Noile precizari ale presedintelui Klaus Iohannis in legatura cu decizia ANAF si a Guvernului de evacuare a postului Antena 3 si scoaterea sediului la vanzare :

“În timp ce am negociat aici, la Bruxelles, toate aceste lucruri, în spaţiul public de acasă, din România, a apărut o îngrijorare, o preocupare legată de o afirmaţie pe care am făcut-o în legătură cu o posibilă evacuare a unei televiziuni.

Am făcut această afirmaţie miercuri fiindcă atunci evaluarea mea a fost că este posibil ca, prin acţiunea aşa cum a fost ea concepută, să fie afectată libertatea de exprimare, libertatea presei.

Acest lucru mi s-a părut că trebuie atenţionat. Ulterior, am aflat că această afirmaţie a mea, care a vrut doar să atragă atenţia că este posibil să fie afectată libertatea presei, a fost interpretată în foarte multe feluri. Poate şi datorită faptului că m-am exprimat foarte succint. Din acest motiv vreau să fac câteva precizări.

S-a vehiculat ideea că mi-aş fi schimbat abordarea, că aş fi apropiat de acest trust de presă, de această televiziune. S-au făcut fel şi fel de supoziţii că aş fi mai puţin ataşat de statul de drept. Toate aceste speculaţii sunt fără nici un fel de suport real. Eu sunt convins că România este un stat de drept, va rămâne un stat de drept şi voi lupta pentru ca România să rămână un stat de drept.

Este evident, şi am spus acest lucru de nenumărate ori, că o decizie judecătorească trebuie aplicată. Nu există niciun fel de discuţie aici. În acelaşi fel însă sunt ferm convins că dreptul la liberă exprimare, dreptul la informare şi libertatea presei sunt dintre cele mai valoroase bunuri câştigate la Revoluţia din decembrie 1989. Şi cred că oricând apare posibilitatea ca acestea să fie suprimate, nu neapărat dintr-o intenţie, dintr-o abordare stângace câteodată, acest lucru trebuie atenţionat.

Eu nu sunt apropiat de această televiziune, de acest trust de presă. Poate unii sau alţii îşi amintesc că, dimpotrivă, în campania din noiembrie – decembrie 2014, în campania media care s-a purtat, accentele au fost tocmai de altă natură.

Nu există niciun fel de intenţie din partea mea, nu a existat şi nu are de ce să existe, să apăr pe cineva în faţa legii. Eu vreau să se impună legea și sper că prin aceste câteva precizări am lămurit un pic mai bine situația. În același context, vreau să spun că am înţeles foarte clar mesajul pe care l-am primit via Facebook.

Vă mulţumesc!”

43 COMMENTS

  1. Reacţia lui Iohannis a fost ca şi reacţia lui Pilat din Pont care a decis răstignirea lui Iisus, vrând să facă pe placul norodului (Mc15.15), în pofida faptului că se referise la Iisus ca la o persoană ,,neprihănită” (Mt27.24) şi ar fi dorit eliberarea Sa (Lc23.22). Istoricii Iosif Flavius şi Filon din Alexandria consideră că Pontiu Pilat a fost prezentat intenţionat favorabil în Evanghelii, spre a nu irita puterea romană, dar că în realitate a fost un personaj lipsit de scrupule, incompetent şi lipsit de tact, dealtfel, în opinia mea, ca şi Iohannis al nostru. Asemănare este vizibilă şi din perspectiva faptului că Pontiu Pilat era reprezentantul puterii romane de acum 2000 mii de ani, iar Iohanis este reprezentantul noului imperiu roman de astăzi, UE. Sunt multe asemănări cu perioada istorică la care m-am referit. Amintesc doar una. Iuda s-a vândut foarte scump, după părerea mea, pe 30 de arginţi, în timp ce postacii noştrii se vând foarte ieftin, pe 30 de bani postarea. Nici o diferenţă intre iudeii de acum 2000 de ani şi românii de astăzi. ANTENA 3 E ŞI AICI! Doamne ajută!

    • Ciocul de rata nemtesc, Vece Joha Klaus gandeste la fel ca si Basinescu. Si el doreste inchiderea Antenei3. Ceeace a declarat prima data a fost doar pentru a temporiza putin spiritele din partea postului de televiziune, vis-a-vis de declaratiile d-nei Anghel facute de la tribuna Camerei Deputatilor. Antena3 a cazut in plasa, n-a mai difuzat respectiva declaratie si chiar Grecu si Badea au inceput sa-l laude pe presedinte pentru luarea sa de pozitie. Doar Oana Stanciu Zamfir s-a prins si n-a cazut in plasa intinsa de Joha. Neamtului i-a reusit stratagema iar acum a dat unda verde inchiderii de catre binomul condus de Coldea si Kovesi la inlaturarea de pe piata media a trustului Intact, cu atat mai mult cu cat postul respectiv l-a criticat in campania lui electorala la presidentie, dovedind prin aceasta cum ca neamtul e si ranchinos pe langa faptul ca tace si cand vorbeste.

    • Presedintele de pe feisbuc
      care nu se adrseaza pensionarilor, oamenilor batrani de la tara care au muncit pana li s-au rupt palmele si spinarile dar nu au feisbuc a inceput sa dea inapoi. Nu ca ar fi fost pe baricade sa apere un post de televizune care este inchis abuziv.
      Oricum e presedintele tinerilor “frumosi” si nu al celor care nu mai au dinti si pe care nu mai dam doi bani nici el si nici noi astia corporatistii de dreapta…

      Pe vremuri golanii mizerabili spuneau in troleibus: Bai mosule te cauta moartea pe acasa si tu umbli cu ITB-ul.
      Saptamana trecuta ziarul Cotianul publica front page un batran fara dinti cu o hartie sustinand A3.
      Iar presedintele ii ignora complet vorbind doar pe feisbuc.
      Evolutie nu-i asa?

