Temperaturile, nivelul mărilor și cel al dioxidului de carbon din atmosferă au depășit noi recorduri în 2015, părând că ne îndreptăm, an după an, spre niște condiții de mediu care nu au fost niciodată suportate de oameni, conform raportului internațional anual “State of the Climate”, ajuns la cea de-a 26-a ediție, informează AFP și The Guardian.

Acest raport este alcătuit de Administrația americană pentru oceane și atmosferă (National Oceanic and Atmospheric Administration — NOAA) folosind date adunate de sute de cercetători din 62 de țări și a ajuns la concluzia că anul 2015 a adus “depășirea câtorva borne simbolice” privind temperatura, nivelul mărilor și fenomenele meteorologice extreme.

“Impactul schimbărilor climatice nu mai este unul subtil (…) Acestea se derulează în fața noastră, în timp real”, a comentat climatologul Michael Mann pentru The Guardian.

Anul trecut a fost cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice, media temperaturilor anuale la suprafață depășind recordul stabilit în 2014 cu 0,1 grade Celsius. Acest lucru înseamnă că în prezent lumea este cu 1 grad Celsius mai caldă decât în perioada preindustrială, iar în mare parte cauzele sunt legate de poluarea cu gaze cu efect de seră. ONU a anunțat deja că recordul temperaturilor anuale urmează să fie doborât din nou, de anul în curs.

În 2015, oceanele, care absorb peste 90% din surplusul de CO2 care ajunge în atmosferă, au atins la rândul lor noi recorduri de temperatură, cu maxime în special în zonele din estul Pacificului unde se manifestă fenomenul El Nińo. Această regiune din Pacific a fost cu 2 grade Celsius mai caldă în 2015 decât media anilor anteriori. Un record de căldură s-a înregistrat și în zona Arctică, unde luna august 2015 a fost cu 8 grade mai caldă decât media temperaturilor înregistrate în această regiune a globului în vara polară.

În anul 2015 s-a înregistrat și cel mai ridicat nivel al mărilor din istoria acestor măsurători. În medie, oceanul global este cu 70 mm mai ridicat decât media din 1993, anul în care a început măsurarea nivelului apei din satelit. Nivelul mărilor și oceanelor crește în medie cu 3,3 mm pe an, cele mai semnificative creșteri înregistrându-se în oceanele Pacific și Indian.

Aceste modificări sunt provocate de concentrațiile de CO2 care, spre exemplu, au depășit 400 părți pe milion la stația de cercetare de la Mauna Loa, Hawaii. Raportul NOAA indică faptul că nivelul global de CO2 pe anul 2015 a fost de 399.4 ppm, o creștere de 2,2 ppm prin comparație cu anul 2014.

Conform NOAA, printre modificările “remarcabile” produse asupra mediului în cursul anului 2015 se numără și cea mai mică suprafață acoperită de gheața arctică, în luna februarie, în 37 de ani de observații din satelit. Ghețarii alpini au înregistrat pierderi de gheață pentru cel de-al 36-lea an consecutiv, iar banchiza glaciară groenlandeză, care dacă s-ar topi complet ar duce la creșterea nivelului mărilor și oceanelor cu aproximativ 7 metri, s-a confruntat cu procesul de topire pe mai mult de 50% din suprafață.

Aceste schimbări rapide ale climei pot avea consecințe grave asupra oamenilor, dar și asupra celorlalte specii. În luna iunie a anului trecut un puternic val de căldură a dus la pierderea a peste 1.000 de vieți omenești la Karachi, în Pakistan. Secetele severe au provocat penurii alimentare pentru milioane de oameni din Etiopia, precum și focuri de pădure și de vegetație pe arii extinse din Indonezia — incendii care au eliberat în atmosferă mari cantități de gaze cu efect de seră, într-o spirală cauză-efect foarte greu de stopat.

Kate Willett, cercetător în cadrul Biroului Meteorologic britanic, a precizat pentru The Guardian că în cursul anului trecut s-a înregistrat o creștere cu 75% a suprafeței de pământ expusă secetei. “Urmărind diferite măsurători climatice, (anul) 2015 a fost un alt an important. Nu numai că 2015 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, dar a fost și anul în care nivelurile principalelor gaze cu efect de seră eliberate în atmosferă au atins noi maxime”, a explicat ea potrivit Agerpres.

13 COMMENTS

  1. Bucurestiul a devenit de nesuportat de aceea e bine sa luam de la altii idei pentru a-l menaja cumva. Intreruperea circulatiei in weekend prin rotatie pe bulevardele care n-au fost concepute pentru a sustine un supratrafic auto ci mai degraba zone verzi de promenada cu multe muzee si cladiri istorice ar fi fost o idee buna dar asa gandim noi cei fara putere de decizie cei care suntem atasati de acest oras,n-am picat alaltaieri aici si luam decizii functie de cum da mai bine pentru cocalarul cu gipan nervos ca trebuie sa stea la doua stopuri in plus pentru ca el e baiat bazat si oricum se duce in weekend la munte sau la mare sa-si incarce plamanii acolo cu aer nepoluat iar edilii de-acolo au timp pana in weekendul urmator sa stranga mizeria pe care-o lasa in urma.Totul in tara asta se face in favoarea furnizorului de poluare iae fenomenul ia amploare pana cand vom crapa,daca nu noi atunci copiii sau nepotii nostri.

    • … nu are nicio sansa.Nimeni nu-l va reabilita vreodata, este imposibil.Este cea mai urata capitala din UE, brat la brat cu Sofia.Sa va fereasca Dumnezeu de un cutremur, in rest traiti, respirati si munciti cum puteti, altceva nu vi se va oferi.

