Ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat, miercuri seară, la România TV, că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi a sesizat Poliţia pentru demararea unei anchete.

Ministrul a precizat că a făcut plângere pentru violare de domiciliu. IGPR anunţă că a ridicat dispozitivul pentru verificări şi că a fost deschis dosar penal pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private.

Dispozitivul găsit în casa în care locuieşte ministrul de Interne Carmen Dan este unul de înregistrare audio ieftin, care ar putea veni din zona privată, a declarat miercuri seară, purtătorul de cuvânt al SRI Ovidiu Marincea, care a anunţat că SRI va oferi tot sprijinul în ancheta asupra acestui caz. 

“Am găsit un dispozitiv de înregistrare într-una dintre camerele apartamentului în care locuiesc. Dispozitivul l-am găsit într-o priză de telefon, nu era la vedere. Era conectat la o sursă de alimentare şi avea şi o baterie”, a declarat Carmen Dan, pentru România TV.

Aceasta a precizat că nu locuieşte într-un imobil al RA-APPS, apartamentul fiind închiriat.

În plus, Carmen Dan a afirmat că a sesizat Poliţia pentru violare de domiciliu urmând a se deschide un dosar penal.

Reprezentanţii Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) au anunţat că dispozitivul a fost ridicat şi urmează a fi expertizat.

”Urmare a unei sesizări, în această după-amiază, o echipă operativă din cadrul Poliţiei Române s-a deplasat la domiciliul ministrului de Interne, unde a efectuat cercetare la faţa locului, a identificat şi ridicat un dispozitiv, care urmează a fi expertizat. În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art 224 şi art 226”, au transmis reprezentanţii IGPR.

Articolele la care se face referire vorbesc despre violarea de domiciliu (art. 224) şi violarea vieţii private (art. 226).

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, scrie news.ro.


”Am intrat deja într-o spirală de acuze la adresa SRI. SRI nu spionează şi nu inregistrează ministrul de Interne. Serviciul Român de Informaţii îi prinde pe spioni. Nu foloseşte tehnică descoperibilă de persoane neautorizate. În acest caz extrem de grav când un membru CSAT găseşte un dispozitiv de ascultare, SRI se va implica până la capăt. Vom oferi tot sprijinul ministrului de Interne.

Directorul SRI a vorbit deja cu Carmen Dan. Vom pune tot ce este nevoie pentru desfăşurarea acestei anchete.

SRI nu oferă protecţie contrainformativă niciunui membru al Guvernului.

Din primele noastre verificări, împrenă cu colegii de la Ministerul de Interne, vorbim de un dispozitiv care provine dintr-o zonă privată. E un dispozitiv de înregistrare audio ieftin, care care poate fi achiziţionat de oriunde. Costă 2-300 de lei. Cu aceste dispozitive ieftine nu umblă serviciile de informaţii nici interne, dar nici externe”, a declarat, la România TV, Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al SRI, citat de stiripesurse.ro

12 COMMENTS

  1. Bine spus “aflat” in casa doamnei.Pt ca nu era montat de catre un profesionist cum ar fi de exemplu de la servicii.Doar in filmele parodie cu spioni prosti iti cade capacul de la priza ca sa gasesti microfonul …Dupa ce am eliminat aceasta ipoteza de acum incolo toate variantele pot sta in picioare,singura conditie este aceea a accesului si a faptului ca era un amator.Spre deosebire de altii nu ma gandesc la o diversiune menita sa schimbe agenda publica a televiziunilor tocmai intr-o seara in care subiectele ar fi fost foarte contondente pentru Liviu Dragnea si Tariceanu.

  2. Hotului ii este frica de hoti si spionului de spioni. Oare cine da autorizatii de spionita particulara,cine autorizeaza big brother,cine autorizeaza firme de paza,cine autorizeaza vanzarea de asemenea produse,cine scolarizeaza,cine tine evidenta persoanelor autorizate si neautorizate…..cine? Sunt intrebari pe care trebuie sa le puna ministrul cand se uita in oglinda.Pai Doamna omul de la proximitate in subordinea cui este? Ia priviti in jur, fara sa fii de meserie si fara sa primesti indemnizatie de soptitor,ce vezi? Pe holuri,in parcare ,la intrare si pe unde vrea administratorul de bloc,filmeaza si inregistreaza audio ce vor muschii lui . Nu il intreaba nimeni ce face cu informatia. Toate firmele (magazine)daca nu sunt obligate sunt curioase sa te filmeze si sa te inregistreze.Cine ii verifica pe spionii astia de ocazie? Este un haos si in legislatie si in teritoriu asa ca este normal sa se ajunga si in priza ministrului care se intreaba si se mira. In loc sa va ocupati cu ce trebuie va framanta pensiile si salariile lui Olguta ,un alt ministru parel cu obiectul muncii prestate.(ministrul muncii care in viata nu a prea muncit,mai mult a avut activitati) Sunt ministri si personal in ministere care nu prea stiu cu ce se mananca activitatea lor. Meserie nu,politica nu,cultura nu,scoala vietii nu….doar linii paralele in statul paralel. Poate verifica si la minister daca firma care filmeaza pe holuri are autorizatie si produsele sunt ok.

