Ministrul agriculturii Achim Irimescu spune, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, că prezenţa sa aici deranjează pentru că este o persoană care nu ia „ciubuc”: „Eu sunt omul care nu ia ciubuc, şi nu dă ciubuc! Şi asta deranjeaza!”

El mai spune că, i s-a povestit că, în ultimii cinci ani de mandat ai lui Traian Băsescu, din România au ieşit 35 de miliarde de euro, încărcaţi în camioane care au luat drumul Elveţiei.

Iată transcrierea dialogului reporter ZF – ministrul Achim Irimescu şi varianta audio a acestuia.

Achim Irimescu: “Corupţia este peste tot, dar mă rog, scurt şi încheiem, diferenţa între corupţia de la noi şi corupţia din Vest, asta îmi explicau mie cei din Vest: acolo este… e umană, adică cei mai mulţi bani se fac cu statul, toate hoţiile mari se fac cu statul, cu bani de la buget, peste tot. Când stăinii fac o afacere cu statul şi câştigă, să zicem, un milion de euro, banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casa sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinaţie generică întrucât ministrul a locuit multă vreme în Belgia – n.red.) şi fac o afacere, o firmă, o fabricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine. Voi scoateţi banii din ţară, şi – îmi spunea el – s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu – că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia. Sunteţi atât de tâmpiţi, banii ăia produceau pentru noi, în loc să producă pentru Elveţia. Ştiţi că acum, în Elveţia, dacă pui bani trebuie să dai tu comision, nu îţi dă el.”

http://www.zf.ro/companii/retail-agrobusiness/ministrul-agriculturii-achim-irimescu-eu-nu-iau-ciubuc-de-aceea-deranjez-din-romania-s-au-scos-in-ultimii-cinci-ani-35-de-miliarde-de-euro-cu-camionul-in-elvetia-video-15179464

18 COMMENTS

  1. CRED CA IDIOTII ASTIA DE “TEHNOCRATI” NU STIU CUM SA SCAPE DE “DELEGAREA” DE LA BRUXELLES SI INCEARCA SA-SI FORTEZE DEMISIA CU TOT FELUL DE DECLARATII CRETINE.CEVA DE GENUL:FACEM PROSTII DOAR-DOAR VA INDURATI SI RENUNTATI LA NOI. SI PAPAGALII DIN PARTIDELE POLITICE SE FAC CA NU VAD.

  2. Tot cu canionul s-a carat din Romania si aurul verde, avere inestimabila a tarii, cu vagoanele sutelor de garnituri de tren si apoi cu vaporul s-au carat intreprinderile romanesti sub forma de fier vechi, vapoarele au plecat pe “picioarele” lor si aflam ca din Romania a plecat o imensa masa monetara incarcata in camioane cu destinatie bancile elvetiene. Traim intr-o tara mirobolanta in care arestam pe banda rulanta o gramada de oameni mai mult sau mai putin vinovati, care vor sa cladeasca ceva in tara asta. Autoritatile in drept ale statului sunt obligate sa se autosesizeze in vederea probarii celor spuse de dl. ministru iar, daca va fi tacere e clar ca ceva nu-i in regula.

  3. Spunea Răzvan la emisiunea lui despre ăla cu parcul Bordei care vrea să betoneze sau să construiască blocuri sau nu ştiu ce. Bucureştiul din democraţie nu seamănă cu identitatea românului demn şi onorabil. Democraţia, mai ales în oraşele mari a contribuit din plin la aparăţia peste noapte de MONUMENTE ale CORUPŢIEI ! Nu e glumă, banii investiţi în acele clădiri sunt tot din escrocherii şi furăciuni din banii publici ! Chiar dacă sunt după gratii escrocii, MONUMENTELE RĂMÎN LA VEDERE ŞI CU MÎNDRIA VIZIBILĂ A UNUI ESCROC SAU HOŢ !În provincie am auzit că la modă acum nu mai sunt drumurile de construit, sunt monumentele chiciuri înconjurate de panseluţe pentru care se suge în grup cît şi ce se poate!
    Apropo de 35 miliarde în Elveţia, calculaţi cîţi copii de boşi au studiat plus Sima cu cîţiva care au renunţat la cetăţenie şi veţi ajunge la o mică parte din sumă. Mai adăugaţi şi ceea ce au avut sau au în conturi sugativele şi suma va fi mult mai mare!