  2. Cu certitudine taierea nesabuita a padurilor Romaniei contribuie la cresterea nivelului de poluare.
    La noi cel putin a crescut temperatura medie ambianta, poluarea si eroziunea accentuata a solului. Taierea fara nicio noima a padurilor Romaniei este o chestiune de CSAT iar, domnii de acolo au emis o judecata de valoare si atat. Serviciile ar trebui sa bombardeze cu informari toate marimile tarii poate s-or trezi din letargie, oricum situatia in privinta defrisarilor este de nivel Rosu.

  3. Toti “specialistii” vorbesc despre schimbari climatice, incalzire globala, catastrofe cauzate de cresterea nivelului marilor si oceanelor, fenomene meteo extreme chiar si deplasarea axei Pamantului datorata topirii calotelor de gheata de la Poli.
    Dar despre defrisari care in mode evident ar contracara cresterea de CO2 prin sechestrarea acestuia in sol, in materie lemnoasa prea putin. Cand vine vorba despre bine-cunoscutele defrisarile nationale DNA-ul, autoritatile romane, toate guvernele au fost sau sunt in pauza,

  4. Orice ţară are un lăcaş care poate avea numele ”Colectiv”!
    Tinerii frumoşi şi liberi.ro la…pokemon-ul politic pentru înlocuirii a orice prin manifestări de stradă din umbra politică, ce spun în acest caz aproape identic???
    http://www.antena3.ro/externe/explozie-incendiu-franta-bar-morti-371416.html
    Citez mică parte din material:
    **Cel puţin 13 persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un bar din Rouen, informează publicaţia Paris-Normandie, citată sâmbătă dimineaţa de agenţia DPA.
    Potrivit site-ului publicaţiei franceze, poliţia a fost sesizată asupra unui incendiu declanşat la subsolul unui bar în noaptea de vineri spre sâmbătă, pompierii fiind alertaţi la ora locală 0,50….**
    Nu au şi ei oare un ‘pnl-pmp-m10-pdl/ciolănarii care se vor la borcanul cu miere’ pentru a-i foloseasi în scop politic şi personal ???
    Din câte îmi amintesc, în aproape orice spital din străinătate sunt microbii în cantităţi mai mici sau mai mari dar rezistenţi, găsiţi în România şi doar româncele/românii sunt cei care trag la jug ca robii, oamenii alungaţi de guvern ca sclavi în alte ţări, să cureţe jegul depus şi menţinut zeci de ani dacă nu 1-200 ani în baza comodităţii şi lenii ca domnie! În majoritatea ţărilor nivelul de trai şi PIB-ul este cel puţin dublu şi fondurile alocate spitalelor este triplu faţă de ceea ce oferă guvernul în România, dar tot colcăie microbii plus haita de sugative şi chiulangii numiţi în funcţii! În alte ţări interesul pentru spitale pentru a fi menţinute este real, în comparaţie cu mantalitatea colcăitoare pentru spitalele din România unde sunt menţinute ca afacere doar pentru buzunarele personale, politice şi ca afacere pentru vânzări industriale mai ceva ca la piaţă cu preţ şi cantităţi impuse prin listele de la minister PLUS CNASS pentru medicamente. Să nu ne mai ascundem măcar acum când sunt cazuri reale care au murit din cauza tratamentelor şi nimeni nu-şi asumă riscul dar tot medicii sunt hărţuiţi şi pedepsiţi(nu toţi dar majoritatea)!

  5. off topic
    Cum era de asteptat din cauza oamenilor carora li s-au cumparat sufletele, a celor de la fostul UNPR tradator si fariseu si nu numai, Piratu’ revine calcandand pe cadavrele celor “desfiintati” la propriu de-a lungul celor 10 ani de nemernicii. In toti acesti 10 ani Piratu’ si-a plantat cu stoicism oameni mici, azi mari si periculosi in dorinta de marire si inavutire (vezi declaratia din timpul celui de-al doilea mandat mandat de ministeriat de la MT). Romania ramane pe mai departe acceasi natiune fracturata, folosesc aceasta expresie pentru a sublinia gravitatea situatiei, care cu greu isi va mai putea reveni.

  6. Stire pe Antena3.ro: “Procurorii DIICOT se dotează cu mașini Porsche. Cât vor plăti pentru 22 de autoturisme”.
    Apoi, in articol citesti ca defapt se doreaza de la Porsche Romania cu masini pana in 2000cmc, nu cu masini marca Porsche.
    Stirea e data ca preluata de pe alt site, care ce sa vezi, da stirea cu titlul corect!
    Vezi, de-aia nu ma mai uit eu decat rar pe antena3.ro: ca ati devenit un tabloid jegos si stiri Cu titlu dat de ziarusti de pe vremea EVZ cand Cristoiu inventa stirea cu gaina cu doua capete stau langa stiri cu Draguseanu, pe acelasi rand si cu ciuperca picioruli si varice deopotriva. Jenant. De-aia aia care cauta stiri pe bune renunta la site-ul ala.

  7. ia uite, alta perla Antena3.ro:
    “AirAsia, linia aeriană votată ca fiind cea mai bună companie low cost din Europa, va opera începând din luna octombrie zboruri din Asia către bătrânul continent”
    daca tu intelegi, tradu-mi si mie :)))))

  8. Ce mai găsim pe net la anunţuri(umblând după momente de zâmbet). Nu ştiu cum arată!
    Vand seminte canabis,50lei samanta ! Postat la 18:33 15.08.2016, expiră la 19.09.2016 (id=326.420) TELEFON: 0736.856568 E-MAIL FOTO
    Alte anunţuri de la DIVERSE
    http://anunturi.b-o.ro/pics/2016/08/anunturi_326420.jpg
    🙂 🙂 la liber şi în văzul lumii dar ăştia urlă că au diminuat numărul acestora! Minciuni şi iar minciuni!

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply