Fostul judecator CCR Toni Greblă a fost reţinut pentru faptele de corupţie de care este acuzat, dar şi pentru că, potrivit procurorilor DNA, ar fi încercat să vândă, prin intermediari, 50 de capre care nu erau ale lui, în acest sens fiind făcut un denunţ, a declarat, marţi, avocatul Petre Buneci.

Potrivit avocatului, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au reţinut pe Toni Greblă şi i-au spus că o să propună arest la domiciliu, miercuri, la instanţa supremă. Avocatul a precizat că aşa au spus procurorii, dar nu exclude ca la instanţă să propună arestarea preventivă a fostului judecător al Curţii Constituţionale.

Petre Buneci a mai spus că “avocatul Onoriu” a făcut un autodenunţ la DNA, arătând că, spre sfârşitul lunii februarie, Toni Greblă ar fi încercat, prin persoane interpuse, să vândă  50 de capre care nu erau ale lui, iar lui i s-ar fi cerut să facă un act în acest sens.

Fostul judecător constituţional Toni Greblă a fost reţinut, marţi, de DNA, în dosarul în care este acuzat că ar fi sprijinit exporturi ilegale în Rusia şi că l-ar fi ajutat pe finul său Ion Bîrcină să obţină mai multe contracte pentru firma acestuia, primind în schimb o maşină şi rochii pentru soţie.

Toni Greblă a declarat, la intrarea în sediul DNA, că este convins că adevărul va ieşi la iveală, pentru că nu a “devalizat banul public”, iar unele acuzaţii sunt “interpretări fantasmagorice”.

Iata cum comenteaza Mircea Badea pe pagina sa de facebook retinerea lui Grebla :

“Tony Grebla, judecator CCR, a fost retinunt de DNA pentru ca a vandut capre!!!!!! Prin interpusi!!!! Dementa atinge astazi in Romania cota suprema.”

badea

 

36 COMMENTS

    • Nu, nu e dementa suprema. E cursul firesc al lucrurilor. Nu pot sa ii plang acum pe judecatori. Ei decid in instantele de judecata, au deci putere. Procurorii sunt doar acuzatori ei nu DECID in instante. Daca judecatorii au ajuns sa le fie frica de procurori si iau decizii de frica, ciubucul lor. La puscarie si ei. Pentru ca trebuiau sa faca ceva. La fel si plebea care sta acum pe canapele gandind ca ce vad ei la tv e “justitie si dreptate” si se bucura ca ei stau si altii fac treaba. Nu exista asa ceva. Ca societatea sa functioneze trebuie sa faci ceva, sa depui un efort. Altfel o sa beneficieze si ei la un moment dat de aceasta “justitie si dreptate”.

  1. Să mai avem puţină răbdare că vor da totul pe micile ecrane. Nu cred că este doar atît!
    Aţi văzut şi cu *nea ochelaristul* de la CCR că au dat totul pe micile ecrane să-l facă de rîs! Doar aşa putem vedea ce indivizi sunt numiţi în funcţii înalte de conducere! De asta a ajuns ţara asta în halul în care este! La fel se va întîmpla cu toţi invinovăţiţii. Ceva grav tot este în dosarul întocmit.