  4. vine la 19,178 milioane euro pe zi. Zi de zi, timp de cinci ani.
    Daca ar fi asa, atunci pe casele de schimb ar fi trebuit sa existe vinzari de 7 miliarde de euro pe an, an de an timp de cinci ani. Ca sa fie asa rulaj de numerar pe casele de schimb ar fi trebuit sa existe si retrageri de numerar din banci, numai pe chestia asta, de 7 miliarde pe an, an de an timp de cinci ani. Basca vreo 2-3-4 miliarde cumparati pentru turism (pe bune) si pentru pus la saltea. An de an, timp de cinci ani, in perioada de criza.

    Evident ca e o exagerare, o gogorita, o prostie, nici nu merita atentie si discutie.
    E insa doar o etapa in pregatirea populatiei ca “cashul e rau” si trebuie eliminat, ceea ce e obiectivul declarat al FMI. Si al UE si al BCE.
    Cum la noi nu merge povestea cu atentatele si cu finantarea terorismului sau cu traficul de droguri, povestea oficiala e asta cu evaziunea.
    Achimita asta nu e prost, el doar isi indeplineste misiunea. Veti mai vedea fapte, dovezi, pareri, pe domeniul “cashul e rau”, cit sa obisnuiasca omul cu idea de cint si card pe care ti le poate bloca sau confisca oricind guvernul si anaful.
    Asta e viitorul socialist al Europei.

  5. Regie…
    Baietii mai lanseaza o petarda cu tinta spre bass, adica pe vrema lui s-au scos 35 miliarde si dus cu camionul. Imapctul e puternic la oameni daca le spui cu “camionul”.
    Ministrul tehnocart se da cinstit si revoltat. Doar o chestie de campanie nu o sa investigheze nimeni nimic ceea ce o sa dovedesca ca totul e o alta facatura chit ca s-au scos bani cu tona asta e sigur.

  6. 5% dintre austrieci detin 50% din bogatia tarii.

    95% dintre austrieci detin cealalta jumatate.

    Echitabil, nu?

    In Austria sint unii tineri care vorbesc, sustinuti si de Biserica Catolica, de introducerea unui venit minim obligatoriu de 1000 de euro pentru orice om, fie ca munceste, fie ca nu, pentru “distributia pe verticala a bogatiei”.

    In Romania sunt tineri frumosi si liberi.

    • Da, poate, doar ca diferenta dintre austriecii aia bogati de care amintesti este ca ii lasa pe ceilalti sa traiasca, iar bulangii nostri nu-i lasa pe romani sa traiasca, fura tot, si suzeta din gura sugarului, asta-i diferenta.Indiferent cum intoarcem problema de pe o parte pe alta, noi romanii iesim prost.Suntem atat de idioti incat ne deranjeaza si faptul ca nu fac arabii vreun atentat si la noi, ca de aia au iesit boii de la guvernare cu discutiile despre cartelele telefonice, uite asa, sa fim si noi cumva implicati, poate, poate se detoneaza si pe la bucuresti vreun cretin!

  7. Am intrat aseară pe fluxul de ştiri internaţionale online(presă) şi am găsit materiale grave cam la fel cu ceea ce s-a întîmplat la noi de cîteva luni de zile şi mă refer la e-coli sau la furt din banii publici.
    http://www.thelocal.it/20160401/mafia-bosss-35-million-hospital-stay-funded-by-italian-taxes
    Luaţi şi-o gură de e-coli !
    http://www.thelocal.ch/20160329/swiss-study-finds-e-coli-in-ice-cubes-served-in-bars
    Scăunarii noştrii să nu ne mai mintă şi să nu mai arunce aiurea neputinţa şi neştiinţa de hambarnist pe firmele româneşti care se chinuie în adevăratul sens al cuvîntului să reziste pe piaţă în ciuda marilor corporaţii care nu fac altceva decît să modifice naturaleţea şi puritatea gustului a orice în orice!
    Nu am citit în presa naţională niciun material scris de jurnalişti străini privind criticile sau sportul”aruncat cu mizerii şi ură” asupra unor ‘afaceri” legale sau nu, dar şi aruncatul cu mizerii în medici sau afacerişti care au obiectul muncii vulnerabilitatea e-coli, sau anchetele plus justiţiarii! Fiecare individ/indivizi îşi fac treaba loial la locul de muncă şi nu spectacol pe micile ecrane cum se practică la noi în proasta democraţie! cu vechime 26 ani !
    Nu am găsit niciun caracter mai mizerabil ca al românului plătit cu 2 lei pentru a arunca cu mizerii din străinătate în România şi români! Toate statele sau ţările au probleme grave în anumite domenii dar nu se aruncă ură şi plîngăceală o practică reală a jurnaliştilor/scriitorii manipulaţi români din românia! Pentru ce atîta bătaie de joc practicată în România cam din toate punctele de vedere dacă nicio ţară nu arată asemenea practici jurnalistice?
    Zilele trecute scriam despre testul ”lauda brînzei împuţite scumpă-mîndria elveţiei”. Acum ce să vezi scris ca faptă?http://www.thelocal.ch/20160401/cheese-test-for-foreigners-to-go-to-public-vote
    Ce jurnalişti behăitori care demonstrează cîtă ură şi violenţă cară cu ei încît nici audienţă la emisiuni nu au!

