slobodă. Fiţi acelaşi. Sper ca USL-ul, în acord cu demersurile pe care le faceţi dvs , ca si întreg postul Antena 3 de debasificare a Ţării, să facă paşii pe care ni-i dorim cu toţii atât d.p.d.v parlamentar-legislativ, cât şi guvernamental, pentru a iesi din criza economică (mai mult provocată de nepriceperea guvernării anterioare), morală şi, mai ales, instituţională, astfel încât, pe zi ce trece, să aveţi şi să susţineţi argumentat şi nepartizan faptul că lucrurile sunt şi merg pe un făgaş normal.

      • @ elena
        @ maria

        …culmea este că aveţi amândouă dreptate : D.
        Nu! După câte se ştie(şi am credinţa), Ponta a semnat acel pact, nu, în niciun caz de tradare a electoratului, cum s-a tot vehiculat, ci un act impus probabil, vrem nu vrem (unii l-au consimtit… simţind presiunea, alţii il dezavuiază, durăndu-i în pleaznă…(fi..ncă rimează 😀 ), de catre gitenstein dupa ce s-a deplasat, el, la guvern si, urmare, n-a stat el “degeaba” asa…mult, vrănd să şi raporteze la plecare că va fi liniste institutională în Romănia. A semnat(doar) în calitate de Prim-ministru,(şi) pentru stabilitate institutionala (presedenţie-guvern. Drept urmare, dupa cate s-a constatat, nu s-au mai înregistrat declaratii ostile de catre nicio parte, spre bunul mers al guvernării(mai puţin măgăria iniţială facută de băsescu cînd i-a trimis “prietenului” d-nei Udrea date despre aceasta inţelegere, precum si mizeria facută de… acelasi prin cladirea Parlamentului European , atunci cand cu …inmânarea oficialilor europeni a unor copii ale pactului). Că o parte a “lumii” vrea zurbă, e treaba ei. În schimb, la nivel politic, si-aici Crin Antonescu, la care se pot adauga toţi liderii marcanţi ai USL, inclusiv europarlamentarii, pot şi trebuie să….URLE. Subiecte ..gărlă. O direcţie de acţiune ar fi referitoroare la halul în care se găsesc Instituţiile reformate ale lui… băsescu, o alta despre …tot ce s-a furat in perioada basistă (cu fapte, şi vinovaţi), şi-o a treia, despre paşii care urmează să fie facuţi în actul de conducere a Ţării şi demolarea vectorilor dictaturii tupeului, hoţiei fără limite, dar şi a nepriceperii. Acuma…. să fim serioşi, prea mulţi vor ca numai Ponta să iasă la…rampă cu declaraţii incendiare, ca dovadă, vezi-doamne, că nu a tradat. Pactul nu a avut drept scop, în niciun caz, LINIŞTIREA….USL-ului. Poate ne răspund, in vreun fel, cei 3 lideri USL. Sau poate au şi zis-o şi n-am fost eu prea bine informat.Eu lucrul ăsta îl cred, neavând nicio dilemă… momentan.

        PS @ elena, mulţumesc pentru aprecierile…de mai jos.Contează mult pentru mine. Aşa-i că mai suntem…puţini?

  33. Oh nu! procurorii cei rai ancheteaza judecatorii cei buni? Judecatorii “mai egali decat altii” in fata legii? Stapanul vostru e in pericol?? Buhuhuhu. I love Ponta

      • Dumnezeule!! Cat am mai ras :))))). Argumentele dumneavoastra m-au dezarmat. Acum inteleg. Nu stiu cum am fost atat de orb. Sunt simple coincidente atunci cand orice tema trasata de Stapan pe blog devine Tema majora de dezbateri la Antene? Sau cum justitia este pusa sub semnul intrebarii? ERORI JUDICIARE EXISTA PESTE TOT. Sub unele regimuri nu pot fi discutate liber.
        Stiu: sunt basist :))

          • Aceeasi urare si pentru dumneavoastra. Intr-un fel va inteleg si stiu ca nu e usor sa critici angajatorul. Poate ca fiind de ceva vreme propriul angajat am uitat si nu e bine.

  34. Stimate domnule Tudor, imi place sa ma informez si din blogul dvs. pentru a-mi forma o imagine asupra a ceea ce se intampla acum in Romania. Am lecturat articolul dvs. si doresc sa va adresez, totusi, nelamuriri.

