Ioan Mircea Pascu, vicepresedinte al Parlamentului European :

Înțeleg ca liberalii, prin vocea șefului lor, dl Orbán, i-au scris premierului, cerându-i, nici mai mult, nici mai puțin, decât sa împiedice Parlamentul sa adopte modificările la legile justiției!?

Nu era mai simplu sa ceara direct dizolvarea Parlamentului?

Este greu de înțeles de ce atâta îndârjire împotriva modificării legilor justiției – îndeosebi împotriva obligativității respectării drepturilor omului si a răspunderii magistraților – când aceste modificări ar putea fi eliminate in clipa in care liberalii (sprijiniți de USR) ajung la putere.

Sau se tem fie ca nu ajung, fie ca lumea ii va lua in furci, dacă vor vrea sa reinstaureze sistemul lui Basescu?

PS. Cred ca ar fi de interes public ca Parlamentul sa publice numele tuturor celor care au inițiat aceste legi atât de “bune”, inclusiv cele doua coduri!

Așa, doar ca sa se știe cine e de partea “statului de drept”, de partea “imaginii bune” a României etc etc etc, adică tot ce stau romanii sa “piardă” dacă se modifica acum legile justiției …

Dacă menținerea legilor actuale este “corecta”, cum susțin unii, nu văd de ce inițiatorii lor ar trebui sa se teama!?

Din contra, ar fi un titlu de “glorie” ca numele lor sa fie pe buzele romanilor …

30 COMMENTS

  1. E fascinant când vezi cine conduce asaltul pe legile Justiţiei:
    – un condamnat penal (Dragnea)
    – un martor mincinos (Tăriceanu)
    – un ins condamnat pentru că fura saci cu grâu şi îi schimba pe curcani (Bădălău)
    – un inginer din Caracal (Iordache)
    – un fost muncitor la Mecanică Fină Bucureşti, care a făcut un soi de facultate muncitorească prin 97 şi a crescut sub aripa turnătoarei Stănoiu şi a condamnatului Cătălin Voicu (Şerban Nicolae)
    – o tanti incompatibilă, care refuză să accepte o decizie judecătorească şi să plece din Parlament (Steluţa C.)
    – un isteric care a făcut dreptul nu la Spiru Haret, ci la Spiru Haret Învăţământ la distanţă (un fel de “prostul proştilor”, Nicolicea)
    – un actoraș ratat de la teatru din sf gheorghe (competența udemeristă Marton Arpad)
    Într-o ţară normală, tipii ăştia se împrieteneau şi discutau filme porno la spălătoria puşcăriei.

    • Vor sa schimbe legile procuroare comuniste causista si basista macovei care scuipa pe tara de la bruxelles. 13 de ani de legi macoviste au mangaiat pe cap marii corupti pdl care au averi nemasurate din buget si retrocedari. De basescu nu ai nimic de zis?

    • Ce bine-i cunosti pe toti. Esti colega cu ei ? Interesant ca pe vremea lui Basescu si ai altor penali pdl-isto pnl-isti, nu prea te aratai pe blog. Din unde stii cum e intr-o tara normala ?

    • Cine e aceasta Carmen ?

      Un exemplu tipic de stalinista fara creier din tabara celor care se opun ca legile justitiei facute de Macovei sa fie aduse in normalitate.

      Si acum o demonstratie simpla:
      Ea crede ca Tariceanu e martor mincinos doar pentru ca DNA a deschis un dosar cu aceasta acuzatie. Numai la stalinisti erai vinovat daca procurorul deschidea un dosar.
      In stat de drept democratic numai judecatorii decid asta.
      —-
      Dar concret cum i s-a fabricat acest dosar lui Tariceanu ? Iata pasii:
      1. Tariceanu a fost chemat ca martor la DNA
      2. A fost intrebat daca are contacte frecvente cu un fost consilier
      3. Tariceanu a spus: Vorbesc cu el dar nu am contacte frecvente
      4. DNA a spus: marturie mincinoasa pentru ca noi ii ascultam astuia telefonul de ani de zile si tu vorbesti cu el odata pe luna deci frecvent.

      Judecati si dvs. Daca vreti sa traiti intr-un astfel de sistem facut de oamnei precum Carmen atunci va doresc multa sanatate si bucurie !

  2. “PS. Cred ca ar fi de interes public ca Parlamentul sa publice numele tuturor celor care au inițiat aceste legi atât de “bune”, inclusiv cele doua coduri!’

    Chiar asa Pascu ! Ar trebui !

    Majoritatea articolelor declarate neconstitutionale sunt amendamente PSD trecute prim Parlament
    chiar de parlamentarii vechii Eugen Nicolicea, Florin Iordache, Lucian Bolcaş si Sergiu Andon. Ce sa vezi Nicolicea si Iordache inca mai sunt si azi !
    Iar mare parte din nemultumirile PSD sunt date tot de ei prin Legea de punere în aplicare a codului de Procedură Penală 255/2013.

    Foarte putine legi au ramas asa cum s-a convenit cu UE in 2004 !

    • Să admitem că tot ce afirmi sunt adevăruri. Care este problema? Nu pot fi modificate și adaptate zilelor noastre legile justiției?
      Polonezii au constatat că independența reală a justiției a creat o castă ruptă de realitățile și problemele polonezilor și au ajuns la concluzia că situația trebuie schimbată. Că va fi mai rău, că va fi mai bine, trebuie încercat altceva. Să nu se modifice nimic este cea mai proastă opțiune.

        • Nu amice, în Polonia este la butoane, ironic, Partidul Lege şi Justiţie (PiS, centru-dreapta) al liderului conservator Jaroslaw Kackynski.

          • Faptul ca il cheama XsiY nu il schimba din ceea ce este, adica un partid populist si nationalist cu radacini in trecutul comunist, la fel ca PSD-ul !

  3. Magistratii au iesit in strada, adica toti specialistii abilitati prin lege implicat in sistemul juridic romanesc si-au exprimat extrema ingrijorare referitor la ce va urma daca aceste legi vor fi promulgate! Dar “specialistii” enumerati mai sus de doamna Carmen sunt de fapt laudati de un europarlamentar? Omul asta este condus de condamnat dar numai la partid ca Parlamentul european nu ar accepta asa ceva…l-ar extirpa imediat ca pe o celula canceroasa!

    • Aceeași Mărie dar altă pălărie. Ne poți da o listă cu magistrații care au ieșit în stradă (trepte)?
      De mâine ies și eu în stradă (ușa atelierului) să protestez că nu mai vreau să fac ce scrie în fișa postului. Ce crezi Maria? Mă concediază patronul sau îmi dă o primă?

  4. Pai poate ca ar trebui dizolvat parlamentul la modul cum inteleg sa se comporte psdistii. De cand accesul la dezbatertile in senat este interzis opozitiei cu ajutorul bodyguarzilor ?

    • Cine să dizolve Parlamentul?
      Dacă nu știai Parlamentul are două camere. Senatul și Camera Deputaților.
      Opoziția din Senat se afla în Senat. Opoziția din Camera Deputaților n-are ce căuta în Senat.

    • Venind de la um digi24 trebuie ca e adevarat.
      Totusi cat tupeu au securistii usr-isti, in frunte cu closet chichirau. Dupa ce zice ca te asteapta la metrou, tot ea striga ca din gura de sarpe. Ar trebui anchetata pentru declaratia cu metroul.

      • Mai omule, e cu filmul si toate site-urile l-au dat :))) Cine ti-a zis tie ca in Usr snut “securisti” si pe ce se bazau?! Dar nu am sperante pentru tine, la cum iti place sa “botezi” oamenii! Ai sa mori prost si/sau sarac!

  5. Perfect de acord cu domnul Pascu ….
    As fii de acord sa vedem cine a facut aceste legi si ce competente au domnii cu diplome cumparate …
    DA efectiv toti …
    Ba unu nu am vazut cu studii la stat , toti sunt cu ele cumparate ….
    Si Cataniciu si Serban Nicolae si Nicolicea

    • Și treaba asta cu competențele este argumentul suprem să nu se modifice legile justiției!
      Cine crezi tu că ar fi competenți să modifice legile justiției?

      • E Teodorovici si e la comisia pe economie. La PSD doar Cazanciuc are studii dar tace malc si voteaza ce ii spune Iordache/partidul.

        La PNL toti prezenti in comisie au studii Gorghiu, Fenechiu, Plisca, Predoiu, Scantei, Cupsa dar sunt ignorati de putere. Si unul de la USR e fost avocat.

  6. Îi dau dreptate domnului Pascu: dacă tot nu se mai dezbat in plen amendamentele respinse în comisii, ce rost mai are plenul? Să rămână doar comisiile, iar șef la toate sa fie Iordache

Leave a Reply to AlinCancel reply