  2. Toata lumea parca a uitat limba romana. Pai unde a spus dl Iohannis in 17 feb ca nu e de acord cu aplicarea unei decizii jud. definitive ?? A spus doar ca ANAF a actionat heirupist. Ceea ce este fff adevarat. “Banalul motiv administrativ” nu este hotararea judecatoreasca, asa cum in mod intentionat si rauvoitor au interpretat toti – sau pur si simplu asa au priceput cei care oricum nu pricep nimic – pentru ca o hotarare judecatoreasca este un act JURIDIC nu administrativ – ci se referea la somatia de evacuare – aceea este un act administrativ – si la modul absolut jenant in care au inteles cei de la ANAF sa aduca somatia. Iar cele 5 zile date pt evacuare sunt cert un atac la libertatea de exprimare. Pana la proba contrarie, nu ??
    Si cu ce a sachimbat dl Iohannis declaratia ?? Cu nimic.
    “În acelaşi timp, sunt ferm convins că dreptul la exprimare, dreptul la informare şi libertatea presei sunt dintre cele mai valoroase bunuri câştigate la Revoluţia din 1989 şi cred că, oricând apare posibilitatea ca acestea să fie suprimate – nu neapărat dintr-o intenţie, ci dintr-o abordare stângace cateodată – acest lucru trebuie atenţionat.”
    Adica “abordarea stangace” se refera la modul” heirupistic” in care a actionat ANAF. Lucrul pe care l-a atentionat dl Iohannis. Restul sunt si vor fi doar interpretari ale unora care nu vor sa vada ADEVARUL asa cum este el – ci doar sa-l interpreteze ca apoi sa manipuleze.

    • A vorbit mai mult dar fara prea mult continut. Parca prea discret incearca sa spuna ca ar putea fi incalcate drepturi si libertati in timp ce pune pavaza cuvantul in apararea ANAF spunand ca actioneaza doar “heirupist”. Abuziv poate era un cuvant mai potrivit.

  3. Ţara Facebook condusă de susţinători contra România omului umanizat în practică!
    Oare acest ocupant al principalei funcţii în stat, nu vrea să coboare în umanizare cu picioarele pe pămînt?
    Vedeţi că e mesaj cu ”dublu” înţeles!
    Mai mult ceaţă decît realitate!

  4. Ce a mai nefacut bolovanu?se ascunde dupa stuf acuma?io l am pus sa fie presedinte in loc sa primareasca si sa ia sute de mii de oiro din multiplele case?si sa se bage n chestii ce nu ii intra ,no fitt,?dut e bre la miiiiaaaami si ne reprezinta de acolo cu cinste si patriotism,lasa razbelul basito antenist.
    Acileai asa cum stii,fratie si hotie.si basheala cat cuprinde.

    Apropo,de ce dreacu pe mine nu m a dus capul sa fiu soferu nevesti care translata cumparare de copii .creca eram ocupat cu munca,saracia,plod,nevasta bolnava etc…am scapat termopanu de oportinitate…opur opor…zdamasiii…
    Eream si io un bastan acuma,macar local daca nu peste tara….basau assblaster erea deja un semizeu in 90,dupa aia stiti u toti ce a facut dragul nostru hitlerelbasanel.in 92 terminase cu a 4 flota din lume.unele inca sunt in proprietatealui si acum,prin interpusi desigur.urma basaului e ca a sarpelui pe stanca .sau ca a penisului in zda.v am mai zis io ce naparca e starpitura asta.rumanii l au ales de 2x!bravo ma.

    • Scuze,l au ales si pe iliescu de 2 3 x.rumanii aleg.ei aleg.democratita frate.nu i tigaie.rumanii aleg.cel mai interesant a fost basanau.nu cre c a exista altul mai reprezentativ pt puoooporu ruman…hmmm bercea….basica….frattili retardat bas…..izagaura…jijii……categoric ma insel.avem persone valabile.basau e frunceea….da mai sunt destule bashini pt viitor.suntem asigurati nenica

  5. A iesit un ghiveci! Acum se organizeaza un protest impotriva presedintelui. Tinerii frumosi si liberi. Ii vor turna apa fiarta pe calcaie. Astia de astazi au tenul fin si toti dintii in gura.Sunt viitorul.Sunt elita.Ei nu sunt pleostiti.Oooo…vom face reverente in fata lor. Mesajele lor mesianice vor face inconjurul televiziunilor.Vor fi 100 dar de fapt vor fi 1000 pt ca jandarmeria da cifre mincinoase. Se vor deplasa la final spre Cotroceni iar de acolo, Klaus Iohannis ii va primi la un bitter sau la un ,,jagermeister???,, dupa pofta fiecaruia.
    Foarte bine! E loc pentru toata lumea!
    Desi sunt economist, tanar, liber, frumos , am toti dintii in gura si am parul bogat si brunet…nu ma voi alatura lor, prefer sa stau acasa, sa ma uit la Antena3, sa citesc stirile pe DC News, sa il urmaresc pe Mircea Badea, sa scriu comentarii pe blogul lui Radu Tudor..
    Foarte bine! E loc si pentru noi…care nu suntem nici 100…nici 1000…nici 4000…nici 6000…ci cateva milioane. E drept, suntem multi mai sa fie. Mai tineri, mai in etate, mai de stanga,mai de dreapta..cu drepturi..obligatii, europeni, democrati, demni, muncitori,profesori,medici,oameni de cultura,artisti,militari,jurnalisti,pensionari…mai sa fie cati suntem.

  6. Aceste precizari vin ca reactie la agresivitatea continua, manifestata in ultimile zile, dupa prima declaratie a presedintelui, din partea presei si persoanelor ostile trustului Intact (mai cu seama asupra Antenei 3). Sincer sa fiu mie imi pare putin intimidat dl Iohannis (ca sa nu spun speriat) in aceste “asa numite precizari” …

      • Ba nu-i corect ! Iohannis nu a făcut decât azi noapte o afirmație.domnul Iohannis a răspuns la întrebarea unui jurnalist dar nu a afirmat nimic.Orice student la jurnalism ar trebui să știe asta,nu?