    Avem diferente sensibile de nuanta asupra a ceea ce s-a petrecut in vara, nu le expun acum, nu e momentul. De-acord ca ‘Basescu e un jeg de om, barbar, ilegitim etc.’. Ok, bun.

    Totusi… cum e posibil ca intr-o tara unde exista o majoritate foarte bine consolidata, aceasta tara si noi toti sa tremuram de reactiile unui individ? Boicoteaza, refuza nominalizari, ‘ordona’ descinderi… Cine-i da si cine-i lasa atata putere? Constat ca e o majoritate slaba, pasiva, iar Basescu e un bun si pragmatic om politic (politica nu prea are legatura cu morala,din pacate), permitandu-si sa tina in sah un guvern intreg. O va spune pana la finalul mandatului: ‘Eu sunt cu Europa. Astia si populatia sunt niste retrograzi’.

    Constat, cu amaraciune, domnule Tudor, ca i se permite sa actioneze asa. Pactul de coabitare ii asigura linistea pentru inca 2 ani. Naivitatea(sa nu utilizez ‘prostia’) celor din USL se plateste. Acel pact ii da mana libera presedintelui sa-si exceada grosolan atributiile si sa lupe, nu-i asa, cu Califatul uslamic.

    Cu apreciere pentru activitatea dvs.,

    Un liberal care s-a opus, se opune si se va opune oricarei colaborari politice cu Stanga.

      • @Radu Tudor
        D-le Radu Tudor, la semnarea unui pact, ambele părți au atât ceva de câștigat cât și ceva de pierdut. Poate să-mi explice și mie cineva, ce a câștigat USL-ul prin acest acord și ce a pierdut Traian Băsescu? A fost USl-ul presat internațional să semneze această înțelegere sau a făcut-o din propria inițiativă? Pe de altă parte, eu înțeleg și apreciez că Victor Ponta duce o politică diferită de a președintelui fără presiuni, amenințăti, gesturi extrem etc, dar cum mai poate fi valabilă o asemenea înțelegere, din moment ce una dintre părți nu și-a respectat angajamentul, în speță, Traian Băsescu?

  35. PS: apreciez foarte mult invitatia constanta adresata acad. Giurescu. Va multumesc pentru asta, am ce invata de la un astfel de OM, chiar daca in unele privinte sensibile gandim radical diferit. Va multumesc!

  36. “Eu aş vrea ca, în patru ani, să facem curat. Statul să rămână cu funcţia sa de reglementator şi garant al liberei competiţii şi al proprietăţii şi să nu mai fie actor economic decât numai cu o asumare politică clară, în câteva unităţi energetice, poate la transporturi şi în câteva componente ale industriei de Apărare. În rest, totul trebuie privatizat”, a declarat Varujan Vosganian.

    si pana acum “statul” a fost garant al blabla cu mandrele rezultate ce se vad.bravo ma vojganian.sigur va bubui economia,va dudui dupa ce terminati trebusoara asta.

    asaaa,,,ia terminati voi tot, ca mai sunt niste ramasite nedistruse.

    mai mult io vreau sa privatizez si statul si guvernu si sa mananci din ce produci ma parazitule care ai supt toata viata la stat,sa-ti mananci zorzoanele si “bijuteriile”(
    …aud in declaratiile de avere ale snobalailor astia inutili..si bijuterii in valoare de nuscate jdemii de oiro..sa mancati bijuterii bisericva mamii voastre de ghertoi ca ati stricat banii tarii blocati in zorzoanele si masinoaiele si vilele inutile de om prost ce aveti),

    ca noi restul ne bucuram demult de “binefacerile” privatizarii si muncii la stapan ghertos si manelist afiliat la clan,ce a trecut pe numele sau bunuri nemeritate din averea comuna pe pricipiul “asta e al meu ca asa vrea muschiimei” in complicitate exact cu “statul” cel “garant al libertatii si liberei compwetitii”. .

  37. Asupra multor oameni planeaza suspiciunea de coruptie. Pana la urma, la toata cohorta de oameni acuzati de asa ceva, nu s-a putut dovedi nimic, cu toate ca le-a fost sparta casa, biroul, viata in sine si au fost supusi unor anchete istovitoare si menite sa le subrezeasca echilibrul psihic.
    Cred c-a venit timpul ca toate aceste enormitati sa inceteze, iar institutiile internationale, sa faca bine sa “medieze” toate aceste ilegalitati, cei vinovati sa plateasca, iar cei nevinovati sa nu mai fie hartuiti.