  2. in 1990 Iliescu a iesit presedinte cu 86% din voturi, adica vreo 13-14 milioane. asta arata ca doar 14% erau “altfel”, necomunizati, neidiotizati, necreduli, nenaivi, mai democrati, mai informati, etc cvasitotalitatea celor 86% s-au bucurat, au aprobat si au zis macar in sinea lor “bine le-au facut” celor baturi si omoriti de securisti, mineri, militie si armata atunci, in 13-15 iunie retineti, in ordinea asta: securisti, mineri, militie si armata! uitati-va si astazi la orice sondaj/rezultat care testeasza gradul de deschidere, autonomia personala, etc : din pacate, tot cam 15% sunt “altfel”decit marea turma. Cel mai recent test al curajului si onestitatii e reprezentat de cei 90% care-si dau copii la religie… adica doar 10% au avut curajul sa iasa din turma…. asa ca, sa discutam acuma de mineriade e util istoric (desi faptele se cunosc demult) si complet inutil: vorba lui Petre Tutea “am facut 13 ani de temnita pentru un popor de idioti” e la fel de valabila azi ca si in iunie 1990. E la fel de util demersul ca si stabilirea ADN-ul lui Neagoe Basarab sau casarea sentintei lui Patrascanu. Cum sa functioneze justita pentru toti daca Bercea avea peste 100 de dosare si nimeni nu se atingea de el? Iacobescu l-a prins cu interceptarile si l-au scos la pensie. Bica acum spune ca generalul Coldea a cerut sa nu fie condamnat cu executare Tender din motive de securitate nationala. Omul probabil era sub acoperire si avea un rol in spionajul international. Bica spune ca a fost amenintata de Coldea. Din interviu cu Adina Anghelescu: “In perioada in care ati facut ancheta in dosarul RAFO, ati primit amenintari si ati primit interdictie. De la cine au fost amenintarile, cui ati adresat cererea de protectie?” “Cererea de protectie a fost adresata Procurorului General. Au incercat sa ma scoata de pe strada, in decor. Cand ma duceam spre RAFO, autoturismul nostru a fost izbit si scos de pe strada de o alta masina. Exista un proces verbal in acest sens, in dosarul de urmarire penala.” Vedem tot timpul “victime” o data cu schimbarile de regim. Toate arestarile, anchetele din decembrie pana azi sustin aceasta teorie enuntata chiar de Tender. Justitia nu este independenta si Mircea Badea are dreptate. Cea mai mare realizare a sistemului a fost sa convinga pe unii ca intradevar justita este independenta. Nu a fost si nu va fi indiferent de cine vine la putere deoarece majoritatea sunt corupti. Cei care nu sunt coruptibili/santajabili nu au sanse sa ajunga sau sa ramana prea mult la putere. Sistemul este complex si puternic. Noi toti ne uitam in trecut la sistemul mafiot din regimul basescu si asteptam cu nerabdare sa vedem ca se face “dreptate” si nu realizam ca acum la butoane ar putea fi doar un alt sistem corupt, poate mai discret si istet, dar tot murdar, construit prin ticalosie.

  3. comunicat dna:” în perioada 2010–2015, folosința gratuită, întreținerea și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro” !!! astia se refera cumva la sasul ajuns din pacate presedinte??? pai peprincipiul asta maine poimaine il ridica si pe asta. iar dementa continua, grebla a primit de la acelasi fin ” în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); sau “în perioada 2010–2015, folosința gratuită a unui post telefonic”. restul, cu caprele, e de rasul curcilor!
    concluzia e ca nu mai trebuie sa primesti nimic de la fini ca te ia dna-ul! raman la concluzia ca dna-ul a scapat de sub orice control iar pentru ei legea e o anexa pe care o invart cum vor. si vorba aia cine nu e cu noi ……

    • Citez, din marele comentator @alexphraerul:

      “alexph Oct 22, 2014 at 14:57

      ce mai acere crezi ca jegosul tau de johannis acest basist sadea va ajunge presedinte? nu vezi ca nici liberalii lui nu-l mai sustin cand vad ca acedat partidul basistilor blaga anastase boc?”

      P.S.: Ba nene, realitatea o dovedeste, prost esti ba! Prost cu flacari dreac… Ce dreac iti mai pierzi timpul sa mai postezi pe-aici, daca oricum esti atat de prost?!

        • Da, ma scuzati, dar ati vazut ca si Mircea Badea se abtine foarte greu in legatura cu aceasta problematica! E foarte greu ca sa rezisti cand vezi asa ceva! Mircea Badea a precizat chiar pana si aseara, ca net-ul este plin de prosti! Privind generic, se pare ca dl. Mircea Badea are dreptate!

      • atata timp cat exista prosti ca tine ajung presedinti oameni pe care justitia ii face scapati, vezi cazurile base-flota sau johannis = sase case dovedit de instanta ca sunt luate ( doacamdata 2) prin inselaciune. si cu ce am gresit? adica nu a devenit fostul partid liberal partidul basistilor blaga,boc, anastase etc? in ultimul sondaj avangarde exista alinuta liberala? exista doar adevaratul sef numit blaga! voi ati aless un cititor de hartii! bravo voua dar un presedinte adevarat cand? e imposibil sa ajunga presedinte un nimeni necuvantator care nu poate scoate o propozitie pe gurita sasa dar s-a dovedit incaodata ca romania e tara tuturor posibilitatilor mai rau ca america.

    • Justitia nu este independenta si Mircea Badea are dreptate. Cea mai mare realizare a sistemului a fost sa convinga pe unii ca intradevar justita este independenta. Nu a fost si nu va fi indiferent de cine vine la putere deoarece majoritatea sunt corupti. Cei care nu sunt coruptibili/santajabili nu au sanse sa ajunga sau sa ramana prea mult la putere. Sistemul este complex si puternic. Noi toti ne uitam in trecut la sistemul mafiot din regimul basescu si asteptam cu nerabdare sa vedem ca se face “dreptate” si nu realizam ca acum la butoane ar putea fi doar un alt sistem corupt, poate mai discret si istet, dar tot murdar, construit prin ticalosie.