    • Mie unul imi lasa impresia ca e speriat si in acelasi timp ,,dirijat,, de anumiti oameni. Tot timpul imi lasa impresia ca nu isi gaseste locul si e purtat asa stanga dreapta. De multe ori pare dezorientat si nenatural…nu stiu…insa pare un presedinte nesigur si nu stiu in ce masura constientizeaza jocurile care se fac.
      Cat despre relatia cu societatea civila si facebook-ul dansului..e o gluma.
      Cred ca pt presedinte…totul devine o corvoada.
      Iar daca ajungi presedinte fara sa fi ,,invatat,, politica inainte…e clar ca o sa fi manipulat si vei juca tzurca..el inca se orienteaza dar intr-un asemenea haos…e greu.

  7. Atenţie: NU ESTE ŞANTAJ, INSTIGARE LA NERESPECTAREA LEGII, URĂ SAU VIOLENŢĂ ÎNTRE OAMENI!
    Majoritatea parlamentarilor, a juriştilor şi a avocaţilor din ţară, pentru că tot se laudă şi solicită să li se adreseze în baza studiilor şi funcţiilor ocupate, pentru care solicită enorm de mulţi bani dar şi pensii grase, de ce nu se unesc să scoată ţara din mocirla în care au aruncat-o mulţi ocupanţi ai scaunelor şi funcţiilor înalte în stat?
    Toţi se plîng de libertate şi dreptate, dar cu ce contribuie ei la aceste teme pentru a fi puse în practică şi respectate?
    – Nu cumva e ”complicitate” comună, ascunsă şi tacită?
    – Nu cumva toate drepturile sînt valabile doar pentru unii?
    – Nu cumva majoritatea trebuie lipsită de drepturi?
    Aşa pare din tot ce se scoate pe guri!
    PS. Sînt cîteva întrebări decente!

  8. Referitor și la joshannis, și la cioloș, vis-à-vis de subiectul Antenelor:
    Eu ca și poporul PSD(așa cum a afirmat, cu subiect și predicat Marius Pieleanu că 90% dintre telespectatori-asta… ghinion, este pesedist) am spus ce-am avut de spus și-am acționat așa cum a trebuit fiind alături de Antena 3&co. Apropo, vă dați seama dacă după multele intrebări puse de Mihai Gâdea …Mugur Ciuvică întreba, și el : PNL-ul, PNL-ul lui Gorghiu și Blaga și Anastase și Ialomițianu și Falcă și Pinalti și alții… e-aici? Cred că era rumoare generală . Deci ați pariat, unii, pe niște cal morti. Speranța este este acum Tăriceanu dacă este să facem, totuși, politică liberală pe post. Eu, ca susținător PSD (fără carnet) susținându-l din toată inima.
    De acest lucru, și de modul mizerabil în care o dă la întors și se dezice joshannis de tot ce înseamnă Antene, AR TREBUI CA ANTENA 3 E SĂ ȚINĂ SEAMA asfel că, coroborat cu ceea ce spuneam mai sus , șă nu mai fim jigniți noi spectatorii fideli dvs.(unii) jignindu-i pe cei în care credem, în care ne punem speranțe (și s-a văzut că avem dreptate). Nu în sensul de a nu-i critica, ci de a fi cât de cât echidistanți ,nepartizani pe față și de a vorbi, mai ales, decent , CIVILIZAT ȘI FĂRĂ MIȘTOCĂREALĂ DE 2 LEI, eu, și ca mine mulți, dorind SĂ AFLU PĂREREA X sau Y a invitaților care bu sunt sub stare de asediu , nu li se dau 20de secunde să-și spună părerea ajungându-se la timorare invitatului(de obicei PSD) care de multe ori n-are nicio tangență sau nicio vină în legătură cu cazul în discuție.
    Deci, ce-am avut de spus am spus,eu ca simplu telespectator și sunt onorat de Parlamentul mult hulit, asta fiind o temă predilectă a CAȚELOR, pentru a ne pierde cu totul busola și să ne îndreptăm spre un ”tătuc” salvator. Rămâne ca Antena 3 să spună , să spună ceva și nu să ne invite numai pe noi să spunem lucrurilor pe nume. Vorbesc , șii în cazul de față.
    Apropo, v-au făcut rău declarațiile d-nei Cristiana Anghel , respectiv Antenei 3,dvs. în așteptarea reacției presedintelui joshannis? Acum îi dați dreptate? Și n-a fost și nici nu este, nici pe departe atât de virulentă (când vrea ea să fie) ca Dana Grecu.
    Dați cumva ”la topit” ceea ce acuza astăzi joshannis , respectiv montajul fabulos și întru totul adevărat https://www.youtube.com/watch?v=DlRu2p8CrOI ? Glumesc , desigur 😀

    • D-na Anghel a spus adevarul, Antena3 a cazut in plasa lui Joha Vece Klaus crezand ca cioc de rata nemteasca-i va salva. Grecu si Badea au muscat din momeala lui Ciolanis 6 case, Oana Zamfir fiind mai pe faza nu.

      • @gelu,
        Păi, asta spuneam și eu. Preventiv pentru a nu supăra, cred , nu s-a dat discurs fulminant decât trunchiat. Și, în general s-au dat doar secvențe oarecum neutre. Un fel ”să fie bine să nu fie rău”. Surprinzător dar toată lumea tace referitor la cuvântul curașos al acestui parlamentar curajos. Cât despre înregistrarea de către Antena 3 a dezbaterilor și trimiterea acesteia pe internet s-o vadă toată lumea…pauză. Cum mai spuneam pe aici, Silențio tampax. Probabil au și ei ”paliul” lor care le spune ce AR PIERDE. Ca și cu arhivele Sintezei Zilei, LOZ, Punctul de Întâlnire și altele care, la liber, ne-ar deschide ochii la, cu ce-am greșit , cu ce-au greșit, unde am spus adevărul, unde am manipulat, cine-a fost sforar, cine a fost mincinos, cine a fost, de-a dreptul, ticălos, unde s-au spus lucrurilor pe nume, unde s-a pus batista pe țambal . E ”bine”, însă, că băseala este omniprezentă pe internet și dezbaterile de la Antena 3 gen Sinteza Zilei din 07.02.2012 , NU. Sau , e rău și-atunci, dacă e rău, ce facem?