    “Pactul” dintre cei doi oameni de stat nu face altceva decat sa alimenteze tot felul de scenarii si lucruri mai putin ortodoxe.
    Nedoritul ar face bine sa plece ori sa-si duca in liniste mandatul pana la capat, sa nu mai murdareasca tara asta si asa sleita de puteri prin tot felul de manevre oculte.

  38. Ce va mirati!!!Politia politica de opt ani,dar mai cu seam dupa alegerile furate din 2009,cu concursul celor din afara tarii si care atunci ne dadeau lectii cum ca noi n-avem capacitatea si inteligenta de a ne conduce,ca ei stiu ce e mai bine pentru noi,procurorii fac politie politica in tara.Si fac acest lucru pe fata,fara sa se teama de nimic. Cel mai elocvent moment a fost referendumul cand politrucii basisti morar,kovesi au descins cu nerusinare si au terorizat batranii satelor, pentru ca mai apoi sa se asigure ca ei sunt vesnici pe posturile pe care le ocupa si ca nimeni din tara asta nu-i poate urni din loc.Unde sunt acum hitleristii merkel,reding,barosso,van puy si compania lor de tortionari ce,care impreuna cu gordon si giteistei au facut ceea ce nici sovieticii nu au indraznit la noi in tara.Poate doar pe vreme lui stalin.Acum cand acesti politruci basisti terorizeaza inclusiv judecatorii,daca sunt corecti si cinstiti dece nu iau atitudine?Pentru ca doresc sa ne desfiinteze de tot.Si asa nu mai avem nimic,ne-au obligat sa distrugem industria,agricultura si tot ce am avut,facute de noi,prin munca nostra si nu de Ceausescu.Dar noi nu avem drept la asa ceva,ci trebuie sa fim lada lor de gunoi si sa le supottam experimentele si sa le consumam chimicalele.Iar cand guvernul vrea sa ia masuri pentru a mai usura suferinta,vine fmi,banca moondiala si ce,dupa ce au facut presiuni pentru a lua bani de la ei, si ne interzice acest lucru.Urmeaza sa ia pe doi lei si pamantul tarii si atunci se vor linisti ca ne-au transformat robi in propria noastra tara.

  39. Si daca Basescu are Ok-ul lui Ponta in ceea ce priveste neamestecul premierului si al parlamentului in “afacerile presedintelui”? Eu cred ca Basescu i-a conditionat “linistea” lui Ponta de acceptul tacit al acestuia privind toate miscarile pe care Basescu le va face la nivelul structurilor de forta pe care le conduce si le foloseste. In plus, sunt convins ca “Pactul de coabitare” are o “anexa” in care premierul isi ia mult mai multe angajamente in ceea ce priveste securizarea imunitatii lui Basescu si dupa 2014(probabil ca exista si o inregistrare video, inca de la inminarea primului mandat de premier, cu ajutorul caruia Basescu isi asigura perenitatea la conducerea tarii prin el si, apoi, prin urmasii sai din structuri si servicii).

  40. “Eu nu am nimic împotriva preşedinţilor care au idei sau iniţiative. Traian Băsescu, am mai spus asta, l-am lăudat de atâtea ori, are foarte multe calităţi excepţionale. Marea nenorocire este că niciuna dintre aceste calităţi nu a folosit cu nimic, dar absolut nimic, României. De la instinct, curaj, forţă, capacitate de a se preface…Toate aceste lucruri nu au folosit cu nimic acestei ţări, pentru reconstrucţia ei”, a declarat liberalul, la Realitatea TV.
    Este vorba aici de marele anti-basist Antonescu Crin. Acelasi domn care a candidat si care inca vrea sa candideze la prezidentiale bazandu-se pe anti-basismul sau. Sau cel putin asta vrea ca noi sa credem…
    “Capacitatea de a se preface”… Va dati seama ce admira dl. Antonescu la Basescu??? Asta va sa zica e o calitate!
    Astept ca Antena 3 sa ia atitudine si sa inceapa sa aiba o atitudine critica fata de acest domn, in care recunosc ca am crezut pana nu demult, cum n-am mai crezut in vreun alt politician. Dar, vorba aceea, cu cazututl de sus, de la mare inaltime. Ce e valabil pt. USL, daca dezamageste la guvernare, va fi valabil si pt. acest domn.