  3. Era conectat la o sursă de alimentare şi avea şi o baterie :)))))))))))))
    Fabulos …
    Sursa de alimentare e chiar bateria desteapto :))) …
    Ce sursa de alimentare ???
    Probabil baterie de ceas de mana , 1.55Volti …
    Microfon ambiental cu releu laser … astea se gasesc cel mai des si sunt relativ ieftine
    DAr ceva nu bate bine din moment ce zice ca era conectat la o sursa de alimentare …
    Daca era legat de cablul de telefon fix daca era in priza , nu mai e microfon ci e un modulator demodulator de ascultare a convorbirilor de pe acel fix …
    Asteptam precizari suplimentare
    Oricum e foarte grav ca un membru CSAT are astfel de dispozitive in casa …
    Ce e si mai grav e ca dansa a luat la rand televiziunile desi ancheta nici nu a inceput bine

    • Scz,aici nu a gresit. Exista dispozitive de spionat sau de amuzament(asa le spun comerciantii) care sunt introduse in diverse: alimentator, mause, ceas,… calculator de birou,… prize. Cumparatorii din online si talciok sunt copii si adolescentii gelosi sau zelosi. Din ce a declarat pe media rezulta ca locuieste impreuna cu un adolescent(fiu). Arhivele cnsas arata destul de des ca cei mai teribili spioni si informatori au fost din familie,rude,prieteni ,nu departe de persoana vizata.Acum in Romania tot ce poate fi rau este posibil. Binele se face mai greu..

  4. Solutie simpla : Toate proprietatile RAPPS vandute scoase la licitatie,iar cu banii obtinuti cumperi o strada pe care construiesti 20 de locuinte de serviciu ,pui paza antitero si ai terminat balciul si circul.Ceva in genul “Downing Street”.
    Ii obligi prin lege pe toti membrii guvernului sa locuiasca acolo pe toata perioada mandatului si o sa vedeti ca nimeni nu o sa se mai vaicareasca ca are casa urmarita si supravegheata.
    Madam Carmen Dan care este Min. de Interne, locuieste cu chirie intr-o locuinta privata care nu este “safe” iar la Vila Lac 1 ,aflata in proprietatea RAPPS se trag chiolhane si spritane.Bravos natiune!
    Domnule Radu Tudor, oare aceasta este menirea acestui RAPPS?Sa fie organizator de bacanale ptr guvernanti?Si mai este ceva, cum adica locuinta unde sta Min. de Interne n-a fost verifcata inainte sau nu este pazita???Pai orice infractor “mai scolit” poate intra si poate lua ce vrea de acolo.Personal, nu credeam ca acest SPP sa fie plin de atati incompetenti iar politicienii nostri sa fie atat de ipocriti incat sa refuze paza de la SPP pe motiv de populism.

  5. Poate ati preluat ce a spus la Romania TV dar a intrat pe toate televiziunile aseara si B1 si Realitatea si Antena 3 si TVR si Digi. Mare greseala, mai mult decat transparenta a parut victimizare si e un motiv sa il dea afara pe seful DIPI.

    Sunt foarte putine cazurile in care doamna Dan iese bine din intamplarea asta. Fie e vina ei ca nu a acceptat protectie pentru “deparazitarea” apartamentului, nu a dorit vila RAPPS si protectie SPP. Poate are vreun dosar penal si atunci chiar subordonatii au pus microfonul, cei care lucreaza la DNA/DIICOT/Parchet si mai rau cineva a informat-o ca ar fi urmarita.

    Singurele variante bune pentru ea e ca fostul sot gelos a pus aparatul sau vreo firma de detectivi gen Black Cube sau aparatul era deja de la fostul proprietar cica atasat SUA sau colegi de partid gen cazul Vanghelie vs. Sebi Ghita sau “hotelul lui Negoita” cand PSDistii se spionau intre ei.

  6. Oare e normal sa fii ministru de interne si membru CSAT si sa te apuci sa suni pe la televiziuni sa spui ca ai gasit un microfon in priza??? Oare nu e mai normal sa taci din gura pana se incheie cercetarile si pana afli cine a pus microfonul? Miroase a facatura de la un kilometru. Pot sa inteleg ca doamna a incercat sa mai abata putin atentia de la Sefu’, dar a cam sarit calul.
    Plus ca ar fi de asteptat de la ea sa fie in stare sa faca diferenta dintre o priza de telefon si priza la care isi incarca ea telefonul.

    Sper ca nu a fost abuzata sexul de microfonul din priza. Sa fie atenta ce scrie in plangerea aia depusa la politie.

  7. Mie îmi pare ca o diversiune ptr a abate atenția de la altele. Ce a cautat să închirieze casa aia când avea asigurata locuință de RAPPS? A vrut adrenalina, se pare că a găsit, dar ma repet mie îmi pare o vrăjeală. Dacă era ceva real atunci acest lucru trebuia ținut secret și toate instituțiile responsabile sa caute cine a recepționat semnalul microfonului, nu sa apară pe toate televiziunile ca marea duduie de la interne a găsit un microfon în priza,. Poate a mai rămas și vreo camera prin baie și o găsește săptămâna viitoare?

Leave a Reply to IulCancel reply