      PS. Nu cred ca acuzatiile la adresa lui Coldea ar trebui sa ne faca sa suspectam tot SRI-ul de coruptie. Sunt convins ca serviciul are destui oameni integrii care nu sunt implicati in jocuri murdare, ci incearca sa isi serveasca tara.

      Referitor la articol, este intradevar dubios ca acum s-a redeschis acest dosar, dar cineva daca a gresit in trecut ar trebui sa plateasca (Iliescu). Poate si pe Basescu o sa il vedem la puscarie doar cand nepotii lui vor fi la facultate. Mai important ar fi sa se indrepte tara intr-o directie mai buna insa doar daca vedem in fiecare luna politicieni arestati sau condamnati nu inseamna ca nu raman destui corupti la butoane care vor ajuta in continuare firme straine sa profite de Romania si vor juca permanent pentru contracte, legi si proiecte spre binele lor, nu spre binele tuturor romanilor.

    • cretinismul politicii externe americane incepe sa fie priceput si de aliatii europeni. cum poate iesi sua din criza? prin razboi ca doar cea mai importanta parte a economiei lor, cea care decide politica inclusiv alegerea presedintelui, este industria de armament. de ce tot declanseaza americanii razboaie oriunde in lume inclusiv fara aprobarea consiliului de securitate? lumea prin propaganda pupincuristilor din mass media se face ca nu intelege cum au aparut conflictele din Iran, Iraq , Libia, Siria, Egipt, Tunisia, Afganistan, Coreea, Panama, Nicaragua, Granada etc. cine a initiat finantarea terorismului? inainte de a sari cu gura ca sunt prorus sau alte tampenii de genul asta mai cititi ce se mai spune prin mass media americana si chiar prin comisiile din congres. mai nou se dovedeste propaganda ieftina si mincionoasa facuta de americani privitoare la situatia din ucraina ( http://www.dcnews.ro/criza-ucraina-culise-germania-e-alarmata-din-cauza-victoriei-nuland-i-a-generalului-breedlove_469762.html ) repet ceea ce am spus de multe ori: sa lasam sloganurile de genul ala e bun si ala e rau functie de ce decide un jurnalist sau altul. sa incercam sa mai gandim si singuri. nimeni nu e bucuros cu situatia din ucraina dar cine a declansat nebunia de acolo? cine a sprijinit lovitura de stat ( aia sigur a fost lovitura de stat ) prin finantarea euromaidanului? si nu a fost primul caz acolo. cine a finantat si asa zisa revolutie portocalie? firele duc mult in vest. de ce ? e simplu pentru cineva care vrea sa-si foloseasca un pic creierul. restul cu prorusii etc e doar gargara rau mirositoare a unor pupincuristi fara creier ( dar nici sa credem ca rusii sunt floarea din gradina – asta ca sa impacam propaganda ) iar orban e clar ca individul isi urmareste propriile interese inclusiv ingerintele in tarile vecine cu o minoritate mai mare sau mai mica maghiara. daca pana acum pe baza lobbyului facut de ungurii care au invadat tarile occidentale si sua au fost laudati si prezentati drept model, acum pentru ca ii calca pe nervi pe americani si chiar occidentali incep sa primeasca diverse lovituri. si vorba aia la mai multe ca o merita!

  4. Petre Buneci a mai spus că “avocatul Onoriu” a făcut un autodenunţ la DNA, arătând că, spre sfârşitul lunii februarie, Toni Greblă ar fi încercat, prin persoane interpuse, să vândă 50 de capre care nu erau ale lui, iar lui i s-ar fi cerut să facă un act în acest sens. Fostul judecător constituţional Toni Greblă a fost reţinut, marţi, de DNA, în dosarul în care este acuzat că ar fi sprijinit exporturi ilegale în Rusia şi că l-ar fi ajutat pe finul său Ion Bîrcină să obţină mai multe contracte pentru firma acestuia, primind în schimb o maşină şi rochii pentru soţie. Toni Greblă a declarat, la intrarea în sediul DNA, că este convins că adevărul va ieşi la iveală, pentru că nu a “devalizat banul public”, iar unele acuzaţii sunt “interpretări fantasmagorice”.