    “Crin Antonescu a mai vorbit şi despre perioada când preşedintele ţării era la Ministerul Transporturilor, perioadă în care acesta “era seducător”, motiv pentru care a recunoscut că l-a admirat.”

    “Tentaţia de a stabili un şef, pe care a speculat-o excesiv Traian Băsescu, trebuie rezolvată de către noi. Dacă facem o republică parlamentară, toată puterea, dar toată, se va duce la primul-ministru. Abia atunci există riscul concentrării puterii”, a mărturisit co-preşedintele USL.”

    Inca incerc sa ma dezmeticesc dupa acest val de declaratii absolut halucinante ale unui om in care am crezut ca va reprezenta ALTCEVA in politica, va schimba niste metehne. Se pare ca acum isi arata adevarata fata.
    Domnul Crin parca era mare sustinator al monarhiei constitutionale, din cate-mi aduc eu aminte, acum vine sa ne spuna ca nu e bine cu un regim parlamentar, toata puterea e la un singur om. Va sa zica, in Germania, Italia, plus toate monarhiile europene o fi dictatura, conform domnului Antonescu. Cum altfel ar putea fi, cand toata puterea e la primul-ministru, nu?
    Pai nu asta era discutia cu schimbarea constitutiei, sa nu mai existe acest sistem bicefal, care sa predispuna la conflicte, nu era vorba ca prerogativele presedintelui trebuie neaparat reduse? Dar se pare ca pe dl. acesta il intereseaza doar sa-i ia locul lui Basescu, pe care se pare ca-l si admira, cu TOATE prerogativele sale de acum. Ba poate mai vrea si altele-n plus! Ca nu cumva sa faca Ponta dictatura-n tara asta!
    Vai de noi…

  41. Mare rusine ! Etilicul maculeaza iar imaginea Romaniei !
    Si iata-l pe Basica cum in discursul tinut in fata ambasadorilor tipa iar ca in vara a fost o lovitura de stat esuata !!! Iar ai nostri ca brazii au tacut avand in gura un gheomotoc de hartie semnat la Cotroceni. O palma pe obrazul Romaniei fara ca cineva sa reactioneze. Faptul ca de in iulie a fost un referendum CONSTITUTIONAL, deturnat de MAFIA PORTOCALIE nu este sustinut sub nici-o forma de actualii guvernanti, ar trebui sa aibe parte de o reactie dura din partea societatii daca usl tace.

  42. “Omul politic” Basescu

    “Ce punem in locul dictaturilor din nordul Africii ?” O intrebare pe care mafiotul a pus-o cu bataie directa la situatia din Romania, raspunzand tot el ca se poate sa urmeze la putere ceva mai rau . Ranjetul satanic care insotea afirmatiile a aratat stisfactia ca a gasit ceva sa legitimeze pozitia lui ilegala la Cotroceni. Asta-i Basescu ! Oportunism si tupeu . Daca asta inseamna politica , inseamna ca e mare. Pantru mine este un derbedeu caruia pseudoelita societatii nu-i poate face fata, politicienii de carton se dau subtiri si civilizati, cand de fapt au de-a face cu un golan. Acestui marlan nu trebuie sa-i dai nici-o pauza, nuci un moment in care sa-si traga sufletul, pentru ca o va face ca sa muste.

  43. USL -ul se face ca nu vede, nu aude. In locul lor portocalii ar fi facut turul Europei declansand un scandal international. Parca am votat PDL-ul, atata liniste e la USL.Dezamagire maxima

  44. @Cristian Nu va cred/inteleg.Cu asemenea reflectii cred ca locul dvs este” binevenit la ROMANIA TV “alaturi de ..dragotescu,lili ruse,jurnalistul de la Ploiesti,academicianul fsn-ist ..care seara de seara il …ataca pe ANTONESCU ..cu o asa satisfactie/placere…aproape erotica incat le curg…din gura…toata saliva.Acum pe bune ..daca aveti vre-o proba contra lui ANTONESCU…spuneti-o clar,adica:este comunist,hot,securist,bataus de copii,mincinos..etc.Este clar ca cei ce au pe “chiliman in suflet” ataca de… dupa cires.Daca sunteti barbat si curajos va rugam iesiti in fata ..la lumina.Poate ati uitat ca fara ANTONESCU partidul national liberal ..n-ar fi fost ceace este astazi.Ar fi fost inghitit de PDL..sau ar fi fost distrus de basescu.