  8. Secretul bancar al bancilor elvetiene nu mai exista , orice stat poate sa ceara date cu privire la conturile cetatenilor sai daca exista !!!

  9. Este vorba despre aurul Bancii Nationale care se afla in Elvetia. Nu puteau trece neobservate niste camioane care transportau atatea miliarde. Exclus
    Povestea asta facuta publica ma face sa ma gandesc la faptul ca Isarescu e pe faras.

  10. Nu ştiu dar mă gîndesc că trebuiesc trataţi cu aceeaşi monedă scăunarii care se văd cei mai tari şi eterni în scaune şi funcţii! Dacă e adevărat ceea ce se dă pe micile ecrane şi anume:
    ””’În stenogramele de la Camera Deputaților, liderii PSD și UDMR au ridicat o problemă cu caracter exploziv: presa să nu mai aibă acces în balcoanele de la Cameră pentru a nu mai putea filma votul secret pe cererile venite din partea justiției.””
    Mă gîndesc că nu au ce căuta pe micile ecrane mai ales la televiziuni particulare!
    Ei trebuie să înştiinţeze alegătorii cu tot ceea ce fac şi nu să se ascundă cum fac pe ascuns!
    Cred că televiziunile dacă ar adopta această măsură se va însănătoşi mult mai repede faţă de prezenţa mizerabilă a politicienilor care împroaşcă doar ură violenţă şi frustrare!
    Aşa cum au marginalizat poporul şi nu-i interesează decît soarta lor împrăştiată pe micile ecrane, aşa trebuie să-i marginalizăm şi noi ! Practica lor ne obligă să adoptăm aceeaşi strategie, ei să plîngă şi să se bată cu capurile de toţi pereţii şi noi să ne urmărim drumul vieţii! Credeţi-mă, şi ce succes vom avea noi mulţimea!
    Uitaţi aici ce practică se face de către tehnoc(ă)raţi!
    http://www.stiripesurse.ro/cine-a-ajuns-ef-in-mae-rudele-periculoase-care-conduc-ministerul-se-vorbe-te-despre-dna_988957.html
    Nu ştiu dacă e adevărat sau nu !

  11. Or mai fi multi de-astia pe-ACOLO, pe care sa-i ia gura pe dinainte si sa se desconspire singuri???
    Avem, deja, cazuri celebre. Dupa Geoana, cu vestita lui replica ”Nici noi nu stim citi mai sintem!”, a venit rindul “jurnalistului” Bogdan Chirieac, care a spus, IN DIRECT, la emisiunea Danei Grecu:
    „Dana, colegi DE-AI TAI, DIN PRESA …” (dar el de unde-o fi????)!
    Remarcabil (si colegial??) gestul Danei, care a sarit sa-l scoata din galeata („Colegi DE-AI NOSTRI, Bogdane!”)
    Numai ca aceste perle, odata scapate, mai bine le lasi asa, caci daca te napustesti sa le corectezi, mai rau faci, caci le accentuezi!
    Acum vine, iata, nici mai mult nici mai putin, un ministru, care ne spune ca i-au spus lui “BAIETII”….
    Cine sint “baietii” cred ca e limpede pentru oricine, avind in vedere informatiile ULTRASENSIBILE pe care i le-au furnizat ministrului.
    Sa ne oprim un pic asupra semanticii cuvintului “baietii”
    Care barbat n-a ramas, peste program, “cu baietii”, nu s-a dus la o bere “cu baietii” sau n-a fost la meci “cu baietii”?
    Si, de fiecare data, cuvintul “baietii” reprezinta unul si acelasi lucru: “COLEGII”! Tze sa fie, tze sa fie? Ghici ciuperca-n palarie!

Leave a Reply to Croitor MirceaCancel reply