Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Curtici, că se pregătește un proiect de lege prin care românii și în special tinerii să fie sprijiniți în achiziționarea de terenuri agricole, deoarece în acest moment, în opinia sa, prea multe terenuri sunt achiziționate de străini.

“Trebuie să încercăm să stopăm ceea ce se întâmplă în domeniul vânzării de terenuri agricole în România. Este o lege care este păcălită, nu se respectă criteriile de acolo și, respectând cerințele Uniunii Europene, vom intra cu un proiect de lege foarte repede, în Parlament, prin care să ajutăm în primul rând românii să cumpere terenuri, să ajutăm tinerii români să cumpere terenuri, pentru că ceea ce se întâmplă acum nu e în regulă”, a precizat Liviu Dragnea, într-o conferință de presă desfășurată la Combinatul Agroindustrial Curtici.

Acesta a dat exemplul unor tranzacții în care străini care dețin terenuri agricole în România preferă să le vândă altor străini, în detrimentul unor români.

“Nu avem nimic cu străinii, dar până la urmă vorbim de pământul acestei țări și cred că primii care trebuie să aibă prioritate trebuie să fie românii. Știu că o să generez foarte multe comentarii. Vom intra cu legea foarte curând în Parlament, este aproape gata proiectul de lege”, a subliniat sursa citată de Agerpres.

Liviu Dragnea și ministrul Agriculturii, Petre Daea, efectuează joi o vizită de lucru în județul Arad, la Combinatul Agroindustrial Curtici, respectiv ferma de vaci, abatorul pentru prelucrarea și industrializarea cărnii de porc și vită și Stațiunea de Cercetare — Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor.

9 COMMENTS

    • du-te ma retardatule cu pesedeul tau cu tot! si sa preiei accizele marite, preturile umflate ale produselor, infractorii pesedisti care au capusat statul cu firmele si oamenii lor apoi au fugit de justitie cu ajutorul parlamentului majoritar hot pesedist ! fuck you!

  1. Tineri gen fiul lui Dragnea sau fiica lui Basescu ?

    Dragnea chiar isi bate joc de noi. Ce tanar in Romania are bani de apartament fara sa se indatoreze pe 35 de ani, d-apoi de terenuri ?

    • Poate ala cu “hastag-rezist” ?!
      Nu e pentru tine, tizule, aia cu “investitul”… Tu nu pari sa stii ce-i aia sapa, sau coasa…Nu-ti trebuie, deci, teren agricol (si nici la ala de veci nu pare sa fie cazul sa te gandesti, inca…).
      Sigur, o sa dea Dragnea o lege (ca e un fel de imparat, s-a vazut la OG 13, da ce vrea, de capul lui, cand vrea), sa ia fiu-su treimea aia de Romanie agricola, vanduta catre firme cu asociati nerezidenti… Cat de prost sa fii !? Uite, exista si d-astia !
      Eu, mai degraba, zic ca e o abureala ieftina de la Dragnea “cetire”, promisiune pentru gusati : n-au fost ei in stare sa impuna impozit pe cifra de afaceri la multinationalele pe pierdere, daramite sa scoata terenurile agricole deja vandute !

Leave a Reply to daniel-altulCancel reply