  45. Ce ne mai prefacem ca nu vedem realitatea ? Asa zisul “pact de coabitare” intre Basalau si Pontalau, demonstreza clar ca intre cei doi, s-a stabilit o relatie de LOVE(ala), pe care nimeni si nimic nu o va tulbura/intrerupe. Nu va mai imbatati cu apa rece, am fost tradati ordinar, asa ca eu exclam “Ponta si uslasii lui, sa se duca nasului/chiorului”.

  46. @radu De accord. Cu mentiunea ca nu toti USL-isti.Liberali si conservatorii (cu exceptia a 2-3 chilimani) nu au agreat acest pact.Ba mai mult,daca analizam IN PROFUNZIME acest PACT, este un gest de ostilitate contra PNL/ANTONESCU.Sa ne amintim ca Zgonea a mai facut un gest contra D-lui GHISE/PNL neadmitand ,punerea pe ORDINEA DE ZI,in parlament a”cererii exprese a d-lui GHISE si a 7,4 milioane de romani”.Deci Zgonea =CCR=Roberta, aceiasi simtire/sentiment de adulare/preamarire/slugarnicie vis-a-vis de “nas”.

  47. @gheorghe: Va rog eu mult de tot sa va documentati in legatura cu afirmatiile domnului Antonescu, daca s-ar putea, inainte de a incepe sa-mi puneti etichete!
    Acest om reprezinta o dezamagire crunta! Demonstreaza doar cat e de avid dupa putere, nu-i e de ajuns sa ajunga intr-o functie, chiar daca acea functie ar fi mai mult onorifica, in caz de rep. parlamentara, nu!, el vrea sa aiba putere, parghii, prerogative, servicii la dispozitie, imunitatea garantata, absolut tot ce-a avut si Basescu. El nu vrea sa se corecteze un sistem falimentar, el vrea doar sa-i ia locul lui Basescu in acelasi sistem.

  48. @gheorghe: Nu vreau sa ajungem in aceeasi situatie, dupa pupincurismul basist de masa, sa avem pupincurism “antonisto-crinist”, cu acelasi grad de fanatism. Ar insemna ca practic evenimentele, istoria in definitiv, trec pe langa noi, iar noi nu invatam absolut nimic!

    • Cristian
      .
      Sa stii tu ca basistii…put. De la distanta. Te-a simtit, chiar fara argumente beton, pentru numai faptul ca esti un om rau-rau si …@gheorghe care spune multe lucruri pertinente cu toate ca face si unele confuzii din dorinta legitima de al apara pe Crin Antonescu. Trec peste asta pentru ca nu-s majore.

      Argumentele sunt altele si numai tastand ..”Find”… Cristian says

      Iata ce scriai tu, mai Cristinel/ manca-l-ar tata pe el/ cu fulgi cu tot/ ca pe-un netot/ acum ceva timp:

      Cristian says:
      November 4, 2012 at 3:24 pm
      .
      ” Eu(Cristian boi…sau bou ,n-am inteles prea bine n.s)ii urez multa sanatate(ilegitimului basescu n.s) si sper ca isi(wow!auzi: sper ca.. isi continue…poate nusi…?! n.s)… continue cariera politica ( de rahat n.s)in acelasi fel ca pana acum(puschea / pe limba ta n.s). Si apropos,(de unde OS,cumva…de la… Ofiter de Securitate? n.s) ce tot o bati in cap(se adreseaza acum lui Radu Tudor n.s) cu 7.4 milioane de voturi, chiar nu intelegi ca nu au fost suficiente, conform legii votate de maimutoii tai(auzi asta chiar m-anfuriat rau, dar rau de tot;respectiv jignirea colectiva care ma… includea n.s). Dupa mintea ta, ala care ia nota 4,99 trebuie sa treaca examenul, nu-i asa? ” (da, fratele EBEI ce esti tu;daca Comisia de la Venetia prin …tacere ei mizerabila …atunci si mama lui barosso ar fi stabilit, peste noapte, asa cum ne-a impus in cazul REFERENDUM 2012 ca nota 5.00 este nota maxima sa stiii ca 4.99 este o nota foarte-foarte buna, bai asta cu logica ta gaunoasa; depinde de cine IMPUNE legea, ai auzit! n.s)
      .
      Pe voi, ca si in cazul de malpraxis din 04,11,2012 pe care-l produci ca… postac, nu va mai crede nici dracu chiar dacă ati spune si… adevarul. Ca de ex.: De maine, eu Cristian, nu o sa mai postez niciodata pe acest blog. Nu te credem pentru ca o sa postezi, de banditi ce sunteti voi, cu un alt ID , să zicem …@Cre-Tinel says. Frumos , nu?
      Apoi.. ati “murdarit” toate culorile curcubeului. Pina si cu “albul” ati incercat marsavia sa-l intinati dar… Dumnezeu din ceruri, nu va ajutat. V-a dat de pamant in 9dec dupa acest… sacrilegiu… in forma continuata din vara.
      Consumul de portocale, ce sa-ti mai spun ?, o stii si tu foarte bine?!… a scazut dramatic datorita scarbei multora fata de aceasta culoare, sarmanele fructe sfarsind-o majoritar ?!…la lada de gunoi.
      Pina si..o compania mare de telefonie mobila a avut multe de pierdut ca si clienti, cu toate promotiile etalate cu atata generozitate erau foarte bune, din cate am auzit tot datorita silei fata de …orange. Si-au mai revenit acuma, inteleg. De serialele …”E cinstit basescu”, sau “A mintit basescu”, sau A furat basescu “… asa-i ca nu ai auzit?
      .
      Păi Crin Antonescu este o… floare rara, si cu… miros deosebit, un… crin adevarat, comparativ, s-avem pardon, cu băsescu.Mi-aduc aminte cum un confrate de-al tau , a.. “murit” subit de pe blog dupa “esecele” repetate ale pdl-ilor, parca… sacăz?! se numea, imi reprosa ca nu am logica dar el, sireacul, avea gauri in logica_care presupunea un exercitiu sinplu: logica elementara a etimologiei numelui …băsescu. S-a incurcat. A dat in balbaiala.
      Oricâte pacate lumesti ar fi facut Crin acestea sunt incomparabile daunelor basesciene. Auzi.. la Satana, (si-acum uite cum ii vin si-l lauda… adulatorii…câhh), sa foloseasca el in campanie in lupta electorala numai mizerii, o data cu Nastase, via Patapievici…o lucratura cu un material compromitator despre Nastase, ceva de prin .. Spania, si, a doua oara, cu Crin Antonescu cu acea odioasa mitocanie reprosandu-i ceva legat de fosta sotie care chipurile, prin neglijenta acestuia ar fi murit.
      Basismul , ca si ceausismul sunt la fel de nocive si chiar daca scapam de basescu intr-o luna, doua sau.. noua, intr-un an sau doi , sau zece. Basismul ca idee va dainui pentru ca nu le este usor celor cinci(din zece milioane), unii empatizand (confundandu-se)cu personajul, sa si-l scoata din …suflet si apucaturi. Si-acum ii auzi pe unii cu apucaturi basiste, acuzandu-l pe Ponta ca, dom-le: De ce nu da de pamant cu basescu, de ce nu-i da in suturi afara pe cei de la CCR-ul, sau CSM-ul, sau…sau..De ce isi bate joc de voturile… noastre?… dupa ce acelesi voturi, un pic mai putine l-au inscaunat pe basescu vreme, se pare, de 10 ani, de e atat de greu astazi a scapa de el, cu mijloace democratice.
      Gata cu argumentele! Jos basescu si… basistii! Cat mai jos…. astfel incat sa se tavaleasca in chinuri pentru RAUL ce l-au produs acestei Țări.
      .
      PS Auzi la ei! Compara crinul cu…basina porcului! Rusine Dinu Patriciu! (Auzi, o alta ! si asta, Patriciu… cica-i liberal… de liberal din vechea garda a lui Tariceanu, Catarama &co… cum zice toata liota care il apara pe Tariceanu si il acuza de tradare a principiilor liberale si de dictatura…pe Crin Antonescu.
      Iata-ma si aparator….interesat al lui Crin Antonescu. Aferim!
      (ca tot zic unii ca-s ba…tatar…ca oi fi poate… turc?! sau poate…doamne-iarta-ma! chirchiz 😀 ) Nu-i pentru tine Cristiane, EMOTICONUL. Tu esti de…plans, dar nu stiu cum sa-l realizez pe ala micu-plangaciosu.

Leave a Reply to gheorgheCancel reply