  5. comunicat dna:” în perioada 2010–2015, folosința gratuită, întreținerea și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro” !!! astia se refera cumva la sasul ajuns din pacate presedinte??? pai peprincipiul asta maine poimaine il ridica si pe asta. iar dementa continua, grebla a primit de la acelasi fin ” în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); sau “în perioada 2010–2015, folosința gratuită a unui post telefonic”. restul, cu caprele, e de rasul curcilor!
    concluzia e ca nu mai trebuie sa primesti nimic de la fini ca te ia dna-ul! raman la concluzia ca dna-ul a scapat de sub orice control iar pentru ei legea e o anexa pe care o invart cum vor. si vorba aia cine nu e cu noi. Acum au dat altă sursă de mutare a banilor tocmai în Argentina. Poate avem de-ai noştrii şi pe acolo înregistraţi cu conturi secrete. Nu m-a mira/sunt prea mulţi ecroci români care au furat din ţară!
    http://www.thelocal.ch/20150309/argentina-seeks-billions-from-hsbc-over-tax-dodging

  6. Din fericire sau din pacate procurorii nu-s pamfletari si nu vor sa para cool in fata unui esantion de fani speculand cu disperare astfel de momente.Daca in locul acelor capre se spunea ca a solicitat acte fictive pt vanzarea unui Duster nou sau a unei garsoniere in Tg Jiu(echivalente valoric cu cele 50) atunci era OK ! Gandire model Mircea Badea.

    • Corect,trebuie tratat cu maxima vigilenta traficul cu capre,caci capra este animal strategic la romanasi.De aia zice romanul:sa fie traficata si capra vecinului…

  7. Struti, capre, embargo Rusia, grup infractional, rochii si masini… acuzatii ca facea “acte pregatitoare” pentru a incerca sa se foloseasca de falsuri ?! DNA a tras pe nas ?!

  8. Da’ ce, a spus cineva ca ne-am facut bine la cap?!? Tot aia suntem, dar fiind primavara, astenia naste monstri!

  9. E modul prin care ni se arata concret ca tara-i condusa de DNA si SRI. Oare cine a spus asta? Luluta le arata din cand in cand pisica tuturor si ii avertizeaza ca daca mai misca in front s-ar putea sa le faca un dosar cu interceptari din care sa reiasa s-au uitat urat la luna. Justitie independenta? Parafrazand pe Eminescu: O vorba de base inventata… Eminescu vorbea insa de religie. Mutalaul de la Cotroceni doarme si din cand in cand, cand se trezeste, ne spune ca vrea “justitia independenta si un guvern numai al lui”. Mai era unul care striga: dati-mi consiliul general al capitalei!…. si cu ce s-au ales bucurestenii si mai apoi tara. M-a cuprins o scarba incomensurabila de tara asta si de coducatorii ei.

  10. Asa este ! Aia cu problema caprelor e the best ! Off topic . Domnule Radu Tudor avand in vedere faptul ca Domnul Ilie Serbanescu este mai mereu invitatul emisiunii dumneavostra ( foarte urmarita ) va rog daca se poate sa-mi spuneti si mie parerea dumnevoastra despre afirmatiile repetate de genul asta ale domniei sale . Va multumesc . http://gandeste.org/general/ilie-serbanescu-5/51109

  11. D-le Radu, pana la urma embargo-ul era impus de Rusia importurilor din UE (ca replica la masurile UE fata de Rusia). Deci s-a ajuns ca DNA sa ceara pedepisrea pt. incalcarea legilor…. rusesti. Si daca ar fi fost asa, Grebla prin asa-zisa incalcare a acestui embargo ar fi facut un serviciu Uniunii :). Apropo, aseara ati spus ca Grebla ar fi incalcat embargo-ul impus de UE si acest “individ” (in speta Grebla) ar merita sa suporte rigorile legii (sau ceva de genul), se pare ca v-ati grabit (gandind ca el ar fi incalcat un embargo al UE) , deci puuutin mai multa atentie atunci cand acuzam un om, pt ca aici Grebla e doar o victima a acestei campanii demente de arestari banda. In orice caz, devine din ce in ce mai clar ca prin hartuirea lui de catre procurori, s-a dorit pana la urma intimidarea intregii curti CCR (prin fabricarea de motive juridice pt retinere si eventual arestare), dar si intimidarea a oricui care are curajul sa se opuna SRI-ului (vezi respingerea legilor Big Brother).

Leave a Reply to alexphCancel reply