      • @gelu,

        Păi, asta spuneam și eu. Preventiv pentru a nu supăra, cred , nu s-a dat acest discurs fulminant decât trunchiat. Și, în general s-au dat doar secvențe oarecum neutre. Un fel ”să fie bine să nu fie rău”. Surprinzător dar toată lumea tace referitor la cuvântul dur și adevărat al acestui parlamentar curajos.(…)

    • pe langa afirmatia lui pieleanu mai exista si postarea lui nastase in care spune ca majoritatea celor care se uita la a 3 sunt de stanga. surprinzator pentru un post unde majoritatea jurnalistilor se declara simpatizanti penelisti. noroc cu baseala si lupta lor cu basescu.cat despre dana grecu si comentariile ei anti pesede in direct…..

        • Domnule Radu Tudor,
          .
          V-aș jigni, cred, dar îmi asum riscul de a fi trimis la plimbare de dvs, să spun că nu mi s-a părut că in tot ce-ați făcut în toți acești ani ați făcut TOTUL pentru unitatea USL, ”acest proiect spectaculos numit USL” , atitudinea dvs., a Danei Grecu , a Oanei Stanciulescu și a multor altor colegi fiind clar , părtinitoare asta conducând , alături de alte cause de sorginte penelistă, pe care le cunosc(vede’i eu nu folosesc pluralul!), la destrămarea USL.
          Ar fi un efort inutil să vă aduc zeci , sute de argumente care nu denotă altceva decât faptul că fie conștient , fie nu, ați acționat la destrămarea USL.
          Așa-i că ceea ce spun , adică această PĂREREA MEA, o considerați o jignire chiar dacă doresc ca această părere să fie însoțită de argumente care nu-ți au locul acum?
          N-aveți timpul necesar să urmăriți tot ceea ce am scris de-a lungul anilor în care vă spuneam politicos că nu procedați corect. O data, de două ori, de ..șapte ori de cred 70 de ori. Acest număr, respective ”70 de ori” este , totuși puțin fașă de cele 2000 de postări kilometrice uneori din ultimii5 ani.
          Aveți tăria să citiți și să demontați punct cu punct toate afirmațiile pe care le voi produce și asta numai dacă îmi veți îngădui.
          Desigur, nu am calitatăți de a scrie , mai dau și palme gramaticii, nu am calitatea de a scrie concis dar lucrurile complicate sunt complicat a fi scrise concis.
          Numai și faptul că l-ați votat pe johannis și situația de astăzi a ANTENELOR se datorează NUMAI lui oshannis, nu vă face să aveți remușcări așa cum vă reproșați că ați crezut în antonescu? (Și n-a trebuit să fiu în cabina de vot, cu dvs., ca să văd pe cine ați pus ștampila)
          Ș-apoi numai faptul că puneați umărul la reunirea dreptei, încă din 2013, nu a fost o greșeală?
          Cam atât. Eu am să încetez să gândesc și să scriu la ce se întâmplă… ASTAZI și mă voi concentra să vă scriu ceea ce vă reproșam IERI. Sper să-mi îngăduiți acest demers pentru că fiind cât de cât laborios îmi va lua ceva timp și nu l-aș vrea la spam dacă, acum refuzați.
          Sunt niște adevăruri despre dvs. venite din stânga. Le primiți dacă sunt prezentate decent? Fiți convins că nu-s activist de partid precum Titus Voinopol, că nici n-am carnet de partid și nici n-am dat mâna niciodată cu vreun activist de stânga sau de dreapta..fie și de la nivel de comună.

          • Domnule Radu Tudor,
            .
            Am înțeles să nu-mi mai bat capul și să încetez să gândesc și să vă mai fac reproșuri la ce se întâmpla… IERI și cum ați greșit dvs. (și parte a Antena 3) de s-a ajuns aici și să mă concentrez să vă scriu la ce se întâmplă ASTĂZI. Sau, s-o las baltă.Și așa am să fac.
            Asta pentru că am constatat că nu-i ușor, chiar imposibil, să-mi conving apropiații sau rudele cât de mult au greșit alegându-l, initial, pe băsescu ”omorîndu-l” pe Năstase, ba, după zece ani să-l linșeze pe Ponta și să-l aleagă pe joshannis. Cu-atât mai greu îmi este să încerc să vă arat unde ați greșit dvs. alegând antonescu, alegând PNL, alegând johannis și lovindu-l pe Ponta și PSD-ul atunci când nu trebuia, nici pe timpul USL, nici..după. Asta ca să vedeți cum s-a ajuns aici. Și-i, deci, foarte greu să recunoașteți unde ați greșit. Din punctul meu de vedere..Da cine sunt eu?
            Scriați anul trecut articolul : ”Marele risc al lui Klaus Iohannis”
            http://radu-tudor.ro/marele-risc-al-lui-klaus-iohannis/#li-comment-282813
            Ce vă spuneam eu, acolo?
            ”PAS CU PAS, consider că , același lucru se întâmplă și se va întâmpla în continuare și cu dvs. dacă echidistanța dvs.,( și cu atât mai mult a Danei Grecu), nu se va simți la LOZ.”
            Dragii de ei, pesediștii, au venit la Miting că le pasă. Ia-ți văzut și dvs., și nicicum nu v-ați gândit, cred , cum sufereau aceștia atunci când Ponta și PSD erau loviți și de dvs. ,și de Dana, și de Oana Stănciulescu și de Victor Ciutacu, și de Cristina Popescu. Ați pierdut PNL-ul, sigur, sigur, sigur – astfel că nimeni dintre ei ”nu s-a compromis” venind în Piața Constituție. La asta ce spuneți? Cam atât.
            Rămâne să mă mai gândesc la ce voi face în viitor.

      • L-ai gasit pe Pieleanu varf de lance !
        Alexph, eu lucrez pentru mine (am fost membru utc, ca era obligatoriu:)), nu prea am cum sa fiu “de stanga”, cum zici… si am si abonament pentru on-line platit la zi catre A3…
        M-am saturat de jegosenia cu “de dreapta” si “de stanga”; nu mai exista, ticule, e doar vrajeala, manipulare pentru gaste… Daca tu te crezi “de dreapta” in Centul Vechi, atunci … bine ! Mai simpatic, insa, mi-e ala de zici ca e “de stanga”, da’ isi face treaba acolo unde e…
        In plus, nu pentru apartenenta la ceva am eu placerea sa platesc abonamentu’ de ziceam… La A3 a iesit aia cu “mormanu'”, A3 a murit cu ei de gat in 2012, cand imi spunea bassescu ca am o datorie de onoare sa nu ma uit la A3 (cum ar veni, sa ma uit doar la el, “neprihanitu'”)…D-aia, deci, ma uit la A3… si, spre exemplu, nu la – scuzati ! – beunu’…

  9. “O decizie judecătorească trebuie aplicată”- asta din partea unuia care n-a fost de acord, chiar a atacat o decizie judecatoreasca definitiva.

  10. Totuşi , Iohanis spune că a negociat la negocierea cu Marea Britanie în sensul lui: România e un stat de drept.
    – Dar cum?
    – Cu limitarea drepturilor cetăţenilor ”turişti cu stomacul şi buzunarele goale=prostituţie şi trafic de persoane”prin legea care prevede libera circulaţie prin Spaţiul Shengen , care se cam dovedeşte îngrădit sau limitat la drepturi deocamdată?
    – Dar despre locuri de muncă şi drepturi nicio vorbă pro-bunăstare?
    – Se observă mai mult din toate şi din ceea ce se prezintă prin negocieri , limitarea pînă la tăierea drepturilor , viaţa omului a ajuns la mîna negociatorilor care aleg cine trebuie să trăiască sau să muncească!
    Vrem să ştim clar ce a ”negociat”(a se citi cedat , mînărit) sau ce a susţinut Iohanis pozitiv pentru această ţară şi acest popor în faţa marilor capi ai lumii!
    Asta? “Frânele de urgență” la care britanicii au dreptul plafonează alocațiile pentru copiii imigranților. Lucrezi în Marea Britanie, dar susținerea statului pentru copiii tăi este plafonată la nivelul statului de proveniență.”
    Vreţi introducerea euro dar nu avem nicio legătură cu nivelul de trai pentru această monedă! În plus Marea Britanie şi alte ţări nu susţin moneda euro şi voi care vi s-a întins gîtul, limba şi buzunarele ”să nu zic mita la plic”pe euro, urlaţi pentru euro de parcă v-a născut mama voastră pe pat construit din euroi mai ceva ”ca cocalarii cu castele şi palate”! Deja toţi politicienii şi numiţii pe funcţii aveţi ‘coşmare’ cu tonomate pe euro!
    Şi nu mă refer la aranjamente de culise!
    TOTUL CLAR ŞI PE FAŢĂ SĂ ŞTIM ŞI NOI ÎN CE SÎNTEM BĂGAŢI CU FORŢA DE OCUPANŢII FUNCŢIILOR STATULUI!
    Pînă acum am fost puşi în faţa faptului împlinit din toate punctele de vedere! Dar cît se va continua cu acest mod de lucru ”faptul împlinit doar pentru a executa” înţelegerile ascunse pro-străinătate?
    http://www.dcnews.ro/claudia-apardel-reac-ie-vehementa-romania-nu-a-ca-tigat-nimic-din-negocierea-cu-marea-britanie_497822.html

  11. Când mă gândesc la ANTENA 3, mă găndesc la Isus care le spunea fariseilor şi cărturarilor : „Voi sunteţi pui de viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”; alteori le spunea că „doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu”, decât darurile voastre bogate şi că e “Mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”. Eu cred că atitudinea împotriva nedreptăţilor şi a hoţiilor din vremea sa au fost adevăratele motive pentru care Isus a fost arestat, judecat și condamnat la moarte prin crucificare de către pretorul roman Pilat din Pont şi nu pentru credinţa şi profeţiile sale. In Ierusalimul antic, adeseori, cei care erau numiţi „profeţi” erau omorăţi cu pietre şi nu crucificaţi.
    Extrapolând la scara istoriei şi la condiţia umană, ANTENA 3 a fost de partea celor furaţi şi nu de partea hoţilor. Acesta este motivul pentru care oamenii oneşti din aceasă ţară vă iubesc, vă urmăresc şi vă apreciază.
    Hoţii pe care i-aţi dat la televizor (Băsescu şi hoţiile din familia sa, Iohanis şi hoţiile cu casele sale, Rarinca şi hoţiile din justiţie, hoţiile din ANRP şi şmecheriile din câmpul tacic, prezentarea celor care au furat foarte mulţi bani, începând cu prinţul de tinichea şi terminând cu, poate cel mai mic, Hoară, etc.) se răzbună, vă linşază în media şi faceboocul plătite de ei, vor să fiţi daţi ca exemplu, cine face ca voi, ca voi să păţească. Numai că suntem şi noi în ţara asta şi vrem LIBERTATE, LIBERTATE DE EXPRIMARE. Ţara asta este şi a nostră şi ANTENA 3 trebuie să rămână aici, cu noi şi noi cu voi. Doamne ajută!
    Tatal nostru
    Care esti in ceruri
    Sfinteasca-se numele Tau
    Vie imparatia Ta
    Faca-se voia Ta
    Precum in cer asa si pre Pamant
    Painea noastra cea de toate zilele
    Da-ne-o noua astazi
    Si ne iarta noua gresalele noastre
    Precum si noi iertam gresitilor nostri
    Si nu ne duce pre noi in ispita
    Ci ne izbaveste de cel rau
    Ca a Ta este imparatia
    Slava si puterea
    In numele Tatalui
    Al Fiului
    Al Sfantului Duh
    Amin.

  12. Pentru mine este mai mult decat clar ca ordinul de distrugere a Antena Group vine de la vest si nu de la est cum eram obisnuiti.
    In acest context vreau sa impartasesc catava ganduri ale lui Vladimir Bukovsky – scriitor rus:

    Mi se pare de neînţeles că după ce a fost îngropat un monstru, Uniunea
    Sovietică, un monstru similar, este construit. De ce CE(comunitatea
    europeană) a devenit UE(uniunea europeană)?

    Poate dacă examinăm Rusia sovietică vom afla răspunsul.

    Uniunea sovietică era condusă de 15 oameni care nu erau aleşi, care se
    investeau in funcţii reciproc şi care nu dădeau socoteală nimănui.

    Uniunea europeană este condusă de 2000 de oameni în acelaşi fel. Se
    întălnesc în secret, nu răspund faţă de cineva şi nu-i putem destitui din
    funcţii.

    S-ar putea spune că Uniunea europeană are un parlament ales. Şi Uniunea
    sovietică avea unul: Sovietul Suprem. Se aplica ştampila(se vota) la fel ca
    pentru parlamentul european iar timpul la microfon era limitat la un minut
    pentru fiecare vorbitor la fel ca si in parlamentul european.

    În UE sunt sute de mii de eurocraţi cu salarii imense, cu mulţi servitori,
    bonusuri si privilegii, cu imunitate pe viaţă la orice persecuţie, care sunt
    mutaţi pur şi simplu de la o funcţie la alta, indiferent dacă au făcut
    treabă sau nu. Nu este asta, exact ce se făcea în fosta Uniune sovietică?

    Uniunea sovietică a fost creată prin coerciţie şi prin ocupare
    militară.Uniunea europeană, admitem, a fost creată fără folosirea expresă a
    forţei militare dar tot prin coerciţie şi prin abuzuri economice.

    Pentru a continua să existe, Uniunea sovietică s-a extins continuu. În
    momentul când s-a oprit extinderea a început colapsul. Iar eu am convingerea
    că aşa se va întâmpla şi cu Uniunea europeană.

    Scopul existenţei Uniunii sovietice a fost crearea unei noi entităţi
    istorice: poporul sovietic, iar noi trebuie să ne (renegăm)uităm
    naţionalitatea, tradiţiile şi obiceiurile popoarelor noastre.

    La fel şi Uniunea europeană nu doreşte să fiţi englezi sau francezi(nici
    români sau bulgari). Doreşte ca voi toţi să fiţi o nouă entitate istorică,
    să fiţi europeni. Să vă suprime toate sentimentele naţionale si să trăiţi ca
    o comunitate multinaţională. După 73 de ani, acelaşi sistem(multinaţional),
    în Uniunea sovietică, a cauzat mai multe conflicte interetnice decât oriunde
    în lume.

    În Uniunea sovietică unul din marile ţeluri a fost distrugerea statului –
    naţiune. Şi asta este exact ce face UE astăzi. Bruxel-ul absoarbe
    state-naţiune pentru ca acestea să nu mai existe.

    Corupţia era generală în sistemul sovietic, de sus până jos. Şi tot aşa este
    şi în UE. Aceeaşi activitate coruptivă care îmbiba Uniunea sovietică este şi
    în UE. Cei care i se opun sau o dezvăluie sunt reduşi la tăcere sau
    pedepsiţi. Nimic nu s-a schimbat.

    În Uniunea sovietică aveam gulagul. Văd că, deasemenea, avem gulag şi în UE.
    Nu se numeşte “gulag” ci “political corect”. Când oricine încearcă să
    exprime ce gândeşte în legatură cu evenimentele(cu agenda de lucru a UE) iar
    viziunea sa este diferită de linia agreată(aprobată, oficială) va fi
    ostracizat. Acesta este începutul gulagului, începutul pierderii libertăţii.

    În Uniunea sovietică ne-au spus că avem nevoie de un stat federal pentru a
    evita războiul. În UE fac exact acelaşi lucru. Pe scurt, este aceeaşi
    ideologie, modelul sovietic prezentat în ambalaj vestic.

    Dar, din nou, la fel ca Uniunea sovietică UE contine şi propriul sfârşit.
    Din nefericire, când se va prăbuşi, şi se va prăbuşi, va lăsa în urmă
    dezastru imens şi vom rămâne cu uriaşe probleme economice şi etnice.

    Vechiul sistem sovietic a fost incapabil de reformă şi la fel şi UE. Dar
    există o alternativă la a fi conduşi de cei 2000 de oficiali autodesemnaţi
    din Bruxelles. Se numeşte independenţă. Nu trebuie să accepţi ce au planificat
    pentru tine. Până la urmă, nimeni nu te-a întrebat dacă vrei să participi
    (să fii în UE)!

    Eu am trăit în viitorul tău (Uniunea Sovietică) şi nu a funcţionat!

  13. Comment: vreau să cred că vine ca o confirmare a calității de garant a Constituției, poate domul Iohannis își îndrumă pe cei care îi vizitează pagina spre Constituție! că nu o cunosc din păcate! cât despre impunerea legi cred că este util de menționat decizia judecătorească care dă dreptul chiriașului de a fi primul întrebat,dcizia prin natura juridică este o lege, sper că acesta a fost sesul declarației cu pricina. tine de voi și numărul ieșirilor în stradă ca legea să se respecte în cazul vostru, sper ca următoarele 2 ieșiri să fie prin Transilvania, vă așteptăm!

  14. “… atunci evaluarea mea…” – exact cuvintele si stilul basescu.
    Ceea ce arata ca citesc aceleasi chestii, scrise de aceiasi, gindesc la fel, sunt la fel. Invata si asta rapid s-o dea la intors sub scuza ca i s-a schimbat evaluarea. Pentru cazuri mai grave exista aia cu “a fost o eroare”.
    Hai ma Klausica ca nu-i greu: sunt maxim 20 de cuvinte si trei propozitii scurte pe care trebuie sa inveti sa le spui fara sa te mai gindesti la rusine, la logica si intri in istorie ca si predecesorul tau. Cu timpul mai si chelesti si asemanarea va fi chiar deplina.

  15. imi pare rau pentru voi ca ati crezut ca Ratza Mecanica o sa aiba decenta sa fie echidistant.
    V-a folosit si v-a executat! Pas cu pas…

  16. Declaratia de acum a ghinionului din deal dovedeste ca am avut dreptate. Mareata lui declaratie intru apararea libertetii de exprimare nu era decit o balmajeala din care fiecare a inteles ce i-a placut! N-a fost, de fapt, decit o navigatie … in doua luntrii. Ceea ce continua si aici.
    Pentru cei de la A3, care erau gata sa-i pupe si talpile (ma rog, nu chiar toti), politrucul vine cu … explicatii:
    “ESTE POSIBIL ca, prin acţiunea aşa cum a fost ea concepută, să fie afectată libertatea de exprimare, libertatea presei”
    Deci nu e clar, Radu Tudor, daca acea actiune INGRADEA LIBERTATEA PRESEI. E clar doar ca ESTE POSIBIL. HALAL!
    Si, ca sa fie si mai clar, marele om de stat ne mai spune una, edificatoare: “o decizie judecătorească trebuie aplicată”
    De cite ori ai auzit, Radu Tudor, de la cei mai nespalati basisti, acest truism inept? Ti-e clar acum ca habar n-are ce contine decizia judecatoreasca?
    Mai la vale, o umple, pe de-a-ntregul, de zoaie:
    “Şi cred că oricând apare posibilitatea ca acestea să fie suprimate, nu neapărat dintr-o intenţie, dintr-o abordare stângace câteodată, acest lucru trebuie atenţionat”
    Ce trebuie????? Atentionat????????????
    Cum, asa va face iohanis zid in fata suprimarii dreptului la libera exprimare? Va … atentiona? Atunci, bine. M-am linistit. Sper ca si voi!

  17. Astept precizari de la escroc si consoarta falsificatoare privind casa furata. El e un sarlatan dovedit in instanta, da are sustinere de la prostime si de le cei cu anumite interesuri.

  18. il apreciez mult pe presedintele nostru mult iubit, stimat, clarvazator, un aprig luptator pentru binele poprului roman. binenteles alaturi de “prima doamna”, a carei gratie si frumusete eclipseaza orice alta prima doamna. pardon, nu are voie sa o eclipseze pe prima doamna a sua ca e nasol. dar oricum e o profesoara de larga recunoastere interna, internationala, mondiala, planetara, extraplanetara , universala, galactica si binenteles la ea la sibiu.apreciez curajul cu care in miez de noapte ne spune ca “România este un stat de drept, va rămâne un stat de drept şi voi lupta pentru ca România să rămână un stat de drept”.am ramas mut ( si eu nu numai el klaus werner johannis) cand la miezul noptii ne-a spus ca “..o decizie judecătorească trebuie aplicată”. deci hotararea tribunalului brasov, definitiva si irevocabila prin care tovarasul werner ciolanis a pierdut o casa in sibiu trebuie pusa urgent in aplicare doar asa ne spune mult iubitul si stimatul nostru presedinte. si trebie sa dea si chiria obtinuta ilegal din asta, adica vreo 640 000 euro! si daca, vorba judecatorilor, a fost obtinuta casa prin fals si uz de fals, ceva penal pe seama iubitului nostru presedinte e posibil ca doar vorba lui suntem un stat de drept? si apropo de negocierea facuta de ciolanis ridica o intrebare: care e deosebirea dintre baseala si cilanis? nici una! slugi in exterior si zmei la ciordit case! hai bai “pufosilor” tineri frumosi si liberi nimic despre asta sau baseala v-a tampit de tot si din voi nu iese decat facebookul si ala prost?

  19. Iohannis nu este presedintele Romaniei ,este un paravan al altei forte care conduce Romania ,asa cum a spus Ciuvica .Cand Luluta s-a zburlit,in trei miscari Iohannis a intors-o ca la Ploiesti Daca era ales de romani si nu pus ,avea puterea sa fie corect ,sa fie ascultat ,respectat .

  20. Personal, mi se pare ca cea mai importantă afirmație din noul discurs al președintelui, mai puțin “succint” decât anteriorul, este cea care privește înțelegerea deplina de către d-sa a mesajului transmis pe Facebook. Nu știm exact ce a înțeles președintele, dar dacă nu vorbește codificat cu interlocutorii săi virtuali, putem deduce următoarele: Johannis spune “eu sunt de partea voastră”(România este si va fi un stat de drept) dar “cu UE, unde ma aflu acum, nu ma pot pune”(libertatea de expresie este o valoare fundamentală). Ceea ce nu dovedește, in opinia mea, ca dl Johannis se simte intimidat de mesajul primit de la misterioșii săi interlocutori pe FB, dimpotrivă, se arată iritat de “îngrijorarea” acestora care l-a intrerupt din importantele negocieri cu Anglia, cam la fel ca si inoportunul telefon care s-a trezit sa sune in timpul unui alt discurs al d-sale făcându-l sa devină eroul unuia din clip-urile pe tema “Cristi, bai Cristi”. Ergo, traducerea corecta ar suna cam așa : îngrijorarea voastră, pe care o înțeleg, e “neplăcuta si inutila”. Va sfătuiesc sa nu ma mai deranjați cu fleacuri pe viitor, răbdarea mea are si ea o limita.
    Dinspre partea mea, zic ca interlocutorii au dat-o in bara cu mesajul tot așa precum au dat-o si cu acțiunea de evacuare a Antenelor, concepută in stil amatoricesc si executata in stil securistic, drept la momentul când președintele trebuia sa se arate cat mai european cu putința pentru a fi luat in seama la masa tratativelor, nu din cauza unui scandal cu presa ci pentru uimitoarele sale calități de negociator.

  21. Din discursul lui Iohanis fiecare intelege ce vrea pentru ca asa cum spunea Freud masele niciodata nu au dorit sa cunoasca adevarul. Ele vor iluzii fara de care nu pot trai.

    Asta se aplica tuturor, si tie, si mie si chiar lui Sigmund Freud (nu uitati ca ADN-ul unui soarece si al unui om este 99% similar; al tau si al meu este muuult mai asemanator, ca atare – homo sum – nihil humani a me alienum puto).

    Experienta de viata (atata cata am) m-a invatat ca faptele vorbesc. Vorbele sunt ca niste clopote galagioase a caror ecou il percepem DOAR cand rezoneaza cu ceea ce ne place sa auzim (in rest suntem surzi). Deci e greu sa judecam dupa vorbe, caci suntem subiectivi, sa lasam faptele sa vorbeasca.

    Evident situatia Intact e de asa maniera incat angajatii de acolo, firesc, se agatza de orisice fir de par.

    Eu am parasit Romania cu multi ani in urma cand am inteles ca perspectiva Romaniei este o neo-dictatura. Am prevazut-o cu muuulti ani in urma, cu mult inainte ca Dan Voiculescu sa fie urmarit penal. Dictatura in Romania e doar o chestiune de timp caci asa cum am spus si repet, vorba lui Freud, cei mai multi oameni nu isi doresc libertate deoarece asta inseamna responsabilitate. Iar responsabilitatile ii sperie pe oameni. Lipsa de educatie si cultura ne face vulnerabili (as spune ca este principala vulnerabilitate a Romaniei) iar popoarele vulnerabile ajung sa fie mai devreme sau mai tarziu inrobite. Sclavagismul nu a fost abolit niciodata: sclavagismul 1.0 a fost upgradat la versiunea 2.0. Istoria se va repeta perpetuu caci cine nu invata din istorie (greselile altora) este damnat s-o repete (imi pare rau ca n-am cum sa redau ultima propozitie cu reverberatiile de rigoare).

  22. Dragii mei colegi de luptă antibăsistă de la A3,
    Voi mă ignoraţi de ani de zile, deşi credem în aceleaşi valori şi, uniţi, am fi mult mai puternici.
    Nu v-am condamnat, nu vă condamn. Sunt conştient la cât de multe provocări şi capcane sunteţi supuşi şi, prin urmare, cu câtă precauţie trebuie să vă alegeţi tovarăşii.
    Nu am încercat niciodată să vă câştig bunăvoinţa şi nici acum nu urmăresc acest lucru. Sunt însă total alături de voi în aceste momente când sunteţi atacaţi cu mârşăvie, din toate părţile, şi cred că am o sugestie bună a vă da. De-asta vă scriu.
    Soluţia optimă pe care cred că o aveţi de urmat, în situaţia în care s-a ajuns, este INTERNAŢIONALIZAREA, în regim de urgenţă, a cazului vostru. De fapt, al nostru.
    Angajarea de avocaţi străini, invitarea unor televiziuni mondiale majore, credibile, cu cuvânt greu de spus în stabilirea şi cântărirea abuzurilor la care sunteţi supuşi, de a face propriile documentări şi reportaje pe tema aceasta, iniţierea de dezbateri largi, cu invitarea reprezentanţilor unor instituţii şi organizaţii fanion europene acţionând în domeniul justiţiei şi al libertăţii de exprimare, având ca temă abuzurile din dosarul Telepatia şi contradicţiile inacceptabile dintre discursul Laurei Kovesi din interviul dat în 2014 şi declaraţia DNA de zilele trecute etc.
    Suntem în faţa unui caz Dreyfus al României actuale, în care este provocat un conflict social şi politic major pentru că un dement, stăpânit de demonul răzbunării, a construit un întreg sistem bazat pe teroare şi minciună, pentru a-l distruge pe Dan Voiculescu şi A3.
    Atâta timp cât noi suntem convinşi, şi suntem, că tot acest proces de evacuare a A3 este parte a unui scenariu antinaţional, a unei conspiraţii politice pusă la cale de forţe oculte, niciodată alese de popor, pentru a instaura o conducere a ţării controlabilă din afară, pentru a da satisfacţie unui scelerat care şi-a tras forţa din trădare naţională şi deviaţii filistine, trebuie să fim uniţi şi să căutăm soluţii mai inteligente decât ale lor.
    Şi vă mai dau o sugestie: speculaţi la maximum interviul Laurei Kovesi din 2014. Modul în care ea a încercat să vă răspundă ieri, o înfundă şi mai tare. S-a referit clar la voi, comentând a doua categorie de bunuri confiscate prin decizia judecătorească definitivă. A acceptat fără echivoc că varianta închirierii către voi a sediului este legală. Nu trebuie dat pasajul pe care l-a dat Mihai Gâdea în emisiune ci cel de la minutul 13:30, pe care l-am comentat şi eu, pe blog, în articolul “Laura Codruța Kovesi ne dă proba onestităţii sale: N-am spus ce-am spus!” (http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-admin/post.php?post=1736&action=edit).
    O seara bună,
    Contele de Saint Germain
    (www.conteledesaintgermain.ro)

Leave a Reply to daniel-altulCancel reply